Archive for 19 mai 2008

h1

Scrisori deschise

mai 19, 2008

Am văzut zilele trecute, plimbându-mă spre centru, pereţii clădirilor vopsiţi în fel de fel de culori. Unele mai proaste ca altele. Nu ştiu de ce li se par frumoase, bombastice şi fantastice mânjelile făcute cu sprayul colorat în stânga şi dreapta, după cum dă… mâna; gândul mai puţin.

Nu neg că există şi lucrări excepţionale în acest gen sau, dacă nu sunt profesioniste, sunt măcar cu bun gust. Însă atâtea ziduri cu linii aruncate aiurea sau un cap de ştiu eu ce orătanie sau culori neasociabile asociate (dacă ar fi să pună pe ei culorile în aşa manieră, n-ar face-o niciodată), de te întrebi dacă stai la oraş sau prin ceva triburi…

Ei, după ce am trecut de toate aceste sprayuri, am dat şi de un text scrijelit pe un zid:

I love you, Grety

Vă sunt foarte cunoscute, cu siguranţă. Pe copaci deseori, pe pereţi în şcoli, pe bănci, pe asfalt scris cu creta, pe uşile scărilor de bloc cu carioca, pe scara blocului chiar, pe coperţile caietelor… Nu doar declaraţii sinonimice cu cea de mai sus, dar şi iniţialele lor într-un exerciţiu de matematică:

A + N =

Purtăm în interior un „bagaj” atât de mare, încât trebuie exteriorizat undeva. Şi atunci luăm ce vine la îndemână, în locul unde ne întâmplăm într-un moment. Cu cheia de la locuinţă, cu instrumente de scris, cu beţe găsite pe drum…

Nu ce deschişi suntem cu declaraţiile cele mai importante atunci când le scriem, şi nu le spunem? Nu ce liberi ne găsim dintr-odată să fim de o sinceritate maximă în faţa unor lucruri, în mijlocul naturii, în faţa unui zid, a unui birou sau, poate, a unei foi. Dar în faţa unui ecran? Uups!

Mă întrebam dacă persoana care ar fi destinatarul de fapt al propoziţiei noastre a avut ocazia să afle. Dacă suntem în stare să-i scriem peste tot numele, importanţa ei nu mai pusă sub semnul întrebării. Şi, dacă aşa stă situaţia, cea mai importantă persoană care ar trebui să audă cuvintele scrijelite de noi pe ziduri le ştie?

Ar fi interesant de ascultat despre scrierile voastre. Bănuiala mea ar fi că, de cele mai multe ori, cei care sunt scrişi prin natură nu ajung să afle. Sau târziu ajung. Merită (ar fi meritat) să afle? O altă întrebare spre meditaţie.

Eu îmi amintesc că desenam cu degetul pe farfurie, pe masă când era puţin umedă, cu lingura prin supă câte o iniţială mare şi înflorită la capete…

%d blogeri au apreciat: