h1

Camix în ţara minunilor

iulie 20, 2008

Camix se aşeză pe bancă împreună cu sora sa, Alice, şi începură a depăna amintiri legate de trecutul lui Alice. Cum în copacul de lângă ea era pe atunci o scorbură pe care intrase un haios iepure alb, veşnic grăbit şi veşnic agitat, cu tensiunea ridicată în permanenţă că va întârzia la apelul regelui. Cum dincolo de scorbură găsi o altă lume.

Una în care poţi deveni brusc mic şi brusc mare şi în care uneori eşti atât de dat peste cap, încât nu-ţi mai aminteşti dacă tu eşti mare sau mic din fire, dacă ceilalţi ar trebui să te trateze ca pe superiorul sau inferiorul lor; că nu mai semeni deloc cu egalul lor; una în care sunt mult prea multe reguli pentru a le ţine minte şi că, totuşi, dacă nu le ţii minte, rişti să pierzi jocul şi să ţi se taie capul.

Una în care toţi se pretind normali, dar tu nu vezi nici o logică în comportamentul şi cuvintele lor. Undeva trebuie să fie ceva greşit. Ori tu te înşeli amarnic cu privire la toată ordinea din lume, ori ei au un cu totul alt barometru care le arată vremea.

Camix se ridică de pe banca pe care stătea cu Alice. O îmbrăţişă lung şi se despărţi de ea. Temporar. Ştia că drumul spre oraş o aşteaptă şi că va întâlni pe el tot felul de vieţuitoare. Nu mai avea energie să bată atâţia kilometri. Urma să fie o vară toridă, o vară în care ţi se lipeşte talpa bocancului de asfalt. Ce să te mai lupţi cu vieţuitoarele scăpate din pădure?!

Îşi luă şi câteva arme, dar cel mai des folosea un binoclu. Să se uite prin geantă cu el şi în sus, spre cer. Ciudat şi pentru geantă şi pentru cer, dar aşa făcea ea. N-avea umbrelă de soare şi tot timpul avea impresia că nu va vedea nimic nici în geantă, nici pe cer.

Însă, când a ajuns la poarta cetăţii şi dori să intre înăuntru, vru să pună mâna pe clanţă, dar era închisă. Extrem de ciudat cum exact în acel moment căzură de undeva de sus nişte chei. Exact cheile de la poarta în faţa căreia stătea. Şi uşa se deschise sub învârtirea cheilor.

Mai urmau multe alte porţi în faţă până să ajungă în inima cetăţii, însă, deocamdată, asta era prima din minunile care i se întâmplau. A căutat binoclul şi s-a uitat lung spre cer, după care a strigat „Mulţumesc!” atât de puternic, încât Alice – care era încă pe banca pe care o lăsase – tresări puţin, dar nu ştiu ce se auzi…

6 comentarii

  1. Am (de)gustat plimbarea iniţiatică a lui Camix şi Alice. Şi mi-am amintit de Micul Prinţ. Şi de miracolele copilăriei. 🙂

    Camix trebuie că e fericită cu o soră pelerină prin ţara minunilor!

    Eu zic că e bun binoclul pentru o inspectare în mai mulţi paşi. Din când în când, însă, ochiul trebuie lăsat să iscodească singur, fără nimic ce să se interpună între el şi creaţia lui Dumnezeu. Poate aşa pică mai multe chei din cer. 😛

    Deci, pentru mine, asta e textul tău: o plimbare iniţiatică. Pot să meargă mai mulţi pe acelaşi drum. Fără să se întâmple ciocniri violente. 😀

    Zic şi eu în cor: Mulţumesc! 🙂

    Apreciază


  2. A.Dama, mulţumesc. Mă grăbesc să-ţi răspund, că în curând voi lăsa urmaşi să răspundă în locul meu timp de câteva zile. 🙂 Că am pregătit şi mâncare pentru vremea absenţei.
    Da, Camix e o fericită pelerină. Vom vedea la finalul plimbării iniţiatice cum va fi. Finalul va fi oricum departe. Sper şi eu ca ciocnirile să nu fie violente. 🙂

    Apreciază


  3. Camix,

    ai facut o incursiune interesanta in lumea povestilor 🙂 .

    Asteptam deschiderea si celorlalte porti, pe care le are Camix de strabatut pana a ajunge in inima cetatii 😛

    Apreciază


  4. Da,
    şi eu aştept deschiderea celorlalte porţi din călătoriile lui Gulliver, pardon ale lu’ Camix. Mă aştept să fie şi porţi închise, şi porţi ‘deschizabile’ pe traseu. Bătălia continuă, binoclurile stau pregătite, genţile deschise, pentru a introduce în ele şi alte cărţi. 🙂 Mulţumesc pentru lectură.

    Apreciază


  5. am doua intrebari: sora mai mica sau mai mare? si despre ce cetate e vorba daca nu-s indiscret?

    Apreciază


  6. Bogdănel,
    bine ai venit 🙂

    răspuns 1: Alice e sora mai mare, de acolo învăţă Camix câteva din regulile jocului.

    răspuns 2: Asta rămâne la interpretarea fiecăruia. După cum observase un prieten, e o metaforă. Aşa că vreau să las fiecăruia plăcerea să denumească cetatea aşa cum consideră. Poate avea mai multe nume. 🙂

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: