Asta e lista mea.

Spania:

Estonia:

Azerbaijan:

Germania:

de pe Podul Sovata.

Vederea e spre podul CFR (de curând îmbogăţit cu încă o bandă). În depărtare se zăreşte C.E.T.-ul 1. Uneori huruie puternic.

Primăria

Urmează, la o bună depărtare, Centrul cu Primăria. Dincolo de ea, fosta Bibliotecă Judeţeană, acum retrocedată greco-catolicilor, renovată şi denumită Palat episcopal. Turnul din spate, în renovare, este Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae.

de pe podul Ferdinand

Din acelaşi punct, cu altă perspectivă (la stânga), avem Podul Ferdinand, iar dincolo de el, în depărtare pe partea dreaptă, Sinagoga Neologă Zion.

Primărie

Lângă Primărie, Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau în Piaţa Unirii.

Dincolo de pod, Palatul Vulturul Negru (care nu e prea negru, trebuie să recunoaştem), în stil secession, de curând renovat.

str. Piaţa Libertăţii

Continuând pe malul drept al Crişului, ajungem pe Str. Piaţa Libertăţii. Acum aflu şi eu cum se numeşte această stradă care mă fascinează constant. Numele ei îi mărturiseşte pe deplin sentimentul pe care ţi-l dă când eşti acolo. Undeva în partea dreaptă, avem şi Podul Intelectualilor, la care voi reveni.

podul Dacia

După Podul Intelectualilor, avem Podul Dacia, lângă Hotelul Dacia. La dreapta de el, în depărtare, se vede Catedrala Ortodoxă, în contrucţie de mulţi, mulţi ani.

Hotel Dacia

Hotelul Dacia, iar în continuare mai noul Hotel Hilton, lângă care vom ajunge pe celălalt mal.

Hotel Hilton

Hotel Hilton şi malul pus la punct destul de frumos, de ceva timp.

Hotel Dacia

Drumul înapoi, care e întotdeauna mai scurt.

Seminarul Greco-Catolic Iuliu Maniu

În colţ, am prins doar puţin din Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu.

podul dacia

Pe sub Podul Dacia. Pe partea stângă, renumitul Liceu Gojdu, invizibil de data asta.

podul Intelectualilor

Ceea ce se vede în depărtare e podul de al cărui nume se miră mulţi (chiar orădeni!). Podul Intelectuaillor. În stânga lui, restaurantul Bridge.

Hotel Dacia

De la “poalele” Podului Intelectualilor, privire înapoi spre Hotel. O atmosferă la fel de relaxantă, aş zice, precum cea de pe Libertăţii.

Centru

Reîntoarcerea la aproape origini, acum fiind vizibil şi Turnul Primăriei, deschis şi publicului de anul trecut. Din vârf, de la o înălţime de aproape 50 m, se vede oraşul altfel. Cred că doar Ciuperca e mai sus decât el (dacă ştie lumea altfel, sunt curioasă), care e la aproximativ 250 m.

Mal drept

Din centru, spre Decebal, pe malul drept al Crişului. O altă porţiune frumoasă pentru mine.

Cam atât deocamdată.

- O singură dată!

La care fata îi răspunde dezamăgită că precis nu-l savurează, că nu-l poți citi o singură dată și să nu simți nevoia să revii, să zăbovești. (Dacă știe careva pasajul acesta, pleaaaaaase!)

Acum, vorba vine, tocmai lui Mircea îi spunea astea care avea interdicție să-și obosească ochii cu lecturile și care spunea că dioptriile îi creșteau mai repede decât avea el timp să și le schimbe. Precis nu stăteau lucrurile chiar așa, dar, deh, impresionarea asta! Oricum, revenitul e un eveniment care mi se întâmplă. Din două motive mari, de obicei (dacă voi aveți și altele, nu vă sfiiți, acesta e un schimb plăcut de experiențe): fie să savurez din nou scrierea cuiva, fie să înțeleg mai bine; și, de regulă, înțeleg mai bine, distanța (temporală și emoțională) față de un moment ajută la clarificare și la vederea de ansamblu atunci când revii. Mai mult, lectura ne-fragmentată, mai compactă, care vine ulterior, leagă lucrurile într-un mod surprinzător. M-am întrebat de ce avem tendința de a reveni când am înțeles din prima sau din a doua. Ceva trebuie retrăit, resimțit. Nu știu cum îs alții, dar eu îs la fel ca ei (cel puțin așa îmi închipui): mi s-a întâmplat și azi să recitesc un poem (unul frumos, dar pentru că frumosul e atât de relativ, nu spun care! Să-și aleagă fiecare ceva în minte.) care m-a sensibilizat la prima citire. La fel mi s-au umezit ochii și acum, la fel m-a răscolit. Și cu astfel de scrieri, există un fel de ritual (oare așa îi spune?) pe care prefer să-l păstrez. Nu citesc în orice ambianță (de exemplu în grabă) ceva care m-a fascinat. Se deșiră toată treaba.

Ce vă place să recitiți și ce se întâmplă la recitire? (dintr-un motiv sau celălalt)

Filed under: întâmplate, Lecturăraie ]]> http://camix.wordpress.com/2012/04/22/reloaded/feed/ 0 Camix http://camix.wordpress.com/2012/04/19/o-iubire-cereasca/ http://camix.wordpress.com/2012/04/19/o-iubire-cereasca/#comments Thu, 19 Apr 2012 14:17:10 +0000 Camix http://camix.wordpress.com/2012/04/19/o-iubire-ca-n-cer/ Citeşte mai departe

Acum știu ce vrei de la mine. Vrei să iubesc. Dar eu nu pot iubi, nu știu iubi ca Tine. Și, mai ales, știu că vrei să nu iubesc fals. Aceea nu e iubire, e o rostire a unei iubiri care nu se află în mine, dar vrea să se afișeze în exterior. La ce bun? Tu mă vrei adevărată, iar eu nu pot iubi adevărat, ca Tine, orice om. N-am nicio șansă, nu vrei să iubești Tu în locul meu? Nu se poate asta, ai dreptate. Atunci îmi dai Tu iubirea aceasta divină? Eu nu am decât ce vezi, iar alta nu știu de unde să scot, nici cumpăra, decât de la Tine. Vrei? Te rog…

Filed under: Dia-logice, semne de punctuaţie Tagged: de data asta știu ce cer, uite ce cer minunat are El ]]>

Resurrection - Robert Shoeller

Eu cred că aș fi o fetiță de 15 ani (să nu care cumva să calculați), pierdută în spațiu, ascunsă prin spatele oamenilor înghesuiți să vadă ce se întâmplă, știind că urmează să moară un om bun și agitându-mă că nu pot face nimic și nu știu nici ce ca să împiedic. N-aș înțelege Cine e și ce a făcut, de fapt, decât mult mai târziu, după ce aș mai crește puțin, când mi-ar părea rău că nu L-am întrebat nimic, doar am ascultat ce spunea.

Balage Balogh - Jesus crucified on the Mount of Olives (2005)

Jan Brueghel the Younger - The Crucifixion on Mount Calvary

Philips Wouwerman - A View of Mount Calvary with the Crucifixion, 1652

The Last Supper - Cornell Barnes

The Last Supper - Joos van Gent

Numai de o vreme au început să mă impresioneze animalele. Acum cred că mi-ar face plăcere că am câte un exemplar din câteva. Mâța de pe scara noastră a fost foarte afectată când a murit un vecin care îi dădea de mâncare. Un timp, n-a mai mâncat. Era amărâtă rău.

Am văzut fotografiile (că poze nu e de ajuns să le spun) făcute de o prietenă unui câine. Am zis că nu e destul să le văd doar eu, așa că am primit undă verde să vi le împărtășesc. Să vedem ce vă exprimă. Animalele exprimă, totuși, multe sentimente. Cel puțin, așa ni se pare nouă. Dacă ele coincid cu ceea ce ne seamănă nouă – rămâne altă poveste, să o spună cei care au și citesc animalele mai bine.

M-ați lăsat aici și v-ați dus să vă distrați. M-ați abandonat în pustietatea asta! Ce oameni!

Uită-te la ea, repede și-a mai putut găsi pe altul!

Filed under: Uncategorized Tagged: câine frumos și sensibil ]]> http://camix.wordpress.com/2012/04/11/i-cant-read-your-mind/feed/ 0 Camix Image Image http://camix.wordpress.com/2012/04/08/in-sculptura-33/ http://camix.wordpress.com/2012/04/08/in-sculptura-33/#comments Sat, 07 Apr 2012 21:01:23 +0000 Camix http://camix.wordpress.com/?p=2223 ]]>

Jacob Epstein - Hand of the Risen Christ

Jesus Sculpture - Familia Sagrada, Barcelona

Umătoarea, Crucifiction, este realizată în lemn de măslin de către libanezul Bahij Gassoub, artist contemporan. Diferit, nou. Nu-mi dau seama dacă îmi exprimă altceva, dar are un impact care mă determină să o dau mai departe.

Un alt artist contemporan, englezul Glynn Williams, are lucrarea Crucifixion. Frângerea fizică a trupului ca o oglindă pentru ce are loc în interior, pentru ceea ce reprezintă.

Și o sculptură pe care am remarcat-o pentru expresivitatea personajelor, pentru fragmentele de trăiri adevărate, greutatea poverii înghesuite într-o bucată de piatră. Passion of Christ la Notre Dame de la Garde, în Marseilles, Franța.

1. Cina cea de taină - detaliu, Biserica Familia Sagrada

3. Lepădarea lui Petru, Biserica Familia Sagrada

2. Sărutul lui Iuda, Biserica Familia Sagrada

”Să nu vă închipuiți că dacă veți întîlni un om cu adevărat umil va arăta așa cum cred oamenii din zilele noastre că este un om ”umil”: nu va fi un om lingușitor și mieros, care îți spune întruna că el nu este nimic. Probabil că tot ce vei constata este că e un om vesel, inteligent, care manifestă un interes real pentru ceea ce i-ai spus tu. Dacă nu-ți place de el, este pentru că te simți puțin invidios față de un om care pare să se bucure de viață cu atîta ușurință. El nu se va gândi la umilință: el nu se va gîndi deloc la sine.

Dacă cineva ar vrea să dobândească umilință, cred că pot să-i spun care este primul pas. Primul pas este să-ți dai seama că ești mîndru. Este adevărat că este un pas destul de mare, dar nu poți face absolut nimic altceva înainte de a face pasul acesta. Dacă tu crezi că nu ești înfumurat, înseamnă că ești, de fapt, foarte înfumurat.”

(C. S.  Lewis – Creștinismul redus la esențe, SMR, 1991, pag. 85-86;89-90)

Acum îmi spun că nu diferența pe care o face prezența mea acolo e cea care contează, nu modul în care aș putea eu aduce vreo schimbare sau avea vreun impact universal (exagerez intenționat pentru că mintea exagerează de multe ori fără să realizeze), ci schimbarea pe care mediul acela o lucrează în mine e important, felul în care lucrarea mă transformă pe mine e cel care contează. Datorită modului în care Dumnezeu mă schimbă pe mine acolo e important să fiu în acel loc, printre acei oameni. Oricum contăm fiecare dintre noi, iar cea mai importantă valoare e în ochii Lui, chiar dacă ne dorim să fim importanți și unii pentru alții, iar El ne arată că asta se poate și altfel decât cum ne-am imaginat noi.

- Iar cauți viziuni adevărate? Nu ți-am spus că nu sunt acolo?
- Măcar mă aștept să le găsesc oriunde, niciodată nu știi unde le ascunde.

- Ei, așa-i că n-ai găsit? Vezi dacă nu mă asculți?
- Nu știu dacă de tine trebuie eu să ascult; nu ești decât o altă lebădă pe râu.

Love without measure
Space without time
Life with no crying
Will one day be mine
Hearts never breaking
Hands that don’t fight
Days that don’t end with
The darkness of night

The lamb and the lion
Will walk side by side
In a world where freedom, abides

Windows of glory, swing open wide
Shower down blessings
And shine down a light
On my soul
I do believe
Oh, can’t you see
That’s what, heaven will be like
That’s what, heaven will be

Friends that don’t leave you
Smiles that don’t fade
Nobody’s hurtin’, no one’s afraid
No hungry children
Loved ones don’t die
No sad farewells
There’ll be no more goodbyes

Windows of glory, swing open wide
Shower down blessings
And shine down a light
On my soul
I do believe
Oh, can’t you see
That’s what, heaven will be like
That’s what, heaven will be

All the burdens and longings
We bring to this place
Disappear in the moment
We look at the love on His face

Oh-Oh
Oh I do believe
Oh, can’t you see
That’s what heaven will be like
That’s what, heaven will be

Salutăm de asemenea
Vice-dintele cu răspunsuri
Salutare în fiecare dintre
Buzunare, goale de mâncare.
Salutăm salturile sale
Corecte-n difuzoare
False în aplicare
Dar mai mult
Salutăm ce-a mai rămas de salutat
Din coloana noastră îndoită
În fața cui nu merita.

Read the text below and think of the word which best fits each space. Use only one word in each space. There is an example (0) at the beginning.

Internet gaming

Computer games are multi-million dollar industry, but people (0) who really enjoy games are not satisfied (1) _______ playing against the computer. They want to play against real (2) _____ and most computer games allow you to (3) _____ just that by joining up (4) _______ other players on the Internet.

Regular players say that this is (5) ______ the real enjoyment of games can (6) ______ found. With some games, up (7) ______ 60 people can take part. It (8) ______ get a little crowded, but that’s all part of the fun. It’s a good way to meet people and it gives you (9) ______ to talk about.

The only real problem is technical. It sometimes (10) ______ a long time for messages to be sent (11) ______ one computer to another. However, the technology is getting better all (12) _____ time and it won’t be (13) ______ before the problems are sorted out. When (14) _____ happens, the whole world can play with each other!

”Nu fi prea drept și nu te socoti prea înțelept: pentru ce să te pierzi singur?

Dar nu fi nici peste măsură de rău și nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?” (Eclesiastul 4:16-17)

Cele două pasaje (îmi) par a fi în legătură unul cu celălalt, chiar dacă există o oarecare distanță între ele. Poți fi mânios și dintr-un spirit prea drept, și dintr-unul prea nedrept, rău; nu m-am putut hotărî ce e mai grav: să faci rău unui om din răutate sau să-i faci rău din prea multă dreptate nesatisfăcută. Ciudat cum atitudini atât de diferite, pardon, opuse pot stârni aceleași reacții. Sau nu atât de ciudat: extremele – oricare ar fi ele  – rămân un negativ, probabil de aici și reacția de nemulțumire (extremă), mânia, prin care se manifestă exagerarea. Stindardul contează mai puțin, degeaba luptăm pentru bine, pentru adevăr, pentru descoperirea vulcanilor cu toată puterea noastră dacă în toate acestea suntem pREA drepți și ne considerăm pREA înțelepți; pREA justițiari și pREA încrezuți; dreptatea e a noastră, așa că merită să luptăm pentru ea cu prețul mâniei care ne invadează și asediază inima și care apoi dă peste ea spre ceilalți sau chiar spre noi. Ciudat cum lupta pe care o luptăm nu importă, cum a fi drept și a fi rău sunt puse pe același scaun dacă poartă în față un pREA. Graba de a fi pREA strică lupta în numele Binelui pe care pretindem că o ducem dacă ea ne face mânioși. Atitudinea mai sus de obiectiv, o ciudățenie.

Aici, fuga de aceste extreme nu e același lucru cu starea căldicică de care trebuie să ne ferim, ci cu o cumpătare la care să ne supunem mereu, o discernere între ceea ce contează și ceea ce trebuie ignorat, suportat, iertat de dragul Lui sau al oamenilor. Și de dragul greșelilor care ne-au fost nouă iertate, trecute cu vederea din prea multă dragoste. Despre prea multă dragoste nu-mi amintesc să scrie, să-mi atragă careva atenția. E, oricum, cel mai greu lucru și cel care rezolvă toate celelalte probleme (importante).

Ușa ce dă înspre vocea ta
e deschisă mereu
De fapt, am scos-o cu totul din toc
ca sunetul să nu se întoarcă înapoi
dacă-mi povestești noaptea în somn
Nu poți fi hoț în propria casă
Iar ce ai fura ai primi înzecit și așa.

Cuvintele
ca necuvintele tale
ocrotesc de intemperiile iraționale
posibile.
Chiar și tăcând,
mulțimea rămâne mută
de momentul în care alegi să taci
ca un sacrificiu suprem de imagine
străin de obicei, complet străin
între pământeni.

“The measure of success is not whether you have a tough problem to deal with, but whether it is the same problem you had last year.”

 ”Voi face puşcărie, nu-i problemă, dar voi fi cel mai liber om din România!” (Alexandru Gheorghe în articol)

 ”Eu am jurat credinţă ţării, nu unui guvern” (articol)

Nu știu dacă are rost să-mi spun părerea despre cele de mai sus. Să mai spun că o asemenea atitudine poate fi ușor catalogată ca exagerată, iresponsabilă, inutilă, stupidă? Să mai spun că poate tocmai de aceea îmi vine atât de ușor să o admir? Unii cred în ceea ce fac și nu riscă prea mult ieșind în stradă. Alții cred în ceea ce fac și riscă mult ieșind în stradă. Îi admir și pe unii, și pe alții pentru că au curajul pe care eu nu-l am să strige ceea ce ne doare pe toți indiferent de consecințe, cunoscând bine care pot fi acele consecințe. Să mai spun? Nu mai spun.

Tibor, a sales manager, is planning to send his staff on a team-building survival course.

Tibor: Right now (1) …… you all ….. (get) my email yesterday about the training course?

Fydor: Er, yes, (2) ….. (be) it a joke?

Tibor: I certainly (3) …… (not mean) it to be a joke, Fydor. No, I (4) …….. (notice) recently that we need to work as a team more. Last year’s interpersonal skills course obviously (5) …… (not be) as successful as I (6) …… (hope), and so I (7) ……. (now decide) to send you all on a management survival course.

Fydor: At the Death or Glory Training Camp.

Tibor: That’s right. (8) …….. you ……. (hear) of it?

Fydor: No.

Eva: Erm, you (9) ……. (say) in your e-mail, Tibor, that you won’t be coming on the course with us yourself. Is that right?

Tibor: Er, unfortunately, yes. Obviously, I (10) ….. (want) to join you, but I’m going to be much too busy, I’m afraid. For one thing, I still (11) …… (not do) the quarterly sales figures.

Ivan: Tibor, why (12) ….. (not tell) us about this at the departmental meeting last week?

Tibor: Well, I (13) ….. (not make up) my mind until today. But I, er, (14) ….. (think) it would bring us all together.

Fydor: It (15) …… (already bring) us all together. None of us wants to go!

Tibor: Now, look, Fydor, don’t be so negative. Wait until you (16) ….. (have) a chance to think about it. I (17) …… even ….. (show) you the course brochure yet. Anyway, do the rest of you think?

Eva: I think it’s the most ridiculous thing you (18) ….. (ever ask) us to do. And, God knows, the interpersonal skills training (19) …. (be) bad enough. I am not being dumped on a freezing hillside by some sadistic ex-commando, stripped to my underwear and told to find my way back to civilisation with a fruit knife, a chocolate bar and a ball of string!

Ar fi minunat, vorbesc sincer, dacă aţi găsi şi articole care să se preocupe fără politicianism de soarta celor care protestează. Nu totul este politică în ceea ce se întâmplă, ba e chiar mult prea puţină politică adevărată în jur. Cât despre creştinism şi umanism, ar trebui să ne ajute să vedem şi altceva decât jocuri de putere şi calcule meschine. De ce nu veniţi până aici să vorbiţi cu ei? Sunt proşti, inculţi, isterici, violenţi, dar sunt de plâns, nu de dispreţuit — mai ales dacă sunt masă de manevră. Orice s-ar întâmpla pe plan politic, oamenii ăştia vor avea de trecut prin nişte ani groaznici, fără speranţă de mai bine şi fără să conteze altfel decât ca armă şi bazin electoral. (comentariu semnat de Agnusstick la această postare)

Hmmm, se vorbește despre febra mitingurilor ca și cum ar fi o boală, un virus chiar, care s-a prăvălit peste țara României fără ca cineva s-o cheme, s-o dorească, s-o întrețină. A picat aci, gata, ne-am pricopsit cu ea și acum așteptăm să treacă. Doară, doară a trece și ne-om vedea de viața noastră obișnuită de până acum.

Dacă asta înseamnă pentru autor și pentru alții aceste proteste, too bad, dar eu așteptam să se întâmple asta de cel puțin un an. Se pare că românii se ”trezesc” iarna; probabil și din cauză că e mai greu de făcut față cheltuielilor. Oamenii ăia nu sunt simple previziuni, nu sunt statistici, nu sunt cifre. Sunt suflete care cred ceea ce cer, iar cererile lor sunt, de fapt, ecoul dorințelor tuturor (mai puțin ale pedeleilor). Sunt ecoul dorințelor noastre. Poate nu și ale lui Pătrășconiu, numai atunci poți scrie atât de detașat.

„Apparently, there was this guy working for a financial services company in the City. Anyway, it (a) was being / had been a really tough year, so he (b) decided / was deciding to take a nice long holiday. He (c) just cleared / was just clearing his desk, when he (d) suddenly remembered / had suddenly remembered what (e) was happening / had happened the last time he (f) was / was being off work. He (g) was coming / had come back to an inbox containing hundreds of e-mails. So this time he (h) came up / had come up with a bright idea to prevent it happening again.

What he (i) did / was doing was this: he (j) set / had set his computer to automatically send a message to anyone e-mailing him, telling them that he (k) was / had been in the Caribbean for two weeks and not to e-mail him again till he (l) got / was getting back. Then, just as he (m) was leaving / had left the office, he (n) thought / was thinking he would e-mail his best friend and tell him all about his plans.

Unfortunately, his best friend, who (o) was going / had gone on holiday the day before, (p) was setting up / had set up his computer in exactly the same way. So the two PCs (q) proceeded / were proceeding to e-mail each other every few seconds for the whole fortnight, while these two guys (r) were enjoying / had enjoyed themselves on holiday, totally unaware. I (s) heard / had heard that so many messages (t) were finally building up / had finally built up on the company’s server, that it (u) crashed / was crashing, costing the firm millions! True story. Austin in accounts told me.”

Filed under: raţiune şi simţire ]]> http://camix.wordpress.com/2012/01/16/a-tough-choice/feed/ 29 Camix http://camix.wordpress.com/2012/01/15/un-punct-comun/ http://camix.wordpress.com/2012/01/15/un-punct-comun/#comments Sun, 15 Jan 2012 20:54:55 +0000 Camix http://camix.wordpress.com/?p=2074 Citeşte mai departe

”… mi-am spus că e probabil ceva în destinul meu care mă împinge să jignesc, fără să vreau, tocmai oamenii pe care îi admir și-i iubesc mai mult.” (Mircea Eliade – Memorii)

Nu e vorba de vreun destin singular, cred că toți suntem în oala sfârâitoare a pașilor care se grăbesc spre rănire, cu vrere sau fără. Toți suntem damnați să producem suferință sau să o suportăm; oricât fugim de ea, oricât ne-am proteja, ne urmărește ca o pedeapsă a mărului din Grădină. Suntem damnați să vedem în apropiații noștri durerea pe care am apăsat-o chiar noi, s-o simțim, să n-o putem îndura, să ne răstim la Timp și apoi, văzând că e inutil, la noi înșine.

Și, dacă măcar un colț al inimii ne este frânt de efectul pe care l-am creat, dacă seninul nostru se sparge măcar pe o infime de suprafață, poate că nu e totul piedut. Dacă ne mai întoarcem capul după ce am tropăit în baltă pentru a vedea pe cine am împroșcat cu apă murdară și ne chircim măcar puțin sub durerea regretului, nu e chiar totul pierdut.

Abia de aici încolo putem începe să ne căim cu adevărat.

Filed under: Lecturăraie, Perspective, raţiune şi simţire Tagged: admir, autoacuzare, mircea eliade, self-accusation ]]>

Nu cred că se gândesc ce consecințe nefaste pot fi dacă protestează decât dacă nu protestează nici acum. S-au trezit târziu. Ne-am trezit târziu. Neam trezit târziu. (Deși e incorect să mă includ între cei care protestează fără să fiu acolo.) Rămâne de văzut dacă nu prea târziu.

Tu ce crezi?

Lasă-ți un semn
Lasă-mi un cântec
Care să-mi țină de strâns soare
Pe mare.

Pe marea plajă a timpului
În care curgem
Între menghina și leagănul
Lui Dumnezeu.

Mai strânge-mă durabil
De suflet
Să îmi înghesui urechea
În strâmtorile Lui

Mai lasă-ți neconcretele
crete de soare.
Mai ești?
Mai fii.

Al Pacino în rolul jurnalistului Lowell Bergman

Am revăzut filmul The Insider a nu știu câta oară și consider că ar merita revăzut în fiecare an. Am scris despre el aici, iar de data asta am mai rămas cu o idee. Pentru cei care l-ați văzut (pentru cei care nu l-ați văzut, recomand first celălalt articol), admirabilă e hotărârea jurnalistului de a duce la capăt ceea ce începuse. Pusese mâna pe o întâmplare adevărată de interes mondial, privea sănătatea oamenilor care consumau tutun și modul în care producătorii de tutun mințiseră cu privire la efectele lui nocive asupra organismului, convinsese un om să își calce înțelegerea de confidențialitate cu fosta firmă, să își riște viața, să își pună familia în pericol, să își piardă familia, să-l târască prin justiție pentru a scoate adevărul la iveală, iar apoi să rămână cu înregistrarea nedifuzată.

Dacă interesele firmei care deținea postul de televiziune o cer, dacă se pot alege și ei cu proces, dacă e salarul lor în joc, de ce să se riște? Dacă televiziunea nu vrea, însă, sunt ziare. Un picior în fund înseamnă un pas înainte, umblă vorba.

Nu știu cât de hotărâți reușim să fim atunci când ne-am convins că drumul pe care suntem e bun. Nu știu cât de repede ne vine să renunțăm. Nu știu cât de bine ne dăm seama dacă nu cumva încăpățânarea de a continua e, uneori, o râvnă vecină cu prostia sau una vecină cu credincioșia. Grea delimitare. ”Orice începe duce la bun sfârșit”. La sfârșit, dar nu la orice sfârșit. La un sfârșit bun. Însă duce. Sunt în urmă, așa că mi-am spus că este timpul să învăț așa ceva. Și încep cu lucruri mici: să termin cărțile pe care le încep.

Eu nu-mi beau cafeaua amară
Iar acesta e un mare dezavantaj
Trecătorii se miră pe dinafară
De la arcada ochiului până sub pavaj

Eu o prefer dulce cu lapte
Iar acesta e un mare păcat
N-am călcat pe cărbune coapte
Şi n-am inspirat parfum sfâşiat

Ei mă văd dormitând în război
Cântând indiferente refrene
Iar eu miros cu coada ochilor goi
Confecţii de portrete doriangrayene.

sursa: http://www.babiesnamesandmeanings.info/wp-content/uploads/2011/09/babies-names-and-meanings1.jpg

Prin blogosferă se cere să te prezinți, să-ți dai numele real. Și întreg! Că în cazul multora nici nu e verificabil, ce contează? Dar noi suntem făcuți din alt aluat. Nu noi, românii, că nu suntem atât de diferiți de restul populației de pe glob, cel puțin nu la episodul acesta, ci oamenii în general. Nouă ne place să ne găsim nume unii altora, să inventăm porecle, mai ales în mediul neoficial.

Buba începe de mic, din familie. ”Mama” și ”tata” nu sunt nume, dar fiecare copil e învățat să-și cheme părinții astfel, iar asta nu e un lucru rău. Problema răsare de după copac dacă îi strigă pe numele lor; lumea intră la bănuieli și ridică din sprâncene: ”nu-i maică-sa adevărată”, ”o fi înfiat” și alte gânduri numai și nuami pozitive. Frații și surorile primesc și ei terminații dintre cele mai năstrușnice la nume și, din unele observații, în final rămân strigați numai după terminații ca în Ionuțu – Uțu etc.

Colegilor și vecinilor le găsim porecle, cu ei suntem mai puțin îngăduitori. De obicei, le hiperbolizăm defectele și calitățile astfel încât să iasă ceva comic. Pentru ceilalți, dacă se poate. Purtătorul nu e nevoie să-și dea cu părerea, el oricum va accepta tot ce i se dă pentru că nu contează dacă refuză.

Cu cei mai dragi suntem cel mai creativi, găsim nume de animale, de insecte, de flori, de legume, cărora le adăugăm tot felul de sufixe. Rezultatul e întotdeauna ceva mai mic, nu mai mare. Ce e mic e considerat drăguț și inofensiv. Personal, nu cred că am primit nume care să nu mă încânte.

Nu același lucu se întâmplă cu adversarii. Îi putem vedea la televizor și nu numai. Funny, își iau tot nume de animale, dar niciodată transformarea – dacă se aplică – nu dă un rezultat mai mic, ci întotdeauna mai mare. Deci mare înseamnă rău. Altfel, se poate și fără sufixe, unele animale au un nume destul de dizgrațios ca să transmită ceea ce trebuie fără adăugiri: ”Porcii ăștia, iar ne-au luat curentul!”.

Mă întreb cum ne va chema Dumnezeu, pe ce nume ne va striga. S-ar putea să avem și nume de care nu suntem conștienți, dar la auzul cărora, să tresărim pentru că știm că numai despre noi poate fi vorba… Who knows?

Filed under: jucăraie, psiholojii, raţiune şi simţire Tagged: nume, porecle ]]> http://camix.wordpress.com/2011/12/10/numele-datale/feed/ 0 Camix babies-names-and-meanings1 http://camix.wordpress.com/2011/12/07/un-mic-butterfly-effect/ http://camix.wordpress.com/2011/12/07/un-mic-butterfly-effect/#comments Wed, 07 Dec 2011 18:45:02 +0000 Camix http://camix.wordpress.com/?p=2025 Citeşte mai departe

Tot în gimnaziu. Vrând să fiu puțin înainte la ora de desen și având dispoziție (când nu aveam dispoziție pentru așa ceva?), am început să pictez acasă. Ambianța primitoare, fără ochi iscoditori și evaluatori, am făcut un teren de tenis și unul dintre jucători (partea stângă jos). Nu mă grăbea nimeni, așa că am șters și am refăcut până am fost mulțumită de ce a ieșit.

Ajunsă la școală, eram curioasă de impresiile profesoarei. Mă apucasem între timp de celălalt jucător. Când trece profesoara pe lângă mine, observ cu coada ochiului că se oprește în spatele meu și revine. Hmm, mă gândeam, ”mda, așa zic și eu.”. Îmi spune:

- Ăsta tu l-ai făcut? (cu mirare ieșită din comun, așa că mă simțisem încântată)

- Da.

- Nu cred. Cine te-a ajutat? (aici îmi pierise încântarea, începea să mă irite)

- Cine să mă ajute? Eu l-am făcut acasă, am avut timp să îl lucrez.

- Atunci hai să vedem cum îți iese celălalt jucător.

Și acesta este rezultatul, nu mi se pare că jucătorul de sus l-a egalat pe cel de jos; nici profesoarei parcă nu i s-a părut. Chiar m-am mirat că nici nu terminasem desenul. Nu mai țin minte dacă luasem notă pe el, dar știu gustul pe care mi l-a lăsat. Se pare că gustul e vizibil și pe hârtie.

butterfly effect

Filed under: Amintiri, întâmplate, şcoală ]]>

Lost in a windswept land
In a world of shifting sand
A fragile flower stands apart
There on that barren ground
You feel like the only one
Trying to serve Him with all your heart

And you wonder, wonder
Can you last much longer
This cloud you are under
Will it cover you

Desert rose (desert rose)
Don’t you worry, don’t be lonely
Heaven knows, Heaven knows
In a dry and weary land a flower grows
His desert rose

Sometimes holiness
Can seem like emptiness
When you feel the whole world’s laughing eyes
But if it’s a lonely day
Know you’re on the Father’s way
He will hear you when you cry

And He will hold you, hold you
Your Father will hold you
He will love you, love you
For the things you do

Desert rose (desert rose)
Don’t you worry, don’t be lonely
Heaven knows, Heaven knows
In a dry and weary land a flower grows
His desert rose

Am avut şi câteva care mi-au fost mai simpatice decât altele.

unele iubiri mici şi neînsufleţite

Pe primul l-am ales abia acum ca interesant. O portretizare – cu care unii nu ar fi de acord, dar poate tot ar lua-o în considerare – a unui Dumnezeu tânăr. Poate ideea de atotputernicie nu se potrivea în unele minţi decât cu tinereţea. Oricum, minunea invizibilă are un chip, chiar dacă noi nu îl vedem încă.

Cele din dreapta sunt puţinele fără ştampilă, de care m-am ataşat rapid, cea de jos plăcându-mi în mod special pentru culori, scenă, ideea de out of this world.

Cel din stânga jos e, poate, cel mai ieşit din comun pentru că e ca un mic basorelief. Desenul iese din hârtie, îl simţi cu degetele şi cu ochii închişi.

Filed under: Amintiri, Artăraie, Contra-timp Tagged: iubiri mici şi neînsufleţite ]]> http://camix.wordpress.com/2011/12/02/clasor/feed/ 0 Camix timbre http://camix.wordpress.com/2011/11/30/frecventele-sufletului/ http://camix.wordpress.com/2011/11/30/frecventele-sufletului/#comments Wed, 30 Nov 2011 19:41:46 +0000 Camix http://camix.wordpress.com/?p=2004 Citeşte mai departe

Mulțumiri lui Cipri pentru aducere aminte și trezire involuntară.

Nu am prea multe cuvinte despre Lost in Translation decât că trebuie încercat. A, da, I lost my words. Nu are o acțiune de film de aventură, deși acțiunea în sine a filmului este o aventură dacă te gândești că ți se întâmplă ție. Ajungi într-o țară străină și vezi că nu te poți înțelege cu locuitorii ei. Și din cauza limbii, dar și din cauza ciudățeniilor care îi descriu. La hotel, te trezești la oră fixă pentru că perdelele se deschid programate. Totul e calculat la secundă. Ce impresionează mai mult e traseul dialogurilor, frecvența asemănătoare sau foarte diferită pe care se află personajele.

Cu cât frecvența e mai diferită, cu atât amuzamentul e mai accentuat pentru privitor și stresul mai ridicat pentru personaje. Cu cât e mai asemănătoare, cu atât apropierea sufletelor e mai rapidă, comunicarea mai completă, afecțiunea mai caldă.

Țara este Japonia, iar personajele principale sunt jucate de Bill Murray, care este un actor american ajuns în Japonia pentru a filma o reclamă la un whisky – o adevărată povară când nu te înțelegi nici cu translator – și Scarlett Johansson, care e o absolventă de Yale, cu prea mult timp liber, ajunsă la același hotel împreună cu soțul ei, aflat în interes de serviciu.

Filme de acest fel ni se întâmplă și nouă, păcat că nu e nimeni să le pună pe ecran. Invitația de a-mi povesti ce ciudățenii sau episoade memorabile ați trăit a fost lansată.

Filed under: Filmăraie Tagged: frecvențe, lost in translation ]]>

Am dat peste acest desen.

în recuperarea timpului trecut

Personajele sunt reale, locul imaginat e aproape real. Prietena mea din copilărie cu mine în spatele blocului, unde ea avea o grădină cu flori. Grădina cu flori nu arăta chiar așa (mai ales că nu era vertical picată pe pământ și asta e bine!), ideea de grădină rotundă cu floare diferită în mijloc provenea de la un serial de desene animate pe care îl urmăream cu mare plăcere pe atunci: Lidia în jurul lumii. Basmul rules, da. Se mai întâmplă.

Așa că am fotografiat imaginea și am trimis-o urgent prietenei mele care e plecată din țară de mulți ani. Dovadă a bucuriei stă faptul că și-a imprimat rapid imaginea și a afișat-o în camera ei la vedere. În câteva minute, se făcuse un schimb de bucurie la mii de kilometri și se aduseră în prezent istorii de zeci de ani. E cam ca zborul cu avionul, în câteva ore te trezești de partea cealaltă a oceanului.

Dacă încercăm să ne justificăm alegerea Lui după omul folosit, ne-am putea convinge la un moment dat că omul are în sine vreo vrednicie, iar vrednicia e bună doar alăturată lui Dumnezeu, nu nouă. Ne-am muta atenția de la El care e singur Bun și întotdeauna – chiar și când nu Îl înțelegem – la cei care pot fi doar buni și doar uneori.