h1

Din punctul meu de vedere

februarie 28, 2008

Se spune că un punct de vedere e un punct de orbire. Că ar trebui să privim situaţia obiectiv. Că unele lucruri „nu pot fi văzute clar decât cu inima”. Am început să mă gândesc la asta cu destul de mult timp în urmă, când făceam diferite presupuneri cu privire la comportamentele oamenilor, care mai târziu erau infirmate de realităţi. Se întâmpla ceva şi liniile pe care le trasasem eu se mutau singure de la loc şi formau alte limite.

Dacă stau în acelaşi loc, nu pot vedea decât un unghi. Revelaţia nu aleargă după mine în punctul imobil în care m-am aşezat. Doar dacă eu decid să mă deplasez din punctul meu de orbire, să fac un tur al situaţiei şi prin ochii altora şi prin ochii trecutului.

Trecutul adus în prezent şi mereu reinterpretat împreună cu prezentul e un context de care fiecare persoană are nevoie atunci când urmează a fi înţeleasă şi iubită de o alta. Acţiunile oamenilor se contrazic uneori. Ne dau într-un anume moment impresia că ce s-a petrecut bun până în acel punct a fost şters din memorie, iar acum au rămas acţiuni golite de semnificaţia ce o aveau înainte, ca o sărbătoare fără sărbătorit sau măcar amintirea lui.

Lawrence Durrell are un roman în patru volume, Cvartetul din Alexandria, fiecare denumit după câte o persoană (Justine, Balthazar, Mountolive şi Clea), prin ochii căreia e percepută aceeaşi acţiune (doar ultimul volum merge mai departe cu povestirea, dând un deznodământ). Astfel, dacă în primul volum, părea foarte puternică dragostea dintre Justine şi narator, când ajungem în volumul al doilea, toate gesturile interpretate acolo pozitiv au devenit semne de întrebare şi susceptibile de cu totul alte motivaţii. Ceea ce în primul volum părea a fi doar o dorinţă de evadare („inocentă”) dintr-o viaţă nefericită, în al doilea se vede a fi un complot cu interese politice („conştientă”). Lumea perspectivelor multiple a apărut în literatură tocmai pentru că ele ne macină şi în realitate, pentru că s-a conştientizat insuficienţa unei singure perspective şi nevoia de mai multe pentru a forma un ansamblu mai complet (complet nu putem spune, pentru că e o ambiţie care ne depăşeşte).

Însă cred că de multe ori ne pomenim şi în situaţii inverse: să bănuim de interese meschine suflete care nu au legătură cu meschinăria. Iar aceasta presupune un efort de voinţă pentru a vedea omul prin mai mulţi ochi.

Proverbe 24:6Cu oricâtă dibăcie te vei război, biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori.”

În privinţa contextului fiecărui om, pentru cine îl priveşte pe David într-un singur moment, păcatul comis asupra lui Urie şi motivaţiile lui, cine este el? Dar pentru cine îl priveşte doar în momentul în care Domnul îi spune „om după inima Mea”? Două extreme care spun câte un adevăr momentan asupra unui om. Cât de relevante sunt ele pentru omul David privit în ansamblul lui? Într-un moment putem spune că este numai bun; în altul că este numai rău. Adevărul rămâne… îmi spuneţi voi.

Priviţi acest desen:

3d-chalk-globe-wrongview.jpg

Acum priviţi acelaşi desen privit din alt unghi:

3d-chalk-globe.jpg

Interesant, nu?

4 comentarii

  1. Interesant, Camix! Mi-a plăcut provocarea cu punctul de vedere şi punctul de orbire. 🙄

    Faptul că analizăm o situaţie prin ochii altora şi prin ochii trecutului îmbogăţeşte, cu siguranţă, „imaginea”. Mai departe, dacă am încerca să vedem cumva în perspectivă, înspre-un viitor, probabil s-ar tridimensionaliza imaginea.

    Cât despre personajele acestea puse sub ochii noştri cu pornirile lor bune şi cu cele rele, cu personajele acestea pe care El le numeşte „după inima Mea”, cred că mereu sunt o provocare pentru noi. Ar trebui să fie un punct de vindecare de orbire, nu?

    Apreciază


  2. Tridimensional, A.Dama? 🙂 Interesant, da. Nu ar fi rău. Chiar 4-dimensional, să putem prinde şi adâncimea la care au loc arderile interioare ale celorlalţi, ca să trecem mai încet prin faţa lor. Sau, dimpotrivă, să căpătăm luciditate mai mare, văzând lipsa de adâncime acolo unde ea nu este.

    „După inima Mea” ar trebui să fie ca un balsam pe rană, o îmbrăţişare caldă, însă şi o responsabilizare. Da, vindecare de orbire, frumos.

    Apreciază


  3. Da’ cu punctul de… intuiţie ce facem?

    Un „om după inima lui Dumnezeu” înseamnă unul pocăit şi smerit, nu unul sfânt.

    Apreciază


  4. Intuiţia e foarte bună şi mă caracterizează şi pe mine. Însă ea trebuie să îşi găsească o verificare, o validare în curgerea ulterioară a realităţii. Trebuie pusă la încercare la fel ca celelalte opinii ale noastre şi ale celorlalţi între care decidem. Dacă e confirmată, atunci putem spune că a fost validă. Altfel, ea rămâne doar o bănuială, o simţire neîntâmplată.

    Mă refeream la expresia „om după inima lui Dumnezeu” în sensul de laudă adusă de Dumnezeu lui David (pentru latura lui bună, iubitoare de El), un cuvânt care arată – la rândul lui – iubire, acceptare. În ciuda. În ciuda a ce urma să facă el rău.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: