h1

Ai spus ceva? (1)

Martie 29, 2008
words.jpg

Am avut ieri la o clasă o discuţie legată de cuvinte şi importanţa lor  în viaţă, în comunicare etc. La început, spuneţi-mi cu care din cele două strofe vă identificaţi în acest poem scris de Emily Dickinson:

A word is dead
When it is said,
Some say.

I say
It just begins to live
That day.


Sunt două feluri de a vedea comunicarea. De o parte ar fi moartea cuvintelor atunci când ele sunt rostite – avem nevoie de puţin (sau mai mult) mister, nu-i aşa? – şi de cealaltă parte ar fi naşterea lor atunci când sunt rostite – de câte ori nu tăcem, crezând că dincolo ajunge un mesaj pe care nu l-am transmis, de fapt? – şi, în funcţie de perspectiva noastră, aşa vom şi purta comunicarea.

Mi-am amintit instantaneu de o reclamă – elevii mi-au spus că de vodafone trebuie să fie vorba (stau cu memoria uneori mai bine ca mine; dacă şi-ar aminti la fel de bine şi altele) şi astfel am găsit-o. Iat-o:

„Cuvintele ce nu se spun se pierd.”

Nu pot să nu mă gândesc cum ar fi viaţa dacă nu am avea cuvinte; dacă ne-am înţelege strict prin semne, prin expresie, prin gesturi.

Sunt cuvinte ce se vor mai bine rostite decât tăcute?
Sunt cuvinte care nu e de ajuns să poată fi deduse?
Sunt cuvinte care e mai bine să fie doar intuite?
Sunt cuvinte care se pierd dacă nu sunt spuse?
Dar sunt cuvinte care se pierd dacă sunt spuse?

Anunțuri

9 comentarii

  1. Camix, unele cuvinte ar trebui sa se piarda, dar -din pacate, nu? – CINEVA le contorizeaza. Verba volant – este condamnarea oricarui cuvant care tasneste spre existenta prinpoarta buzelor. Cuvantul e un concept abstract, imaterial, care poate sa-si exercite aproape autonom existenta si proprietatle dupa ce-a evadat din colivia gandurilor.


  2. Iubesc cuvintele! Clar si fara echivoc.
    It just begins to live
    That day.

    Cuvintele sunt podul ce ne leaga. Doua maluri. Un pod. Sub pod, haul, negura, tacerea.


  3. Cipri,
    tot e bine că, după contorizare, se aruncă la coş ce a fost rău. 🙂

    Nouă, însă, ne e mai greu să aruncăm la coş după contorizare. La noi, rămân ca pietrele de aducere aminte. În privinţa celor bune, e plăcut să stai la umbra lor. În privinţa celor rele, ne erodăm puţin câte puţin.

    Aşa le spun şi eu elevilor mei când nu vor să scrie: că zboară vorbele. Deşi la ei cre că zboară la fel de bine şi restul cuvintelor scrise. 🙂


  4. Meplus,
    ai prefigurat puţin din ce urmează la partea 2 cu podul. Puţin. 🙂

    Şi pentru mine cuvintele sunt ca aerul, ca apa. E drept şi ca focul uneori. 🙂

    Şi chiar dacă e de dorit şi misterul uneori prin tăcere, îl prefer ca pauzele dintre cuvinte, mai puţin invers.


  5. Uneori si tacerea vorbeste… da cuvintele pleaca din gura noastra o „sabie cu doua taisuri”… limba este mai rea uneori decat faptele, poti chiar sa ucizi rostind cuvinte, poti intrista pana la sange nerostind cuvinte si, da, poti rosti si sa nu fii inteles (asta sunt eu 🙂 ) si poti pierde sanse nerostind gandurile pe care le ai… iar, daca nu rostesti zilnic macar o data „te iubesc”, … il pierzi chiar si pe „EU”…


  6. Rose, este într-adevăr greu să păstrăm echilibrul între a ucide cu vorba şi a minţi cu vorba de dragul păcii. Cred că nici o extremă nu e preferabilă. Cred că e necesar să spunem mesajul ce se cere a fi spus, dar să ştim a spune astfel încât să clădim, nu să dărâmăm.

    Să rosteşti fără a fi înţeles. Este şi asta o dramă, aşa e. Te întrebi dacă mai merită a rosti sau e cumva cazul să te opreşti. Sau poate tot merită, că poate aude un alt ascultător care va înţelege nesperat de bine. Surprize sunt întotdeauna.


  7. In viata mea zilele sunt sinusoidale: uneori cuvintele mor fiind scoase din mine si nepricepute de cei din afara, alteori cuvintele iau viata, rostindu-le si fiindu-le dezvoltate potentele.

    Va trebui sa ma maturizez, sa ma inteleptesc, sa stiu care cuvinte sa le spun doar mie si care sa le arunc mai departe….


  8. […] Timpul nu ne aşteaptă la infinit să vorbim. « Ai spus ceva? (1) Ai spus ceva? (2) aprilie 1, […]


  9. Ihtys, ceea ce e dovadă de maturitate e faptul că ţi-ai dat seama că nu toate cuvintele sunt pentru urechile celorlalţi, că unele sunt doar pentru anumite persoane sau doar pentru tine. Uneori e dureroasă această constatare sau felul în care ajungem la ea.

    Dar, dincolo de acea mică durere, e mult mai frumoasă luciditatea de a da celor care pot lua atât cât pot lua fără să simtă că au luat prea mult şi fără ca noi să simţim că am pierdut ceva atunci când am dat.

    Pe lângă asta, ne maturizăm permanent. Cel puţin asta e de dorit. Că lucrurile cică nu ştiu stagna. Pentru că timpul nu ne aşteaptă, lucruri ori involuează ori avansează. Fie ca ele să avanseze!



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: