Privirea în oglindă

Etichete

al pacino, privirea în oglindă, televiziune

Al Pacino în rolul jurnalistului Lowell Bergman

Am revăzut filmul The Insider a nu știu câta oară și consider că ar merita revăzut în fiecare an. Am scris despre el aici, iar de data asta am mai rămas cu o idee. Pentru cei care l-ați văzut (pentru cei care nu l-ați văzut, recomand first celălalt articol), admirabilă e hotărârea jurnalistului de a duce la capăt ceea ce începuse. Pusese mâna pe o întâmplare adevărată de interes mondial, privea sănătatea oamenilor care consumau tutun și modul în care producătorii de tutun mințiseră cu privire la efectele lui nocive asupra organismului, convinsese un om să își calce înțelegerea de confidențialitate cu fosta firmă, să își riște viața, să își pună familia în pericol, să își piardă familia, să-l târască prin justiție pentru a scoate adevărul la iveală, iar apoi să rămână cu înregistrarea nedifuzată.

Dacă interesele firmei care deținea postul de televiziune o cer, dacă se pot alege și ei cu proces, dacă e salarul lor în joc, de ce să se riște? Dacă televiziunea nu vrea, însă, sunt ziare. Un picior în fund înseamnă un pas înainte, umblă vorba.

Nu știu cât de hotărâți reușim să fim atunci când ne-am convins că drumul pe care suntem e bun. Nu știu cât de repede ne vine să renunțăm. Nu știu cât de bine ne dăm seama dacă nu cumva încăpățânarea de a continua e, uneori, o râvnă vecină cu prostia sau una vecină cu credincioșia. Grea delimitare. ”Orice începe duce la bun sfârșit”. La sfârșit, dar nu la orice sfârșit. La un sfârșit bun. Însă duce. Sunt în urmă, așa că mi-am spus că este timpul să învăț așa ceva. Și încep cu lucruri mici: să termin cărțile pe care le încep.

Adevărul din The Insider

Etichete

1999, al pacino, russell crowe, the insider

Cât costă adevărul. Costă ceva? Sau altfel: cât costă adevărul dezvăluit?

Un film făcut după fapte reale, cu personaje încă în viaţă. Jeffrey Wigand (Russell Crowe), vicepreşedinte la o companie renumită producătoare de tutun (Brown & Williamson) şi chimist, concediat de câteva ore, este provocat să traducă în limbaj accesibil un document voluminos de 500 de pagini primit anonim de către producătorul unei emisiuni TV, Lowell Bergman (Al Pacino), foarte urmărite.

Bergman duce muncă de lămurire cu Wigand, pentru că, în urma plecării lui de la Brown & Williamson, pot fi consecinţe neplăcute dacă se dezvăluie secretele companiei; iar, pentru a preveni lucruri de acest gen, se semnează întotdeauna declaraţii de confidenţialitate, a căror încălcare poate duce până la închisoare.

Wigand acceptă explicarea documentului cu condiţia de a nu trebui să îşi dea vreo opinie sau să reveleze vreun secret. Revelare asupra căreia se va răzgândi însă la un moment dat şi acceptă să dea un interviu (încă nedifuzabil), pentru că este pus în faţa situaţiei următoare: fie se protejează pe el şi familia lui de scandaluri, chiar posibile răpiri sau omoruri, tăcând, fie spune ceea ce ştie despre procedurile ilegale de confecţionare a ţigărilor, dăunătoare sănătăţii oamenilor, realizând astfel conştientizarea masei care va lua decizii cu adevărul în mână.

Ca orice adevăr adevărat care vrea să iasă la lumina zilei, creează panică între televiziuni, care refuză difuzarea lui din cauza ameninţărilor care sunt promise sau bănuite. Se pot pierde slujbe, se pot distruge vieţi dacă acest adevăr se află tocmai din gura unui om cu autoritate în domeniul sănătăţii şi, mai mult, fost angajat şi parte a bordului de conducere în mari companii de tutun. Când vorbim despre firme mici, fără putere financiară (care înseamnă fără orice putere), ameninţările care pot fi lansate şi puse în practică sunt jucării faţă de ceea ce pot face companiile gigantice cu zeci de ani de viaţă în spate, unde s-au dezvoltat mafiile necesare pentru susţinerea ei în viaţă în caz de orice încercare de anihilare sau reducere măcar.

Aşa că, după eforturile depuse pentru a rosti adevărul, au urmat eforturile de a face rostirea publică. La ce bun un adevăr ţinut în pivniţă, nu?

Dacă există costuri pentru acest adevăr sau nu, vă las să descoperiţi şi să urmăriţi filmul. Consider că merită văzut măcar pentru un motiv: ce fac cu adevărul care poate salva alte vieţi, însă îmi poate face rău mie dacă îl spun?