Scrisori deschise
mai 19, 2008
Am văzut zilele trecute, plimbându-mă spre centru, pereţii clădirilor vopsiţi în fel de fel de culori. Unele mai proaste ca altele. Nu ştiu de ce li se par frumoase, bombastice şi fantastice mânjelile făcute cu sprayul colorat în stânga şi dreapta, după cum dă… mâna; gândul mai puţin.
Nu neg că există şi lucrări excepţionale în acest gen sau, dacă nu sunt profesioniste, sunt măcar cu bun gust. Însă atâtea ziduri cu linii aruncate aiurea sau un cap de ştiu eu ce orătanie sau culori neasociabile asociate (dacă ar fi să pună pe ei culorile în aşa manieră, n-ar face-o niciodată), de te întrebi dacă stai la oraş sau prin ceva triburi…
Ei, după ce am trecut de toate aceste sprayuri, am dat şi de un text scrijelit pe un zid:
I love you, Grety
Vă sunt foarte cunoscute, cu siguranţă. Pe copaci deseori, pe pereţi în şcoli, pe bănci, pe asfalt scris cu creta, pe uşile scărilor de bloc cu carioca, pe scara blocului chiar, pe coperţile caietelor… Nu doar declaraţii sinonimice cu cea de mai sus, dar şi iniţialele lor într-un exerciţiu de matematică:
A + N = 
Purtăm în interior un „bagaj” atât de mare, încât trebuie exteriorizat undeva. Şi atunci luăm ce vine la îndemână, în locul unde ne întâmplăm într-un moment. Cu cheia de la locuinţă, cu instrumente de scris, cu beţe găsite pe drum…
Nu ce deschişi suntem cu declaraţiile cele mai importante atunci când le scriem, şi nu le spunem? Nu ce liberi ne găsim dintr-odată să fim de o sinceritate maximă în faţa unor lucruri, în mijlocul naturii, în faţa unui zid, a unui birou sau, poate, a unei foi. Dar în faţa unui ecran? Uups!
Mă întrebam dacă persoana care ar fi destinatarul de fapt al propoziţiei noastre a avut ocazia să afle. Dacă suntem în stare să-i scriem peste tot numele, importanţa ei nu mai pusă sub semnul întrebării. Şi, dacă aşa stă situaţia, cea mai importantă persoană care ar trebui să audă cuvintele scrijelite de noi pe ziduri le ştie?
Ar fi interesant de ascultat despre scrierile voastre. Bănuiala mea ar fi că, de cele mai multe ori, cei care sunt scrişi prin natură nu ajung să afle. Sau târziu ajung. Merită (ar fi meritat) să afle? O altă întrebare spre meditaţie.
Eu îmi amintesc că desenam cu degetul pe farfurie, pe masă când era puţin umedă, cu lingura prin supă câte o iniţială mare şi înflorită la capete…
Timposibil 
Pai, tu esti originala, de-aia ai ales varianta cu scrierea initialei cu lingura prin supa. Acolo chiar n-o putea citi nimeni. Nici macar tu. Tu urmareai un traseu imaginar, ca in realitate… daca ar fi fost macar crema caramel sau budinca. Ceva unde sa ramana cateva secunde macar initiala. :))
Uneori sunt impreuna cei care scriu X + Y = Love. Cand o fac de unii singuri, se intampla sa-si anunte perechea si sa mearga apoi impreuna sa vada… asta daca era un material trainic in care sa fi scrijelit sau daca era vorba de o solutie care nu poate fi spalata usor. 😀 Alteori, ramane doar unilateral gestul.
By the way, si in WC-uri vezi aceleasi initiale, aceleasi relatii matematice.
Si cel mai funny e cand se regasesc in fata ecuatiei doi cu aceleasi initiale. Eh! Sa mai lasam imaginatia sa completeze! 😛
ApreciazăApreciază
Uff! Ce provocare, măi Cami.
Deși am terminat liceu de informatică (cu 5 ore pe săptămână de mate), nu am înțeles, nu am agreat defel matematica. Prin urmare, nici în dragoste nu am folosit-o. Era prea complicat.
În schimb, de câte ori eram îndrăgostită, desenam pe unde apucam (pe caiete, pe cărți, pe șervețele, pe hainele mele, pe mână) flori și inimioare din flori. Flori, multe flori…
ApreciazăApreciază
Nu stiu cum este sa desenezi numele celui de care te indragostesti insa de fiecare data cand iubeam…(ma rog ce cred eu despre iubiri si indragosteli..e cam trist) deci de fiecare data…taceam.O stare din aceea de mutenie…ce scrisori deschise?-nici vorba..Daca imi pare rau ca nu au stiut?-nu- ma gandesc ca a fost (sau este) mai bine asa.(poate sunt egoista, poate nu – nici eu nu stiu)
ApreciazăApreciază
comentariul Adamei mi-a trezit brusc amintiri, cam nelasubiect ce-i drept :). Ea spunea ca tu scriai in supa unde nu putea citi nimeni. Ei bine am o nepotzica (care intre timp s-a facut nepotzoaie), si pe cand era mai mica incercam sa jucam mimat.Dar ea nu facea semne cu mainile sau cu corpul. Nuu…Scotea niste sunete infundate cu gura inchisa mmm…mmm…mmmmm, si apoi intreba: Ai ghicit? 🙂 Zadarnic ma chinuiam sa o lamuresc ca nu asa se mimeaza…
ApreciazăApreciază
A.Dama,
frumos dacă sunt şi dintre cei care merg împreună să admire opera „scrisorilor deschise” întregii omeniri. Asta cred că o aşteptam mai puţin. 🙂 Mă gândesc că trebuie să fie o încântare extraordinară pentru cel care nu ştia ce făcuse celălalt în lipsa lui. 🙂
Da, cred că eu mi-am cam ales tot scrieri ale iniţialelor nerezistente în timp. În schimb, au rămas poeziile. Unele vor rămâne dincolo de mine. 🙂
ApreciazăApreciază
Flori,
deci tu ai înlocuit literele, operaţiile şi ecuaţiile cu flori. Înseamnă că ne puteam da seama de intensitatea eventimentului după numărul florilor şi inimioarelor. 😀
ApreciazăApreciază
Rose,
nu cred că era un gest egoist. Doar unul de neîncredere. Cine ştie ce admiratori secreţi ai avut. Asta chiar nu se poate şti. Eu am aflat la 9 ani după terminarea liceului de un admirator. 🙂 Mi-a părut bine (chiar dacă nu ne-am fi potrivit), pentru că face bine să te ştii simpatizat. 🙂
ApreciazăApreciază
Meg,
🙂
Da, şi elevii mei, până se învaţă cu mima, mai trebuie puţin. Cei de-a 2-a. Dar le place la nebunie. Uneori eu nu înţeleg ce mimează, dar cei din clasă înţeleg foarte bine. 🙂 Vezi ce înseamnă vârsta şi relaţiile?!
Bun, poate ne spui şi ce făceai tu cu declaraţiile. Sau poate şi acum. 😛
ApreciazăApreciază
Declaratiile mele nu s-au scrijelit pe pomi, pentru ca pretuiesc si pretuim prea mult natura pentru a o macelari (desi s-ar putea ca memoria sa imi joace feste, hmm, trebuie sa mai trec pe traseul „Sapte Scari” langa Brasov sa verific!).
Dar poti fi romantic si inventiv in nenumarate moduri…pentru cine tine minte trandafirii superbi din campus (ingrijiti de Ann Lenton si de care n-aveam voie sa ne atingem)…dar cand ai balconul la parter iar iubita ta cu doua etaje mai sus…ii spui strigat-dulce: „coboara o sfoara sa-ti leg un boboc de trandafir de ea, dupa care o ridici incet si il mirosi”…cauta repede o sfoara, nu gasesti, intrebi toate colegele, uraaa, legi vreo 3-4 capete ca sa ajunga pana jos, cand…surpriza!
bate vantul…bate tare si sfoara pluteste in sus, nu in jos :))…ghinion!…dar cavalerul deja a sarit balconul si a rupt floarea (ups, l-au si vazut vreo 2-3)…
pai trebuie o greutate care sa o traga in jos,dar ce sa fie, cauti, intrebi, te sfatuiesti si solutia apare 🙂 un adidas! il legi bine cu sfoara…il lasi incet in jos (sa nu lovesti pe cineva)…ridici cu tot cu trandafir, spectatorii rad, fluiera, bat din palme. incheiere fara repercursiuni… de data aceasta.
ApreciazăApreciază
in bucuresti sunt cateva desene „stencils” foarte misto…de exemplu : VOTAT
MAMA!
🙂
ApreciazăApreciază
Camix, eu scriam de-astea cu degetul pe geamurile aburite în general sau pe cele îngheţate. Sigur că nu aveam cum să revăd după un timp… Şi mai scriam la sfârşitul caietelor de şcoală, când mă plictisea ce spuneau profu’, profa’. 😛
ApreciazăApreciază
Parafrazand pe cineva (nici nu mai stiu pe cine) i-am scris iubitei mele definitia dragostei (fortat de un profesor).
„Dragostea este… Dana”
ApreciazăApreciază
citind mai sus mi/am adus aminte un episod din „Amantul doamnei Chatterley” in care cei doi nu scrijelesc nici un copac, in schimb dragostea lor „o bat in cuie” la propriu. fiecare bate cate un cui in copacul din curtea casei, isi declara concret si simbolic dragostea
ApreciazăApreciază
Meg,
da, e drept, natura are de suferit. Însă, dacă rezultă o operă de artă – cum o consider pe cea din imagine 🙂 -, atunci cred că merită cvasi”mutilarea”.
Foarte romantică secvenţă din facultă!! Ce păcat că nu eram prin zonă s-o fi admirat. Şi a voastră a fost puţin păguboas sau mai mult a riscat să fie de cât a fost într-adevăr. 🙂 S-ar fi lăsat cu întâlniri de gradul zero. 😛 Dar şi aşa ar fi meritat!
ApreciazăApreciază
Chaos,
😆
Tare! Păi, sinceri să fim, decât cei care candidează atât de sonor (şi niciodată nu sunt mai sonori decât la electorale) la astfel de funcţii supreme… Mai bine mama! 😀
ApreciazăApreciază
AhDama,
şi eu, şi eu! Geamurile erau şi ele o preferinţă: nu lasă urme! Ca deodorantul acela… 🙂
Cunosc plicitiseala aceea. Mă apucam să scriu povestioare în care eu eram personajul principal împreună cu un el transpus din realitate. Apoi, le pasam foaia prietenelor şi colegelor mele de bancă. După ce lectura astfel una din prietene, îmi adresează: „Acum te înţeleg mai bine.” 🙂
ApreciazăApreciază
Cllod,
extra!
Scurt, concis şi direct la ţintă! Tocmai de-asta pot crea şi cea mai puternică impresie pentru destinatar. Şi Dana era în clasă? 😀
ApreciazăApreciază
Călătorr,
şi la ce interval de timp se repeta evenimentul?
E o idee. Acestea lasă urme. Urme de aducere aminte. Urme care pot restabili, reaşeza, reaprinde, recuceri… Frumos şi profund! De ţinut minte pentru mai târziu. 🙂
ApreciazăApreciază
Sti ce urmeaza dupa semnul + ? (de la A + N = Love) … urmeaza – , adica A – N = I love someone else 🙂
De cateva zile s-a petrecut asa ceva cu niste prieteni de ai mei. Am fost foarte trist, el nu era trist, doar ea plangea. El imi zicea ca isi redecoreaza camera sa arate mai sexy. Ea, ca sa dea o replica a faptului ca a fost abandonata, isi cumpara apartament. El ca sa ii dea ei o replica la faptul ca isi cumpara apartament, isi cumpara masina.
Cat au fost impreuna nu au cumparat nimic; dupa, apare marea explozie de shooping. De ce? Pentru ca sa isi acopere ranile. Banuiesc ca ea va face un gest si se va casatori in cateva luni ca sa ii dea o replica lui.
Ambii sunt intelectuali cu cariere bune – dar sunt tineri, in jur de 26 de ani.
Deci + vine ca sa aduca – . 🙂
ApreciazăApreciază
Romi,
nu-i oarecum ciudat schimbul acesta de replici dintre ei? Fiecare vrea să dea o replică celuilalt, una care să doară. De ce? Ca să îi demonstreze ce rău e fără el/ ea. Ceea ce transmite la fel de bine faptul că încă se iubesc. Altfel de ce ar tot ţine morţiş să-şi demonstreze ba una, ba alta unul altuia…?! Cel puţin ridică semne de întrebare.
E drept că şi vârsta poate fi o explicaţie pentru imboldurile de răzbunare, însă varianta poate ar trebui luată în calcul. Dacă le sugerezi? 🙂
Pentru că, dacă ei chiar nu ar mai vrea să aibă de a face unul cu altul, s-ar ignora. Indiferenţa e moartea cea mare, nu?
Şi da, probabil ei îşi spun lor înşişi că, aşa, îi arată celuilalt că nu îi pasă, însă arată exact contrariul. Pentru că, în mod sigur, pe fiecare îl interesează ca celălalt să afle că el şi-a decorat camera, că ea şi-a luat aparatament. Dacă celălalt nu află, schimbarea nu-şi mai are sensul. Mie asta mi se pare că e în capul lor.
Oricum, extrem de trist. 😦
Şi de la -, unde se mai ajunge? Poate ajunge la +?
ApreciazăApreciază
Romi,
revin.
Am un document pe care îl corectez acum… şi uite peste ce dau:
ApreciazăApreciază
E interesant modul in care i-am intalnit pe acestia.
In urma cu vreo 7 ani dau un anunt in ziar ca meditez matematica. Imi vine la un moment dat un tip care imi spune ca a terminat faculta de muzica (si eu ma intrebam – ok dar ce cauta omul aiasta la mine – a gresit planeta? 😀 (eu eram obisnuit sa mi se prezinte doar elevi de liceu) imi spune ca are nevoie de mate de liceu, dar intrucat a finalizat muzica cunostiintele lui de mate sunt foarte light.
Mai tarziu dupa un an de meditatii am devenit foarte buni prieteni cu familia sa, sotia lui era interpreta la filarmonica din Cluj, violonista. Erau tineri foarte frumosi, inteligenti si foarte de treaba.
Din pacate in urma cu vreo 5 ani au plecat definitiv in New Zeeland – sperand in implinirea unui vis maret – dar nu a fost sa fie chiar asa ci un calvar in adaptare si o experienta in joburi foarte de joasa calitate.
Mi-e dor si acum de ei. Au fost prieteni foarte apropiati de sufletul meu, compatibilitate maxima in gandire si cu vise foarte comune de viata.
In urma cu 3 ani dau un telefon la un anunt in ziar la o asistenta universitara, ce avea un anunt de meditatii mate (nu aveam eu nevoie de meditatii 😀 ), dar mie de fapt imi trebuiau niste informatii si niste relatii sa rezolv niste probleme.
Astfel am dat de amicii mei de care iti ziceam. Mai tarziu am devenit si colegi cu el. Acum nu mai suntem colegi – si-a schimbat jobul. Dar am ramas prieteni foarte buni.
Da – a 2-a amicitie luata din ziar de publicitate si tot prieteni foarte apropiati 😀
Deci cand am nevoie de prieteni trebuie sa rasfoiesc ziarele cu anunturi 😀
Daca i-as putea prinde in ziar pe cei din New Zeeland 😦
ApreciazăApreciază
Da, peripeţii prin ziare deci. Hm, interesant cum, prin anunţuri de ziare, poţi da de oameni care să îţi semene bine şi să devină prieteni foarte apropiaţi.
Păcat că au ieşit triste anumite deznodăminte.
Ei şi-au scris inimioare pe pereţi sau prin natură? S-au „eternizat” prin ceva colţuri de natură?
Încă mă gândesc la ce a evocat Călătorru din Amantul doamnei Chatterley cu bătutul de cuie pentru declaraţiile făcute. Ca pietrele de aducere aminte. Îmi dă senzaţia că ar avea un efect extraordinar să le vezi în fiecare zi când ieşi şi intri în casă.
ApreciazăApreciază
Cami, lucrurile stau diferit in filosofia de gandire din ziua de azi. Am vazut mai demult un film cu Tom Cruise – Jerry Maguire – a fost un film bine realizat dar personal nu mi-a placut. Tom era un sport agent care si-a materializat propria filosofie.
Tin minte intrebarea lui Tom catre Cuba Gooding Jr.
– How can I help you? iar Cuba Gooding Jr. raspunde simplu si intr-o maniera de prost gust
– Show me the money!Show me the money!Show me the money!
Mi se pare o lozinca fluturata peste tot. Poate fi aceasta un factor de stabilitate intr-o relatie?! Categoric nu!
Da romantismul acela vechi la noi in tara a luat forma unor relatii ieftine bazate nu pe afectiune si moralitate ci bazate pe pasiuni trase pe banda. De aceea relatiile nu rezista pentru ca fundamentul este doar senzatia, iar senzatiile sunt foarte oscilante de la o clipa la alta.
Eternizarea se rezuma in general – no matter daca discutam de crestini sau nu – la lucruri de care nu pot sa ma declar multumit nici pe departe. Asta este radacina si fundamentul + urmat de – si iar un plus si iar un – .
Curent alternativ 😀
ApreciazăApreciază
O, nu. Acea eternizare se referea la a verbaliza ceea ce este înăuntrul fiecăruia. Comunicare. Bineînţeles că aceasta nu e suficient.
Cel mai important lucru este să fie acolo prezent Dumnezeu. Dacă El nu e, nimic altceva nu poate reprezenta Temelia unei unităţi reale.
Ce dezbătea articolul nu era o chestiune esenţială a unei relaţii, ci o floricică de pe copacul ei. 🙂
Am văzut Jerry Maguire. Da, valorile din lume sunt cu totul altele decât cele pe care le preţuim şi promovăm noi. De-asta suntem şi asa ieşiţi din comun şi văzuţi „extratereştri”. 🙂
ApreciazăApreciază
„Ci o floricică de pe copacul ei” 🙂 fain – ma gandeam ca te ocupi de floricici 😛
ApreciazăApreciază
🙂
Încă nu. Dar nu exclud pe viitor posibilităţi. Poate ar fi chiar relaxant.
În rest, doar „floricicile” metaforice. 😀
ApreciazăApreciază