Mai ești sfoara care să mă strângă
De picior la amiază
Când mă adoarme iarna?
Lasă-ți un semn
Lasă-mi un cântec
Care să-mi țină de strâns soare
Pe mare.
Pe marea plajă a timpului
În care curgem
Între menghina și leagănul
Lui Dumnezeu.
Mai strânge-mă durabil
De suflet
Să îmi înghesui urechea
În strâmtorile Lui
Mai lasă-ți neconcretele
crete de soare.
Mai ești?
Mai fii.
Pingback: Sâmburi (59) – Au scris frumos despre Iubire | Convieţuire