Să nu mi le corectezi
Visul de dimineaţă. Stăteam de vorbă cu un personaj. Îi spuneam:
- Vreau să văd ce scrii.
- Îţi arăt. Dar să nu mi le corectezi!
Că o recunoaştem sau nu, există în noi microbul corectărilor. Chiar dacă se cer sau nu, se impun sau nu. Nevoia de a corecta orice (în altul mai mult decât în noi; nu ştiu cum se face că ceilalţi au mai multe hibe ca noi), sentiment sau conduită, apare ca un arătător al binelui înspre vreun identificat rău. După standardele binelui în cauză. Nu scriu binele cu B aici. Pentru că acest bine se poate înşela atât asupra lui – că ar fi neapărat bine în procesul corecţiei – atât asupra celuilalt – clasificat rău. Cât de relative sunt ambele părţi şi totuşi noi corectăm.
Iar dacă tot corectăm, mă întreb dacă ştim să o facem de la acelaşi etaj cu celălalt. Dacă nu cumva stăm la etaje diferite atunci când discutăm.
Stau la etajul patru, la bloc. E ultimul etaj din clădire. Pericol de poziţionare la etaj diferit de interlocutor. 
Vezi copaci, străzi, oameni de sus în jos; e o schimbare de peisaj; este şi extrem de relaxant, e drept. Un musafir, ieşind pe balconul nostru pentru prima dată, a exclamat: “Aaaa, la voi aici e ca un sanatoriu!”.
De la ultimul etaj, toate par mai mici ca în realitate. Noi cum părem priviţi din cer, mă întreb?
Cred că de câte ori corectăm ne vedem la etaj superior, of course!
Şi cerului îi cerem să nu ne corecteze dacă se poate.
Adevărat, A.Dama…
Ar trebui să ne construim case cu un singur nivel.
Ah Camix… daca ai sti ce greu invat eu (inca invat!) ca uneori este bine sa fii corectat… sensibila coarda atingi
.
Ah, Rose
Aşa este. Este bine să fim corectaţi şi să ne corectăm între noi, pentru că numai aşa creştem. Intenţia mea nu era să ‘demontez’ mustrarea, ci să atrag atenţia asupra unui obicei pe care ni-l facem din a scoate paiele din ochii celorlalţi fără a ne mai vedea pe noi şi fără a mai vedea clar ceea ce e de corectat în celălalt.
Şi că trebuie să fim atenţi, atunci când o facem, să nu călcăm în picioare omul…
…ooo dur spus cu…”calcatul in picioare”-am patit si eu prin viata patanii din aceste…Dar trec -e drept mai greu.. insa le-am luat ca fiind tot din mana LUI si am incercat sa stau mai mult de vorba cu persoana in bocanci sa vad mai bine ce gandeste…
Nu mă refeream la alţii în relaţie cu mine, ci în primul rând la mine în relaţie cu ei. Eu să am grijă să nu. Pentru ca ceea ce aş avea bun de spus să nu fie aruncat din cauza felului nepotrivit de a spune. Şi da, pentru că trec mai greu acestea…
oricum ai pune problema (si bine spus)…tot sensibila coarda a sufletului este …
Iti doresc vorbe “din cer baute” pentru clipele cand vrei sa pui greselilor nume!…
Mulţumesc, Rose!
Şi pentru mine a fost (şi este) o coardă sensibilă. De aceea am şi decis să scriu.
Ziua buna la toata lumea!
Draga Camix, pe mine nu-i nevoie sa ma corectezi ca-mi stiu bine bârna…
Dancos,
la toată lumea să fie!
atunci promix că n-o să te corectez! Fiecare avem noi bârnele noastre, e mare har să ni le vedem. Şi curaj.
Am o intrebare pentru cei de aici cu toate ca vad ca ultimul post este pe 24 03 2008 …ce considerati ca este mai bine:Sa ai ce spune si sa scri gresit sau sa nu ai nimic de spus si sa scri corect?
Bun venit, Xavi,
ultimul post nu e pe 24.03.2008, acela e doar ultimul comentariu postat la acest articol. In rest, lumea prin zona.
Bineinteles, consider ca cel mai important ramane mesajul. Daca mesajul ajunge bine la destinatar, e mai important decat sa fie cu virgulele in ordine, ca virgulele pot fi frumoase la admirat, dar nimic mai mult.