h1

Avem timp de vânzare

Aprilie 8, 2008

Pentru că profilul blogului timposibil este timpul, posibil sau imposibil… de recuperat, de amintit, de schimbat, de iubit, de dispreţuit, am ales câteva ziceri despre timp:

*
Time stays long enough for anyone who will use it. (Leonardo da Vinci)

*
„… dacă se întâmplă să fim atenţi în acele ceasuri (momentele decisive), nu ne mai amintim nimic, în urmă. Atenţia nu are memorie; ea consumă prezentul şi se consumă prin el. Nu ţinem mine decât amănunte din filmul nostru interior…” (Mircea Eliade, Oceanografie)

*
Am uneori sentimentul că totul e zadarnic; că e prea târziu. Sînt închis din toate părţile; nu de ziduri, ca într-o închisoare, căci aş putea avea atunci măcar speranţa, absurdă, că zidurile ar putea fi sfărâmate şi măcar mi-aş putea imagina o ieşire – dar am sentimentul că sînt înconjurat de un zid nevăzut, alcătuit din Timp, ridicat din tot ce nu mai pot avea înapoi, din tot ce s-a întâmplat şi e ireversibil. (Mircea Eliade, Noaptea de sânziene)

*
Timpul nu se măsoară decât după emoţiile cu care îl străbatem. (E. Eustanié)

*
Acum, însă, în aceste clipe, intuia în chip mult mai profund şi mai autentic cât de amăgitoare – o iluzie – era credinţa omului că timpul era asemenea unui drum – pe care, odată aflat, poţi oricând să-ţi dai seama unde te găseşti şi unde, probabil, ai să ajungi -, în loc să priceapă care e, de fapt, adevărul: timpul e o încăpere, un veşnic ACUM, atât de aproape de noi, încât scapă de obicei privirii noastre. (John Fowles, Iubita locotenentului francez)

*
Toate lucrurile acestea s-au întâmplat într-adevăr atât de des sau le-a multiplicat memoria? Poate că mi s-au întâmplat numai o dată şi că m-au înşelat ecourile. (Lawrence Durrell, Cvartetul din Alexandria)

*
(despre un ceas) Ţi-l dăruiesc nu ca să-ţi amintească de timp, ci ca să-l poţi uita când şi când, câte o clipă şi nu-ţi cheltuieşti forţele încercând să-l înfrângi. (William Faulkner, Zgomotul şi furia)

*
Spunea că timpul e mort atâta vreme cât e fărâmiţat de rotiţele acestea; numai când se opreşte ceasul revine timpul la viaţă. (William Faulkner, Zgomotul şi furia)

*
Numai că… eu, când n-am nici o treabă, nici nu pot scrie. Trebuie să fiu foarte ocupat, să nu-mi văd capul de treburi, ca să pot să mă aşez şi la masa de lucru. Atunci mă plâng că n-am condiţii, că nu mai pot, o să-mi iau câmpii, m-am astenizat etc. Dar scriu! Pot să mă scald cât m-aş scălda… dacă nu vine nimeni să-mi fure hainele, parcă nu simt hazul.” (Marin Sorescu, Jurnal)

*
Ecleziastul 3:1 Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

*
Proverbe 25:11 Un cuvânt spus la vremea potrivitã este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.

Anunțuri

20 comentarii

  1. Ce fain subiect ai ales!… timpul… avem noi impresia ca se scurge dar de fapt noi ne scurgem in timpul care ni s-a dat. La Dumnezeu 1000 de ani sunt ca zi si o zi ca o mie de ani (nu este textul exact) De multe ori am fost preocupata de aceasta framantare sufleteasca „sa stiu ca pe azi nu-l pierd degeaba”… fain!


  2. Leonardo vorbea engleza? 🙂 mai stii, ca doar era geniu, nu?
    apropo de filmul interior al lui Eliade, fr.Gabor zicea ca si-a vazut filmul vietii de 3 ori cand intra in moarte clinica. Si vedea absolut tot,nu doar amanunte. CINEVA ne cam „inregistreaza/supravegheaza”…


  3. Rose, 🙂
    nu soarele în jurul nostru, ci noi în jurul soarelui, nu? 🙂
    da, chiar am vrut să dau şi un banc în care un om îi spune lui Dumnezeu:

    – Doamne, ştiu că la Tine 1000 de ani sunt ca o secundă şi un ban ca 1 milion.
    – Da. Şi?
    – Îmi dai şi mie un ban?
    – Sigur că da. Aşteaptă o secundă.

    🙂


  4. Cipri,
    😆
    Tare de tot cu Leonardo. Mi-a plăcut prea mult cum suna în engleză.

    Hmm, este cutremurător, într-adevăr, să-ţi vezi aşa filmul vieţii… Te face să meditezi serios la felul în care îţi foloseşti timpul şi îţi trăieşti viaţa. Totul se înregistrează, nimic nu se pierde, dacă e să reformulez regula din fizică…


  5. Filmul nostru interior… oare altceva putem ţine minte? Dacă suntem atenţi la ceva, ne vom aminti că am fost atenţi…


  6. Filmele noastre interioare le ţinem cel mai bine minte,e drept.
    Dar mie mi se întâmplă să ţin bine (uneori prea bine) minte şi filmele interioare ale altora. Să mi le evoce aerul cald pe stradă sau diferite melodii… filme vesele sau triste…

    Deviere: Unammuno scria în Jurnal despre faptul că existenţa noastră e ţinută minte de persoanele apropiate. Când noi murim, ele ne vor duce mai departe amintirea. Dar când mor şi ele, cine va duce amintirea noastră mai departe? 🙂
    Dar noi discutam despre ce ne amintim noi, nu alţii despre noi, aşa că revenim la oi. 😛


  7. „Timpul nu se măsoară decât după emoţiile cu care îl străbatem. (E. Eustanié) ”
    intr-adevar exprima un mare adevar. Ma gandeam la copilarie, zilele erau asa de lungi, de placute off ce viata de care imi amintesc cu mare drag. Perceptia timpului era data de emotii f pozitive.

    Cand imi amintesc de acea perioada prima data ma invadeaza imaginea plina de caldura a soarelui, frumusetea naturii, mult verde, plin de o mireasma de trandafiri. Aveam un peisaj in apropiere(pt multi nu reprezinta cine stie ce) care mi-a fascinat copilaria, acolo era locul de refugiu al sufletului meu.


  8. Romuluss,
    🙂
    îmi aminteşte de Creangă evocarea copilăriei tale. 🙂 Am şi eu aşa diferite locuri în care mă ascundeam când jucam cu prietenii de-a v-aţi ascunselea sau locurile în care ne aşezam pe iarbă cu pătura. Există momente care ies în relief între celelalte şi care rămân în albumele memoriei noastre.

    Oarecum, parcă vin în contradicţie ceea ce spune Eustanie şi ceea ce spune Eliade în legătură cu atenţia, emoţiile care însoţeau evenimentul x. Unul spune că acelea le ţinem minte, altul că nu ne mai amintim decât vag… Ceea ce mă face să mă gândesc că diferenţa o face, poate, gradul diferit de tensiune ce însoţeau acele evenimente.


  9. Camix,
    pentru mine copilaria a fost o perioada in care soarele a fost f aproape de mine, am primit multa dragoste, de la toti cei din jur. Acum inteleg ca Dumnezeu a avut multa grija de mine in copilarie doar ca nu constientizam ca e Mana Lui calda plina de Iubire si un zambet exprimat de multe ori la sotiile pe care le faceam.

    Of gata nu ma mai gandesc ca ma complesesc clipele de strengareala Crengiana 😛


  10. 🙂
    Asta e bine! Şi copilăria mea a fost una fericită şi protejată de rele şi tristeţi. Înţeleg nostalgia ta, aşadar. 🙂 Să sperăm că nostalgia creată nu e de rău şi nu provoacă melancolie. Deşi poate asta uneori (sau de cele mai multe ori 🙂 ) vine automat.


  11. Copilaria e irepetitibila din toate punctele de vedere, ca viziune asupra vietii, ca mod in care simtim bucuria, pasiunea etc. Perioada de adult e altceva, isi are farmecului ei, acea guguleala pe care o primim in copilarie nu va mai exista indiferent de situatie 🙂 .

    Incerc sa ma bucur de fiecare perioada a vietii chiar si de perioadele mai intunecate pt ca ele aduc maturitate.


  12. Vezi, Camix, aici era nodul gordian. Mă rog… aproape „nod”. 😛
    Că tot ce înţelegem din emoţiile celorlalţi filtrăm prin propria grilă.

    Prin urmare, şi dacă trecând prin dreptul unui pod care ştii că-i plăcea lui X, îţi aminteşti de X, de fapt… tu îţi aminteşti propriul film emoţional, propria ta filtrare a emotivităţii celuilalt. De aceea zice Eustanié că nu ne amintim decât propriile emoţii.


  13. Romuluss,
    cu siguranţă e irepetitibilă. Însă mie îmi place să cred şi cred faptul că oricât de adulţi devenim, e bine să păstrăm trăsături ale copilăriei – trăsăturile pozitive, cele care ne ajută să trecem peste stresuri şi neplăceri mai uşor – în noi.
    În consecinţă, aş fi adepta unei fericite îmbinări între cele două şi prezenţa copilăriei şi în cele adulte, dorind să nu privesc copilăriile ca semne ale imaturităţii. Sau să reformulez puţin: acele copilării le vreau durabile care nu aduc nici un dezavantaj maturităţii, ci doar o ajută. 🙂


  14. A.Dama,
    păi, dacă privim aşa problema, atunci da! 🙂 Ceea ce am simţit noi cunoaştem cel mai bine!

    Ce vroiam eu să accentuez acolo era faptul că uneori empatia vine pentru persoane care au experimentat lucruri care tu nici nu ştii cu ce se mănâncă, îţi imaginezi doar; iar apoi simţi. Imaginaţia devine, astfel, născătoare de proprii grile de interpretare etc.


  15. ms de aceste cateva „lumanarele”


  16. Bogdănel,
    mă bucur că aceste lumânărele ţi-au adus un lucru bun!


  17. Frumoasa temă! Şi atât de aproape de titlul acestui blog. „Timposibil” – îmi place mult cum sună. Mi-au plăcut mult şi comentariile şi citatele. „Timpul” va rămâne mereu un subiect fascinant pentru om. La urma urmei ne naştem şi trăim sub semnul timpului. Este o coordonată esenţială a vieţii fiecăruia. Că fiecare are intervalul său temporal, mai lung sau mai scurt, nu are prea multă importanţă. unii trăiesc puţin, dar au viaţa atât de plină de evenimente, de împliniri. Alţii trăiesc mult dar…nu lasă prea multe „pietre” în urmă.
    Mi-a plăcut mult comentariul lui Romuluss. Nostalgia asta a copilăriei… Locurile faine, amintirile frumoase, clipele de neuitat.
    Anul trecut, la malul mării, mi-am amintit cum făceam în copilărie „falnice” castele de nisip, împodobite cu scoici. M-am alăturat unor copii care se chinuiau să facă unul, dar…nu aveau „tehnica construirii”. M-am aşezat lângă ei şi i-am ajutat să facă un castel mare şi frumos, cu şanţ de apărare, turnuri multe, balcoane şi steguleţe. Cand am terminat, eram mai încântat decât copiii. Am făcut şi poze la marele „edificiu”. M-am simţit iarăşi copil pentru câteva clipe… Am observat apoi zâmbetele ironice ale unor „maturi”, care se distrau pe seama mea, cum dădusem în „mintea copiilor”. Dar nu i-am băgat în seamă. Mie îmi place să mă joc cu cei mici. Asta e! Şi Iisus ne învaţă să fim asemeni copiilor, păstrându-ne nevinovăţia, inocenţa, drăgălăşenia.


  18. Da, de-asta am şi ales tema aceasta pentru articol. E „obsesia” acestui blog şi atunci merită profitat de ea şi scos cât mai mult din această fântână.

    Mi-a plăcut foarte păţania cu castelul. 😀 Am şi văzut faza cum te bucurai sub ochii miraţi ai celor din jur. Trebuie să fim şi copii. Eu cred că a fi matur nu prespune a fi sobru, ci a şti să îmbini copilăria cu responsabilitatea vieţii şi perspectiva viitorului (atât a celui de pe pământ, cât şi a celui din veşnicie). Mie îmi plac şi acum anumite desene animate; şi apropo, sunt sănătoase pentru psihic. Nu Pokemonu şi altele din prezent, ci cele din trecut, clasicele.

    Ţi-a plăcut comentariul lui Romuluss, păi poate aude şi el că ţi-a plăcut şi îşi pune motoarele şi reactoarele în funcţiune să mai scribălească. 😛


  19. :)) Da, da! Il asteptăm pe Romuluss sa ne mai scrie câte ceva şi pe la el.
    PS Şi mie îmi plac tot desenele animate vechi!Sunt unele la care mă tăvălesc de râs şi acum. Mai ales Tom şi Jerry. Hai că m-a „pălit” rău nostalgia copilăriei! Mă duc să trag puţin pisicile de coadă! :))


  20. Bun, păi să sperăm că până tragi tu o porţie de relaxare, funcţionează bine difuzoarele lui Romi. 🙂



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: