O convinsesem pe o prietenă să intrăm în interiorul bisericii de alături, dacă tot ne aflam în parc. Frumos ştiam că va fi. Nu era servici, dar nici nu voiam. Voiam doar să stau câteva minute să privesc, să simt liniştea, să aud lumina prin geam. Înaintăm pe covor până în faţă, unde era o măsuţă cu crini. Ea se învârte în jurul crinilor, îi miroase şi, când ieşim, îmi spune:
- Hm, ce ciudat! În biserică se simţea un parfum de crini, dar, când m-am apropiat să-i miros de-aproape, nu se simţea aşa. Numai în jurul lor, la o oarecare depărtare.
Într-adevăr, ciudat, gândeam. Şi, brusc, izbucnesc:
- Aşa-i şi cu fotografiile. Dacă te apropii prea mult de o persoană, nu iese frumoasă (cu obiectivul meu, ca să fie clar). Numai la o anume distanţă apare la frumuseţea maximă posibilă.
După câteva fracţiuni de secundă, iar m-apucă damblaua:
- Aşa-i şi cu oamenii. Dacă nu le laşi loc să respire, îi sufoci şi nu-i mai poţi vedea manifestându-se în voie, lejeri, frumoşi. Uneori tre să faci un pas în spate. Nu mult, dar un pas tre.
PS: Am privit, am simţit liniştea, am auzit lumina prin geam. Deşi era un loc străin. Totuşi, ştiind că în asemenea locuri intră oameni dragi, totul devine brusc familiar. Ciudat, nu?
foarte buna comparatie… doar stand cu un pas in spate poti descoperi mult mai multe despre oameni, uneori si ce e sub masca.
Sanda, bine ai venit şi prin virtual!
Apropo de pasul în spate, în gimnaziu aveam un profesor de matematică ce ne punea uneori să facem vreo 2 paşi în spate de la tablă atunci când nu observam şmecheria ascunsă în exerciţiul la care lucram. Atunci ştiam noi că trebuie să fie undeva o chichiţă care dă gata toată problema.
Pingback: acum vedem ca într-o oglindă | lumea adam(a)ică
Cind esti intr-o problema serioasa, e bine sa ai un prieten care sa priveasca situatia…un pic mai de departe. Emotiile noastre sint adesea pasul ala extra care ne apropir atit de mult de tablou, ca nu mai intelegem nimic. Ca sa folosim logica este necesar sa facem un pas inapoi…si adesea emotiile singure pot face deciziile cele mai gresite. Este atit de important punctul, unghiul, pozitia de unde privim absolut totul in viata…
Si mi se mai pare important sa stim ca punctul nostru de vedere nu cuprinde TOTUL despre un anume lucru…
O idee cu o aplicare atit de vasta ai adus in acest text…
De-asta sunt bune cât mai multe sfaturi şi păreri în mijlocul unei probleme. Fiecare are un alt punct de vedere şi fiecare punct de vedere poate arăta spre ceva real. Prefer să pun în mai multe locuri aceeaşi întrebare şi apoi să încerc un numitor comun sau o medie aritmetică. Şi se mai întâmplă un lucru: întrebând pe alţii şi discutând cu ei, vezi că nu eşti singurul care se zbate în aceleaşi ape, că nu doar în capul tău se sparg acel gen de întrebări, că toţi suntem de fapt foarte asemănători în fond, cu aceleaşi temeri, chiar dacă putem avea păreri diferite. şi te relaxezi.