h1

Lucrurile care nu se văd

Mai 16, 2008

Luca 18:1 Isus le-a spus o pildã, ca sã le arate cã trebuie sã se roage necurmat, şi sã nu se lase.
2 El le-a zis: „Într-o cetate era un judecãtor, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.
3 În cetatea aceea era şi o vãduvã, care venea des la el, şi-i zicea: „Fã-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.”
4 Multã vreme n-a voit sã-i facã dreptate. Dar în urmã, şi-a zis: „Mãcar cã de Dumnezeu nu mã tem şi de oameni nu mã ruşinez,
5 totuşi, pentru cã vãduva aceasta mã tot necãjeşte, îi voi face dreptate, ca sã nu tot vinã sã-mi batã capul.”
6 Domnul a adãugat: „Auziţi ce zice judecãtorul nedrept?
7 Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigã zi şi noapte cãtre El, cu toate cã zãboveşte faţã de ei?
8 Vã spun cã le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va gãsi El credinţã pe pãmânt?”

Ni se spune că, dacă vom cere ceva după voia Domnului, cu credinţă, ne va da. Ni se spune să ne rugăm neîncetat. În fiecare secundă? Minut? Cât de neîncetat? Femeia care s-a înfăţişat judecătorului a insistat. Cât a insistat? Până la primul refuz? S-a retras politicos şi a spus: „Bine, dacă aşa spui, atunci nu mai vin să-mi faci dreptate.” Dacă ar fi renunţat să insiste, ar mai fi primit?

Acum, e drept că sunt temperamente şi temperamente. Personalităţi extrem de diferite, de asemenea. Unii cer frumos, alţii poruncesc să li se dea.

Vrei să mă ajuţi la calculator puţin?

sau

Hai repede, că am nevoie acum! N-ai venit încă?

Unii cer o dată şi apoi aşteaptă, cuminţi şi respectuoşi, să primească. Dacă nu primesc, nu mai amintesc. Alţii se ţin scai de om să li se dea (Nu mă învoiţi de la engleză ora asta? Că trebuie să merg în cutare loc…); ştiu că nu e corect ceea ce cer, ştiu că nu se face sau nu s-a făcut până atunci, ştiu că ei ar fi trebuit să fie mai atenţi în chestiunea cu pricina, ştiu toate acestea, dar insistă şi se ţin de capul tău până te scot din sărite. În engleză e to hit the ceiling (traducere mot-a-mot – a lovi tavanul); o iei în sus, ca fumul (ce iese pe urechi, de nervi). Aceştia nu ştiu când să se oprească; te imploră şi te roagă în mii de feluri, până ori pleci tu de lângă ei, ori faci cum vor.

Am exemplificat comportamente extreme, pentru a trasa nişte caracteristici. Însă insistenţa nu vine neapărat la pachet cu lipsa de reverenţă sau respect. Nici cuminţenia sau reţinerea nu vine neapărat la pachet cu integritatea model.

Lui Dumnezeu, cum îi cerem? (Dincolo de atitudinea noastră; nu aspectul acesta vreau a-l dezbate acum.) Spunem o dată şi apoi fugim, de teamă, nu că s-ar putea să nu ne răspundă, ci poate chiar din teama că ne-ar putea răspunde şi atunci… vom fi „obligaţi” să credem în El, pentru că nu ne mai putem preface că nu există. Sau poate doar teama că nu ne-ar răspunde; însă credinţa e în lucrurile care nu se văd; dacă se văd, nu mai e nevoie de credinţă: doar de vedere. Credinţa e o altfel de vedere: a lucrurilor invizibile.

Sau spunem de câteva ori, credem că se poate să primim, dar, pentru că răspunsul întârzie şi nu se mai încadrează în termenul pe care I l-am fixat, probabil, ne pierdem interesul şi nu mai cerem. Ne-am săturat, ne-am dezamăgit. Nu mai are rost. Pentru că fixăm noi limite temporale în care Dumnezeu are voie să se mişte. Ca şi cum noi suntem stăpânii Lui, nu invers.

Nu este uşor să ceri. Asta înseamnă să recunoşti că singur nu te descurci şi ai nevoie de ajutor. E un punct sensibil acesta, uneori. În paranteză fie spus, niciodată nu ne descurcăm singuri complet. Faptul că unii o recunosc, iar alţii nu, e doar o problemă de exterior.

Apoi, nu este uşor să continui să ceri, dacă nu primeşti pe loc. De ce ai mai insista de aici încolo, dacă până aici nu s-a întâmplat nimic? Ce ţi-ar garanta că, de acum încolo, s-ar schimba lucrurile? Nu se vede nici o îmbunătăţire; nici o umbră de ascensiune pe grafic. De câte ori pe zi nu spunem propoziţia: „Aa, ce surpriză!” Deci surprize mai au loc pe lume. Suntem surprinşi în fiecare zi de câte ceva. De ce, în privinţa lui Dumnezeu, avem impresia că ştim tot ce poate urma? De ce în privinţa Lui credem că e previzibil, calculabil, estimabil, iar în privinţa oamenilor, ştim bine că nu? „Aa, de la cutare nu ştii ce să te aştepţi!

Oricine poate avea îndoieli. Şi oricine poate crede, de asemenea. Scriam în jurnal, acum o vreme următoarele:

„Mă rog să am destulă credinţă să mă rog, să cer această mare minune (pentru binele altora) în fiecare zi. Să nu cedez. Să nu abandonez. Îmi vine să spun că cine ştie dacă va mai fi vreodată la fel. Îmi vine să renunţ. Nu mă mai recunosc de câteva luni. Cine s-ar fi gândit că-mi pasă aşa mult?”

Altă dată:

Aş vrea să mă tot descarc, să tot urlu rugăciuni, … Să nu încetez vreodată să cer şi să cred ca şi femeia aceea judecătorului. Trebuie.”

Şi altă dată:

[…] Şi vreau să nu mă las de Tine, vreau să Te rog mereu până mă vei asculta.”

Cred, să ajute necredinţei mele…

Anunțuri

4 comentarii

  1. intra si plangaciosii si sensibilosii-pe-acici?…astia mai primesc daca tot se plang? 🙂 ma bucur acum in clipa asa tare mult de versetele pe care mi le-ai reamintit sa-ti fie insistenta scrisului,pt cer mereu!


  2. Interesant pui tu laolalta staruinta cu credinta. Au vreo legatura? Daca tu crezi, de ce sa insisti, si iar sa insisti? Tu stii de la bun inceput ca ajunge „un bob de mustar” pentru schimbari marete.

    Oare insistenta si credinta nu se bat cap in cap?

    Desi nu sunt mare amatoare de analize stii tu de care 😛 , am dus la capat lectura, dar finalul m-a surprins prin abruptimea lui. Parca dintr-o data se casca haul si… niciun pomisor de care sa te agati. :))


  3. Rose, s-a rezolvat cu commentul greşit direcţionat, l-am luat. 🙂
    Mă bucur că ţi-a folosit, mulţumesc pentru urare! Şi eu sper asta mult!


  4. A.Dama,
    mai puţin eu pun laolaltă stăruinţa cu credinţa. Asta face Dumnezeu. „Isus le-a spus o pildã, ca sã le arate cã trebuie sã se roage necurmat, şi sã nu se lase.”
    Sau uite în Rom. 12:12 „Bucuraţi-vă în nădejde, fiţi răbdători în necaz, stăruiţi în rugăciune”.
    Sau Col 4:2 „stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.”
    Şi mai sunt…

    Au legătură, da.
    Dacă nu crezi că primeşti, nu mai insişti; o vezi ca o pierdere de timp. Dacă nu crezi, nici nu te rogi, de fapt; pentru că îţi spui că nu are rost.

    Prin stăruinţa ta, nu cred că arăţi necredinţa ta în Cel căruia îi ceri, ci arăţi permanenta ta preocupare, dorinţă, supunere…

    Cauţi pomişor? A, nu. L-am văzut pe alt blog pe ăsta. 🙂



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: