h1

Tablou

septembrie 25, 2016

Timpul meu
e o bulă de aer
în care
mă pictezi în
culori puternice.

h1

Conversație

septembrie 24, 2016

prayer-revelation

h1

Trans-formare

septembrie 11, 2016

Cuvintele ședeau
Încurcate
Pe o fărâmă
De bancă.

Ai venit să le atingi
Și s-au făcut
Și albe
Și străvezii
Deodată.

h1

Mai bine

august 30, 2016

Ba da,
Mai bine întreabă-mă
Nu-mi cita
Nu-mi citi
Te-am citit
De câteva ori
Până la capăt
Și înapoi

Mai bine caută-mi
Culorile adormite
Și bătrâne
Scoate-mi
Angoasele
Din dulap
Și atârnă-le
La uscat
Pe frânghia
Timpului.

h1

Lebădă

august 19, 2016

Erau frumoase toate, erau atât de multe. Lumea le arunca mâncare, așa că se apropiau cu îndrăzneală de vaporașul nostru. Apucau rapid tot ce primeau pe apă. Una dintre ele veni atât de aproape de noi, încât mai că ne atingea. O clipă ne-am deplasat împreună cu aceeași viteză, una lângă cealaltă, după care am văzut-o rămânând în urmă. Tot mai în urmă, tot mai departe. Dintr-odată mi se părea că mă despărțeam, de fapt, de tine, nu de lebădă. Se făcea că te lăsam pe tine în urmă, nu pe ea, și am simțit brusc un nod în gât. Ciudat. Însă în clipa următoare trebuia să-mi ascund ochii ca să nu trebuiască apoi să dau explicații cum de o lebădă mă emoționează atât.

stratford upon avon, august

stratford upon avon, august

 

 

h1

A fi erou

august 18, 2016

A fi erou. Nu cred că erou e doar cel care moare în război, nu cred că e doar primul care termină cursa. Cel mai bine pregătit, cel mai eficient, cel mai rapid, cel mai viteaz, cel care primește cele mai multe laude pentru rezultatele obținute, cel care are succes.

Eu cred că erou e acela care se zbate să-și trăiască viața așa cum e bine, deși simte că e imposibil; cel care încearcă să facă voia lui Dumnezeu, chiar dacă falimentează de multe ori. Cel care își dorește să fie bun, deși nu-i iese pe cât ar dori, cel ce regretă că nu e mai sfânt, dar își dorește cu tot sufletul. Cel care se roagă, iar în rugăciuni cere mai multe bucurii pentru ceilalți, iar pentru el mai multă iubire de El. Cel care îi încurajează pe ceilalți să meargă înainte, să aibă încredere; cel care vede bogăția sufletească din ceilalți, nu micimea; cel care își dorește să facă din ceilalți niște învingători, fără să se teamă că ar pierde el însuși ceva. Acesta este un erou pentru mine.

Omule ”obișnuit”, ești un erou.

h1

evadare

august 2, 2016

13559187_10208406490233399_8170016251893573868_o

h1

Perle medicale

august 1, 2016

Medicul meu de familie când i se plânge cineva că e stresat și îi descrie ce simte:

  • Măi, înseamnă că nu ești nesimțit, de-aia simți așa.

Tendința e să crezi că nu ești normal, să îți dorești să fii și tu normal ca toți ceilalți. Nu știu de unde impresia că ceilalți ar fi. Toți par normali până ajungi să-i cunoști. Și atunci te relaxezi total.

h1

Pământeanule

iulie 30, 2016

Lasă tabloul acesta
victorios.
Uită-l puțin în colțul
ultimei camere
și rămâi la masă
doar tu, fără
scut.

Oftatul tău
mut
îmi răsună
între coaste
acut.

Nu știi
că eroii
sunt tot
pământeni
cu arderi
și ape
de-nvins?

h1

tragedii

iulie 28, 2016

nu, tragediile nu-i fac pe oameni să sufere. îi fac să strige în gura mare după ipocriții care spun că suferă și nu suferă, de fapt. așa se reacționează la o tragedie, ar trebui să ne intre bine la cap…

h1

Nemuritor

iulie 26, 2016

Că mai apare un val
stai, nu mișca
ba mai bine mișcă-te,
suflă către oamenii
aceștia
un licăr
pentru cât a fi să fie,

dar totuși stai,
nu la o umbră
de curcubete,
ci la adăpostul unui
curcubeu,
să fii nemuritor
și alb,
eroule.

24_lightman_02

h1

:(

iulie 26, 2016

4916608priesthood-300x300

h1

(A)normalități

iulie 19, 2016

Am văzut pe pagina unei prietene următorul fragment. Mi s-a părut irezistibil:

„Dacă socotiţi lumea ca o fracţie, atunci o să observați la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos.

Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile cheie în ţară.

De aia nu avem sănătate mentală în ţara asta, că populaţia se împarte în mare măsură între opresori (psihopaţi) şi oprimaţi (depresivi). Ăsta este un adevărat război social, dar cine recunoaşte ?
Cea mai gravă consecinţă a istoriei noastre din ultima sută de ani, a fost felul în care s-a făcut selecţia umană. ”
(Prof. dr. psihiatru Aurel Romilă – iniţiatorul Secţiei de Resocializare din cadrul Spitalului „Al. Obregia” din Bucureşti)

h1

Fariseul

iulie 17, 2016

”A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înșiși că sunt neprihăniți și disprețuiau pe ceilalți.”

Luca 18:9

Și mă opresc aici, rămâne doar fraza asta spre meditație; cred că ne e suficient. Mai departe ar urma pilda cu vameșul și fariseul. Dar de atâtea ori ni se întâmplă că, citind-o, să auzim în urechi mai puternic personajele din pildă și să nu reușim niciodată să ne identificăm cu fariseul: a, da, așa erau fariseii, da, clar; eu nu sunt fariseu, eu nu mă rog așa, nici vorbă; eu mă rog ca vameșul, ăla-s eu. Și reducem învățătura la atât, nu ne mai ridicăm problema că s-ar putea – măcar ”s-ar putea” – să fi disprețuit și noi pe altul (cândva), să ne fi considerat și noi (poate nu neprihăniți, dar) mai buni decât altul. Poate așa puțin măcar? Uneori măcar? Nu, niciodată?

Mie mi se pare că și atunci când ne enervăm pe altcineva pentru că a procedat în felul x, nu y, ne enervăm de fapt din cauză că avem impresia că noi nu am fi făcut așa ceva niciodată, că am fi sau suntem mai buni decât el.

h1

Undeva în lume

iulie 15, 2016

13708408_1774441259457453_8392089617689152041_o

h1

Jung. o autoanaliză

iulie 12, 2016

Tot din Jung – Amintiri, vise, reflecții. Am început să citesc Jung la recomandarea unui prieten care îmi spunea că aici voi găsi detalii despre animusul femeii și anima bărbatului, asta după o scurtă pomenire cu privire la ce înseamnă. Și, începând să citesc, am văzut că sunt atâtea pasaje interesante din viața acestui om, că merită ”difuzate” pentru că ele nu vin doar ca frânturi de viață, ci vin cu bagajul interior, cu ”explicația” gesturilor exterioare, explicație care ne arată ce e în sufletul lui. Cred că nu poți iubi un om decât dacă te lasă (sau reușești tu) să-i vezi interiorul. Exteriorul e ca un tablou. Poate fi frumos sau urât sau șters la nivelul suprafeței. Poate fi îmbunătățit cu straturi deasupra. Dar interiorul e o altă treabă, cunoscându-i interiorul înțelegi de ce exteriorul este așa cum este și nu altfel. Dacă am avea resursele necesare, timpul (inuman de mult) și interesul să cunoaștem în felul acesta fiecare om de pe pământ, nu i-am mai putea condamna pentru prostiile pe care le fac. Nici pe ei, nici pe noi dacă am reuși să ne cunoaștem în felul acesta. Și cât de mult ne-ar folosi să ne vedem pe noi radiografiați astfel și să ne înțelegem. În pasajul care urmează, Jung este copil (povestit la o vârstă de peste 60 de ani, când avea deja o altă perspectivă asupra trecutului):

”Tot ce mi se reproșa mă supăra, însă în sinea mea nu puteam contesta învinuirile care mi se aduceau. Știam atât de puțin despre mine, iar puținul acela era așa de contradictoriu, încât nu puteam respinge, cu mâna pe conștiință, nici o acuzație. Aveam de fapt întotdeauna conștiința încărcată, fiind conștient atât de vina mea reală cât și de cea potențială. Motiv pentru care eram deosebit de sensibil la reproșuri: ele nimereau toate drept la țintă, atingând, mai mult sau mai puțin, un punct vulnerabil. Chiar dacă în realitate nu făcusem un lucru, s-ar fi putut foarte bine să-l fi făcut. Uneori îmi ticluiam notițe cu alibiuri pentru cazul că aș fi fost acuzat. Mă simțeam de-a dreptul ușurat, atunci când făceam într-adevăr ceva rău; măcar știam de ce să am mustrări de conștiință.”

h1

Un caz de convertire involuntară

iulie 11, 2016

Tocmai am dat peste un pasaj din Jung – Amintiri, vise, reflecții și cred că merită să-l vadă și alții. Sunt multe, s-ar putea să mai postez și altele. Câte memorabile…

**

Nu încerc niciodată să convertesc un bolnav la ceva și nu exercit asupra lui nici un fel de presiuni. Ceea ce mă interesează înainte de toate este ca pacientul să ajungă să aibă propria sa concepție. Un păgîn devine la mine un păgîn, un creștin un creștin, iar un evreu un evreu dacă asta corespunde destinului său.

Îmi amintesc bine de cazul unei evreice care-și pierduse credința. Totul începu cu un vis de-al meu, în care o fată tînără, pe care n-o cunoșteam, veni la mine în calitate de pacientp. Îmi înfățișă cazul ei și, în timp ce povestea, mă gîndeam: ”N-o înțeleg deloc. Nu pricep despre ce e vorba!”. Dar deodată îmi trecu prin minte că ar fi putut avea un complex patern neobișnuit. Acesta fu visul.

A doua zi, în agenda mea era trecut: consultație, ora patru. Apăru o fată tînără. O evreică, fiica unui bancher bogat, nostimă, elegantă și foarte inteligentă. Făcuse deja o analiză, dar medicul suferise un transfer asupra ei și o imploră în cele din urmă să nu mai vină la el, de teamă ca ea să nu-i distrugă căsnicia.

Fata avea de ani de zile o serioasă nevroză anxioasă, care bineînțeles că se agravă în urma acestei experiențe. Am început cu anamneza, fără a descoperi însă ceva deosebit. Era o evreică occidentală adaptată, iluminată până în măduva oaselor. Mai întâi, nu i-am putut înțelege cazul. Brusc, mi-a trecut prin gând visul și am reflectat: ”Doamne Dumnezeule, e fata aceea din vis!”. Cum n-am putut depista la ea nici urmă de complex patern, am întrebat-o, așa cum obișnuiesc să procedez în astfel de cazuri, despre bunicul ei. Am văzut cum a închis ochii preț de o clipă și am știut pe loc: aici e buba! Am rugat-o deci să-mi povestească despre bunicul ei și am aflat că fusese rabin și aparținuse unei secte evreiești.

– Vă referiți la hasidici? am întrebat-o.
Mi-a răspuns că da. Am întrebat-o mai departe:
– Dacă a fost rabin, o fi fost poate chiar țadic?
Ea:
– Da, se spune că ar fi fost un fel de sfânt și că ar fi avut darul previziunii. Dar toate astea sunt prostii! Doar nu există așa ceva!
Încheiasem astfel anamneza și înțelesesem povestea nevrozei ei, pe care i-am și explicat-o:
– Acum o să vă spun ceva ce s-ar putea să nu fiți îns tare să acceptați: Bunicul dumneavoastră a fost un țadic. Tatăl dumneavoastră a renegat credința iudaică. A trădat secretul și l-a uitat pe Dumnezeu. Iar dumnevoastră aveți această nevroză pentru că suferiți de frica de Dumnezeu!
Asta o lovi ca un trăsnet!

În noaptea următoare am avut din nou un vis: în casa mea se dădea o recepție, și iată, fata era și ea prezentă. Se îndreptă spre mine și mă întrebă: ”N-aveți o umbrelă? Plouă atât de tare.”. Am găsit într-adevăr o umbrelă, am tot moșmondit cu degetele ca s-o deschid și am vrut să i-o dau. Dar ce s-a întâmplat atunci? În loc să i-o întind pur și simplu, i-am înmânat-o ca unei zeități, stând în genunchi în fața ei!

I-am povestit acest vis, și în opt zile nevroza ei a dispărut. Visul mi-a arătat că nu era exclusiv o perspană superficială, ci că sub această suprafață zăcea o sfântă. Dar n-avea nici un fel de reprezentări mitologice și de aceea esențialul în ea nu izbutea să se exprime. Toate intențiile ei se orientau în direcția flirtului, a toaletelor și a sexualității pentru că altceva nu știa. Cunoștea doar intelectul și trăia o viață lipsită de sens. În realitate era un copil al Domnului care ar fi trebuit să împlinească voința Sa taincă. A trebuit să trezesc în ea idei mitologice și religioase, căci făcea parte din categoria acelor oameni de la care se cere activitate spirituală. Astfel, viața ei căpătă sens – și nici urmă de nevroză!

[..]
Am constatat adesea că oamenii se îmbolnăvesc de nervi atunci când se mulțumesc cu răspunsuri insuficiente sau false la întrebările vieții. Ei caută poziție, căsătorie, reputație, succes exterior și bani și rămân nefericiți și nevrotici, chiar dacă au obținut ce căutau. Asemenea oameni sunt încleștați de obicei într-o prea mare îngustime spirituală. Viața lor n-are destul conținut, n-are sens. Dacă pot evolua către o personalitate mai cuprinzătoare, de cele mai multe ori le încetează și nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnătate.

h1

Conlocuirea cu prostia

iulie 5, 2016

Eu cred că orice om este (și) prost. Pe lângă alte lucruri care este. Indiferent cât de inteligent sau înțelept ar fi în majoritatea celorlalte aspecte. E prost în altele, doar că nu-și dă seama el (și atunci crede că e cunoscător omni-), ci alții care sunt mai inspirați în exact domeniile acelea.

Nu cred că trebuie să fugim cu orice preț de prostie, e ca și cum am fugi de noi înșine, de adevărații noi înșine care suntem; și poate de asta ne e teamă: să ne descoperim propria prostie și să ne vedem nevoiți să recunoaștem față de noi că nu suntem chiar atât de perfecți cum ne plăcea să ne închipuim că suntem; și e dificil să vezi că oglinda nu te arată perfect. Ne e teamă să ne descoperim ridicoli, dar nu cred că putem scăpa de asta. Însă tocmai asta este una dintre frumusețile omului: să iubească un alt prost și să fie iubit în ciuda prostiei lui.

Cred că trebuie să conlocuim cu prostia (să ne-o asumăm și pe a noastră, să o acceptăm și pe a altora), la fel cum conlocuim cu răutatea din noi – fiecare o avem – pentru că, dacă o negăm, s-ar putea să pățim la fel cum pățim cu răutatea. O ascundem sub preș ca și cum n-ar exista, dar ea nu dispare, ci se adună în tăcere tot mai mult până dă pe dinafară în proporții mult mai mari decât ne-am fi imaginat despre noi că am fi capabili să găzduim, transformându-ne în niște mici monștri. Mă gândesc..

h1

Drama și voința lui ‘Will’

iulie 3, 2016

Un băiat își pierde mama (numele lui e Will; probabil nu întâmplător e Will; will înseamnă voință). Pentru că nu era destul, tatăl simte că nu poate face față situației și îl dă temporar în grijă unui orfelinat. După 3 ani, revine să-l ia pe băiat și să locuiască împreună. Are pregătită pentru el 2 bilete + o călătorie la ceva ce știe că i-ar plăcea foarte mult: finala din Liga Campionilor dintre Liverpool și AC Milan. Numai ce și-a regăsit tatăl că îl pierde și pe el, murind brusc din cauza unei hemoragii cerebrale. Rămas singur pe lume, își pierde speranța. Nici biletele la meci nu le mai are pentru că surorile din orfelinat consideră că e spre binele lui să nu plece, neavând cine să-l însoțească.

Însă colegii lui îl stârnesc să își ”fure” biletele (sigur că nu le-ar primi la cerere) de la sora ce le ținea și să fugă noaptea spre Istanbul, unde avea să se țină finala campionatului. Să ajungă să-și îndeplinească măcar un vis dacă toate celelalte se făcuseră praf. Îi plănuiesc drumul, îl învață să se orienteze și îi facilitează ieșirea… și acoperirea în fața ”inamicilor” adulți care, a doua zi, urmau să fie pe urmele lui.

Prinde un tir spre Paris, însă, odată ajuns la Paris, lângă Notre Dame, îi sunt furați toți banii, iar portofelul aruncat în Senna. Avea în portofel o comoară poate chiar mai valoroasă, de care avea nevoie și în lipsa banilor din interior. O fotografie cu părinții făcută în urmă cu câțiva ani chiar acolo, în fața catedralei Notre Dame. Pierderea inclusiv a fotografiei e ca o pierdere a identității, a reperelor. Acum e chiar singur, chiar pe cont propriu.

Ajunge să mănânce la masa lui Zukic – un fost fotbalist, pe care Will pare să-l recunoască de la televizor, căci Will reține cu lux de amănunte ce ține de fotbal – care are și el o dramă în istoria personală și din cauza căreia renunțase la sport. Când aduse mingi de fotbal copiilor din satul său natal (undeva în Bosnia), unul dintre copii a bătut mingea mai departe decât ar fi trebuit, ajungând pe un teren minat. Copilul moare în explozie, iar el – nereușind să-și ierte moartea sa și tragedia provocată părinților ce îi erau vecini – renunță cu totul la fotbal. Așa că se întâlnesc un fiu cu părinți morți și un adult care ”a omorât” fiul altora. Ce va fi mai departe merită văzut.🙂 Aici vizionarea cu subtitrare.

Și trailerul de degustare:

h1

live

iunie 27, 2016

http://live.mylivefootball.com/

h1

A fi vatman.

iunie 24, 2016

Fază drăguță în tramvai.
Pe traseul ultimei stații de tramvai spre casă, vatmanul oprește la semafor și iese din tramvai. Rumoare. Unde dă fuga omul ista, în mijlocul drumului..
Și se îndreaptă spre o doamnă mai în vârstă, strigând:
– Szia, mama!!!
Se îmbrățișează și vorbesc. Trece culoarea verde a tramvaiului, vine roșu. Se întoarce pe următorul verde înapoi în tramvai, dar încă îi face cu mâna doamnei, ea la fel, până dispare din câmpul vizual.
O întârziere deloc deranjantă, dimpotrivă energizantă.

h1

Cortina

iunie 21, 2016

Ziua da navala
Peste noaptea mea
Sa ma trezeasca
Pana in detaliile
Fiintei.
Inventeaza
Ceai de lavanda
Din vorbe de cortina
Sa pot inchide la loc
Macar un ochi
Macar un ceas
Macar un somn
Facut din balsam
Sarat si cald
Ca tine.

h1

Something

iunie 14, 2016
http://t11.deviantart.net/fG15but5TTPuTx6aEDVST6nfwFQ=/300x200/filters:fixed_height(100,100):origin()/pre05/f614/th/pre/i/2008/007/f/c/izuru__s_self_reproach_by_aquapocalypse.jpg

http://t11.deviantart.net/fG15but5TTPuTx6aEDVST6nfwFQ=/300×200/filters:fixed_height(100,100):origin()/pre05/f614/th/pre/i/2008/007/f/c/izuru__s_self_reproach_by_aquapocalypse.jpg

h1

Menghină

iunie 13, 2016

Azi nu mă interesează mândria ta. Numai orgoliul meu. Care se așază înaintea mea cât e de mare – și e destul de mare – apăsându-mi stomacul, presându-mi capul. E ușor de observat orgoliile vecinilor. Ele sunt întotdeauna mari și enervante. Cu cât mai mari, cu atât mai enervante. Vor să iasă în evidență, vor să fie deștepți, pardon vor să pară deștepți, vor să fie admirați, apreciați, aplaudați. Bun, ei da. Eu nu. Niciodată eu nu. Vi se pare. Vi s-a părut. Nu v-ați uitat prin obiectivul potrivit. De fapt nu am dat eu de oglinda potrivită. Nu suntem cu nimic mai diferiți de cei asupra cărora turnăm toate vinile. S-ar putea ca ei să nici nu aibă toate acele vini. Nicio problemă, ne rămân nouă vinovățiile. Dacă nu vinile, vinovățiile. Mai sănătos ar fi invers. Ne-am vindeca mai lesne. M-aș vindeca mai lesne. Măcar de-aș putea plânge. Și nu-mi reușește.

h1

Bizar

iunie 12, 2016

ce străzi ciudate
ce aer bizar
ce oameni normali
Ce oameni aproape

ochii minții
sunt ocupați
să te închipuie
acolo unde
nu ești
și nu ești.

ies râd aud
teribil și interminabil
enervant și enervabil
acest oraș
câh!

h1

Vedere

iunie 9, 2016

Ca să vezi…
Ți-am luat ochiul
Ca pe o gaură a cheii
Mi-a apărut un univers
Mare mic prin el.
Universul tău.
În care existai
Nestingherit.
O frântură de creație
O bucată de lume
O felie de glob
Pe care mi-am apropiat-o
Am făcut zoom.
Vezi?
Ca să vezi.
Ca să mă vezi.

h1

Banalul surprins

iunie 5, 2016

Nu eu l-am pictat pe ăsta, ci o anume Mary Shepard, dar mi-a plăcut. Ceva vechi, uitat de lume, reînviat prin acuarelă în acest mod.

Dedicație tuturor cărora le place măcar un element din tablou.

Am luat imaginea de aici.

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

h1

”Stimabilii”

iunie 2, 2016

CTP a scris asta.

La scurt timp, i-am răspuns asta:

Ati buctat-o cu articolul acesta.

In primul rand, definirea conceptului de familie nu are nimic de a face cu indragosteala, cu iubirea. Poti iubi fara sa incluzi in familie tot ce iubesti. Dreptul de a iubi nu ti-l poate interzice nimeni pentru simplul fapt ca nu are cu ce. Prin ce lege sa interzica simtitul in timus, plimbatul pe strada? La fel si cu iubitul. Faptul ca dvs descalificati propunerea unui numar de tz persoane cu privire la definirea familiei cu argumentul interzicerii dreptului de a iubi comiteti o manipulare. Si treceti cu vederea ca cititorii dvs nu sunt chiar atat de prosti sa nu-si dea seama.
Nu „DREPTUL” de a se iubi reciproc e ceea ce cautati dvs. (ca acesta exista deja) cu acest text, ci o VALIDARE in ochii societatii, o ACCEPTARE de NORMALITATE, ceea ce e cu totul altceva!

Mai apoi, daca se doreste atat de mult o oficializare – pentru a considera normal ceva ce nu e – exista varianta unui act civil de alta natura: parteneriatul civil. Bunaoara, celalalt poate fi partener civil – ceea ce ar si reprezenta de fapt – si nu sot. Familia este altceva.

Apoi, faptul ca un numar de tz persoane au strans semnaturi pentru asa ceva nu inseamna ca cineva INTERZICE altora vreun drept in epoca noastra libera si postrevolutionara. Ci beneficiaza de un drept. Dreptul de a PROPUNE schimbarea unui articol din constitutie. Nu schimba, ci propune! Adica ce inseamna asta: referendumul invita populatia sa spuna daca este sau nu de acord. Considerati ca exercitarea unui drept democratic este o masura comunistoida de interzicere, de furt al vreunui drept? Inseamna ca manipulati din nou, mai mult: contestati dreptul altor cetateni sa isi exercite drepturile democratice, deci va faceti chiar dvs vinovat de ceea ce ii acuzati pe ei! Atentie.
Toti au posibilitatea sa se exprime.

Va invit sa cititi Romani 1:27, 28 macar – v-am dat din NT, sa nu ziceti ca VT e expirat – sa vedeti cam ce zice despre astfel de relatii. Asta pentru ca ati adus in discutie principiile biblice. Pot reveni si cu altele daca e cazul.

Dar deocamdata cred ca aveti suficiente lacune de argumentare ca sa va mai ganditi.
Pacat, va admir in majoritatea articolelor.

A, inca ceva, regretabil ca au devenit doar un numar pentru dvs acesti „stimati 3 milioane”, cred ca asa a inceput si Holocaustul..

h1

Exercițiu de exegeză Charlie Hebdo – Decriptarea desenului cu „Le Coran c’est de la merde”…

iunie 2, 2016

o analiză a unui număr din Charlie Hebdo de anul trecut. cred că merită.

Cabal in Kabul

charlie-hebdo-frontpage

1. Este vorba de un desen politic, care analizează situația din Egipt, unde islamiștii sînt persecutați de regimul militar. Charlie nu rîde acolo de Islam, ci pune în scenă jihadiștii fanatici, cei care taie capete, se aruncă în aer și împușcă în cap fetițe ce merg la școală Orice musulman trebuie să fie împotriva lor, ba chiar toți imamii respectabili și majoritatea musulmanilor au să spună că aceia trădează islamul și sînt un cancer ce trebuie exterminat. Islamul normal, mainstream, e împotriva jihadiștilor din Siria-Irak. In Egipt sînt persecutați și omorîți, pe același motiv: ei nu reprezintă Islamul.


2. „C’est de la merde” este, ca și „oh, shit” în engleză, o interjecție. O folosești atunci când, de exemplu, vrei să tai pâine cu un cuțit bont, de proastă calitate, te uiți la el și spui: “ ce couteau, c’est de la merde”… „Ce cuțit de rahat”… sau: „ce rahat de…

View original post 187 more words

h1

Lumină, lumini

iunie 1, 2016

Fâşia de lumină de care am parte seara la apusul soarelui în cameră, chiar lângă fereastră. Şi dimineața, la foarte răsărit. This is all I get pe nord. Și asta se întâmplă doar atunci când se măreşte ziua, iar soarele îşi lărgeşte raza de acțiune. În rest, mai rău.
Iar acum luminează instrumentele care îmi aduc şi ele un fel de lumină. Un alt fel de lumină.

13320600_10208170720939314_2816796063601920421_o

h1

1 iunie, nu te-am uitat

iunie 1, 2016

James Rhodes interpretând Etude Pour La Main Gauche, Blumenfeld F.
*
Un copil mare pentru copii mici și mari. Adică pentru toți aceia dintre voi care sunt și cred că rămânem și copii pe lângă adulții ce devenim, că păstrăm și ne face bine să păstrăm în noi și frânturi din copilul care am fost, că în copii se află multe frumuseți pe care ar fi bine să le avem toată viața!
Pentru voi toți, la mulți ani!

(sper că am cu cine sărbători!🙂 )

h1

Voarbe importante

mai 31, 2016

nu te dispersa
printre crengi
de tăcere.
înțelegerea iubirii
este departe
de simțirea iubirii.

ca să știu că ești,
pune câte
o piatră de aducere
de imbold,
una colorată
în curaj,
suflă-l peste pașii
pe care-i orbecăi
în întunericul podurilor
mișcătoare.

ca să știu că ești,
înfășoară-mă
cu reazem
înflorit.

h1

O bucată de timp

mai 25, 2016

O bucată de timp

Să presupunem
Un sac de cuvinte
La margine de scaune.
Câte o cafea șiroind
De o parte și de alta
Iar eu stând dar totuși
Umblând prin gândurile
Oamenilor
Mai mult decât suficient.

Se înecaseră bărcile,
Așa se spune.
Se afundaseră în cafea,
Așa nu se spune,
Dar, dacă tot le văd
Dispărând prin fluidul
Maroniu,
Ce ai face cu sacul
De vorbe
Să mă vezi
Cu ochii-ntr-o astfel
De cafea?

shipwreck_off_a_rocky_coast_basic_white_mug-rd1adde19cf25485cb25767d49fadeb31_x7jg5_8byvr_324

h1

De ce e bine să predai. Tigaia.

mai 17, 2016

Cinci ani. Eram la subiectul „tigaie”.
– Ce este asta?
– Tigaaaaaie!
– Buun. Ce facem cu tigaia?
– Facem mâncaare.
– Foarte bine. Ce mâncare?
Ridică mâna C. foarte nerăbdătoare să-mi dea răspunsul. Și cu apăsarea aceea entuziastă a omului care știe varianta corectă spune răspicat:
– Amuleetă!
Într-o fracțiune de secundă, îmi trece prin gând un râs sănătos, numai prin gând că l-am oprit la timp înainte să-mi iasă pe gură, sortez rapid cuvinte și litere – ca în faza aia tare din A Beautiful Mind în care Russell Crowe stă în fața panoului imens de cifre – și la finalul fracțiunii de secundă:
– Foaaarte bine, omletă! Foarte bine!

h1

inoportun

mai 14, 2016

momentul acesta
inoportun
dezrădăcinat
sau banca asta
nelalocul ei
furtuna de afară
care stă înăuntru
neobservată
nechestionată.
ba nu.
inoportună eram eu
în spațiu
și timp.

între cifre precise
și
vântul de pe față.
între frig
și minute.
undeva între ele
eram eu.

h1

Un om

mai 10, 2016

Am avut ocazia să lucrez cu d-l Eugen Țugulea la radio de două ori (și sper să mai am ocazia) și mă bucur i-au fost apreciate talentul și experiența unei vieți dedicate artei. Un om plin de bun simț, răbdare, spirit pedagogic, simț artistic, care știe încuraja și dezvolta punctele pozitive din om, știe să aibă încredere în fondul bun al celuilalt. Să trăiți mult și frumos, sir!

(premiile de anul ăsta în frumoasa Oradea)

13131187_882255775217668_1971651480655489481_o

13131331_882256461884266_443490547856024692_o

13173328_882256485217597_5161858749743918301_o

Fotografii realizate de fotograf Remus Toderici.

h1

fiți trecători

mai 7, 2016

Ce bine scrie omul ăsta…! Pardon, ce bine gândește. Pardon (?), ce bine simte..
La asta vreau să meditez de Duminica Tomii..

JURNAℓ SCOȚIAN

Cel mai mult îmi place când Toma se aprinde și strigă celorlalți apostoli: „Să mergem și noi și să murim cu Iisus!”. Episodul acesta îl povestește Ioan (11,16). Iisus vrea să meargă în Betania, ca să-l învieze pe Lazăr, iar apostolii se sperie: „Doamne, mai ieri căutau iudeii să te ucidă cu pietre și Tu iarăși vrei să te duci acolo?” Iisus însă este hotărât să meargă, iar atunci Toma sare și exclamă: „Să mergem și noi să murim cu el!”

Așa de mare era dragostea „necredinciosului”. Pentru că tot Iisus ne spune: „Nu este dragoste mai mare decât să-și pună cineva sufletul pentru prietenul său.” Chiar, v-ați gândit că iubirea este înaintea credinței? De aceea Scriptura ne cere mai întâi să iubim, nu să credem: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău”, aceasta este cea mai mare poruncă. Iar pe malul mării Galileei, după Înviere, blândul nostru Domn îl întreabă pe…

View original post 437 more words

h1

Un lucru trist

mai 6, 2016

Unul dintre lucrurile triste e să rămâi la fel de-a lungul timpului. ”La fel” în sensul de ”la fel de înțepenit” în anumite idei și atitudini cum erai atunci când viața nu trecuse prin tine. Sunt anumite idei și atitudini care trebuie să rămână aceleași. Altele au nevoie să se maturizeze, să devină mai înțelepte. Trist îmi pare să treacă Dumnezeu prin tine și zeci de ani prin tine și tu să rămâi neclintit și „fidel” gardurilor pe care le-ai trasat cândva, ca un fel de altar ridicat propriilor gânduri, propriului intelect sau propriei experiențe care ne devin foarte dragi pentru că sunt ale noastre, iar modificarea lor ar însemna o autodesființare.

Viața, însă, mi se pare atât de uriașă, oamenii de lângă noi atât de vaști, încât e aproape o insultă la adresa Creatorului care nu-ți mai poate revela nimic nou față de ce știi până acum, față de ce ai simțit până acum; le-ai văzut și le-ai auzit pe toate; de aici încolo poți și muri, că nimic nu te mai poate surprinde și nimic nu te mai poate schimba. E ca o moarte care vine prea devreme, când încă trăiești. Să vorbești cu cei de lângă tine fără să te îmbogățești deloc trebuie să fie tare plictisitor; nu informațional zic. Să asiști la atâtea evenimente în viața ta care să te contrazică și să nu-ți observi micimile pe care le-ai putea remedia pe viitor trebuie să fie tare dureros. Trebuie să fie cam sec să funcționezi în lume cu iluzia că toți trebuie să ia lecții de la tine, muntele, stâlpul, iar ei își învață lecțiile din altă parte. Să fie lumea atât de mică și de proastă în jurul nostru încât să nu mai avem nimic de învățat de la ea și de la oamenii din ea? Mă întreb și eu.

h1

Învierea din Risen

aprilie 27, 2016

Nu mă gândeam că mai pot vedea un film atât de neîndoios-creștin ca Risen. Așa fictiv cum e. Rareori pot participa atât de complet la emoțiile unui film. În Risen se întâmplă un lucru ce ar putea avea impact (sau am putea spera să aibă impact). Pornește din punctul necredinței și al indiferenței – adică punctul în care ne aflăm majoritatea oamenilor – și ajunge să pună sub semnul întrebării atât adevărul cunoscut până atunci, cât și indiferența cu privire la el. Un roman care începe să se îndoiască de ceea ce știe cu siguranță; un roman care se apropie de zeul Marte, dar se roagă – cu jumătate de gură – Dumnezeului în care cred ucenicii și așteaptă o revelație.

Ceea ce ne poate da de gândit, dincolo de revelația Adevărului suprem – revelația persoanei lui Isus înviat pe care îl vede cu ochii lui în mijlocul ucenicilor pe care îi catalogase nebuni cu o zi înainte – există încă o revelație. Cea care vine să infirme ceea ce credem că știm deja cu siguranță, cea care vine să ne demonstreze că am greșit. Momentul în care Clavius dă cu ochii de Isus, se întâlnește și cu Dumnezeu însuși, și se întâlnește și cu el însuși, cel care greșise înainte și cu care îi era teamă să se confrunte.

Momentul în care apare Isus e un moment cheie. În sine neutru cumva. El poate să îl transforme pe Clavius sau îl poate înțepeni și mai tare în necredința lui. Din fericire, este cu totul copleșit de ceea ce descoperă; înseamnă că omul chiar căuta adevărul, nu căuta doar să aibă el dreptate, așa cum procedăm de obicei noi atunci când ne apucăm să săpăm. Ceea ce vedem în ochii lui Clavius e și bucurie, și durere, iar acea durere arată cât de sinceră e căutarea lui, regretul că nu a cunoscut până atunci ceea ce ar fi trebuit – în opinia lui – să fi știut, apăsarea imensității care a ”dat peste el”. Momentul acela cuprinde tot filmul, ESTE cumva filmul însuși, te traversează de sus până jos ca privitor, ți se oprește în stomac ca o empatie totală și te ajută să te vezi și pe tine și să te întrebi de câte ori reacționezi așa la revelațiile lui Dumnezeu, la adevărurile cu privire la tine pe care ți le descoperă, la bucuria spre care te invită să vii. Dacă ai curajul să recunoști față de tine că ai greșit.

Filmul ăsta este o speranță uriașă, una interminabilă. Nu e doar un moment, este o viață nouă începută într-un moment. Și vorbesc cu atâta entuziasm pentru că, chiar dacă filmul are hibe, nici nu-mi vine să le caut.🙂

Paști luminate, revelatorii și pline de pace în suflet și speranță!

h1

Celălalt

aprilie 24, 2016

lasă-te azi acasă
uită-te pe un scaun
la masă
și vino fără tine
să mă întâlnești.
eu sunt
celălalt.

%d blogeri au apreciat asta: