h1

Teroare

octombrie 1, 2018

Ferdinand von Schirach a scris un text referitor la un proces intentat unui pilot de vânătoare. Un text care prezintă o situație dificilă, (aproape) imposibilă. Orice ar alege pilotul, problema de conștiință rămâne, dincolo de problemele legate de reguli, lege, constituție. Dincolo de ele, există situații pe care legea nu le prevede sau de la care chiar se abține (pentru a nu i se imputa că permite sau justifică crima sau altă infracțiune), situații în care ești împins să decizi singur, fără ajutor de la superiori (care nu doresc nici ei să încalce legea scrisă tot de om), iar apoi să te împaci cu ceea ce ai decis. Să știi de ce ai hotărât așa, de ce ai considerat că așa era – nu mai bine, dar – preferabil.

Prezentarea piesei:
„Avionul de pasageri LH 2047, cu 164 de pasageri la bord, este deturnat de un terorist către un stadion cu 70.000 de oameni. Pilotul de vânătoare Lars Koch încalcă ordinul superiorului său și doboară avionul, pentru a-i salva pe spectatori. Ar trebui el condamnat pentru crimă?

Scena teatrului devine un tribunal, iar voi sunteți jurații care alcătuiesc instanța. La sfârșitul procesului va trebui să votați, iar decizia voastră va determina finalul spectacolului. Este maiorul Lars Koch vinovat sau nu?

Este uciderea persoanelor nevinovate permisă în cazuri extreme? Pe pagina web terror.theater poți vedea cum au votat deja spectatori din toată lumea în cazul pus în discuție de piesa lui Ferdinand von Schirach.” (http://www.teatrunational.ro/spectacole/premiere/spect/teroare.html)

 

O regie interesantă (nu prima de genul acesta, ce-i drept; tot de Bobi Pricop a fost regizată și Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas) și o procedură la fel de incitantă. Ești implicat și tu, ca spectator: fiind jurat, îți asumi și tu o hotărâre, nu doar comentezi din scaun (cum mai comentam eu la anumite problematizări). Personajele și se adresează, și nu doar ele. Situația în sine – chiar dacă este puțin probabil să te afli într-un asemenea caz extrem – te provoacă pentru că oricum te lovești des de situații în care ești nevoit să alegi un bine dintre două sau mai multe variante sau să alegi un rău mai mic dacă nu există un bine.

Spre final, pilotul de vânătoare este întrebat de d-na procuror cum ar fi procedat dacă în avionul în care a tras s-ar fi aflat soția sa. Ar mai fi luat aceeași hotărâre? Răspunsul a fost:

„Nu vreau să răspund la această întrebare. Orice răspuns aș da ar fi fals.”

Problema se schimbă inevitabil dacă datele ei se schimbă. În final, după ce ai epuizat opțiunile pe care ți le dă legea, trebuie să alegi ceva. Ceva cu care crezi că poți trăi, un răspuns pe care îl poți da conștiinței atunci când te întreabă „de ce?”.

PS: foarte grăitoare și voturile la nivel global dacă le comparați..

Reclame
h1

Chinul din Calvary

septembrie 29, 2018

Un film care mi-a amintit de preotul Hamel din Franța și pe care l-am simțit până în stomac. Un preot primește o amenințare cu moartea pentru duminica următoare din partea unui enoriaș al său (pe care îl știe) pentru că, în copilărie, fusese abuzat de preotul său. Iar acum, la maturitate, vrea să se răzbune pe un preot bun, ceea ce recunoaște despre el că este. Ca să conteze. Ca să reprezinte ceva.

calvario-229x300.png

Nu ni se spune care este enoriașul cu pricina (nu îi spune nici episcopului, deși acesta insistă), așa că bănuiala se plimbă de la unul la altul de-a lungul filmului. Eu nu l-am nimerit și fusesem sigură că m-am dus la țintă. Din punctul acesta de vedere, îmi seamănă cu filmele făcute de Agatha Christie; te ține în suspans căutând.

Sătenii au tot felul de reacții cu privire la el. Toată lumea simte nevoia să i se confeseze (la modul serios sau la bășcălie) fie că îl întâlnesc în biserică sau în

restaurant. Mulți dintre ei îl tratează ca pe un potențial infractor, abuzator deși el nu reprezintă statistica pe care ei o cunosc de la știri.

Zilele săptămânii ne sunt înfățișate pe măsură ce se scurg ca o tensiune care se amplifică. Într-una dintre zile e incendiată biserica în care slujește, în alta îi este omorât câinele. Dar, în tot acest timp, își vizitează enoriașii și încearcă să găsească soluții la problemele lor sau să îi confrunte cu problemele lor pentru a-i stimula să le rezolve. Deși ei nu prea își doresc sau nu le conștientizează. Din acest punct de vedere, îmi amintește de Jurnalul unui preot de țară. Chiar e pomenit Bernanos într-o replică.

Într-un dialog cu unul dintre enoriași care e deprimat și care se gândește să se înroleze în armată, îi spune:

Father James Lavelle: I’ve always felt there’s something inherently psychopathic about joining the army in peace time, as far as I’m concerned people join the army to find out what it’s like to kill someone. I hardly think that’s an inclination that should be encouraged in modern society, do you?

Probabil că și o asemenea senzație poate fi parte din motivele pentru care victima noastră dorește să se răzbune pe un preot. Pe un preot bun.
Spre finalul filmului, preotul îi spune la telefon fiicei lui (după ce i-a murit soția, a rămas cu fiica sa și s-a hotărât să se facă preot) că se vorbește prea mult despre păcate și prea puțin despre virtuți. De exemplu despre iertare.

Mă gândesc că finalul filmului are de-a face cu o iertare.

Calvary

h1

uniformizare

septembrie 29, 2018

Coca Cola e în campanie. Au afișat imaginea aceasta cu următorul mesaj: „Noi nu vedem nicio diferență”.

42769432_2184260494940843_6776575287682400256_n

Normal că nu vedeți nicio diferență, Coca-Cola. Banii au aceeași valoare, indiferent cine îi dă, nu? :))) Dacă ar aduce atingere Banului, Stăpânul, ați tăcea. :))
Cam disperați după vânzări, totuși. Grețos de disperați. Și voi, și alții.
Un comentator mai răsărit le-a dat o mică explicație. Ca să vadă diferența.

42664129_2053318661400443_6134846747765112832_n

Cristian Daniel Marica

Plus niște American Cola, poate o vedeau și mai bine.

 

 

h1

Toropeală

septembrie 27, 2018

între argumente
și împotrivă-argumente
pesausub sticlă,
agitația pălește
în toropeala
unei dureri
ce învinge
polemica.

răceala
ca factor
de relaxare
forțată.

h1

Banal

septembrie 26, 2018

Banal

nu e nevoie
să îmi caști ochii
de impresionare
nu-mi lăsa
gura mască
de raționamente
perfecte

așază-te
la o ceașcă de
indiferentce
și hai să ne plictisim
unul de banalitățile
celuilalt

spune-mi
lucruri obișnuite
care se vor întâmpla
cum îmi va fi bine
până la urmă
cum te gândești la mine
peste zi

spune-mi banalități
de care să râdem
zgomotos
cu un picior
peste altul
într-o pauză
de prânz
însorit.

h1

Lupta

septembrie 25, 2018

Într-o clasă mică am doi copii bolnavi de autism. Azi a fost mai dificil ca data trecută.
Unul se juca cu cifre. Celălalt, aproape de el, îi mai lua câte una să se joace și el. Așa începea distracția:
– Îi a mea!
– Ba a mea!
– A mea!
– A mea!
Și amândoi în cor:
– Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Aproape că părea să le facă plăcere să spună în cor „Aaaaaaa!”.

După vreun minut, secvența se reia identic, identic. Indiferent cu ce cântecel încercam să-i iau, ce le povesteam, secvența se relua iar și iar.

Totuși, spre finalul orei, unul dintre ei a început să fredoneze – pe ici, pe colo chiar cu ceva versuri – cântecul pe care îl pusesem clasei, „Îmi place Biblia”. Am rămas mască. L-am lăudat degrab, bineînțeles, dar uimirea nu mi-a trecut cu una, cu două. Copiii sunt niște universuri mereu surprinzătoare, bune de descoperit la nesfârșit. Adulții la fel.

E clar că faze de acest fel se vor mai repeta, posibil și mai complicat. Vom vedea…

h1

Inspirăm

septembrie 24, 2018

de fiecare dată când pare complicat:

h1

Estimare

septembrie 23, 2018

Unul dintre regretele de care mă mai lovesc e faptul că uneori evaluez greșit starea celui cu care vorbesc. Sau celui căruia îi răspund. În fiecare dialog se creează o atmosferă anume, proprie lui, în funcție de cei care povestesc. Uneori ai impresia că celălalt e mai detașat decât este, de fapt, și tinzi să reacționezi mai dur decât ar fi cazul sau decât ar merita omul în cauză (Desigur, există și cealaltă variantă, să reacționezi mai îngăduitor decât ar fi cazul, dar acela e un alt tip de regret, unul izvorât din enervare, nu din părere de rău). Nu-ți dai seama decât după sau la un timp după, când oricum faptul e consumat.

Problemele aici nu se rezumă doar la a(-ți) observa exagerările (e și asta o provocare), ci de a reuși să le previi și de a reuși să restabilești armonia; sau siguranța emoțională. Poate că vorbirea despre ele ajută; atât pe mine, cât și pe alții care se identifică, au simțit la fel în anumite momente.

h1

Festa di Radio3

septembrie 22, 2018

Live se poate asculta La Festa di Radio3 aici. Un exercițiu interesant. Programul de la Festa de sâmbătă și duminică.
Iar programul Radioului 3.

h1

conversație

septembrie 22, 2018

o frântură de ocean
dacă se poate concepe
cum arată
o frântură
dintr-o imensitate

o durată limitată
dintr-un nesfârșit.

un ochean prin care
disting detaliile
unui anumit sens,
imperiul unei frumuseți
ce nu se grăbește
să treacă
concentrat în
câteva cuvinte.

așa e apropierea ta.

un ocean privind alt ocean
printr-un orificiu
minuscul
numit
timp.

 

h1

De ce merită să predai. Jocul.

septembrie 20, 2018

În clasa a 3-a, am o fetiță cu niște probleme mai delicate. Învățătoarea m-a anunțat dinainte că nu va prea vorbi, nu va prea interacționa, să n-o forțez, să o înțeleg etc.

Din când în când, la activități, îi mai adresam și ei câte o întrebare, să văd dacă îndrăznește. La câte una, mai răspundea așa, ca pentru ea, ezitant și încet.

Joc făcut azi: un elev venea în fața clasei, unde alegea un obiect din penar (dintre cele puse special) și întreba clasa ce este. Cel care răspundea corect, venea în față și lua locul anteriorului. dacă răspundea corect un elev care mai fusese în față, el alegea pe altcineva să meargă în locul lui. La un moment dat, fetița noastră e aleasă astfel de cineva să meargă să aleagă și ea obiect pe care să-l arate clasei.

Am văzut că ezită, mai mult trage înapoi, dar cumva în privire mi se părea că întrezăresc o dorință. I-am propus rapid să vină împreună cu colega ei de bancă dacă dorește: ea alege obiectul și-l arată clasei, iar colega o să adreseze întrebarea; și tot ea va putea alege pe cel care răspunde.

După o scurtă ezitare, am văzut că se ridică și vine cu colega ei de bancă la treabă.
După toate orele de azi, cred că de chestiunea asta m-am bucurat cel mai mult. Plus că mi s-a părut că e și ea încântată că venise.

Un alt motiv pentru care merită să predai.

h1

Prezență

septembrie 18, 2018

Perioadă tulbure aceasta în care toată lumea trebuie să se pronunțe, iar, dacă alege una din două, comite oricum o greșeală. Dacă se pronunță, greșește: fie e tâmpit, înapoiat, progresist, urăște, generalizează, are argumente proaste. Dacă nu se pronunță, e și mai tâmpit că nu știe ce crede și de ce crede ceea ce crede, că nu vede deși se află în fața ochilor lui, că se lasă manipulat (asta e de obicei marea grijă a interlocutorilor).

Mai este o variantă. Dacă nu se pronunță, nu există. Tocmai scria o cunoștință pe undeva prin lumea intergalactică următorul fapt: boicotează pentru ăilalți sunt plini de ură.

Serios? Deci pe cei care tac nu-i observă nimeni. Mi se pare corect. Unde să-i observe dacă nu strigă în urechile nimănui, cum să știi de ei dacă nu se revoltă puțin, unde să-i audă dacă nu sunt vocali? Sunt absenți. Dacă tac, nu există. Nu contează la numărătoare. Există doar cei care fac spume la gură, că pe ei pot da vina pentru propriile decizii. Există doar modelele negative pentru că așa se pot sustrage unei decizii asumate. Ceea ce mă face să mă întreb cât de asumate.

Însă e dreptul lor.
Dar tot dreptul lor e să știe și că cei pe care nu i-au numărat sunt, de fapt, acolo. (Și nu tac pentru că nu știu ce opinie sau poziție să aibă, nu tac pentru că sunt slabi, nu tac pentru că nu au argumente. Au chiar prea multe. Tac pentru a nu adăuga războiului încă o luptă inutilă din care toată lumea va ieși iar înfrântă, tac pentru a nu face rău vorbind.) În rest, urmăresc cu dezamăgire tot acest spectacol în anul centenarului. E drept, în orice an ar fi la fel. Ne găsim noi cu ușurință motive pentru care să fim dezbinați. Mai ales motive care nu pot justifica dezbinarea.

h1

Neagră

septembrie 15, 2018

O buna dispozitie.

A treia incercare de chocolate cake la microunde. Mult mai pufoasa. E drept ca am mai schimbat pe ici, pe colo cateva elemente: pe langa faina, am inghesuit si putin pesmet. Iar pe langa ulei, am inghesuit putin ulei de cocos. Iar, de data asta, ca dulcegarie, am pus o lingurita de gem de prune in „varf”.

h1

Melancolie

septembrie 12, 2018

h1

Frecvențele sufletului

septembrie 11, 2018

Voi vrea să îl revăd cândva curând.

Timposibil

Mulțumiri lui Cipri pentru aducere aminte și trezire involuntară.

Nu am prea multe cuvinte despre Lost in Translation decât că trebuie încercat. A, da, I lost my words. Nu are o acțiune de film de aventură, deși acțiunea în sine a filmului este o aventură dacă te gândești că ți se întâmplă ție. Ajungi într-o țară străină și vezi că nu te poți înțelege cu locuitorii ei. Și din cauza limbii, dar și din cauza ciudățeniilor care îi descriu. La hotel, te trezești la oră fixă pentru că perdelele se deschid programate. Totul e calculat la secundă. Ce impresionează mai mult e traseul dialogurilor, frecvența asemănătoare sau foarte diferită pe care se află personajele.

Cu cât frecvența e mai diferită, cu atât amuzamentul e mai accentuat pentru privitor și stresul mai ridicat pentru personaje. Cu cât e mai asemănătoare, cu atât apropierea sufletelor e mai rapidă, comunicarea mai completă, afecțiunea…

Vezi articolul original 101 cuvinte mai mult

h1

Vulcani

septembrie 9, 2018

O chestie care mă trezește de fiecare dată (nu dimineața, vorbesc așa.. din alte puncte de vedere), mă animă și energizează e treaba de mai jos. Fără zahăr deasupra, fără frișcă, fără înghețată (stomacurile se revoltă, tre să le facem și lor pe plac). Bine… e drept că abia pot mânca una întreagă odată; cea mai bună variantă e să o îndes în congelator și să scot câte două guri, uneori direct înghețate.

Făcut și eu niște încercări, nu curge, dar… mă rog, nici nu trebuie să îndeplinească prea multe reguli ca să mă dea gata. Voi ce… delectări aveți..?

ia:

(furate de pe net, of course; ale mele au fost la bol, varianta microunde după reteța asta)maxresdefault.jpg

 

chocolate-lava-molten-cake-mykitchen101en-feature.jpg

h1

Maree

septembrie 7, 2018

Așa
o maree ce se
întinde
până la punctul
maxim
iar apoi se face nevăzută
își retrage
tentaculele
să nu rănească
nisipul
pe care-l îmbrățișase
în zori.

lăsând nisipul
gol
fără brațele ei
în dor.

h1

vediamo

septembrie 7, 2018

Vediamo in quanto tempo posso scrivere un articolo. 🙂

h1

Șir

septembrie 7, 2018

un șir cu o anume logică

 

h1

Dual duel

septembrie 6, 2018

Timp
inamicul ce mă alungă
cât mai curând
de la locul faptei
să mă ascund
să îmi caut scutul
să îmi găsesc sabia

Tot timp
inamicul ce mă ține legată
într-un ceas nesfârșit
negrăbit
la locul faptei
să mă observ
să-mi arunc scuturile
să îmi dezvălui
măștile
și să mă împrietenesc
din nou
cu timpul.

h1

Auzit

septembrie 6, 2018

Iertările intuite
se mai pot împiedica
la poarta sufletului
ajungând într-un picior
puțin șchiop.

De-abia iertările auzite
par să calce sub tălpi
frunzele de toamnă
din care mâine
vor ieși fire de iarbă
de verde auriu.

Urechea
un culoar
fără întreruperi.

h1

Învățarea continuă

septembrie 6, 2018

h1

ti ho voluto bene

septembrie 2, 2018

h1

pentru mine

septembrie 1, 2018

any thoughts, any feelings? any ideas? any memories?

h1

Infuzie de relaxare

septembrie 1, 2018

Cum vă simțiți?

h1

Exagerarea de seară

septembrie 1, 2018

h1

Recunoștința ca dar

august 31, 2018

Nu este vorba de serviciu contra serviciu (pentru că nu am putea vorbi de recunoștință, ci de troc), ci de faptul că iubirea își propune să dăruiască fericire celui ce i-a adus fericirea.

Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuți, p. 150.

h1

(ne)recunoștință

august 31, 2018

„Un om egoist se poate bucura atunci când primește ceva, numai că bucuria lui este un lucru pe care îl păstrează pentru sine. Dacă îl arată altora, intenția lui este de a le stârni invidia: egoistul își exhibă plăcerea, dar este numai plăcerea lui. El a uitat deja că și ceilalți au un rol în piesă. Iată motivul pentru care egoistul este și ingrat: nu pentru că nu i-ar plăcea să primească, ci pentru că nu-i place să recunoască faptul că datorează ceva celorlați – iar recunoștința este tocmai această formă de recunoaștere; pentru că nu-i place să înapoieze – iar recunoștința înseamnă, de fapt, a da înapoi mulțumiri; egoistului nu-i place să împartă și detestă să facă daruri.
[…]
Egoistul nu este capabil de ea, căci nu cunoaște decât propriile satisfacții și propria fericire, veghind asupra lor ca un zgârcit asupra lădiței cu galbeni. Ingratitudinea nu înseamnă imposibilitatea de a primi, ci incapacitatea de a înapoia – prin semne de bucurie și iubire – o parte din fericirea primită. … Absorbim fericirea așa cum unele corpuri absorb lumina: găuri negre ale egoismului.”

Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuți, p. 148.

h1

mizericordie

august 31, 2018
A-ți iubi dușmanii presupune să îi ai (cum să iubești ceva ce nu există?). După cum a avea dușmani nu înseamnă că trebuie neapărat să-i urăști. Iubirea este bucurie, nu neputință sau abandon: a-ți iubi dușmanii nu înseamnă să încetezi să lupți împotriva lor, ci să lupți cu sufletul deschis.
Mizericordia este virtutea iertării, secretul și esența acesteia. Mizericordia zădărnicește nu greșeala, ci vrajba; nu memoria, ci furia dezlănțuită; nu lupta, ci ura.
[…]
Pentru că ura este apăsătoare, mizericordia (ca datoria doliului, cu care se aseamănă și de care poate depinde: a ierta înseamnă a purta doliu după propria ură) este de partea bucuriei: fără să atingă nivelul fericirii atunci când înseamnă iubire.
Andre Comte-Sponville, Mic tratat despre marile virtuți, p. 145-146
h1

un interviu

august 30, 2018

uno dei miei preferiti

E stato Henry V, Edipo Re, Amleto. Mi-ar plăcea mult să-l văd într-o piesă de teatru, oricare din astea de exemplu; și nu numai dintre astea. Pe scenă! :))

 

h1

Labirinturi

august 28, 2018

Avem cuvinte, dar nu le folosim pentru a ieși din labirinturi. Mai degrabă pentru a ne afunda mai adânc în ele. Strigăm că vrem să ne eliberăm, să ieșim, să respirăm, dar noi suntem chiar cei care ne ținem prizonieri în niște cătușe invizibile ce nu fac decât să ne strângă mai puternic.

Fugind de cuvintele potrivite printre cuvintele nesemnificative, fugim de fapt de noi. La ce bun să ne mai folosim de cuvinte?

h1

Pierdere

august 26, 2018

Sunt alături de prietenii mei greco-catolici în momentul acesta extrem de trist din cauza pierderii clădirii Episcopiei Greco-Catolice, monument frumos și simbol important al orașului.

Nu doar pentru arhitectura superbă, nu doar pentru valorile picturale și livrești (am înțeles totuși că nu au fost atinse cărțile), ci și pentru durerea pe care o resimt ei și pentru ceea ce reprezintă clădirea aceasta în creștinism.

Câteva imagini ale clădirii din arhiva personală. Postare în curs de actualizare:

 

005e1 2012

2012

013 2013

2013

014 2013

2013

025 2014

2014

DSC_0124 2015

2015

DSC_0126 2015

2015, la trecerea unui tramvai

IMG_2286 2016

2016, din turnul Catedralei

IMG_2247 2016

2016, vedere din turnul Catedralei

20160412_200837 2016

2016

20180609_173423 2018

2018, interior, de Ziua Art Nouveau

 

UPDATE: Ieri și Azi, Palatul Episcopal, în realizarea lui Ovi D Pop.

UPDATE, foto Dronshop vedere de sus

UPDATE: foto Ovi D. Pop pompieri

UPDATE: vimeo al lui Darius Cornean

UPDATE: Comunicatul EGCO

40198894_235767240440853_7508564906082304000_n

26 aug, 2018

40108940_498601773900656_1364720708638212096_n

40158048_514463748967750_9041943053379567616_n

40143591_232736017391398_1482782972988882944_n

40141230_242632299777379_4858291388317433856_n

40121333_196245244463531_4732896644129882112_n

40075769_642775149449066_7251900671245418496_n

 

 

 

 

h1

Alla fine

august 23, 2018

A state of mind, force to continue, an inevitable suffering

ORME SVELATE

Alla fine sarà un inizio
come in un precipizio
dove sprofondi con angoscia
ma desideri arrivare
perché non si sa cosa aspettare
e così i sogni paurosi
che vanno avanti
e non li controlli,
ti sfuggono ed evolvono
mentre tu assisti impotente
senza poter aprire gli occhi,
all’improvviso poi cambia
e sembra tutto azzurro
tante soluzioni e pochi problemi
ma ti svegli e sei infelice
perché non sai cosa fare
ma puoi improvvisare
con i tuoi talenti,
te ne verrà chiesto conto
e tu inizierai ad aprire le tue mani
vuote come sempre
perché non hai afferrato niente,
avrai capito però che dovrai ripartire
perché all’amore non c’è mai fine.

Daniele Corbo

Vezi articolul original

h1

Cuvinte 2

august 21, 2018

Cuvinte umflate
Rasuflate de bune intentii
Stau gramadite peste
Alte cuvinte diplomate
Amestecate cu deontologie
Fiarta in supa falsa.

Pe canicula asta
Nu aveau cum sa scape
Niciunele
Prea vii.

h1

O altă joacă muzicală

august 18, 2018

karaoke după Per Te

h1

Escapadă

august 18, 2018

Una dintre preferatele mele, de care mi-am amintit de curând. Voce, versuri, melodie, videoclip, atmosferă, limbă..

h1

Distra-cții(/-geri) telefonice

august 17, 2018

Primesc la 10 fără un sfert seara niște sms-uri de la 3 numere de telefon diferite (dintre care unul figurează ca FACEBOOK), ce mă înștiințează că nișe cifre anume reprezintă codul meu de facebook etc., după care urmează niște litere.

0312295466 începe să sune aproape instantaneu. Mă mir de oră și de număr, dar răspund. Începe să-mi recite un robot ceva de genul: „Your verification number is…”. Și închid rapid. Fishy business. Dar același număr sună încă de vreo 3 ori fără pauză. Timp în care eu deja caut numărul pe site-urile de verificare număr telefon. Again, fishy business. Îmi zic: dacă continuă, îl blochez. Interesant că s-a oprit. Deocamdată (?).

Dacă ați pățit chestiuni similare, puteți povesti. Iar sunt unii care se plictisesc sau implică și cost distracția asta?

h1

Stat

august 15, 2018

„În această privință, nu încape îndoială că statul asistențial a funcționat ca un puternic agent de dezagregare; asigurându-i pe indivizi, i-a dispensat de cultivarea apartenențelor familiale sau comunitare care constituiau odinioară niște protecții indispensabile. Factorul tehnic n-a jucat poate decât rolul unei curele de transmisie, favorizând ieșirea la lumină, începând din anii ’70, a unui fenomen care fermenta surd de douăzeci de ani în marele cazan al birocrațiilor redistribuitoare.

Dar alături de apariții, nu e mai puțin important să semnalăm disparițiile. Alături de imboldurile pozitive care au putut să precipite afirmarea individualului în dauna încadrărilor colective, este indispensabil să analizăm disparițiile sau dezafectările tăcute care au slăbit atracția exercitată de colectiv și i-au trimis pe indivizi spre ei înșiși. Regăsim aici prăbușirea speranțelor investite în acțiunea politică sau, mai prozaic, a încrederii puse în puterea publică. Și asta nu pentru că ar fi fost copleșite de asaltul unicităților constrânse și forțate să se descopere drept unicități.

[…]
Această geometrie neregulată trebuie reconstituită dacă vrem să distingem ceva mai preciscontururile accidentate ale formidabilei remodelări a peisajului social pe care valul individualist a operat-o vreme de un sfert de secol. N-a lăsat intactă nici o instituție, de la familie la Biserici; nici un segment al raporturilor sociale n-a rămas nemarcat, într-un fel sau altul, de amprenta sa, de la civilitate la cetățenie, trecând prin crimă, modă, dragoste sau muncă. Tot astfel, a pătruns până în adâncurile ființelor, modificând tulburările mentale sau deplasând semnele inconștientului. Ea nu numai că a scos viața societăților din epoca mobilizărilor și a participării; a antrenat o reorientare antropologică, dacă nu cumva a determinat apariția unei umanități inedite.

[…]
Accentul fundamental s-a deplasat de la exercitarea suveranității cetățenilor in corpore spre garantarea drepturilor individului. Princnipala grijă, în perioada de după 1945, fusese asigurarea eficacității guvernărilor democratice, în contrast cu funesta neputință anterioară (sau actuală, în cazul francez) a parlamentarismelor. Preocuparea generală a migrat din nou. Treptat, lumea a început să se intereseze mai puțin de instrumentele puterii majorităților decât de mijloacele de protejare a minorităților. În loc să se urmărească modalitățile cele mai direc și mai sigure de a atinge scopurile definite de voința generală, au fost căutate cu îndârjire modalitățile de a controla legalitatea, chiar legitimitatea constituțională a deciziilor legislativului. Regularitatea procedurilor a ajuns să devanseze obiectul deliberării sau al acțiunii publice. Am alunecat pe nesimțite într-o democrație a dreptului și a judecătorului. De la început, în cazul teoreticienilor, dar în practică mai ales de la sfârșitul secolului al XIX-lea, datorită intrării maselor în politică, problema democratică prin excelență fusese cea a participării cetățenilor la putere, chiar a includerii cetățenilor în instituția puterii, pentru cei mai radicali. Problematică tinzând să trimită în planul secund chestiunea protecțiilor liberale împotriva puterii, chiar și în țările de tradiție liberală cele mai atașate de respectul lor pentru fapte. Planul secund a trecut în prim-plan. Problema prioritară a devenit cea a prezervării libertăților personale în exterioritatea lor față de putere. Cum să mai poată fi auzită vocea singulară a individului în afara concertului politic, cu excepția alegerilor colective? Cum să se mențină disocierea individuală în ireductibilitatea sa? Versantul liberal al democrației liberale a devansat versantul democratic-participativ (fapt care nu afectează câtuși de puțin existența acestuia în practică). Până într-atât, încât și sensul cuvântului s-a schimbat. Pentru noi, „democrația” este atestată de tot ceea ce poate fi de natură să prevină încorporarea individualității în unitatea voinței colective în care mari spirite crezuseră că recunosc, odinioară, vârful politicii conforme egalității.”

Marcel Gauchet, Ieșirea din religie, p. 79-80 (La religion dans la democratie, 1998)

h1

Politică de-a lungul

august 15, 2018

Asta schimbă complet orizonturile și condițiile de exercitare a democrației. Politica a pierdut obiectul și miza pe care le datora înfruntării sale cu religia. Invizibilă și brutală, o undă depresivă apărută prin 1970 a antrenat revizuirea drastică a obiectivelor, care au ajuns atât de modeste încât speranțele investite mai ieri în acțiunea colectivă ne-au devenit de-a dreptul de neînțeles. Din acest punct de vedere, redefinirea democrației – care are loc de un sfert de secol – ține de același proces ca și dezagregarea socialismului real. Oricât de diferite ar fi în expresiile lor, cele două fenomene sunt solidare, fie și în secret, în profunzimea lor. Ele țin de o aceeași deplasare fundamentală a credibilului, care a ruinat, într-un caz, verosimilitatea soluției comuniste la enigma istoriei și a distrus, în celălalt caz, sensul aspirației la autoguvernarea colectivă. La această golire primordială trebuie raportate pierderea substanței care afectează figura Republicii noastre și care o reduce treptat la un decor – firește, glorios, dar nelocuit.Cazul său nu e izolat, dar cum sublimarea politicii ca alternativă la religie și-a cunoscut dezvoltarea cea mai intensă în Franța, tot acolo reculul său dobândește cel mai mare relief. Nu vom readuce la viață prin incantații paseiste forme și norme care se sting pentru că au triumfat – cea mai ireversibilă dintre morți, aceea care îndepărtează orice virtualitate de renaștere. Ele și-au împlinit atât de bine misiunea, încât dispariția unei alternative le lipsește de rațiunea de a fi. Nimic nu va putea restitui vechea lor energie spirituală sacerdoțiului cetățeanului, maiestății morale a statului, sacrificiilor pe altarul treburilor publice. Aceste instrumente de cult și-au pierdut iremediabil funcția. Nu mai este nevoie să înălțăm cetatea omului în fața cerului. Suntem pe cale să învățăm politica omului fără cer – nici cu cerul, nici în locul cerului, nici împotriva cerului. Experiența se dovedește inevitabil deconcertantă.

MArcel Gauchet, Ieșirea din religie, p. 73-74 (La religion dans la democratie, 1998)

h1

Compasiune

august 15, 2018

Compasiunea este contrariul cruzimii, care se bucura de suferinta altuia, si al egoismului, caruia nu-i pasa de cei de alaturi.

Andre-Comte Sponville, Mic tratat despre marile virtuti, p.117

%d blogeri au apreciat asta: