Empatia

De ce merită din nou să ai elevi (Empatia)

Din partea celor mai mari, de 13-14 ani, te aștepți mai degrabă la contre sau replici în răspăr. Provocarea de zi cu zi e să-ți păstrezi calmul în ciuda tuturor surprizelor. Dar și să nu uiți ce explicai. Dar de asemenea să ai o anumită bunătate amestecată cu fermitate în acel calm. Și de asemenea să ții la ei, iar ei să simtă asta cumva.

De cele mai multe ori, ți se pare că impactul pe care îl ai asupra lor e minim.

Azi am avut parte de o secvență care m-a contrazis în câteva puncte dintr-un singur șut. Le dusesem test și le explicasem înainte pe scurt ce au de făcut la fiecare punct. Apoi unii mai aveau întrebări suplimentare. Totuși, una dintre întrebări se repeta regulat, poate cu mici modificări de formulare. Cred că mă întrebaseră deja de vreo 4 ori cum notează răspunsul la exercițiul X, fiecare fiind concentrat la propriile spații de completat.

Răspund și acestei întrebări. La care vine replica memorabilă a unuia dintre cei mai activi elevi (aflat chiar lângă mine în acel moment), pe un ton așa, empatic cumva și mai scăzut, să aud doar eu:
– Ioi, doamna, nu vă săturați să răspundeți la aceeași întrebare de atâtea ori?

🙂

Anunțuri

altă dilemă

nu mă căuta
pentru frânturile
acestea
de bibelou
neted la suprafață

eu sunt mai mult
decât cochilia
unei primăveri.

dacă mă vezi

mai atent decât o clipeală
de vânt.

Definiție de autoiubire GB

E mult mai ușor decât se crede să te urăști. Harul este să uiți de tine. Dar dacă orice trufie ar muri în noi, harul harurilor ar fi să te iubești cu umilință pe tine însuți ca pe oricare din cei ce suferă întru Isus Cristos.

Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară, p. 262

Bravarea GB

• […] Ce vreți să spuneți?
• Mă tem să nu vă jignesc. Îmi amintesc că am văzut, când eram copil, o scenă de marionete, într-o zi de aniversare a unui sfânt, la Wilman. Marioneta își ascunsese tezaurul într-o oală de lut și gesticula la celălalt capăt al scenei pentru a abate atenția comisarului. Cred că vă frământați prea mult în speranța de a ascunde tuturor adevărul asupra sufletului dumneavoastră sau poate pentru a-l uita.

Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară, p. 225

Vag uman

Uite o stâncă
stă să-și deschidă
gura
rânjind
către mine,
colții
supra viețuind
peste orele
care mă traversează.

Uite-o
cum stă să
roadă din minutele mele
de răsărit
să sfâșie din curgerea
suavă
a timpului
pe lângă mine.

Timpul îmi e un tovarăș
blând
cu melodii în desagă
pe ritmul
în care se unduiește
vântul
fără săbii.

Mai puțin acum
lângă această rocă
grunjuoasă
cu apariție vag umană
cu mișcări aparent
bipede
goală pe dinăuntru
ca o carcasă
părăsită
de mult
care își cască
chitul
spre mine.

(foto: https://ro.pinterest.com/drumweaver/the-stone-people/)

 

Boala generației GB

„Căci dacă specia noastră trebuie să piară, ea va pieri de dezgust, de plictiseală. După ce insul uman va fi fost ros încetișor, ca o grindă de carii invizibile, care numai în câteva săptămâni fac dintr-o bucată de stejar o materie spongioasă de poți intra cu degetul în ea fără nici o sforțare. Și moralistul va discuta despre pasiuni, omul de stat va mări numărul jandarmilor și al funcționarilor, educatorul va întocmi noi programe – sau va cheltui averi pentru a face să crească un aluat, care de aici înainte nu mai are plămădeală.
(De pildă, războaiele generalizate – care par a dovevi o activitate prodigioasă a omului pe când, dimpotrivă, ele denunță apatie crescândă… – vor sfârși prin a mâna spre abator, la epoci fixe, nesfârșite cirezi de inși resemnați.)”
Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Fațadă GB

”- Ciudată morală.
– Într-adevăr, nu-i morala lumii. Ce-l interesează pe Dumnezeu prestigiul, demnitatea, știința, dacă toate acestea nu-s decât un giulgiu de mătase pe un cadavru putrezit?”
Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Transparență GB

”O! puteți ascunde cât vreți celor săraci viciile casei voastre, ei le recunosc de departe, după miros. Ni s-au împuiat urechile cu nelegiuirile păgânilor, dar cel puțin ei nu pretindeau sclavilor decât o supunere asemănătoare cu aceea a animalelor domestice și o dată pe an, în zilele de revanșă ale Saturnaliilor, le zâmbeau. În timp ce voi, ceilalți, abuzând de Cuvântul divin care-l învață de pe cel sărac să se supună din toată inima, pretindeți să smulgeți prin viclenie ceea ce ar trebui să primiți în genunchi, ca pe un dar ceresc. Nu există neorânduială mai mare pe lumea asta decât ipocrizia celor puternici.”
Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Infernul GB

”- Infernul, doamnă, înseamnă a nu mai iubi. A nu mai iubi sună în urechile dumneavoastră ca ceva obișnuit. A nu iubi înseamnă pentru omul viu a iubi mai puțin sau a iubi altundeva. Și dacă această facultate care ni se pare că nu se poate despărți de ființa noastră, că este însăși ființa noastră – a înțelege este tot un mod de a iubi – ar putea să nu mai existe, totuși? Să nu mai iubești, să nu mai înțelegi și să trăiești totuși, ce miracol!
Eroarea comună tuturor este că atribuie acestor făpturi părăsite ceva din noi, din perpetua noastră mobilitate, pe când ele sunt în afara timpului, în afara mișcării, fixate o dată pentru totdeauna. Vai! Dacă Dumnezeu ne-ar duce de mână spre una dintre aceste dureroase făpturi, și care să fi fost odinioară prietenul nostru cel mai scump, cum i-am vorbi noi? Desigur, dacă un om viu, un semen al nostru, fie și cel din urmă dintre oameni, cel mai ticălos dintre ticăloși, ar fi aruncat în flăcările mistuitoare, aș vrea să-i împărtășesc soarta, m-aș duce să i-l smulg călăului. Să-i împărtășesc soarta!… Nenorocirea, nenorocirea de neconceput a acestor oameni e că nu mai au nimic de împărtășit!”
Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Echilibru GB

”Un om cu bun simț dacă atinge uneori din întâmplare, cu vârful degetelor, niște clape de pian, poate oare să se socotească îndreptățit a privi muzica de sus? Și dacă o simfonie a lui Beethoven sau o fugă de Bach îl lasă rece, dacă trebuie să se mulțumească să observe pe obrazul altora reflectarea unor înalte delicii inaccesibile, se va acuza oare numai pe el însuși?”
Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Pojghița superficială GB

”Am reflectat mult, în ultimele zile, la păcat. Definindu-l drept o încălcare a legii divine, mi se pare că riscăm să ne facem o idee prea sumară despre păcat. Oamenii spun atâtea prostii în privința asta. Și, ca întotdeauna, nu-și dau osteneala să gândească. Iată, de pildă, medicii discută de secole și secole despre boală. Dacă s-ar fi mulțumit s-o definească drept o încălcare a regulilor deplinei sănătăți, ar fi căzut de multă vreme de acord. Dar ei o studiază la bolnav, cu intenția de a-l însănătoși. E tocmai ceea ce dorim să facem și noi, ăștialalți. Așa că glumele care se fac în privința păcatului, ironiile, zâmbetele nu ne prea impresionează.
Firește, nimeni nu vrea să vadă în păcat ceva mai mult decât o greșeală. Dar greșeala, la urma urmei, nu-i decât un simptom. Și simptomele cele mai impresionante pentru profani nu sunt totdeauna cele mai tulburătoare, cele mai grave.
Cred, sunt sigur chiar, că mulți nu-și pun niciodată în joc ființa lor, sinceritatea lor profundă. Ei trăiesc la suprafața lor înșiși, și solul uman este atât de bogat că această subțire pojghiță superficială ajunge pentru o recoltă slabă, care să le dea iluzia unui adevărat destin.
Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Mediocri GB

• Reține ce-am să-ți spun: Tot răul venea poate de acolo că-i ura pe cei mediocri. ‘Îi urăști pe mediocri’, îi spuneam eu. El nu mă contrazicea, căci era un om sincer, după cum ți-am spus. Ar trebui să fim atenți, vezi tu! Mediocrul este o capcană a demonului. Mediocritatea e prea complicată pentru noi, Dumnezeu se ocupă de ea. Până atunci cel mediocru ar trebui să-și găsească un adăpost în umbra noastră, sub aripile noastre. […] ‘Dacă l-ai căuta într-adevăr pe Domnul nostru, l-ai găsi’, îi mai spuneam eu. El îmi răspundea: ‘Îl caut pe bunul Dumnezeu unde am cea mai mare șansă să-l găsesc, printre săraci’. Tranc! Numai că săracii lui erau toți niște indivizi în genul lui. În fond niște revoltați, niște domni. I-am pus într-o zi întrebarea: ‘Și dacă Isus Cristos te-ar aștepta tocmai sub înfățișarea unuia din acești omuleți pe care îi disprețuiești? Căci, să-mi fie cu iertăciune, Domnul ia asupră-și și sfințește toate mizeriile noastre! Cutare laș nu-i decât un nenorocit zdrobit sub imensul aparat social ca un șobolan sub o grindă; cutare avar, un anxios convins de neputința sa și devorat de frica de a duce lipsă. Cutare pare nemilos fiindcă suferă de un fel de fobie a săracilor – întâlnești asemenea specimene – teroare tot atât de inexplicabilă ca și aceea pe care o inspiră unor oameni nervoși păianjenii sau șoarecii. Îl cauți pe Domnul nostru printre specimene de felul acestora?, l-am întrebat eu. Și dacă nu-l cauți acolo, de ce te plângi? L-ai scăpat…’ Și poate l-a scăpat, într-adevăr.

Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Perspectivă GB

‘Totdeauna m-am gândit, în sinea mea, că studiul societăților omenești, dacă am ști să le privim în chip supranatural, ne-ar da cheia multor mistere.’

Georges Bernanos, Jurnalul unui preot de țară

Sentiment de libertate

Visul care te mângâie peste față când ieși din casă, când inspiri aerul singur, când îți faci infuzie de verdele de deasupra și de jos, de pretutindeni. Pestetotul este verde și nimic nu-l mai poate învinge, indiferent de anotimp. Înăuntrul este verde ever, precum bradul. Aici e momentul, acum este locul în care pot fi și sunt. În comuniune la orice distanță cu ceilalți, cu mine, cu El, Cel dintâi.

portocalul mov

călătorru'

portocalie starea mov
privită-n ochi cu ochii-nchişi
prin pipăirea de nesomn
a hoţilor din vis

că ne străbat coloane lungi
ambuteiaj de gând
ce a plecat da` n-a ajuns
şi merge parcă stând

şi straturi groase de culori
vorbite se preling
peste depunerea de nori
a ploilor ce ning

şi-i cald.. şi-i soare pe pământ
şi nopţile sclipesc
prin zâmbet verde înfrunzit
– în pomul mov al unui gând –
eu portocale cresc..

Vezi articol original

AltCeva

Ați mâncat asemenea combinație?

Limita dintre două stări

Există o temperatură la care începi să cedezi nervos. Sau cedezi brusc și total.
Write carefully. Or just slow down anything you do. Oricum e rău și să stai, și să faci.

Tir eșuat

Țintesc bine
De obicei
Dar bine țintesc?

Îmi tremură mâna
Pe trăgaci.
Tocmai în tine
Vreau să trag
Care mă scapi
De inamici
Interiori?

Reconstruire

Iartă-mă
Am tras perdeaua
Peste zi
Și m-am supărat
Pe noapte.

Iartă-mi
Cuvintele
Prinse de picioare
Ca să nu poată
Alerga
Prea departe de mine.

Mâinile le dansează
Neobosit
Iartă tu graba
Gesturilor
Ce par să se războiască
Pentru o privire.

Ele nu sunt
Decât scăderea de muritor
Ce se străduiește
Să își găsească
Fotoliu etern
În celălalt piept.

Mă ierți
Că te dor?

Citate favorite (20)

De la Alex

Lumea lui Alexandru

„Fericirea nu e ceva gata făcut, ea vine din faptele tale.” (Dalai Lama)

„În împăcarea cu sine însuşi se află acel dram de fericire pe care îl speră omul pe pământ.” (Ugo Foscolo)

„Nu uita! Îţi trebuie puţine lucruri ca să fii fericit!” (Marcus Aurelius)

„După cum o zi bine întrebuinţată ne dă un somn liniştit, tot astfel o viaţă bine folosită ne dă un sfârşit fericit.” (Leonardo da Vinci)

„Cei răi pot avea noroc, însă doar cei buni pot fi fericiți.” (Alexandru Vlahuță)

„De cele mai multe ori, ceea ce numim noi fericire e ceea ce nu cunoaștem.” (Anatole France)

„Nu-ți face griji pentru lucrurile pe care nu le poți controla! Acesta este secretul fericirii.” (Epictet)

„Prima condiţie pentru a fi fericit este să n-ai timp să te gândeşti la nefericire.” (George Bernard…

Vezi articol original 16 cuvinte mai mult

Refuzul total

Ți-ai sãdit o grãdinã
De flori
Sã fie frumoasã
Şi ele încãpãțânatele s-au vorbit
S-au rãzgândit sã mai iasã.
În ciuda ta.

Ceva îți scapã
Aproape esențial
Ba nu.
Nu îți scapã.
Ceva refuzi
Aproape total.

Nu stai la cafea cu tine
Când fugi la cafea.
Aşeazã-te fãrã timp
pe un pendul
Sã se opreascã secundele
În care te urãşti.
Stai la masã cu Ura
Sã vezi ce are de şoptit.
Acceptã odatã radiografia
Pe care ți-o propune
Imediat.
Şi nu clipi când dai
De vene şi artere.
Sunt ale tale.

Mergi înapoi pe firul urii
Şi pune degetul
Pe epoca în care ai încetat
Sã te mai priveşti.
Stai.
Stai la ceai cu tine
Şi înțelege-ți furtuna.
Ea a venit acolo
Chematã de istorii
Dar ți-o poți
În sfârşit ierta.

Ți-o iert şi eu
Ca sã te ierți
Mai degrab
Dacã îi înlãturi vãlul
De pe deceniile
Trase peste suflet.

Let it go de vacanță

o altă variantă. proprie. 🙂

Perfecțiunea neumană

Farmecul unui om e dat (și) de sinceritatea cu care își poartă nu doar calitățile, ci mai ales sinceritatea cu care își observă și recunoaște scăderile. Cu cât masca de om perfect e construită mai insistent, cu atât crăpăturile și fisurile apar mai evident… și mai contradictorii cu masca creată.
Nu există omul perfect. Cu atât mai dezagreabil e momentul în care încercăm să mimăm perfecțiunea, uitând că frumusețea omului stă chiar în scăderile lui asumate, ele îl fac uman. Și real.

Însemnătate

trecu o veșnicie
mai mică
apoi una mai mare
pe lângă emoția
de a te duce
la masa mea
de relaxare
la răgazul meu
de respiro

când în sfârșit
mi-am sfâșiat emoția
cu o frântură de calendar
te-am luat de-o mână
să te duc
în locul meu de dor.

iar tu ai închis
și cealaltă pleoapă
și mi-ai spus
că ți-e somn.

Două capete de cuvinte

dacă aș putea
aș aduce literă
lângă altă literă
aș zidi un cuvânt
din care să înțelegi
și zidul
și poarta
pe care le-ai fi putut
cunoaște deja.

dacă aș putea
aș frâna un spațiu
între cuvântul dinăuntru
și cuvântul tău
ca să te minunezi
ce mare poate exista
între două capete de cuvinte
ca între două suflete
care învață
să fie
sau uită
să admire.

Intoarcere in sine

Nu mi-ai spus
Niciun fulger
Cand te-am ranit.
Cuvintele au uneori
Dezavantajul
Surprizei
Sau al autorului.

Doar m-ai privit
Ca un vapor
Crapand in doua
Inainte de scufundarea
Finala.

Si am vrut
Sa pun mana
Pe camera
Sa mai filmam
O data
Secventa asta.

din lumea celor care nu cuvântă

Locul lăsat gol

am strâns între palme
dorul ca pe o perlă
în ureche

să-mi amintească
de lumina sufletului
în vreme
de noapte

era auriu
și plin
ca o formă
perfectă

dar se făcu nisip
între degete
se făcu nimic
între coaste

ca să-mi arate
cât de gol poate deveni
un dor după un dor pierdut
cum se numește
locul lăsat în urmă
de plecarea speranței.

Eliade – Jung

Întâlnirile dintre Eliade și Jung redate în Jurnalele I și II ale lui Mircea Eliade. Îmi par interesante și pentru că îi apreciez pe amândoi, și pentru că întâlnirile lor au ceva revelatoriu în ele.

Confruntate cu fragmente din cartea lui Jung, Amintiri, vise, reflecții, găsesc idei identice, comportamente similare, unitare..

Ultima cină

Ultima cină, Istvan Madarassy, 2005

Sperietură

Te-ai speriat
de căderea lumii
peste mine
și ai întins brațul
să mă aperi
cu tine.
Atunci veni
vara
într-o secundă.

gettyimages.com

Tabere

Generalizăm după experiențele personale.

Cu cât suntem mai surzi la experiențele altora, cu atât suntem mai siguri (adică și mai ficși/ încăpățânați în) de propria generalizare. Care e o creare de tabere adverse de obicei, iar noi suntem întotdeauna în tabăra victimă, iar celălalt ne este inamic.

E mai comod să incriminăm categorii decât indivizi. Cuprindem mai mulți, cât mai mulți și cât mai nereprezentativ.

E și generalizarea o formă de egoism și de ură, din care noi trebuie să ieșim mereu personajul bun, iar ceilalți… dacă mai au loc, trăiască și ei undeva, cât mai departe de noi.

Respiră tu

nu mai pot.
respiră tu în locul meu
vrei?
este atâta aer
mai nou.
o să crească
mai înaltă
camelia
dintre coaste.

du-mă în lumea
cuvintelor
fără cinisme.
trage-mă
în dialoguri
de geneză.
lumea începe acum
odată cu
silabele noastre.

o construiești?

Tâmplă

La marginea
Unei dimineți
Am stat
Să ascult
Cum bate din aripi
O tâmplă.
Poate că nu era
Cea mai molcomă
Zvâcnire
Dar ea era.

Era
În timp ce
O rază de soare
Se lipea de ochi.
O zvâcnire
Își trăia tragedia
În timp ce
O ureche
Dormea.

Poate că suntem
În lume
Dar mai nesimțitori
Decât ne-am visat.
Celălalt trebuie văzut
Nu doar constatat.
Creația o fi avut
Un rost mai
Altruist
Decât confortul
Propriu.

Veranda la soare

Cand mi-am intors
Sufletul pe dos
Si am asteptat
Un sfert
De anotimp
L-am gasit
Pe aceeasi
Veranda
Ascultand soarele
Cum se straduieste
Sa ne anime
Pe noi
Astia
Mereu suferinzi
De amurguri.

Si scria cu verva
Pe bucati
De calendare
Aceiasi oameni
Uneori mai trist
Alteori teribil de fericit

Poate ca si oamenii aceia
Zambeau telepatic
Ca intr-o comuniune
De note muzicale
Pardon
Sufletesti.

Intermitențe

Fericirea
Nu este atunci
Când.

Ea vine
Cu
Intermitențe.

Ne dă mai multe
Ocazii
S-o întâlnim.
Dar tocmai atunci
Clipim
Din cauza
Unor false nefericiri,
Unor nefericiri
Induse
– Cum preferă
Omul
Să fie mai degrabă
Erou
Decât pământean
Pentru a primi
Mai mult –
Și n-o mai vedem
Când trece.

Fericirea
Gravitează
În jurul nostru
Și noi umblăm
Cu pleoapele
Trase.

Oamenii nu știu ce este crucea…

Prea târziu te-am iubit...

„Oamenii nu știu ce este crucea. Mai aud oftând pe unul sau altul, oameni necăjiți: asta e crucea mea, părinte. Dar nu asta e crucea ta, le spun. Ăsta e un necaz, roagă-te pentru el. Dar atunci care e crucea mea, își rotește omul ochii goi de înțeles. Crucea ta o să fie când ai să duci de bunăvoie necazul altuia, nu necazul tău. Crucea nu este să fii tu olog, ci să porți după tine un olog. Crucea nu este să fii bolnav, ci să îngrijești cu dragoste un bolnav. Crucea este atunci când rabzi pentru altul, nu pentru tine. Când nu le mai cauți pe ale tale, ci pe ale celuilalt”…

Mai multe pe https://ioanflorin.wordpress.com/2017/03/18/pretul-unui-ochi-si-pretul-unui-dinte/

Vezi articol original

Scutul

Ana lui Manole
Era intre ziduri
Facute
De altcineva.

Noi ni le construim
Singuri
Sa ne protejam
De rautate.

Ferindu-ne de rau,
Ne ferim si de
Iubire.
Inchidem frumusetile
Si inauntru
Si in afara
Ca ele sa nu se mai
Intalneasca
De raul
Raului
Ce le ameninta.

Decojeste incet
Cate o bucata
Zidul.
Iubirea traieste
Circuland intre oameni
Chiar si ranita,
Ea nu circula
Intre scuturi.

Scutul nu poate
Decat sa ne fereasca
De noi.

Azi la Lidl

Pățanie azi la Lidl. La fel ca ceilalți sunt și ei.. După, le-am trimis următoarea plângere. Și cred că am fost prea indulgentă. Între timp, mi-au răspuns cei care administrează pagina lor de fb. Aștept măsuri concrete. Până atunci, îmi anunț toți cunoscuții și cititorii să fie vigilenți.
**
Stimată echipă Lidl,

Am avut o întâmplare cu totul dezamăgitoare astăzi într-unul dintre magazinele dumneavoastră din țară. Orașul nu contează pentru că situația este aceeași peste tot.

Este vorba de procedura dumneavoastră standard, de felul în care alegeți să afișați prețurile la unele produse, fel care induce în eroare cu bună știință, care manipulează în cunoștință de cauză și determină clientul dumneavoastră să verifice în fiecare minut dacă nu este înșelat.

Sunt sigură că știți la ce anume mă refer. Vă dau un exemplu, brânza Horezu care figurează pe raft (și pe site) ca fiind la ofertă, la prețul de 5,99 lei. La casă, observ că de fapt prețul produsului ales de mine este peste 21 lei. Adică 5,99 lei este prețul pe 100 de grame. Nu pe produs! (afișat de altfel și pe etichetă la raft, undeva mic de tot ca să nu fie observat; și pe produs – la fel, cât de mic posibil, în spate)!

Iaurtul italienesc de lângă ea era 2,19 lei. Spuneți-mi, vă rog, trebuia să VERIFIC și la iaurt dacă nu cumva e prețul pe suta de grame? Sau altfel: Suntem cumva la secțiunea de FRUCTE ȘI LEGUME, unde produsele se vând vrac și aleg eu, clientul, câte grame vreau să cumpăr?

Sau să vă adresez o altă întrebare, poate mai simplă, ca să fie pe înțeles: Eu, clientul, POT TĂIA 100gr sau 150 gr sau 50 gr din acel produs în vid, cu gramaj fix deja, pe care dumneavoastră l-ați etichetat cu prețul de x lei la suta de grame? Dacă nu pot eu tăia câte grame doresc să iau, atunci CUI FOLOSEȘTE prețul afișat la raft la suta de grame? Clientului NU.

Deci numai DUMNEAVOASTRĂ VĂ FOLOSEȘTE acest fel de afișare de preț, ca să puteți induce în eroare clientul pe care îl obișnuiți să caute în etichetă denumirea produsului + prețul ca să pună produsul în coș, iar apoi să creadă că dumneavoastră sunteți o firmă de bună credință care nu dorește să își înșele NICI VIZUAL clienții. Doar dumneavoastră vă folosește acel fel de afișare a prețului care mizează pe faptul că clientul nu consideră necesar să verifice gramajul ca la produsele vrac!

Ceea ce faceți dumneavoastră se numește manipulare vizuală și mizați pe faptul că clientul nu verifică dacă îl înșelați! Singura concluzie pe care o pot trage este că ne determinați pe noi, clienții în care spuneți că aveți încredere, să verificăm la fiecare pas petrecut în magazinul dumneavoastră dacă nu suntem înșelați de dumneavoastră!
Solicit cu dezamăgire și dezgust afișarea prețurilor REALE ale produselor care nu se vând vrac!
În ceea ce mă privește, voi atrage atenția tuturor (mass-media este user friendly de mulți ani deja) să fie atenți să nu se lase înșelați în acest fel.

Este o procedură MANIPULATORIE și lipsită de orice respect față de client. Ne luați de tâmpiți și ne explicați că aveți dreptate.

Înmulțirea durerii

Zici că durerea
Se poate tăia
În jumătate?
De câte ori
Iau cuțitul
Se înmulțește
Încă o dată
Încă o emisferă
Întunecată.
Nu știu cum faci.
Nu știu cum se face.
Se face.