(Ne)Cunoscutele vieţii
noiembrie 21, 2008Zilele trecute, când eram încă plecată cu serviciul, ai mei îmi spuneau la telefon de un accident al unui tânăr din oraş cu noi. Mi-au spus un nume şi mă întrebau dacă nu îl cunoşteam cumva. Nu. Nu-l ştiam. Fusese un accident de maşină pe drumul spre Cluj.
Aşteptam să ajung acasă cât mai curând. Mă prinsese o bronşită de la frigul din zonă. Rece de tot înăuntrul apartamentului, cu toate eforturile de încălzire. Concentrare ioc, dispoziţie ioc la pătrat şi aşa mai departe.
Prin şcoală, când treceam pe holuri, număram – împreună cu un elev de-al meu – de câte ori ni se intersectează drumurile într-o zi. Mai sunt şi momente senine. Decoruri care colorează.
Drumul spre casă aiuristic şi greoi. Nu se mai termină odată? Nu mai vedeai decât vreo 20% din copaci fără însemnele alegerilor. Cu cât mai mari clădirile, cu atât mai grase afişele. Anul ăsta nu cred că vreau să aud prea des de alegeri şi candidaţi la funcţia de bogat. Suficientă bătălia pe voturi de până acum. Stomacul tinde să se întoarcă pe dos într-un mod verde.
Acasă, aflu un alt nume pe blogul Academicianului… Nu cel pe care mi-l spuseseră ai mei. Iar acest nume suna cu totul altfel. „Pe ăsta îl ştiiiu! Pe ăsta îl ştiu!” – era singura reacţie sonoră pe care am putut s-o am. Dintr-o dată, celelalte cunoscute ale ecuaţiei vieţii au rămas suspendate. Ce sunt celelalte cunoscute ale vieţii? Sau cât de cunoscute sunt ele…
Tânărul care nu mai era fusese din aceeaşi biserică cu mine. Ieşiserăm odată împreună cu grupul de prieteni la Felix, făcuserăm nişte jocuri, povestiserăm toţi laolaltă… Făcuserăm şi poze. Încă le mai am…
Manux era un cunoscut. Nu-mi era prieten. Cu toate acestea, nu mă pot abţine… Năucitor. 25 ani.
Suficientă pare a fi o secundă…
* fotografie preluată de aici
Timposibil 
Cred că nimic nu ne cutremură sufleteşte mai tare decât moartea celor de lângă noi. A rudelor sau prietenilor sau cunoscuţilor. Nu-ţi vine să crezi că omul cu care ai stat de vorbă nu cu mult timp în urmă, dintr-o dată nu mai este în lumea aceasta… Pur şi simplu de blochează această „schimbare” la care nu gândim niciodată.
În primăvară am avut întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Au lipsit mai mulţi, dar un coleg nu mai avea cum să vină. A murit acum 4 ani,în timp ce bea o cafea, seara, acasaă. Aşa… dintr-o dată. Fără să fi primit vreun „semnal” în acest sens…
Aşa cum ai zis: suficientă pare a fi o secundă..
Viaţa nu este nici pe departe în mâinile noastre, aşa cum reclamăm cu aroganţă. Suntem ai Domnului şi în mâinile Lui sunt zilele noastre.
ApreciazăApreciază
Alex,
aşa e… nu-ţi vine să crezi. Schimbările bruşte şi radicale de acest fel creează o anume amorţeală pe moment. Când intervine dezmorţeala, începi să realizezi…
Unii spun că cele mai frumoase (în sensul de tolerabile) morţi sunt cele care survin aşa, brusc, fără să ştii, dintr-o dată. Pentru că sunt morţi lente şi greoaie care îngreunează şi pe suferind şi pe cei din jur.
ApreciazăApreciază
Ca mor e inevitabil…ma cutremura insa gindul…”ce las in urma?”. As vrea sa trec cu fierul de calcat peste toate partile botite ale vietii…si in scurtul timp ramas, incerc sa parcurg terenul pierdut.
Uneori insa cind imi fac mizerie mie de unele lucruri realizez ca daca n-as avea acele parti mai botite ale existentei mele as avea putina apreciere de partile bune …
Avem un plan creat de Dumnezeu…cind ala s-a implinit…”sintem dusi si clatinati”…si ramine doar ce-am facut. Tu cami te-ai uitat la pozele si amintirile ce le-ai avut cu omul respectiv…asta e tot ce ramine…astia sintem noi…in viitor…in nemurire…
doar spalati prin singele Lui Isus si imbracati cu-o noua haina…dar faptele…nu se mai pot modifica…
ApreciazăApreciază
Trecerea dincolo de limitele vietii fizice, creeaza o durere tuturor care l-au cunoscut.
Dupa blogul sau parea un tanar care a reusit sa guste din frumusetile vietii. Pacat in schimb ca a facut acceiasi greseala ca multi alti tineri care savureaza pentru moment miscarile indicatorului de viteaza aproape de limitele maxime.
Cu siguranta a cauzat parintilor o suferinta de nedescris intr-o clipa, dar o clipa in care si-a testat bolidul la limitele maxime ale puterii, pe drumurile noastre atat de limitate. Pacat.
ApreciazăApreciază
Rodica,
înţeleg sentimentul, însă viaţa e făcută şi cu bune, şi cu rele. Ceea ce ne face oameni sunt greşelile. Până la urmă. Ceea ce ne (va) face dumnezeieşti sunt lucrurile pe care le-am făcut din dragoste pentru El.
Şi cel mai important e atitudinea cu care terminăm..
Spunea un scriitor român că ar vrea să nu treacă prin viaţă cum ar trece prin apă. Ci să lase urme… Apropo de ce spuneai. E şi blogul ăsta aşa ceva. O piatră de aducere aminte. Pentru mai multe chestiuni.
ApreciazăApreciază
Romi,
trecerea dincolo creează întotdeauna durere. Celor care au cunoscut mai mult sau mai puţin persoana. Când te leagă ceva de celălalt reacţionezi şi emoţional, nu doar cerebral. M-am gândit la familia lui, la prietenii lui, la faptul că viaţa e imprevizibilă. Că omul se poate feri şi poate fi mult mai lucid de atât şi se poate asigura mai mult şi totuşi să treacă dincolo atunci când Dumnezeu a hotărât. M-am gândit cât de mici suntem noi, oamenii. Că nimic din ceea ce facem noi nu poate schimba o frunză dacă nu vrea El.
Da, greşeala îi aparţine şi viteza a fost mare. da, e păcat. prietenii comuni care au aceleaşi tendinţe se vor gândi de acum de 5 ori înainte să apese pe acceleraţie. Fiecare extrage pentru el lecţia care crede că i se potriveşte, în final.
E păcat, da…
ApreciazăApreciază
Tineretea e un avant, dar un avant de cele mai multe ori lipsit de intelepciune.
ApreciazăApreciază
Tinereţea e o etapă în viaţa omului. Fără ea, am fi ori veşnic copii, ori îmbătrâniţi înainte de vreme. Nu are legătură cu deciziile noastre bune sau rele.
ApreciazăApreciază
Camix,
cu siguranta asa e cum spui, dar pana la 30 de ani punem baza vietii, greselile facute in tinerete ne urmaresc toata viata. Nu cred ca lipsa de intelepciune are scuze, ci doar consecinte – viata e singurul lucru care nu iarta, pentru ca trecutul nu se sterge. Oamenii ne pot ierta, Dumnezeu ne poate ierta, viata in schimb nu. Din pacate educatia post revolutionara da un sens foarte gresit idei de fericire. Oamenii prin natura lor isi organizeaza viata asa incat sa obtina fericirea. Fericirea in fapt este de mai multe tipuri. David este un model autentic de om care a trecut prin toate fazele vietii, dar cu Dumnezeu alaturi de el. El a gasit o fericire mai presus de altii. Care a fost oare secretul lui?
ApreciazăApreciază
Eu vorbeam despre altceva. Că tinereţea – aşa cum e ea plină de greşeli şi de lecţii (deşi toată viaţa e plină de lecţii pentru cei care le văd şi acceptă) – este o parte necesară a vieţii.
Despre restul, ştim deja. nu am spus nici eu că lipsa de înţelepciune ar avea scuze.
Doar că intenţionam momentul acesta mai mult unul de reculegere.
ApreciazăApreciază
Tineretea e inevitabila ca si comiterea greselilor pe parcursul intregii vieti 😀
ApreciazăApreciază
Iegzat! 😀
ApreciazăApreciază
Zilele ne sint numarate…dinainte sa fi existat noi…nici macar nu exista un daca…”in cartea Lui au fost scrise toate zilele care mi-au fost daruite inainte sa fi fost vreuna din ele”.
Numai noi nu stim cind e ziua…dar El Stie…
Si El pe ai Lui ii ia atunci cind sint gata sa mearga la El…
ApreciazăApreciază
Rodica,
discutam şi cu alţi prieteni… e mai bine că nu ştim când e ziua. Îţi dai seama cu cât înainte şi-ar pregăti unii comemorarea şi cât s-ar răsfăţa. Pentru că greu mi-ar veni să cred că ar avea efect pozitiv. Mai bine că nu ştim.
ApreciazăApreciază