h1

Trestie schimbătoare

Martie 27, 2008
choice-1.jpg

Când se anunţă că rămânem home alone câteva zile, de obicei reacţiile sunt mai mult decât pozitive şi ne gândim la toate lucrurile pe care acum vom fi liberi să le facem, nu-i aşa? Ne vom recupera pe noi înşine, ne vom cere înapoi. De parcă ne-am lăsat daţi cuiva până atunci. Oricum, vom răscoli totul şi vom fi! Nu cred că e rău ceva în felul de simţire. Deloc. Nevoia de intimitate şi libertate e un lucru normal. Ceea ce e mai puţin aşteptat e faptul că, odată home alone, avântul de activităţi liber desfăşurate piere destul de repede şi se uită. Se uită şi motivul pentru care am râvnit atât de mult după singurătate. De fapt, descoperim în scurt timp că a nu avea pe cineva în preajmă să guste glumele spontane, să sesizeze ofurile, să facă zgomot uman, cel puţin, sunt aproape imposibil de suportat.

E drept că am exagerat puţin în descriere. Însă am observat că omul are de multe ori „harul” să nu ştie, de fapt, ce îşi doreşte. Reformulez. Că de multe ori se răzgândeşte cu privire la ce a ales. Că le compară permanent şi analizează dacă schimbul făcut a fost în avantajul lui sau nu. Şi concluzia la care ajunge se întâmplă de suficiente ori să fie: „Aa, aha… deci aşa e ăsta. Data viitoare o să ştiu mai bine.” (indiferent dacă se preconizează vreo dată viitoare sau dacă acea dată viitoare va veni suficient de repede ca să ţin minte concluziile de acum).

După câteva zile – sau o perioadă – de la procurarea pe care ne-am dorit-o sau de la schimbarea pe care am făcut-o, începem să cunoaştem mai bine produsul, situaţia în toate unghiurile esenţiale. Nu e aşa de bombastic şi fantastic după cum aveam impresia. Ne întrebăm de ce l-am dorit aşa mult. Pare un lucru foarte uman. Şi ne dorim altceva. Diferit şi de varianta 1 şi de varianta 2.

Îţi faci părul creţ, că te-ai săturat de păr drept. În primele zile eşti extaziată. După două săptămâni, îţi dai seama că într-adevăr e creţ şi nu va mai fi drept decât peste mult timp. Cine te-a pus, oare, să-l încreţeşti? Enervant… Cum îl mai piepteni? Ai răbdare până creşte sau îl întinzi cu placa? Uite ce bine-i stă lu X drept. Ţie de ce nu ţi-a plăcut drept, anyway?

Asta de partea feminină. Însă genul masculin va recunoaşte că are şi el răzgândirile lui. Eu am vorbit despre lucruri mărunte de fiecare zi, însă atitudinile ne caracterizează şi în cele mari. Nu ştim – de multe ori – să ne hotărâm şi să cerem. Ne dorim ce nu avem, alegem ce nu avem, iar apoi realizăm că era mai bine înainte sau, dimpotrivă, vrem mai mult de atât.

Romani 8:26 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Suntem făcuţi să ne răzgândim şi să ne dorim să schimbăm… Uneori e necesar să schimbăm, alteori e vital să revenim la ceea ce aveam iniţial. Revenirea la origini poate fi văzută şi ca o slăbiciune, însă, dincolo de asta, cred că ea poate arăta mai mult: că am găsit ceea ce nu merită a fi schimbat.

 

Anunțuri

4 comentarii

  1. Din păcate, e greu de gestionat timpul în ambele situaţii, şi când suntem singuri, şi când ne bâzâie alţii. Poate ar trebui să căutăm în noi stăpânirea necesară ca să ne descurcăm lăudabil şi într-o situaţie, şi în cealaltă. Dar, chiar dacă, teoretic, am şti cum e bine să acţionăm, practic, nu găsim resurse. Ne lăsăm duşi de val. Căci binele pe care vrem să-l facem, nu-l facem…


  2. Da, e greu să acţionăm cum ştim că ar fi bine, condiţia de „trestie” şi nuanţa de schimbătoare ne urmăresc. Atunci când ştim care e binele.
    Iar când nu-l ştim, cu atât mai dificil de acţionat.


  3. Oamenii nu mai vor sa se recupereze pe ei înşisi, au uitat ca s-au vandut statului, mecanismului placerii si banului mercantilos. Nu se mai cer înapoi. Le este prea frica de a vorbi cu sinele, de a se privi in oglinda strafundului pt ca adevarul este dureros. A te autorascoli e periculos: poti descoperi ca certitudinile tale erau de fapt bazate pe prejudecati. Libertatea de a lege, de a te revolta e un disconfort emotional, o incomoditate pt care doar putini platesc pretul…


  4. Oglinzile sunt cele mai dureroase. Mai ales atunci când ni le arată alţii şi mai trebuie să o şi recunoaştem. 😦

    Libertarea de a mă revolta contra prejudecăţiloe ce le-am crezut certitudini bune de avut… Da, cu condiţia să le înlocuiesc cu certitudini eterne stabile. Să nu mă învârt în cerc. 🙂



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: