Archive for 29 martie 2008

h1

Ai spus ceva? (1)

martie 29, 2008
words.jpg

Am avut ieri la o clasă o discuţie legată de cuvinte şi importanţa lor  în viaţă, în comunicare etc. La început, spuneţi-mi cu care din cele două strofe vă identificaţi în acest poem scris de Emily Dickinson:

A word is dead
When it is said,
Some say.

I say
It just begins to live
That day.


Sunt două feluri de a vedea comunicarea. De o parte ar fi moartea cuvintelor atunci când ele sunt rostite – avem nevoie de puţin (sau mai mult) mister, nu-i aşa? – şi de cealaltă parte ar fi naşterea lor atunci când sunt rostite – de câte ori nu tăcem, crezând că dincolo ajunge un mesaj pe care nu l-am transmis, de fapt? – şi, în funcţie de perspectiva noastră, aşa vom şi purta comunicarea.

Mi-am amintit instantaneu de o reclamă – elevii mi-au spus că de vodafone trebuie să fie vorba (stau cu memoria uneori mai bine ca mine; dacă şi-ar aminti la fel de bine şi altele) şi astfel am găsit-o. Iat-o:

„Cuvintele ce nu se spun se pierd.”

Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi viaţa dacă nu am avea cuvinte; dacă ne-am înţelege strict prin semne, prin expresie, prin gesturi.

Sunt cuvinte ce se vor mai bine rostite decât tăcute?
Sunt cuvinte care nu e de ajuns să poată fi deduse?
Sunt cuvinte care e mai bine să fie doar intuite?
Sunt cuvinte care se pierd dacă nu sunt spuse?
Dar sunt cuvinte care se pierd dacă sunt spuse?

%d blogeri au apreciat: