h1

Karl Jenkins – Lament (Stabat Mater album)

Februarie 25, 2017

Extraordinar de profund, melodios, complet, complex.. bun de interpretat. Există o eliberare în a cânta așa ceva.

Feeling all the grief and sorrow
we live life with shadows in our
hearts and minds,
with tears that wait to fall when
sorrow in the world is more than
we can truly bear.
We hear the cries of children,
we see death cast shadows on
their hearts and minds,
as mothers in their grief stand
crying, weeping, weeping, crying,
crying, weeping, weeping for this
world.

On our bed of thorns such sorrow
must surely end, our tears can
wash away the sins of the world,
no more crying, weeping, weeping,
crying, crying, weeping, weeping
in this world, this world.

h1

Despre dezbinări

Februarie 25, 2017

A avea același inamic nu înseamnă că suntem prieteni și că luptăm pentru același război. Doar că avem o mică bătălie împreună, de conjunctură, dar idealurile noastre sunt cu totul altele.

Ceea ce ne unește temporar în dispreț ne va dezbina rapid în următorul moment când se va termina această mică bătălie. Pentru că țelul nu e un țel comun, fiecare își urmărește propriul interes. Iar când oamenii înțeleg asta, târziu de obicei, după ce au dezbinat ce au putut, revenirea nu se mai face și prin cuvinte ca să repare, ci ca o ploaie inexistentă de genul: se face că plouă.

Bine spunea cine spunea că istoria ne învață că nu învățăm nimic din istorie. Ea ne învață. Doar că noi nu învățăm din ea. O știm ca pe apă, cu date și evenimente, dar habar nu avem s-o citim. Tot ce vedem a mai fost. Tot ce va fi am mai văzut de asemenea. Doar că în alte culori. Nu e chiar atât de greu să ne dăm seama. Dacă încercăm să nu ne înălțăm statui imaginare pe piedestale de carton.

h1

Un sfârșit al modernității

Februarie 9, 2017

”Pretutindeni se constituie moduri de a exista care derivă numai din empiric. De aici se ridică însă întrebarea dacă o viață astfel construită este posibilă pe termen lung. Are ea oare conținutul de idei de care are nevoie pentru a putea rămâne o viață de om? Mai mult, poate ea oare să împlinească fie și numai scopurile care sunt totdeauna de împlinit?

Oare rânduielile nu-și pierd puterea dacă sunt luate numai în existența lor empirică? Statul are nevoie, de pildă, de jurământ. Este forma cea mai îndatoritoare în care omul face o declarație sau se obligă la o faptă. Asta se întâmplă când cel ce jură își raportează declarația în mod expres și solemn la Dumnezeu. Dacă însă – și spre asta merge totuși tendința modernă – jurământul nu mai conține această raportare la Dumnezeu? Atunci el este numai declarația celui ce jură că ia la cunoștință faptul că va fi pedepsit cu închisoarea dacă nu spune adevărul – o formulă care nu mai are decât puțin sens și, desigur, nici un efect.

Orice lucru existent este mai mult decât el însuși. Orice întâmplare înseamnă mai mult decât arida ei împlinire. Totul este legat de ceva care se află deasupra sa sau în spatele său. Abia plecând de acolo devine ceva deplin. Dacă asta dispare, atunci lucrurile și rânduielile se golesc de sens. Ele își pierd puterea de a semnifica, nu mai conving. Legea statului este mai mult decât o simplă urzeală de reguli ale comportamentului încuviințat public; în spatele lui stă ceva impalpabil care, dacă legea este încălcată, iese în relief în conștiință.
[…]
Simpla lume lumească nu există; în măsura în care unei voințe încăpățânate îi reușește să fabrice așa ceva, lucrul nu funcționează. Este un artefact fără putere de a semnifica. Rațiunea vieții, care zace dedesubtul rațiunii raționaliste, nu este convinsă de el. Inima nu mai are sentimentul că o asemenea lume ”merită”.

Fără elementul religios, viața devine ca un motor care nu mai are benzină. El se gripează. În fiece clipă arde ceva. Peste to se blochează părți care ar trebui să pătrundă exact una în alta. Centrul și legătura se pierd. Existența se dezorganizează – și atunci intervine acel scurt-circuit care de treizeci de ani încoace are loc în tot mai mare măsură:se exercită puterea. Prin ea, neajutorarea caută o ieșire. Dacă oamenii nu se mai simt legați dinlăuntru, ei sunt organizați din afară; iar astfel organizarea lucrează, statul își ascunde constrângerea îndărătul ei. Dar oare se poate trăi prin constrângere pe termen lung?”
Romano Guardini, Sfârșitul modernității

h1

Any colour you like, they’re all blue

Februarie 7, 2017

‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’

**

Roger Waters may have settled this question, in an interview with musicologist and author Phil Rose, for Rose’s collection of analytical essays, Which One’s Pink?:

„In Cambridge where I lived, people would come from London in a van – a truck – open the back and stand on the tailboard of the truck, and the truck’s full of stuff that they’re trying to sell. And they have a very quick and slick patter, and they’re selling things like crockery, china, sets of knives and forks. All kinds of different things, and they sell it very cheap with a patter. They tell you what it is, and they say ‘It’s ten plates, lady, and it’s this, that, and the other, and eight cups and saucers, and for the lot I’m asking NOT ten pounds, NOT five pounds, NOT three pounds… fifty bob to you!’, and they get rid of this stuff like this. If they had sets of china, and they were all the same colour, they would say, ‘You can ‘ave ‘em, ten bob to you, love. Any colour you like, they’re all blue.’ And that was just part of that patter. So, metaphorically, ‘Any Colour You Like’ is interesting, in that sense, because it denotes offering a choice where there is none. And it’s also interesting that in the phrase, ‘Any colour you like, they’re all blue’, I don’t know why, but in my mind it’s always ‘they’re all blue’, which, if you think about it, relates very much to the light and dark, sun and moon, good and evil. You make your choice but it’s always blue.”

h1

Paradoxuri

Februarie 2, 2017

M-aș adăposti la umbra
Căldurii sufletești
Dar nu mă pot trage
În sus dintre pereții
Ce se așază pe plămâni

Prin gaura de deasupra capului
Se vede cerul
Dar drumul până la el
Nu are încă scări

523305805

h1

Zgomot interior

Ianuarie 30, 2017

O jumătate de gram
de amețeală
se cațără pe argumente.
Searbăd.
Chircit.

O jumătate de gram
se face
o tonă
nereușită
care se face
atmosferă
suptă de culoare
dar cu zgomot

Mult zgomot
inundă urechea,
amețeala joacă pe el
ca pe o muzică de film
dar în aiureala aceasta
sper să stabilești Tu
din nou
o ierarhie.

h1

Stabat Mater de Jenkins

Ianuarie 27, 2017

Invitație la filarmonică. 🙂 Am ales câteva din piesele concertului Stabat Mater, Karl Jenkins. Însă merită ascultat tot. L-am savurat prima dată la căști; nu știu cum faceți, dar ar fi bine să fie stereo. 🙂

Concertul ăsta mi se pare o combinație de muzică simfonică bisericească și muzică de film. Are influențe arăbești, armene..

Așa, de gust pentru început, ca să vă facă chef:

  1. Cantus Lacrimosus
  1. Vidit Jesus in Tormentis
  2. Lament

  3. Sancta Mater

 

h1

Mai scrieți?

Ianuarie 23, 2017

23 ianuarie, Ziua internațională a scrisului de mână.

Și, pentru că și scrisul de mână trădează, 😀 :

16179685_10210213684732132_2018421570288911052_o

h1

Iarna sufletului

Ianuarie 22, 2017

flower

Să știi că nu există
iarnă,
îți spun eu,
gerul e doar
o primăvară
leneșă,
încă dormitând
sub întunericul
zilei,
o vezi?
Nu te gândi
că vom îngheța
în nefericire
Nu te gândi defel
uneori perspectiva
ne panichează.

Soarele dinăuntrul
tău
nu termină de ars,
materialul lui
nu e din lumea
asta.
Trăiește și pe viscolul
cel mai trist.

h1

Să fii

Decembrie 11, 2016

Sa fii.

Longevitatea nu e
O idee atat de rea
Mai ales
In ce te priveste.

Sa fii.

Uite o realitate
Pentru care
M-as duce sa votez
Daca ar inventa
Cineva
Un referendum.

Sa fii.

Nu doar cu ochii
Deschisi,
Ci si cu aripile.

Sa mai fii
Inca
Mult.

h1

O bucată de soare

Decembrie 5, 2016

Mai știi?
Ne-am întâlnit
Acu o emisferă
Jumătate,
Ziua.
Era un soare
Întreg
Deasupra cuvintelor
Noastre
Și nici noi
Nu mai știam
Când are să vină
Luna.
Drept e că nici
Nu ne păsa prea mult
Căci lumina lui
Ne era destul de lungă
Să ne țină
Și noaptea.
Era întreagă
Ca tine.
Nu-i mai lipsea nimic,
Nici măcar un sfert
De lună.

boat-sea-sunset-painting-background

h1

Îmbrățişare

Noiembrie 20, 2016

Cuprinde-mă
Între brațele
Polului nord
Și sud
Ca o vreme
Ecuatorială
De zi
Și temperat oceanică
De noapte.

În complotul acesta
Global
M-aș putea imagina
În stare
De minuni cotidiene.

h1

Salvarea din Hacksaw Ridge

Noiembrie 14, 2016

De ce merită văzut Hacksaw, în ciuda violenței. Mel Gibson are o doagă cu violența, greu urmărești un film ca acesta, greu a fost de urmărit și Patimile, dar cred că merită știut despre asemenea oameni. Sau despre asemenea credință și iubire; cred că e mai mult decât iubirea pentru omenire în general, cea despre care vorbește Dostoievski critic, e iubirea de fiecare individ în parte.

În ”Hacksaw Ridge”, secvența care m-a impresionat poate cel mai mult a fost prima salvare sau între primele salvări din timpul bombardamentelor. Îl salvează pe un împușcat, îl trage într-un loc ferit, unde se mai ascundeau și alți soldați să-și tragă suflul. Rămăsese, parcă fără picioare. Unul dintre cei care vede faza, îi strigă lui Desmond de față cu împușcatul:
– Ăsta nu mai are nicio șansă, nu va supraviețui! Lasă-l pe ăsta!
La care Desmond, afectat:
– Dar nu avem cum ști asta, nu-i așa? Nu avem de unde să știm!

PS: Spre final, vedem că respectivul chiar supraviețuise.

h1

Inversul

Noiembrie 1, 2016

Între citatele care circulă, zicea unul:
”Orice ar alege lumea, tu alege opusul.”

Probabil vrea să încurajeze afirmarea identității și neconformarea la grămadă. Însă asta e încă departe de ceea ce ar trebui să promoveze.
Da, presupune o alegere (spre deosebire de mersul la grămadă, care e o inerție). Alegi să faci invers decât restul. Dar nu presupune și folosirea discernământului. Faci doar în mod automat mișcarea opusă, fără să mai gândești dacă e necesar, dacă nu cumva ai o a treia soluție etc. Discernământul, însă, ar trebui să fie etapa anterioară alegerii (opuse față de mulțime sau nu) ca să nu rămânem blocați într-un alt fel de automatism ca mersul la grămadă din inerție.

h1

Bătălia de la miezul nopții

Noiembrie 1, 2016

Se făcea că emoția
a luat-o razna
și se plimba
riscant
la înălțimi.

Ți-am sfâșiat
firul de păr,
iar apoi a venit
noaptea.
Câte o întrebare
venea să-mi bată
în tâmplă
căutând
variante de răspuns
într-o încruntătură
din două-n două somnuri.

Căutătura ta n-o distingeam
Ca să știu
Dacă ar trebui
Să îmi fac o cafea
Sau o valeriană

Iar dimineața
îmi ridicai
o singură pleoapă
frântă.
Atât cât să ochesc
pe masă
abur de cafea
cu iz valerianic.

h1

Relaxarea lui Robinson

Octombrie 29, 2016

14570575_10209347162869627_7890279128889707778_o

h1

Răbdare

Octombrie 22, 2016

Era o seară de cald
Nu mai știu ce anotimp
Voiam să fie
Dar era bine

Iar eu țineam
Să mă lămurești
Că toate obiectele
Ședeau calme
La locurile lor.
Că nu intenționau
Chiar atunci
Să pornească un război
Cu atât mai puțin
Să-l pornești tu.

Era seară
Fără anotimp
Și doream
Să așezi
Cuvintele
Cu răbdare
În jurul urechii mele.

Iar la final
Eu să închid
Un ochi
De atâta calm
În univers.

h1

Roof

Octombrie 19, 2016

La clasa pregătitoare.
– This is the roof!
Pruncii repetă după mine.
– Cine vrea să spună separat?
Ridică mânuțele unul câte unul.
Un prunc:
– This is the roof!
– Good! exclam eu unduitor.
Altul:
– This is the.. good!
Prea multe cuvinte în limbi străine. 😀

h1

Amprente

Octombrie 11, 2016

O inventariere a schimbării fețelor și expresiilor unor soldați britanici în trei momente: înainte, în timpul și după război. Pe parcursul a 7 luni.

Ce observ e că, în fotografia din timpul războiului privirile lor par să arunce săgeți, se vede o hotărâre accentuată, o pornire spre acțiune, o atitudine care arată că sunt gata în orice moment să spulbere.

În ultima am observat mai multe feluri de expresii. Unii au o resemnare îndurerată, alții au o figură de cvasi-infractor ce poartă o furie latentă în interior, o nemulțumire profundă, alții par cumva treziți la realitate, transmit o atitudine de răspundere, de maturitate, de cunoaștere, de iluminare chiar.
Ziceți și voi păreri.

Articolul aici.

h1

Tablou

Septembrie 25, 2016

Timpul meu
e o bulă de aer
în care
mă pictezi în
culori puternice.

h1

Conversație

Septembrie 24, 2016

prayer-revelation

h1

Trans-formare

Septembrie 11, 2016

Cuvintele ședeau
Încurcate
Pe o fărâmă
De bancă.

Ai venit să le atingi
Și s-au făcut
Și albe
Și străvezii
Deodată.

h1

Mai bine

August 30, 2016

Ba da,
Mai bine întreabă-mă
Nu-mi cita
Nu-mi citi
Te-am citit
De câteva ori
Până la capăt
Și înapoi

Mai bine caută-mi
Culorile adormite
Și bătrâne
Scoate-mi
Angoasele
Din dulap
Și atârnă-le
La uscat
Pe frânghia
Timpului.

h1

Lebădă

August 19, 2016

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august

stratford upon avon, august

 

 

h1

A fi erou

August 18, 2016

A fi erou. Nu cred că erou e doar cel care moare în război, nu cred că e doar primul care termină cursa. Cel mai bine pregătit, cel mai eficient, cel mai rapid, cel mai viteaz, cel care primește cele mai multe laude pentru rezultatele obținute, cel care are succes.

Eu cred că erou e acela care se zbate să-și trăiască viața așa cum e bine, deși simte că e imposibil; cel care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, chiar dacă falimentează de multe ori. Cel care își dorește să fie bun, deși nu-i iese pe cât ar dori, cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul. Cel care se roagă, iar în rugăciuni cere mai multe bucurii pentru ceilalți, iar pentru el mai multă iubire de El. Cel care îi încurajează pe ceilalți să meargă înainte, să aibă încredere; cel care vede bogăția sufletească din ceilalți, nu micimea; cel care își dorește să facă din ceilalți niște învingători, fără să se teamă că ar pierde el însuși ceva. Acesta este un erou pentru mine.

Omule ”obișnuit”, ești un erou.

h1

evadare

August 2, 2016

13559187_10208406490233399_8170016251893573868_o

h1

Perle medicale

August 1, 2016

Medicul meu de familie când i se plânge cineva că e stresat și îi descrie ce simte:

  • Măi, înseamnă că nu ești nesimțit, de-aia simți așa.

Tendința e să crezi că nu ești normal, să îți dorești să fii și tu normal ca toți ceilalți. Nu știu de unde impresia că ceilalți ar fi. Toți par normali până ajungi să-i cunoști. Și atunci te relaxezi total.

h1

Pământeanule

Iulie 30, 2016

Lasă tabloul acesta
victorios.
Uită-l puțin în colțul
ultimei camere
și rămâi la masă
doar tu, fără
scut.

Oftatul tău
mut
îmi răsună
între coaste
acut.

Nu știi
că eroii
sunt tot
pământeni
cu arderi
și ape
de-nvins?

h1

tragedii

Iulie 28, 2016

nu, tragediile nu-i fac pe oameni să sufere. îi fac să strige în gura mare după ipocriții care spun că suferă și nu suferă, de fapt. așa se reacționează la o tragedie, ar trebui să ne intre bine la cap…

h1

Nemuritor

Iulie 26, 2016

Că mai apare un val
stai, nu mișca
ba mai bine mișcă-te,
suflă către oamenii
aceștia
un licăr
pentru cât a fi să fie,

dar totuși stai,
nu la o umbră
de curcubete,
ci la adăpostul unui
curcubeu,
să fii nemuritor
și alb,
eroule.

24_lightman_02

h1

:(

Iulie 26, 2016

4916608priesthood-300x300

h1

(A)normalități

Iulie 19, 2016

Am văzut pe pagina unei prietene următorul fragment. Mi s-a părut irezistibil:

„Dacă socotiţi lumea ca o fracţie, atunci o să observați la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos.

Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile cheie în ţară.

De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi). Ăsta este un adevărat război social, dar cine recunoaşte ?
Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani, a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. ”
(Prof. dr. psihiatru Aurel Romilă – iniţiatorul Secţiei de Resocializare din cadrul Spitalului „Al. Obregia” din Bucureşti)

h1

Fariseul

Iulie 17, 2016

”A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți.”

Luca 18:9

Și mă opresc aici, rămâne doar fraza asta spre meditație; cred că ne e suficient. Mai departe ar urma pilda cu vameșul și fariseul. Dar de atâtea ori ni se întâmplă că, citind-o, să auzim în urechi mai puternic personajele din pildă și să nu reușim niciodată să ne identificăm cu fariseul: a, da, așa erau fariseii, da, clar; eu nu sunt fariseu, eu nu mă rog așa, nici vorbă; eu mă rog ca vameșul, ăla-s eu. Și reducem învățătura la atât, nu ne mai ridicăm problema că s-ar putea – măcar ”s-ar putea” – să fi disprețuit și noi pe altul (cândva), să ne fi considerat și noi (poate nu neprihăniți, dar) mai buni decât altul. Poate așa puțin măcar? Uneori măcar? Nu, niciodată?

Mie mi se pare că și atunci când ne enervăm pe altcineva pentru că a procedat în felul x, nu y, ne enervăm de fapt din cauză că avem impresia că noi nu am fi făcut așa ceva niciodată, că am fi sau suntem mai buni decât el.

h1

Undeva în lume

Iulie 15, 2016

13708408_1774441259457453_8392089617689152041_o

h1

Jung. o autoanaliză

Iulie 12, 2016

Tot din Jung – Amintiri, vise, reflecții. Am început să citesc Jung la recomandarea unui prieten care îmi spunea că aici voi găsi detalii despre animusul femeii și anima bărbatului, asta după o scurtă pomenire cu privire la ce înseamnă. Și, începând să citesc, am văzut că sunt atâtea pasaje interesante din viața acestui om, că merită ”difuzate” pentru că ele nu vin doar ca frânturi de viață, ci vin cu bagajul interior, cu ”explicația” gesturilor exterioare, explicație care ne arată ce e în sufletul lui. Cred că nu poți iubi un om decât dacă te lasă (sau reușești tu) să-i vezi interiorul. Exteriorul e ca un tablou. Poate fi frumos sau urât sau șters la nivelul suprafeței. Poate fi îmbunătățit cu straturi deasupra. Dar interiorul e o altă treabă, cunoscându-i interiorul înțelegi de ce exteriorul este așa cum este și nu altfel. Dacă am avea resursele necesare, timpul (inuman de mult) și interesul să cunoaștem în felul acesta fiecare om de pe pământ, nu i-am mai putea condamna pentru prostiile pe care le fac. Nici pe ei, nici pe noi dacă am reuși să ne cunoaștem în felul acesta. Și cât de mult ne-ar folosi să ne vedem pe noi radiografiați astfel și să ne înțelegem. În pasajul care urmează, Jung este copil (povestit la o vârstă de peste 60 de ani, când avea deja o altă perspectivă asupra trecutului):

”Tot ce mi se reproșa mă supăra, însă în sinea mea nu puteam contesta învinuirile care mi se aduceau. Știam atât de puțin despre mine, iar puținul acela era așa de contradictoriu, încât nu puteam respinge, cu mâna pe conștiință, nici o acuzație. Aveam de fapt întotdeauna conștiința încărcată, fiind conștient atât de vina mea reală cât și de cea potențială. Motiv pentru care eram deosebit de sensibil la reproșuri: ele nimereau toate drept la țintă, atingând, mai mult sau mai puțin, un punct vulnerabil. Chiar dacă în realitate nu făcusem un lucru, s-ar fi putut foarte bine să-l fi făcut. Uneori îmi ticluiam notițe cu alibiuri pentru cazul că aș fi fost acuzat. Mă simțeam de-a dreptul ușurat, atunci când făceam într-adevăr ceva rău; măcar știam de ce să am mustrări de conștiință.”

h1

Un caz de convertire involuntară

Iulie 11, 2016

Tocmai am dat peste un pasaj din Jung – Amintiri, vise, reflecții și cred că merită să-l vadă și alții. Sunt multe, s-ar putea să mai postez și altele. Câte memorabile…

**

Nu încerc niciodată să convertesc un bolnav la ceva și nu exercit asupra lui nici un fel de presiuni. Ceea ce mă interesează înainte de toate este ca pacientul să ajungă să aibă propria sa concepție. Un păgîn devine la mine un păgîn, un creștin un creștin, iar un evreu un evreu dacă asta corespunde destinului său.

Îmi amintesc bine de cazul unei evreice care-și pierduse credința. Totul începu cu un vis de-al meu, în care o fată tînără, pe care n-o cunoșteam, veni la mine în calitate de pacientp. Îmi înfățișă cazul ei și, în timp ce povestea, mă gîndeam: ”N-o înțeleg deloc. Nu pricep despre ce e vorba!”. Dar deodată îmi trecu prin minte că ar fi putut avea un complex patern neobișnuit. Acesta fu visul.

A doua zi, în agenda mea era trecut: consultație, ora patru. Apăru o fată tînără. O evreică, fiica unui bancher bogat, nostimă, elegantă și foarte inteligentă. Făcuse deja o analiză, dar medicul suferise un transfer asupra ei și o imploră în cele din urmă să nu mai vină la el, de teamă ca ea să nu-i distrugă căsnicia.

Fata avea de ani de zile o serioasă nevroză anxioasă, care bineînțeles că se agravă în urma acestei experiențe. Am început cu anamneza, fără a descoperi însă ceva deosebit. Era o evreică occidentală adaptată, iluminată până în măduva oaselor. Mai întâi, nu i-am putut înțelege cazul. Brusc, mi-a trecut prin gând visul și am reflectat: ”Doamne Dumnezeule, e fata aceea din vis!”. Cum n-am putut depista la ea nici urmă de complex patern, am întrebat-o, așa cum obișnuiesc să procedez în astfel de cazuri, despre bunicul ei. Am văzut cum a închis ochii preț de o clipă și am știut pe loc: aici e buba! Am rugat-o deci să-mi povestească despre bunicul ei și am aflat că fusese rabin și aparținuse unei secte evreiești.

– Vă referiți la hasidici? am întrebat-o.
Mi-a răspuns că da. Am întrebat-o mai departe:
– Dacă a fost rabin, o fi fost poate chiar țadic?
Ea:
– Da, se spune că ar fi fost un fel de sfânt și că ar fi avut darul previziunii. Dar toate astea sunt prostii! Doar nu există așa ceva!
Încheiasem astfel anamneza și înțelesesem povestea nevrozei ei, pe care i-am și explicat-o:
– Acum o să vă spun ceva ce s-ar putea să nu fiți îns tare să acceptați: Bunicul dumneavoastră a fost un țadic. Tatăl dumneavoastră a renegat credința iudaică. A trădat secretul și l-a uitat pe Dumnezeu. Iar dumnevoastră aveți această nevroză pentru că suferiți de frica de Dumnezeu!
Asta o lovi ca un trăsnet!

În noaptea următoare am avut din nou un vis: în casa mea se dădea o recepție, și iată, fata era și ea prezentă. Se îndreptă spre mine și mă întrebă: ”N-aveți o umbrelă? Plouă atât de tare.”. Am găsit într-adevăr o umbrelă, am tot moșmondit cu degetele ca s-o deschid și am vrut să i-o dau. Dar ce s-a întâmplat atunci? În loc să i-o întind pur și simplu, i-am înmânat-o ca unei zeități, stând în genunchi în fața ei!

I-am povestit acest vis, și în opt zile nevroza ei a dispărut. Visul mi-a arătat că nu era exclusiv o perspană superficială, ci că sub această suprafață zăcea o sfântă. Dar n-avea nici un fel de reprezentări mitologice și de aceea esențialul în ea nu izbutea să se exprime. Toate intențiile ei se orientau în direcția flirtului, a toaletelor și a sexualității pentru că altceva nu știa. Cunoștea doar intelectul și trăia o viață lipsită de sens. În realitate era un copil al Domnului care ar fi trebuit să împlinească voința Sa taincă. A trebuit să trezesc în ea idei mitologice și religioase, căci făcea parte din categoria acelor oameni de la care se cere activitate spirituală. Astfel, viața ei căpătă sens – și nici urmă de nevroză!

[..]
Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. Ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viața lor n-are destul conținut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le încetează și nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

h1

Conlocuirea cu prostia

Iulie 5, 2016

Eu cred că orice om este (și) prost. Pe lângă alte lucruri care este. Indiferent cât de inteligent sau înțelept ar fi în majoritatea celorlalte aspecte. E prost în altele, doar că nu-și dă seama el (și atunci crede că e cunoscător omni-), ci alții care sunt mai inspirați în exact domeniile acelea.

Nu cred că trebuie să fugim cu orice preț de prostie, e ca și cum am fugi de noi înșine, de adevărații noi înșine care suntem; și poate de asta ne e teamă: să ne descoperim propria prostie și să ne vedem nevoiți să recunoaștem față de noi că nu suntem chiar atât de perfecți cum ne plăcea să ne închipuim că suntem; și e dificil să vezi că oglinda nu te arată perfect. Ne e teamă să ne descoperim ridicoli, dar nu cred că putem scăpa de asta. Însă tocmai asta este una dintre frumusețile omului: să iubească un alt prost și să fie iubit în ciuda prostiei lui.

Cred că trebuie să conlocuim cu prostia (să ne-o asumăm și pe a noastră, să o acceptăm și pe a altora), la fel cum conlocuim cu răutatea din noi – fiecare o avem – pentru că, dacă o negăm, s-ar putea să pățim la fel cum pățim cu răutatea. O ascundem sub preș ca și cum n-ar exista, dar ea nu dispare, ci se adună în tăcere tot mai mult până dă pe dinafară în proporții mult mai mari decât ne-am fi imaginat despre noi că am fi capabili să găzduim, transformându-ne în niște mici monștri. Mă gândesc..

h1

Drama și voința lui ‘Will’

Iulie 3, 2016

Un băiat își pierde mama (numele lui e Will; probabil nu întâmplător e Will; will înseamnă voință). Pentru că nu era destul, tatăl simte că nu poate face față situației și îl dă temporar în grijă unui orfelinat. După 3 ani, revine să-l ia pe băiat și să locuiască împreună. Are pregătită pentru el 2 bilete + o călătorie la ceva ce știe că i-ar plăcea foarte mult: finala din Liga Campionilor dintre Liverpool și AC Milan. Numai ce și-a regăsit tatăl că îl pierde și pe el, murind brusc din cauza unei hemoragii cerebrale. Rămas singur pe lume, își pierde speranța. Nici biletele la meci nu le mai are pentru că surorile din orfelinat consideră că e spre binele lui să nu plece, neavând cine să-l însoțească.

Însă colegii lui îl stârnesc să își ”fure” biletele (sigur că nu le-ar primi la cerere) de la sora ce le ținea și să fugă noaptea spre Istanbul, unde avea să se țină finala campionatului. Să ajungă să-și îndeplinească măcar un vis dacă toate celelalte se făcuseră praf. Îi plănuiesc drumul, îl învață să se orienteze și îi facilitează ieșirea… și acoperirea în fața ”inamicilor” adulți care, a doua zi, urmau să fie pe urmele lui.

Prinde un tir spre Paris, însă, odată ajuns la Paris, lângă Notre Dame, îi sunt furați toți banii, iar portofelul aruncat în Senna. Avea în portofel o comoară poate chiar mai valoroasă, de care avea nevoie și în lipsa banilor din interior. O fotografie cu părinții făcută în urmă cu câțiva ani chiar acolo, în fața catedralei Notre Dame. Pierderea inclusiv a fotografiei e ca o pierdere a identității, a reperelor. Acum e chiar singur, chiar pe cont propriu.

Ajunge să mănânce la masa lui Zukic – un fost fotbalist, pe care Will pare să-l recunoască de la televizor, căci Will reține cu lux de amănunte ce ține de fotbal – care are și el o dramă în istoria personală și din cauza căreia renunțase la sport. Când aduse mingi de fotbal copiilor din satul său natal (undeva în Bosnia), unul dintre copii a bătut mingea mai departe decât ar fi trebuit, ajungând pe un teren minat. Copilul moare în explozie, iar el – nereușind să-și ierte moartea sa și tragedia provocată părinților ce îi erau vecini – renunță cu totul la fotbal. Așa că se întâlnesc un fiu cu părinți morți și un adult care ”a omorât” fiul altora. Ce va fi mai departe merită văzut. 🙂 Aici vizionarea cu subtitrare.

Și trailerul de degustare:

h1

live

Iunie 27, 2016

http://live.mylivefootball.com/

h1

A fi vatman.

Iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

%d blogeri au apreciat asta: