Camixu
Pe la 2 ani, eram la Marea Neagră – mi s-a povestit – cu familia. Pe plajă. Ca întotdeauna, muzica răzbătea sonor. Eu, ca o mare şi timpurie pasionată de muzică, m-am prins de o ureche şi am început să dansez de una singură pe nisip, după ritmul ei.Pe lângă mine, trec doi băieţi. Unul e distrat de imaginea văzută, se opreşte – o copilă mică în rochie galben-albastră în pătrăţele se legăna după muzică – şi-i spune celuilalt: „Uite, mă, la asta mică!”, mă ia în braţe şi mă dansează; apoi mă pune jos, mă pupă şi pleacă.Însă eu îmi continuu legănatul, cu mâna de-o ureche ca şi cum nu se întâmplase nimic.
*
Prin clasele primare, bucuria mea era să mă joc. După ce învăţam la şcoală, veneam acasă şi făceam aceeaşi „instrucţie” cu păpuşile:
- Sabina (preferata mea), ai învăţat poezia?
- Păi, tovarăşa profesoară…
- Ia spune-o!
- Ăăă…
- Bun, deci nu ai învăţat-o. 4.
Cine s-ar fi gândit că voi ajunge tocmai…
*
La raison de… timposibil apare în primul articol. Ceea ce urmează vom mai vedea. Timposibil e o lume a posibilului – dacă e fructificată câtă vreme putem spune „acum” – sau a imposibilului – dacă s-a aşteptat prea mult întru întâmplarea evenimentului ce n-a vrut să se întâmple singur. Mă găsesc şi eu aşteptând o aşteptare neaşteptabilă, uneori. De aceea, cred că e timpul să fac posibil ceea ce în curând poate deveni imposibil.
respecte!
fiica mea, Rebeca, are 1 an si 3 luni si se misca pe muzica; merge la combina audio si, daca eu ascult stiri, apasa pana gaseste muzica care ii place. Daca nimereste cu degetul pe butonul pt cd (unde e muzica clasica all the time), ramane acolo langa ea.
intrebare: cum se va numi blogul ei???
Să îţi trăiască sănătoasă şi cu multe binecuvântări Rebeca ta!
Păi… poate se va numi The Sound of Music.
CINE stie.
Camix, te apropii de anul instaurarii lui Carol cel Mare…ca nr de intrari: iti doresc ca intrarile la tine pe blog sa reprezinte anii actiunii din Star Trek si sa fie de folos!
Am făcut săpături cu instaurarea lui Carol, că eu stau cam prost cu istoria. Numai că el muri deja în 812.
Anii din Star Trek cred că îi mai reţin. Savuram şi eu pe vremea aceea.. ehei, vremuri cu seriale interesante.
draga Camix, mi-aduc aminte de Dallas si televizorul Miraj cu lampi, caruia ii fugea imaginea, deci eu eram mai tot timpul in spatele lui, incercand s-o “franez”!
Sclava Isaura? ehei…ce vremi, dom’le, ce vremi!
asa-i, ai dreptate cu Carol cel Mare, in anul 800 a fost incoronat, nu in 1000 -cum mi-a jucat mie feste memoria…asat e, vezi ca-s mai maricel, iti urmeaza si tie!
Atunci tu trebuia pe la electronics să ajungi.
Nu am scăpat nici noi. Guldenburgu?
Noi aveam Telecolor, era mai cuminţel. Şi Dallas şi Isaura, da…
Lasă că eu iau urarea aşa cum ai intenţionat-o!
ce ingrat pot sa fiu! cum de-am uitat bunatatea aia de Guldenburg??? ai citi si cartile, in fascicolele alea mici! atunci mi-a fost a doua oara greata de carti -dupa Sandra Brown, binenteles, cu toate ca la ea, acu vreo 17 ani, greata era impletita cu curiozitatea
Eu, graţie Guldenburgului, am început să iubesc limba germană şi la şcoală tocmai începeam să o studiez… cu mare ardoare. Deci a avut şi un efect constructiv povestea aia diluată…
Cu desenele animate din franceză am păţit la fel. Eram fermecată de Sandy Belle şi am întâmpinat franceza cu braţele deschise. Limbile astea…
Curiozitate, ai?
mda, atunci sangele curgea mai repede si mai cald prin vine!
Camix, nici un to be continued? nici un sfarsitul seriei III? ceva care sa ne dea sperante ca vei mai dezvalui ceva despre tine?
intreb ca un cunoscator: niciodat n-am batut fetele, dar de ma agasau, le trageam,dom’le, de codite! unei colege care-si tot arunca parul la mine pe banca, l-am prins in penar chinezesc cu magnet, si era doldora de creioane,pixuri! 
binenteles ca plateam placerea aia cu palmi de la invattoare,profesori! 
de exemplu, de cate ori ai fost trasa de codite?
Apăi făceai şi tu năzbâtii, nu glumă. Eu mi-am primit nişte beţe la mână că am îndrăznit să mă uit o dată în oglindă (în clasa a 4-a, cred). Colega mea din faţă o zărit faza şi rapid cu pârâtu.
Încă nu ştiu dacă voi pune to be continued.
Poate mă mai gândesc.
Cu codiţele nu am avut treabă, că nu îl aveam atunci aşa lung. Însă se ţineau scai de mine unii să le dau temele la mate. Teroare!
Auzi, erau atunci penarele acelea cu pian în miniatură pe capac. Le-ai văzut? Mai există aşa ceva? Îmi lăsa gura apă după ele.
te-ai blocat in adolescenta, sau mi se pare mie? nu in trafic…ci-n traficul amintirilor! Asteptam!
Pentru că nu am dezvăluit mai mult din prezent? Nu intenţionam nici aşa să dezvălui prea multe. Încă nu ştiu despre the rest of it.
Mai degrabă blocată în facutate cu nostalgiile. Eu acolo mai des.
am lipsit eu, da’ nici tu nu ti-ai facut temele!!!
Hihi
Încă nu. Misterul continuă. part 2. 
Si eu ma jucam ”de-a scoala” când eram mica. De fapt, numai asta ma jucam. Uneori îl puneam pe fratele meu, care e mai mic cu 6 ani jumate decât mine, să facă pe elevul. O dată l-am legat cu o sfoară de fotoliu, pt ca nu vroia sa stea cuminte ”la școală”. Altă dată, eram prin clasa a IV-a, m-a rugat tov. învățătoare să arunc la gunoi un plic mare și gros plin cu extemporale vechi de-ale clasei. Eu, bucuroasă, m-am dus spre cosul de gunoi, m-am făcut că-l arunc și l-am ascuns sub sarafan (in clasă eram doar eu si cu învățătoarea, colegii mei erau la ora de sport). Apoi m-am strecurat afară din clasă, cu ghiozdanul după mine, m-am dus la toaletă unde am ”aruncat” plicul cu extemporalele în ghiozdan la mine. Așa îmi ”colectam„ eu material pentru joaca, de acasă, ”de-a școala”.
Na, că am mărturisit păcatul ăsta și public!
Cami, te rog sa iei legatrua cu mine pe mess, doresc să-ţi cer niste sfaturi.
Legătură luată.
Deci de-astea făceai tu, viitoare profă.
Din fragedă pruncie urmăreai greşelile şi corecturile. 
Tot e bine să mărturiseşti, eliberează!
Ce crazy îs la această oră…
Draga Camix,
As vrea sa-ti propun o provocare, sigur doar daca doresti. As vrea sa creez pe site-ul http://www.bisericata.com o sectiune pentru filme, sub care sa prezinti anumite filme (precum ai prezentat pe blog) care sa fi citite de altii? Ce zici? Accepti aceasta provocare?
Cosmin
Cosmin,
este onorant, mulţumesc pentru provocarea trimisă. Da, mă gândesc să o accept. Sună interesant! Rămâne să stabilim cât de des vor apărea.
Sigur, ma bucur de aceasta colaborare!
Cu stima si respect, Cosmin
La fel.
Imi place povestea de la Marea Neagra…
O, bine ai venit, Radu!
Eu te mai ştiu de pe băncile liceului, şi tu?
Da, şi mie mi-a plăcut faza aceea când mi s-a povestit. Păcat că nu mi-o amintesc şi eu. Ar trebui să caut prea mult în harddisk-ul minţii.
buna, Camix. te-am vazut pe blog la calatorru si am trecut sa te salut.
Elena,
Te mai aştept.
mulţumesc pentru vizită şi salutări.
good day !
Călătorr, mulţumesc pentru cuvinte şi pentru felul în care vezi.
Te-am adaugat la lista de pe blogul http://bloguri-crestine.blogspot.com/
Camix…ce zici de niste elevi mai …inaintati in…experienta? Pot sa stau si in ultima banca si promit sa ridic doua degete cind vreau sa vorbesc?!
Imi place blogul tau…multumesc pentru ospitalitate. God bless!!!
Radu,
grazie, grazie.
Rodica,
Am avut şi elevi de aproape 50 ani. Acum voi avea iar adulţi, că voi avea şi seral în şcoala în care voi preda anul ăsta.
Pe de altă parte, am avut şi floricele şi bobocei de clasa I. 
Mulţumesc pentru aprecieri!
“Pe la 2 ani, eram la Marea Neagră…”
Pe la 9 ani, schimbam cuvinte de începător, într-o începătoare conversaţie cu misterul.
Pe măsură ce anii au trecut, cuvintele s-au sidefat în perle multicolore. Acum am un costum întreg. Pe care-l îmbrac la sărbători.
Să-ţi fie inima plină ochi cu sărbătoare!
Mulţumesc mult, Adama, că eşti alături, că eşti sonoră, că eşti prezentă, că eşti tu, că te bucură să fii aici aşa, că eşti la timpul prezent nedeterminat.
Aşa să fie urarea ta!