Archive for 27 mai 2008

h1

Dispariţia unui pătrat (despre noi numai de bine)

mai 27, 2008

(nunta la care am fost sâmbăta asta avea farfurii pătrăţoase)

Ne ocupăm de lucruri pe care nu le înţelegem, denigrând. Poate tocmai pentru că avem impresia că noi putem înţelege tot şi ceilalţi ar trebui să ia aminte la barometrul nostru interpretativ şi moral ca nu cumva să se spurce cu chestiuni imorale, ilegale, nespirituale, neziditoare… Poate fi cineva măsura gradului de zidire pe care îl poate avea un text sau altul? Dacă pe tine nu te hrăneşte spiritual, intelectual etc., faci efortul de a te gândi că l-ar putea totuşi zidi pe altul înainte să arunci cu piatra „poticnirii”?

De multe ori mi s-a întors stomacul în poziţie inversă când vedeam cum Pătrăţosu e făcut anatema pentru că modul lui de închinare depăşea grila de interpretare a altora. Mă cruceam în faţa ecranului de asocierile pe care le poate face mintea omenească între ce e trăire personală cu Dumnezeu şi blasfemii; între revelaţia de care are el parte de sus şi efectul poticnitor rezultat în unii.

Înţeleg motivul poticnirii până la un punct. Sigur că e greu de trasat o linie despărţitoare, dar nu pot să nu îmi ridic semne de întrebare cu privire la… unde se termină poticnirea reală şi unde începe folosirea acestui motiv doar pentru a limita revelaţia celui care a trăit un alt gen de experienţă decât tine.

Unul din modurile în care îmi pot explica ce s-a întâmplat – şi se va mai întâmpla şi pe alte meleaguri, cu siguranţă – e că avem de la alţii pretenţii mai mari decât de la noi. Cu noi de ce nu suntem la fel de exigenţi ca să ne determine să construim un lucru bun pentru alţii şi ca să creştem noi înşine? Aşteptăm din partea celuilalt să se roage după profunzimea pe care o cunoaştem noi, pentru a-i acorda votul de „apt spiritual”.

Dacă se îndrăzneşte folosirea altei limbi în anumite pasaje din text sau din comentarii, ne simţim jigniţi că ni se pun sub ochi. Adică ne simţim jigniţi că altul a învăţat mai mult decât noi la un moment dat şi vrem să se simtă inferior că nu respectă teama noastră de creştere. Trebuie să înţelegem tot ce se scrie, tot ce se gustă, tot ce se dezbate? Chiar tot?

Dacă într-adevăr trebuie, atunci cum vrem noi să realizăm asta doar determinându-i pe ceilalţi să coboare la nivelul nostru, iar noi nici un efort către ei, studiind şi progresând? Nu sună prea echilibrat, nu? Din păcate, nu.

Mi se pare că am devenit prea siguri, prea cerţi, prea fără dubiu în privinţa celorlalţi şi prea îngăduitori în privinţa noastră. Celălalt e sigur pierdut, cu totul adevărat că e greşit, nespus de păcătos, demn de eliminat din grup şi de izolat de restul, lăsat în pustie, ars pe rug…

Despre noi numai de bine… Judecăţile devin, dintr-o dată, mult mai permisive. Noi nu am scris chiar nerespectuos, noi doar am spus adevărul, adevărul deranjează, noi am dorit doar să zidim, noi nu suntem vehemenţi decât cu ce vine de la cel rău, noi avem intenţii bune. Nu s-a ţinut cont de puterea noastră de înţelegere, noi trebuie să fim răzbunaţi.

Nu voi nega aspectele atât negative, cât şi pozitive ale fiecărei părţi. Însă când asistăm la închiderea unui blog, ar trebui să ne punem nişte semne de întrebare şi în dreptul nostru. Despre el numai de rău, iar despre noi numai de bine…?

%d blogeri au apreciat: