h1

Mergem la şcoală ca la…

Februarie 12, 2008

Aproape la orice oră îi vezi venind sau plecând pe afară; uneori nici ei nu ştiu care din cele două. Mestecând gumă sau pachetul de acasă neterminat. Printre mestecături, întind mâna la cel de lângă vecinul să-i vadă mai bine telefonul, apoi compară: cu al fratelui, vecinului de scară, tatălui, celui mai mare cu 3 ani ca ei din clasa de deasupra. Fug unii după alţii, se sperie, se trag de gulerul gecii, îşi pun piedici, îşi trimit cuvinte colorate, râd de se aude până la blocul de dincolo de şosea şi strigă de se aude până la linia de tramvai.

Elevii sunt aproape o specie aparte. Îţi înşiră toţi cântăreţii de manele auziţi şi neauziţi de urechea umană, îţi spun şi posturile pe care îi poţi vedea pe fiecare dintre ei, îţi compară orice piesă de tehnologie cu oricare alta, îţi enumeră cât ai clipi câte telefoane are profesorul de x materie, ce firmă şi ce tip e fiecare; ce poate face fiecare tip de telefon, de asemenea; să nu credeţi că scăpaţi.

Toţi ştiu întotdeauna răspunsuri la întrebări pe care nu le-ai pus şi mai nimeni răspunsuri la cele pe care le-ai pus. De multe ori, ei cred că se află în alt loc decât la şcoală. Bine că nu întotdeauna şi nu toţi. Să vedem:

1. la cerşit: cele mai multe rugăminţi se fac în vederea notei, normal: „Doamna profesoară, eu am nevoie de 9 ca să-mi iasă media 8. Nu-mi daţi?” sau „Ooo, da’ daţi-i acuma 7, că s-o străduit, săracu’!”

2. la piaţă: La începutul orei, se înfăţişează lângă catedră rapid şi se gudură frumuşel: „Dacă activez astăzi, îmi daţi punct roşu?” Sau la primirea unui exerciţiu: „Primim 10 dacă îl facem?”

3. la tribunal: Până nu bine intri în sala de clasă, la primari cel mai adesea, te trezeşti asaltat de probleme serioase: „Doamna, X-ulescu mi-o dat jos penarul şi mi-o spus că-s proastă!”

4. la Mc Drive. Dacă au dat extemporal, ora următoare când intri, nici nu mai salută, ci direct artileria de întrebări cu interesul care poartă fesul: „Ne-aţi adus testele?”. De obicei, le răspund cu „Bună ziua!”. Însă chiar şi la finalul testelor, te mai pomeneşti cu: „Ni le corectaţi acuma? Da’ profesorul x ni le corectează.”

5. la cuşetă: când se termină bateria Duracelului, dau să se întindă la minte şi picioare până unde se poate.

6. la meci: în tribune, dar şi pe teren ca arbitru. Mai rar ca jucători. Misiunea lor e de a monitoriza greşelile, abaterile de la reguli (regulile care avantajează comoditatea lor) sau de la bună creştere şi să fluiere după cartonaşe galbene sau roşii: „Nuuuu, aşa nu-i corect, doamna profesoară! Nici un profesor nu ne cere aşa ceva!”, propoziţie repetată la fiecare profesor în parte, desigur.

7. în ceasornicărie: până încă nu a prins soneria să spună vreun cuvânt, auzi: „Doamna, s-a sunat!” La atitudinea sceptică a celui din faţă, se redresează imediat, cu o virare înţeleaptă: „Da’ mai sunt numai 3 minute!”

8. la cosmetică: cu oglinda după ele, fardu’, lacul de unghii, trusa completă. Ah, da! Şi revista cu oferte de la Avon.

9. la vânzări sau cumpărări de acţiuni. Cu telefonul nedezlipit de ureche, mereu trebuie să rezolve urgent ceva care nu suportă amânare.

10. în discotecă. Când se au bine unul cu altul, aproape că stau unul în braţele celuilalt. Când bate vântul tare, vezi unul într-o parte a sălii, celălalt în ailaltă. Ba te şi anunţă că s-au despărţit, nu cumva să fi ratat momentul sau hermeneutica.

11. în ringul de box: problemele dintre ei, de la egal la egal, se rezolvă de obicei pe loc – cele mai multe – şi fără intermediari. După câteva expresii neeufemizate, începe ploaia de cărţi în cap, cretă, pumni. Uneori eşti anunţat dinainte (face bine cardiacilor, îi pune în gardă): „Io îl bat!”, după care trece la acţiune. Ba chiar ţi se cere permisiunea; se ridică de pe scaun, priveşte ameninţător spre colegul, dă să plece, dar se opreşte: „Mă lăsaţi să-i dau una?”. Acesta ca cel mai gentleman luptător în arenă.

Şi s-ar putea continua lista, cu siguranţă, cu încă o mulţime de locuri în care s-ar potrivi mai bine situaţia. Veţi gândi că evenimentele plăcute, elevii remarcabili nu mai există. Sau că îi observăm numai pe cei cu coarne în cap. Deloc. Există. Doar că, la fel ca vinul bun, nu pe toate gardurile şi nu în număr mare. Îi observi într-o mulţime destul de repede. Îţi urmăresc privirea, îi interesează expresia ta, observă dacă nimeni nu se găseşte să răspundă la o întrebare, se întristează când nu au teste şi când nu se apelează la ei. Simt mustrarea din ochi, nu au nevoie de cuvinte. Poate va urma odată numai despre ei.

Până atunci, ce facem? Intră feluritele localuri în şcoală sau şcoala în localuri? 😀

Anunțuri

15 comentarii

  1. Mi-am adus aminte de generala.
    Citind, am revazut frumusetea acelor ani.

    Intr-un fel nu e rau ca sunt atatea tipuri de manifestari… la scoala. Parca se face un tip de socializare specializat. Inveti sa recunosti tipurile de manifestari, iar in functie de sistemul personal de valori, interese etc. iti insusesti modalitati specifice de raspuns adaptativ.

    Si da, e imposibil ca in aceasta mare de situatii sa nu-l vezi, la scoala, pe elvul venit… la scoala.


  2. Am vazut cand ai trecut la 1000, Camix! 🙂 Sa-ti fie de bine si cu folos!

    Iar legat de copiii astia care se cred in alta parte… am citit cu placere „investigatia” ta! 😉 Cred ca nu se va schimba nimic in acest sens. Lucrurile vor merge inainte la fel, doar sa fie cei de la catedra pe faza cand se intampla si sa corecteze ce-i de corectat!


  3. Lipseste respectul sa mergem la scoala ca la dentist 🙂

    Multumim pr profilul impaianjenit de coloraturi si realitati localogene…


  4. Pety, da. într-un fel nu e rău. Depinde de anumiţi factori. Depinde şi de gradul de intensitate cu care sunt promovate ele de elevi.
    Cu siguranţă declanşează nevoia de adaptabilitate din partea noastră. Aici e marea provocare. Parcă ai fi în Negociatorul! 🙂


  5. A.Dama, eşti pe fază, da. Foarte pe fază. Am aprins o mică lumânare imaginară, acum suflu în ea. Mi-am pus mai multe dorinţe. Oare se acceptă? 😕 🙂

    Crezi că nu se va schimba nimic? 🙂 În bine, nu. Dar în rău? Eu cred că se vor schimba în rău, la scară mare şi de-a lungul timpului. Bine ar fi să nu. Să fim pietre în spărtură, însă la acest nivel… universal…


  6. Ihtys, haaaaaaa….! Da. 😀 Ştii piesa lui Andrieş? Mă doare măseaua. Merită ascultată. 🙂

    Nu mai este perioada aceea. Aceea era pe când eram eu în clasele primare. După comunism, gata cu ea. Noi încă am mai păstrat din teama şi respectul de atunci şi prin facultate.
    Însă pe de altă parte, era şi o timorare prea mare; nu exista libertatea de expresie. Doar că noi, atunci când am primit-o, am fost atât de euforici, că nu am mai ştiut ce să facem cu ea şi am luat-o razna. Din păcate.


  7. 😀 😀 😀 , draga Camix, m-am distrat copios citind toate astea!
    imi vin in minte si mie faze…ehei, tinerete si-ale sale valuri!


  8. nu stiu cum e intr-o scoala crestina, dar deja ma gandesc s-o dau pe fetita mea la una de acest fel, pt protectia ei! ce zici?


  9. Deci te-ai distrat. 🙂
    Dacă m-ai fi întrebat mai demult, aş fi spus, poate, că recomand un mediu neutru, pentru a nu creşte ca în eprubetă, iar atunci când ieşi de acolo, să fii dezorientat complet în faţa realităţii şocante.

    Acum răspund altceva. Realitatea „neutră” e atât de infectă, încât se strică vâzând şi auzind… Da, dă-o la o şcoală creştină, să poată creşte normal; efectiv normal.
    N-am scris eu tot în articol, însă unele lucruri nici nu pot fi imaginate; şi nici spuse.


  10. Camix, această schimbare în rău a început, se vede… Nu ştiu de unde am luat optimismul cu care ţi-am scris înainte. 😛


  11. Poate macii tăi sunt cam optimişti. 😛

    Nu spun că nu sunt lucruri care pot merge bine. Însă la nivel global…


  12. si…mai trista e indiferenta.. la toate nivelurile


  13. Alapa, şi indiferenţă iashte. Din plin, încă, din plin, din păcate. Ne influenţează şi pe noi, e molipsitor.


  14. Ha, ha! Am râs puţin la acest articol. Numai puţin, pt că mă gândescu cu „entuziasm” că mai e puţin şi începem iarăşi „maratonul” cu minunaţii elevi. Cel mai rău îmi pare că unii dintre ei, care mi-au plăcut cel mai mult, au plecat spre alte zări, sunt studenţi, deh… Îmi vor lipsi. Urmează alţii. Rămâne de văzut cât de mult se vor ridica măcar la înălţimea celor dinaintea lor.
    Despre situaţiile menţionate mai sus? Sunt perfect valabile. Şi eu care credeam că mai pot fi şi altfel elevii din alte zone ale ţării, dar uite că sunt cam al fel.
    „D-na Profesoară, nu ne pregătiţi neşte manele faine, pt începutul de an?” Ar fi în stare să zică aşa.
    Şi eu am avut o oră despre muzica tinerilor şi am discutat cu ei şi despre manele. Unii faceau apologia lor pe faţă, alţii se abţineau, air alţii erau total împotriva lor. M-au întrebat dacă nu ştiu niciuna. – Aaa! Ba, da, am „învăţat” una în tren, când mi-a sunat în cap tot drumul, de pe telefonul unui binevoitor, „hitul” lui Guţă: „Eu sunt căpitanul!” Au râs cu lacrimi. De atunci, când treceam pe lângă clasa lor, îşi dădeau coate râzând: „trece căpitanul!”
    Mult succes tuturor celor ce ostenesc pe „ogorul” şcolii! Şi un an cât mai bun!


  15. Ah, da, ştiu cum e cu elevii de care mă despart. Partea bună, la mine, a fost totuşi că au rămas în oraş şi le-am putut urmări evoluţia la examenele mari, repartizări, Bacalaureate pe internet. 🙂 Din păcate doar atât cu unii, dar ajută.

    Manelele sunt un subiect atât de pasionant între ei, încât nici un alt stil de muzică spre care am încercat să le trezesc interesul nu e tolerat cu bine. Aceştia sunt cei mai mici. Cei mai măricei au spiritul critic mai dezvoltat şi stăteau puţin să analizeze dacă e un stil care merită apreciat sau unul de aruncat la gunoi. Să ştii că am avut parte şi de surprize plăcute. Însă au fost şi care, la vederea casetofonului pe catedră întrebau entuziasmaţi: „Ne-aţi adus manele?” şi cădeau în dezamăgire imediat ce le răspundeam: „Nu manele, dar altceva interesant”. 🙂

    Tare faza cu căpitanul! 🙂 Mulţumesc şi de urare, voi avea nevoie, mai ales că am primit titulatură şi acum voi fi la depărtare mare de casă. Cel puţin acest an.. 🙂
    Şi îţi întorc urările. Fie ca anul să fie cu multe satisfacţii!



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: