Archive for 22 mai 2008

h1

Campioni la sorţi

mai 22, 2008

Am asistat la sfârşitul finalei Champions League. Nu am avut nici o preferată, nici o antipatică. Nu m-a atras prea mult competiţia celor două echipe, nume, dar nu pentru că nu ar fi echipe bune. Doar că am o simpatie pentru cele din Spania, atâta tot. Chelsea şi Manchester, însă, sunt două competitoare ce fac un joc pe care noi nu apucăm să-l gustăm vreodată în campionatul nostru intern.

Şi nu pot să mă rabd să nu spun – la fel cum nu se rabdă nici ei – cum comentatorii nu ratează niciodată ocazia (când sunt asemenea finale ale ligii campionilor) să pomenească despre mai marea şi mai memorabila victorie a Stelei din 1986. Rememorăm la nesfârşit un singur şi acelaşi moment; toate situaţiile sunt comparate cu clipa unică, cu adevărul suprem. Chiar aşa, după mai mult de 20 de ani de când n-am mai reuşit să ajungem măcar în apropiere, ar trebui să avem un grai mai puţin laudativ, mi se pare mie. Aşa puternic să trăim din amintiri? Ajung să ne fie suficiente, până la urmă.

Să revin. Ceea ce m-a determinat să mă aşez în faţa ecranului a fost finalul egal dintre cele două. Mi-a amintit de un alt meci – unul mai dramatic pentru noi – dintr-un alt campionat. Cel mondial, din 1994, când am fost egalaţi de suedezi. (alte amintiri, nu? 🙂 ) Iar după egal, au urmat loviturile de penalty, care ne-au şi calmat frumos la sfârşit.

Nici atunci, nici acum nu mi-e prea clar mie care e legătura dintre penalty – valoarea echipei – câştigători. Şi răspunsul ar fi, probabil, că nu trebuie să caut decât legătura penalty – câştigători şi atât. Bineînţeles că se poate şi aşa, dar, atunci, ar trebui să vorbim mai bine de joc de loterie, nu de joc de fotbal. „E doar joc”, într-adevăr, dar e unul de strategie, nu doar o simplă întrecere de forţă.

Loviturile de penalty ca elemente hotărâtoare între un concurent şi altul nu fac decât să reducă la zero calitatea şi ideea de fotbal. Nu chiar la zero, e drept. E redusă la nervi întinşi la maxim dacă mingea nu va merge cumva cu un milimetru mai aproape de portar etc.

Câştigătorii declaraţi se vor bucura fără a fi câştigători, învinşii se vor întrista fără a fi învinşi. Victorioşii nu au nici un merit, înfrânţii nu au nici o vină. Totuşi reacţiile există şi încă într-un mod foarte real. Ca privitor, tot m-am bucurat pentru Manchester şi m-am întristat pentru Chelsea. Păcat.

Ar putea foarte bine şi să tragă la sorţi pentru a face rost de un câştigător cât mai repede. Doar acesta e obiectivul, nu?

Putem şi fără efort ajunge la acelaşi rezultat, deci pentru ce să ne mai muncim aiurea?

%d blogeri au apreciat: