h1

Lup phoenixian

Aprilie 12, 2008

Fragmentul pe care îl redau mai jos face parte dintr-un roman care se va merita discutat, într-o zi, şi în ansamblul lui, nu doar secvenţial. Romanul e Lupul de stepă, Hermann Hesse (pag. 79, 80). Însă mă gândesc că şi secvenţial poate creşte un apetit pentru lectura completă (nu cred că Hesse a fost capabil de o soluţie la drama personajului, rezolvarea de fapt nu există; ceea ce el numeşte soluţie e mult prea superficial să poată salva acel ceva mare şi complicat care suferă pe tot parcursul cărţii. Hesse, însă, se pricepe foarte bine la priviri în adâncul fiinţei. Asta e una din ele):

Seara a decurs, aşadar, corespunzător aşteptărilor. M-am oprit dinaintea casei cunoştinţei mele, uitându-mă în sus la ferestre. […] Mi-am luat inima în dinţi şi am intrat; în casă mă întâmpină o servitoare cu şorţ alb […]
Probabil că tabloul nu era întru nimic mai stupid decât toate celelalte tablouri de acest gen, care-i înfăţişau pe toţi aceşti mântuitori, apostoli, eroi, corifei ai spiritului şi oameni de stat zugrăviţi de mâinile zeloase ale unor meşteşugari ai artei; poate că mă irita atât de mult tocmai datorită virtuozităţii sale artizanale; dar oricum, imaginea aceasta vanitoasă şi plină de sine a bătrânului Goethe mă întâmpina ca un ţipăt strident fatal, arătându-mi tocmai mie, care şi aşa eram destul de surescitat şi încrâncenat, că nu aveam ce căuta acolo. Aici se simţeau la ei acasă numai vechii maeştri, frumos stilizaţi, şi celebrităţile naţionale, iar nu lupii de stepă.

De ar fi apărut acum stăpânul casei, aş fi reuşit probabil să mă retrag invocând un motiv plauzibil. Dar a apărut soţia lui, iar eu m-am lăsat în voia soartei, cu toate că aveam presimţirea unei mari nenorociri. Ne-am adresat obişnuitele formule de salut, iar după primul dezacord urmară numeroase altele. Femeia îmi adresă felicitări pentru faptul că arătam bine, în vreme ce eu eram perfect conştient de faptul că îmbătrânisem mult de tot în anii care se scurseseră de la ultima noastră întâlnire; chiar în clipa în care îmi strânse mâna, durerea din degetele suferinde de gută îmi aminti în mod fatal de acest lucru. Da, şi pe urmă mă întrebă ce mai face scumpa mea nevastă, iar eu m-am văzut nevoit să-i spun că nevastă-mea mă părăsise şi că ne despărţiserăm.

Aici s-a produs o tensiune care a împiedicat, pe moment, continuarea lecturii. Am întors cartea invers…

*

Cutremurarea vaporului
îmi furtună barca
în care îmi duceam trezia
senin.

Restul dintr-o dată
a dispărut într-un triunghi
Bermudian

Vederea îmi nedevine clară
se lungeşte până după perdeaua
de apă prezentă

Până dincolo de auz
strig cele două
bucăţi de navă
care se epavă

Vederea o închid
cu un strigăt sfârşit
şi neterminat
.
.
.
De atunci visez întruna
phoenixiana readucere
la suprafaţă
de o mână uriaşă
într-una.

*

Anunțuri

11 comentarii

  1. imi place cum ai cladit pas cu pas tensiunea in articolul asta.

    la prima citire, am crezut ca ai intors cartea invers si oarecum cuvintele romanului, upside down, formau versurile poeziei.

    m-am confuzat pentru moment. apropo, o sa merg in sfarsit sa vad rasaritul soarelui. peste cateva ore. 🙂


  2. Vai, Hibiscus, tu apuci să mai închizi un ochi până să vină răsăritul peste tine? 🙂

    Mulţumesc pentru cele spuse. Aşa am şi dorit. Am dorit să se simtă tensiunea aşa cum am perceput-o şi eu. Sau cel puţin să semene. 🙂


  3. Cred ca ai reusit. Uite ca a trecut o zi de cand am fost aici pentru prima oara. Cam asa a aratat… 😉


  4. Camix, interesant ai legat citatul lui Hesse cu citatul tău! 😛

    Mă leg doar de penultima strofă. Acel strigăt sfârşit şi neterminat e cât un poem! Că şi dacă vocea se stinge, se sfârşeşte, strigătul nu se termină! E foarte tensionant!


  5. Hibiscus, eşti de invidiat! Ce vii, dom’le cu de-astea? 😀

    Prea frumos! :((


  6. Hibiscus, foarte reuşit răsărit de soare. Pe marginea oceanului… iui… 🙂
    Am văzut şi amurgul.


  7. A.Dama,
    mă bucur că îţi pare interesant. M-a urmărit mai multă vreme şi am şi ezitat dacă să le redau aşa sau nu. Asocierea a fost făcută exact după cum a fsot simţită.

    Ai observat interesant la strofa penultimă. 🙂 Ai susprins tensiunea la maxim. Ceea ce nu poate decât să mă bucure. 🙂
    Să strigăm, aşadar, până dincolo de voce!


  8. Camix,

    mi-ai trezit interes, in iunie, in sesiune as vrea sa o citesc, se poate?


  9. Păi, încearcă! 😀 Eu nu o am, dacă vroiai să mi-o „furi”. A trebuit să o împrumut de la bibliotecă numai pentru acest pasaj, că nu mi-l conservasem atunci (acum vreo 2 ani). Mă consumase cartea cam tare, poate.
    Merită citită, oricum. Nu pentru ieşirea pe care o oferă autorul – la chestiunea asta m-a dezamăgit -, însă pentru sufletul uman, pentru înţelegerea mai profundă a lui.


  10. Am revenit să citesc articolul ăsta, să văd cum simt acum tensiunea. Acum există mai strident sentimentul de inadaptare. Inadaptarea e şi ea o falie. Când se definitivează, ce urmează?


  11. Mă bucur că ai revenit la articol şi acum, după lectură. 🙂
    Când se definitivează falia, urmează aşezarea pe fundul oceanului (o formă de inadaptare). Iar de acolo, după o vreme, urmează visul încăpăţânat, phoenixian, de readucere la suprafaţă… într-una… (altă formă de inadaptare; mai bine spus, o altă manifestare a aceleiaşi inadaptări; una constructivă)
    Însă sunt sigură că variantele pot fi multiple. De aceea, ar prinde bine să facem o „colectă” de idei. 🙂



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: