Elasticitate plastică
Învăţam la fizică prin gimnaziu că sunt două feluri de deformări. Plastică şi elastică. Hai s-o numim modificare, nu chiar deformare, deşi termenul oficial e acesta, ultimul. Se consideră că e o deformare de la starea iniţială, nu neapărat deformare în sensul în care numim noi ceva format în mod urât. Modificare, deci. Pentru că e posibil ca schimbările ce intervin asupra obiectelor să nu fie neapărat de-formatoare; poate doar formatoare de alte forme.
Una dintre modificări e permanentă. Cealaltă – imposibilă. O plastilină îşi schimbă forma imediat ce există un obiect, fenomen sau fiinţă care acţionează asupra ei. O minge de cauciuc – afară de spargeri, rupturi – revine la aceeaşi formă, după presiunile din exterior.
La fel suntem şi noi. Plastici şi elastici în relaţii. Neplăcerile, durerile, supărările ne fac să ne închidem sau să ne distanţăm. Reacţionăm. Dacă revenim la starea iniţială de bună înţelegere, am dat dovadă de elasticitate. Dacă rămânem închişi, suntem mai degrabă plastici.
Este foarte puţin probabil să nu fim afectaţi, în timp, de ceea ce are acţiune directă asupra noastră sau în jurul nostru. Şi nici nu e de dorit. Dar important rămâne felul în care are loc modificarea; sau cum am permis noi să se întâmple aceasta în interior.
Anumite de-formări duc spre maturizare. Alte de-formări sunt doar deformări. Profesionale, ne-profesionale, personale cu siguranţă, de vechime, de iubire, de ură…
Îmi doresc să fiu elastică în dimensiunea pozitivă a relaţiilor şi plastică sub evenimentele care vor avea darul de a mă ajuta să cresc. Aşa… un fel de elasticitate plastică…
Frumos articol!
Fain articol, Cami! Interesantă “lecţie de fizică” a naturii umane. Iar pozele…ca de obicei, foarte bine alese.
Ideea din titlu – “elasticitate plastică” e foarte tare!
Să fim elastici la încercările vieţii, la loviturile celorlaţi, la suferinţe şi eşecuri. Să avem puterea să revenim şi să ne revenim.
Să fim plastici în procesul “modelării” noastre după preceptele Mântuitorului Hristos. Să rămânem aşa cum El ne vrea pe toţi. Să nu mai revenim la starea cea fără El.
Flori,
mulţam fain! Mă încurajează.
Alex,
la fel. Şi mulţumiri.
Încerc şi eu acum să fiu elastică la o suferinţă; un cunoscut al meu a trecut pragul vieţii şi a fsot o veste destul de năucitoare. Avea 25 ani.
Exact aşa.. să nu mă “vindec” niciodată de El!
Îmi pare tare rău. Dumnezeu să-l odihnească pe acel prieten prea “grăbit” spre ceruri… De parcă am şti vreunul când şi cum ne va fi sfârşitul pământesc. Eu deja am început să număr destui colegi şi cunoscuţi plecaţi în “Marea Trecere!”
La toţi ne vine rândul. Oricând ar fi, să fie întru mântuire, întru Iubirea cea veşnică a Domnului! Să ne vedem cu toţi…acolo!
Mie-mi plac expresiile astea care combină contrariile. Îmi amintesc că Dumnezeu este şi foc care încălzeşte, şi foc care nimiceşte.
Cum să ştim exact proporţiile, cum să ştim exact când şi unde trebuie să fim plastici, respectiv elastici?
Alex,
exact asta am vrut să subliniez: că niciodată nu ştii, că anii nu sunt un aproximabil. Că ei sunt doar dacă îi primeşti.
Şi, aşa cum spui, daăcd ne vedem acolo, asta e cea mai mare consolare pe care am putea-o avea.
A.Dama,
apropo de contrarii, mie îmi place să spun – de obicei – că-mi plac persoanele care sunt cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ în acelaşi timp.
Răspunsul e că nu ştim exact cât şi exact când combinăm polii opuşi. Toate depind de caz, de persoane, de context, de încredinţarea pe care o ai la acel moment. O prietenă de-a mea îmi spunea vizavi de o situaţie din trecut pe care o depănam împreună: “Măi, chiar m-am gândit: atâta m-o dus pe mine capu atunci. Aia era cea mai bună soluţie pe care eu o vedeam la momentul respectiv. Acuma nu aş mai proceda aşa, dar…”.
Exemplul dat de tine, Camix, e relevant pentru “elasticitate”. Bine că nu s-a plasticizat la nivelul de atunci!
A.Dama,
hiuh, ce bine, într-adevăr!
Dar sunt sigură că se plasticizează multe în noi, că ne sunt de folos astfel, că nu. Probabil ar fi necesară o reactualizare permanentă a… “definiţiilor” antivirusurilor.
Deci, până la urmă, era antivirusuri sau antivisuri?
A.Dama,
Numai combinaţia asta sună “letal”.
eu sper că erau antivirusuri şi visuri!