h1

La o sclipire a minţii

iunie 14, 2008


Unul din filmele care m-a impresionat în cea mai mare măsură de-a lungul timpului şi care a rămas în capul preferinţelor mele cinematografice este A Beautiful Mind. Deşi l-am vizionat de 2 ori (ştiu că alţii s-ar putea lăuda cu mai multe vizionări), aş mai fi în stare să-l văd de multe ori de aici înainte. Şi în asta poate consta frumuseţea şi complexitatea unui film; câte lucruri noi vezi cu fiecare vizionare şi câte reluări tolerezi sau chiar doreşti.

A Beautiful Mind a fost inspirat din viaţa laureatului cu Premiul Nobel în economie, John Nash Jr. şi cartea biografică cu acelaşi titlu, scrisă de către Sylvia Nasar, corespondent la New York Times.

Studentul la doctorat John Nash (Russell Crowe) ajunge la universitatea Princeton şi, deşi cere să fie singur în camera de cămin, se găseşte cu un coleg – Charles (Paul Bettany) – cu energie (prea) multă. John este un talent în matematică, însă slab în relaţiile cu oamenii („Mă descurc mai bine cu cifrele decât cu oamenii.”). I se cere să scrie o lucrare bazată pe o idee originală. Ideea lucrării va porni de la o discuţie cu colegii, într-un bar. Va combate teoria lui Adam Smith (1723 – 1790), economist politic şi filosof scoţian de referinţă, în dinamica guvernării. Să urmărim descoperirea ideii care va contribui la dezvoltarea teoriei jocului:

După ce i se va acorda postul de profesor la un Institut Tehnologic din Massachussetts, o va cunoaşte pe studenta sa, Alicia, care va ajunge soţia lui. Se va reîntâlni cu Charles şi adorabila lui nepoată. Iar un agent al Departamentului de Apărare, William Parcher (Ed Harris), îi va recunoaşte valoarea şi îi va propune să colaboreze cu Pentagonul pentru a decripta anumite coduri folosite în comunicarea inamicilor sovietici.

Comportamentul lui devine din ce in ce mai suspect, iar reacţiile lui tot mai alarmante, astfel încât, după o examinare psihiatrică solicitată de soţia lui, află (atât ei, cât şi telespectatorii) că John suferă de schizofrenie, iar personajele pentru care spune că lucrează la Pentagon… nu există. Prima reacţie, ca telespectator, e să crezi exact ceea ce crede şi personajul John Nash şi anume că e imposibilă concluzia medicilor şi că trebuie să fie ori o greşeală imensă undeva, ori o încercare de intimidare politică (din partea sovieticilor) ce i se aplică pentru a-i sista activitatea.

Magnifică această tehnică de care a ales regizorul să facă uz: telespectatorul nu ştie decât atât cât ştie şi personajul principal până în acel moment, iar descoperirea adevărului – a schizofreniei ca explicaţie a halucinaţiilor – va veni pe măsură ce şi personajul o va realiza. Telespectatorii empatizează complet cu personajul şi văd ceea ce vede şi el, în ritmul în care îl vede el. La un moment dat, John realizează că nepoata lui Charles nu îmbătrâneşte. Prin astfel de judecăţi aplicate la rece, ajunge să conştientizeze faptul că Charles, nepoata lui şi agentul William sunt rezultate ale imaginaţiei lui.

Până la această conştientizare, însă, a pus în pericol viaţa copilului şi a soţiei, chiar dacă fără intenţie. Fără medicaţie, halucinaţiile erau mai pronunţate, cu medicaţie îi erau afectate viaţa emoţională şi sexuală. Totuşi, şi acesta e pilonul principal al filmului, cei doi au descoperit că există ceva mai presus de toate logicile şi raţiunile care dă puterea de a merge înainte. Urmăriţi discursul de la decernarea Premiului Nobel:

La finalul festivităţii, John îi revede pe cei trei, mergând laolaltă cu el. Când e întrebat de interlocutorul lui cum se simte acum şi dacă mai are halucinaţii, răspunde afirmativ: „Da, îi mai văd. Dar am învăţat să îi ignor.” Este o adevărată bătălie aceasta de a te lupta cu tine însuţi şi de a ignora ceea ce nu poţi elimina.

Când lucrurile raţionale îşi pierd raţiunea, există ceva care rămâne să unească?

Vă las să descoperiţi detaliile frumoase ale filmului, ar mai fi multe de spus atât cu privire la excelenţa minţii lui John, cât şi cu privire la lupta celor doi cu efectele schizofreniei.

12 comentarii

  1. Mi-a plăcut prezentarea ta, Camix, şi secvenţele alese. Şi eu am văzut de 2 ori filmul, dar voi mai face exerciţiul. 🙂 În sinea mea, am făcut o legătură între Idiotul lui Dostoievski şi John Nash, sigur în anumite privinţe. E un fel al fiecăruia de a nu fi ca ceilalţi. Se poate iar discuta despre propria normalitate şi normalitatea aşa cum o receptează cei din jurul nostru. Oricum, declaraţia finală seamănă cu declaraţia lui Dostoievski: „Frumuseţea va salva lumea”, fiindcă o astfel de iubire e, implicit, frumoasă. Şi e salvatoare. Beautiful mind, beautiful heart…

    Apreciază


  2. Mă bucur, A.Dama. Deci nu degeaba se numeşte filmul o minte frumoasă. 🙂 Deşi ei au tradus cu sclipitoare; ‘sclipitoare’ pune, însă, accentul pe raţiune, iar ‘beautiful’ pe atitudine, interior…

    E nimerită asocierea ta cu frumuseţea lui Dostoievski.

    Apreciază


  3. Am vazut si eu mai demult filmul, e foarte bine venit rezumatul filmului cat si readucerea lui in mintile noastre. Intr-adevar marile secrete ale stiintei au stat de multe ori in cineva caruia i se datoareaza mult, desigur ma gandesc la Dumnezeu si apoi cineva caruia i-au fost adresate deosebitele cuvinte

    I have made the most important discovery of my carrier, the most important discovery of my life, it is only in the mysterious equation of love but any logical reasons can’t be found here … you are the only reason I am, …you are all my reasons

    Cred ca multi barbati ar trebui sa le invete pe de rost aceste cuvinte si desigur sa nu se rezume doar la atat, dar totodata sa existe persoane care sa merite astfel de cuvinte.

    Apreciază


  4. Romi, îmi pare bine că ai dat cuvintele ultimului videoclip. Aşa iese şi mai bine în evidenţă mesajul profund (şi profund romantic) transmis. Şi va fi reţinut mai uşor.

    Trebuie să fie speechless cel sau cea care aude propoziţia „you are all my reasons”.

    Este un moment în film în care soţia lui Nash răspunde disperării lui aşa:

    „Vrei să ştii ce e real?… Poate că ceea ce te trezeşte din vis nu e aici (punând mâna în dreptul capului lui)… poate că e aici (punând mâna în dreptul inimii lui).”

    Da, cuvintele sunt importante, foarte importante. Sunt ca o confirmare în plus – niciodată de prisos – şi mereu binevenită, care creează atmosfera, muzica, liantul într-o relaţie.

    Apreciază


  5. Am văzut într-un film o secvenţă (nu ştiu cum se numeşte filmul) care are legătură cu declaraţia asta făcută de Nash. Personajul masculin îi spune personajului feminin, bâlbâindu-se: „Păi, uite, aşa e cu femeile. Femeile se împart în două: tu şi celelalte.”

    Apreciază


  6. Foarte frumoasă declaraţie. 🙂 Restul lumii este adunat tot de cealaltă parte a balanţei şi nu atîrnă mai greu la cântar decât acea singură persoană ce stă în partea opusă a balanţei. 🙂

    Apreciază


  7. Ce bine ca ne mai aduci aminte.

    Apreciază


  8. Păi, da, eu sunt cu cele timposibil de uitat. 🙂 Fac rememorări şi fug contra timpului. Fug înaintea lui sau de mână cu el, numai să nu mă lase în urmă.

    Apreciază


  9. DEJA VISEZ,comenturile sint asa de frumoase ca nu mai stiu pe blogul cui sint…am dat inapoi sa vad cine scrie,da,Camix.
    ACUM chiar ca damele scriu fain,nu le credeam in stare.
    Felicitari,sora Camix!

    Apreciază


  10. Sanda,
    Aa, deci credeai că eşti pe blogul vreunui domn. 🙂 Păi, remarca ta e interesantă, tocmai pentru că vine din partea unei reprezentante a damelor. 🙂 Însă cred că bărbaţii au calităţi şi au destule. Dar mai cred şi că şi femeile la rândul lor au; şi destule, de asemenea. Doar că trebuie cultivate de fiecare parte.
    .
    Mă bucur că ţi-a făcut plăcere să citeşti, mulţumesc pentru felicitări. 🙂

    Apreciază


  11. azi am vazut filmu si am dat si de tine cautand o poza mai reprezentativa.

    O data nota 10 pentru film, intradevar, o capodopera, si.. nota 10 si tie pentru prezentare, in ciuda lungimii articolului, felul tau de a scrie mentine atentia cititorilor.

    O seara buna

    Apreciază


  12. Exceptiul,

    Bine ai trecut prin zona timposibilă şi mulţumesc pentru notă. 😛
    Uite după cât timp mai au cuvintele efect…!

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: