h1

Testul August Rush

aprilie 30, 2008

Unii spun că viaţa e previzibilă, calculabilă. Alţii spun că viaţa e mai fantastică decât filmul. Când auzim un eveniment care nu se încadrează în măsurile pe care i le-am pus vieţii şi posibilităţilor ei de a „permite” ca anumite evenimente să aibă loc şi ca altele să nu aibă loc, reacţionăm: „Nu se poate aşa ceva! Lasă-mă cu astea! Cu astea vii tu la mine? Mă iei naiv?”

August Rush (2007) este un film care ne testează vederile, previziunile, limitele speranţei sau chiar limitele credinţei. Cât de puternic eşti dispus să crezi în ceva? Cât de repede eşti dispus să renunţi şi s-o iei pe alt drum? Nu testează matematica din noi. Testează matematica sufletului. Brusc, îmi amintesc acum că, dacă am avea credinţă cât un bob de muştar, am putea muta munţii din loc. Merită văzut chiar şi numai pentru acest test!

August Rush este numele de „scenă” al unui copil de orfelinat de 11 ani (Evan Taylor), numele pe care i-l dă şeful bandei de copii ai străzii – numit „vrăjitorul” (îl vedeţi, cu ocazia asta, şi pe Robin Williams într-un rol negativ, surpriză) – în mijlocul căreia va nimeri după ce va fugi de la orfelinat. Este un copil sensibil la muzică, aude toate sunetele, simte ritmul muzical în fiecare mişcare a naturii, gustă din plin armonia pe care o pot ele crea laolaltă, involuntar. În urechea lui, toate involuntarele se adună pentru a forma o armonie. Întrebat fiind la un moment dat dacă îi place muzica, răspunde: „Mai mult decât mâncarea!”. Iată trailerul.

Are tot timpul convingerea că părinţii lui trăiesc undeva, că l-au iubit întotdeauna şi că muzica e un mod prin care el îi poate auzi şi, în final, găsi. E surprinzător ce îi răspunde Evan unui coleg de orfelinat care vrea să-i scoată din cap gărgăunii cu iubirea şi căutarea părinţilor. „De ce să-ţi pese de ei? Nu vezi că nu vin niciodată să te caute?”, la care Evan găseşte răspunsul: „Dacă nu mă caută ei, înseamnă că trebuie să-i caut eu!” Iată o probă a dragostei…

Părinţii lui pierd legătura unul cu celălalt în urmă cu 11 ani. Mamei, având un accident cât timp e însărcinată (sarcină nedorită de către tatăl ei) i se spune că a murit copilul ei. Află de acest copil abia acum, la 11 ani după, când tatăl ei îi spune înainte de a muri, moment în care căutarea devine reciprocă. Evan ajunge la o şcoală de muzică foarte renumită, geniul lui muzical fiind descoperit de către un dirijor de cor dintr-o biserică. Mama – violonistă, tatăl – solistul vocal al unei trupe rock. Să vedem descoperirea chitarei.

E evident că talentul lui pentru muzică s-a moştenit în „cantitate considerabilă”. S-a moştenit chiar echilibrat din punct de vedere al „surselor”, stilul pe care îl cântă fiind o combinaţie uimitoare între clasicul mamei şi modernul tatălui.

Finalul îi aduce în acelaşi context. Împreună, ca un premiu al veşnicei speranţe a lui Evan că într-o zi îi va găsi.

Nouă ne rămâne să ne facem un test de speranţă, de credinţă sau de optimism dincolo de raţiune. Sigur că filmului i se poate reproşa excesul de realitate excepţională; sau de irealitate. Însă nu e viaţa fiecăruia în parte un excepţional diferit de „realitatea” pe care şi-o imaginează celălalt?

20 comentarii

  1. draga Camix, eu l-am vazut pe Robin Williams in cel putin 2 roluri negative: primul in filmul Insomnia, alaturi de Al PAcino si Hillary Swank, iar celalalt joaca roul unui fotograf frustrat si obsedat de o femeie…nu mai stiu cum se numeste filmul. Daca imi mai amintesc ceva, revin! 🙂

    Apreciază


  2. Cipri,
    eşti o enciclopedie cinematografică. 😛 Nici prin cap nu-mi trece să mă iau la trântă cu tine. 😀
    N-ai spus despre August Rush dacă l-ai văzut sau dacă l-ai vedea.

    Robin şi-a creat o imagine de om sensibil şi sufletist, care şi-a ocupat bine locul în memorie, se pare. A fost neobişnuit să îl văd în acest rol – pe care l-a interpretat, de altfel, foarte credibil – de om cu scopuri ascunse, mânat de ţeluri egoiste, însă la suprafaţă mare altruist.

    Apreciază


  3. Uau!

    E tare filmul! (din recalmă)

    Mâine maă duc să vad dacă îl pot închiria. Dacă o fi.

    M-am uitat mai bine de o oră la secvențe din film pe Youtube.

    Uau! Super tare!

    Mișto l-ai mai prezentat, Cami!

    Apreciază


  4. da, am vazut multe filme, draga Camix! 🙂
    celalalt film e One hour photo! Merita sa le vezi pe amandoua!
    nu, n-am vazut acest film pe care il prezinti atat de plastic, dar am sa fac tot posibilul sa-l vad!Si am sa mai caut The night listener – cu R.W. – nu, nu e Richard Wurmbrandt ! 😀 o spun pt ceilalti.. 😀 😀 😀

    Apreciază


  5. draga Camix,…greu am rezistat sa-l vad pana la capat! un film pt femei! 😀 scuze! 🙂

    Apreciază


  6. Flori,
    din câte se pare, Cipri nu te va încuraja. 🙂 Sper să nu fie mult închiriatul. 😛

    Apreciază


  7. Cipri,
    deci aşa, de femei. Ei, ce te bat! 🙂 Deci îţi plac realistele. Ăsta era un exerciţiu de dincolo de raţional.
    Deci l-am ‘prezentat plastic’ de pomană. 🙂
    O să caut filmele tale!

    Apreciază


  8. …nu, nu l-ai prezentat de pomana, sotiei mele i-a placut! si mie, dar prea erau toate „la fix” la sfarsit! 🙂 sotia mea mi-a spus ca eu nu stiu cum simte o mama! poate, dar pe tricoul pe care-l port acum scrie „love is patient”, asa ca am rezistat pana la sfarsitul filmului! 😀 😀 😀
    look to the bright side, Camix! si multumesc de prezentare, pe bune! 🙂

    @Flori: inchiriaza-l!

    Apreciază


  9. 😆 , Cipri,
    Da, finalul a fost tras; şi terminat brusc. Dar m-a interesat mai puţin partea aceea.
    Punctul lui forte este că inspiră la a urmări cu „încăpăţânare” ceea ce speri, crezi… etc

    Ah, că bine mai trasformă iubirea asta oamenii. 😀 Dar după încă vreo câţiva ani de tăticism?! Vei avea şi mai multă răbdare. O să-ţi pot recomanda şi alte filme! 😛

    Apreciază


  10. Draga Cami,

    „Cipri,deci aşa, de femei. Ei, ce te bat!” – deci si voi faceti K1 🙂 – tocmai dupa ce citisem niste comenturi la Marius – de pumni in barba, coate si pumni in stomac, genunchi din saritura proiectati in figura celuilalt. Of of deci lumea e pe razboi – si eu care cautam pacea 😛 .

    Cami nu te pune cu clujenii 😉 ca e multi si destepti 😀

    Apreciază


  11. By the way am descarcat filmul de pe net si o sa ma uit – deocamdata l-am survolat pe diagonala 😉 deci stiu finalul 😀

    Apreciază


  12. Romi,
    da’ de unde! 🙂 Eu cu Cipri, buni prieteni. Făceam doar patinaj, nu K1. E destul de greu aici să existe asemenea reprize.
    Să ai vizion plăcut, dar îmi pregătesc oricum scutul. 😀

    Apreciază


  13. Aha, am inteles Cami, prietenii mai iau cate o bataie asa din cand in cand din motive de prietenie 😛

    Apreciază


  14. Romi,
    sigur că da, însă metaforic.
    Atunci când sunt motive întemeiate. sau argumente neargumentate. 🙂

    Apreciază


  15. Sunt de acord cu tine, Camix: August Rush intr-adevar satisface mai mult decat nevoia de estetic din noi… fara decantarea genurilor :). Am vizionat filmul impreuna cu sotul meu, de vreo trei saptamani, si ne-a impresionat pe amandoi povestea copilului care se incapataneaza sa creada ca isi va gasi parintii in ciuda a ceea ce parea realitate. Este surprinzatoare productia aceasta a Hollywoodu-lui intr-o vreme in care numai Disney (sau producatorul independent) mai face filme cu trimitere la valorile crestine. August Rush transpare o realitate transanta, pe care o prezinta si Biblia „daca nu va veti face ca acesti copii…”; cum anume? sa crezi cu incapatanarea unui copil genuin. Daca as fi avut blog, as fi facut si eu un post despre August Rush dupa vizionarea filmului – merita sa-ti amintesti asa ceva. Mi-a placut cum ti-ai intitulat postul:)

    Apreciază


  16. Rahela,
    bun venit şi mă bucur că ţi-a făcut plăcere să îl urmăreşti.
    M-am gândit şi eu la „dacă nu veţi fi ca aceşti copii…”, deşi filmul nu îşi propune o astfel de cheie de interpretare. Însă mai contează ceea ce se află şi în ochii privitorului, nu doar în cei ai autorului.

    Cât despre inexistenţa blogului tău, rapid se poate face unul, cât ai clipi. 🙂

    Apreciază


  17. Good, Camix! După ultimele prezentări de filme de la tine de pe blog, nu pot zice decât să mergi înainte. Sunt elemente de analiză care prind bine, chiar dacă nu ai văzut filmul. Găsesc persuasiv demersul tău! 🙂

    Apreciază


  18. Mulţumex, A.Dama! 🙂
    Apreciez şi că ai revenit în forţă, exact ca Batman, nedorind să fii absentă de la nici o oră care a trecut de la ultima prezenţă.
    AStfel de „pastile energizante” nu pot decât să crească entuziasmul. Ştim noi, bloggerii, ce înseamnă entuziasm, lipsa lui şi cauzele în fiecare din situaţii. 🙂

    Apreciază


  19. Trebuie sa fii destul de abrutizat sau egoist de-a dreptul sa nu-ti placa filmul. Eu nu numai ca l-am „devorat” vizual pana la sfarsit, dar puteam sa-l mai vad o data de la inceput. Imediat. Nu mi s-a mai intamplat acest lucru de la Pacientul englez. De aceea il recomand tuturor celor vor sa se redescopere… http://gilas.weblog.ro/2008-05-04/360733/Recomandare-de-weekend%21-Un-film-de-excep%C5%A3ie–%22August-Rush%22.html

    Apreciază


  20. Gilas,
    bine ai venit.

    Poate nu chiar abrutizat. 🙂 Dar mai raţional, foarte raţional. Fiecare reacţionăm diferit la aceiaşi stimuli. Şi eu aş fi putut să mă uit a doua zi din nou la film. La fel am fost şi cu A beautiful mind. Va urma într-o zi şi acesta la puricat.
    Pacientul englez… M-a fermecat atunci când l-am văzut prima oară la un curs în facultate. Mi-a părut rău că, peste câţiva ani, la re”vizion”, nu a mai fost la fel reacţia.

    Cel mai important – dacă rămânem măcar cu o idee bună dintr-un film, tot s-a meritat văzut.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: