h1

Teacher

iulie 25, 2008

A fi profesor înseamnă o sumedenie de multe alte meserii. Judecător, ca să hotărască cine a greşit şi cine are dreptate. Avocatul apărării pentru cel care trebuie să aibă dreptate. Avocatul acuzării pentru cel care a călcat pe bec(uri). Ceasornic pentru momentul când începe şi se termină o activitate. Mama pentru cei care se lovesc de bănci sau se văd înjuraţi de alţii. Tata pentru a lua măsuri ca dreptatea să fie făcută. Poliţist pentru a amenda comportamentele necivilizate. Vecinul de bloc pentru a te simţi aproape de ei şi pentru ca ei să se simtă bine în compania ta. Duhovnic pentru a le asculta glasul inimii.

Am un semn de carte adresat profesorului, pe care scrie „Niciodată nu ştii unde se opreşte influenţa ta.” Această neştiinţă poate fi o binecuvântare sau poate fi un coşmar.

O piesă a celor de la Jethro Tull din trecut pe care îmi face plăcere să o ascult: Teacher

13 comentarii

  1. Gânduri de vacanţă ale profesoarei, de care n-are timp(o, sibilă!) în cursul anului şcolar?

    Aş pune altfel una din frazele tale, exclusiv binecuvântătoare: „A şti că influenţa ta nu se opreşte niciodată …”

    Apreciază


  2. cred ca este una din slujbele care are cele mai multe binecuvantari… 🙂

    Apreciază


  3. Profesia de teacher este interesanta, desi, atunci cand am renuntat la ea, mi se paruse monotona, de fapt imi pierdusem interesul la toate aspectele 🙂 .

    Sigur, rolul de teacher, difera in functie de institutia unde iti desfasori activitate, invatamant liceal, universitar sau la institutii private. Cred ca la nivel universitar si al institutiilor private, rolul se rezuma doar la expunerea elementelor teoretice si evaluarea cunostiintelor.

    Influenta profesorilor de liceu si gimnaziu nu se opresete niciodata, dar a celorlalti de obicei se uita complet 🙂

    Apreciază


  4. Camix, n-ai trecut „meseria” de prieten. 🙂 Dar te pricepi la ea. 😛 Cu elevii mei, singurii pe care i-am avut, am rămas prietenă, dar, sigur, am început prietenia încă pe când le predam.

    Nu ştiu dacă sunt de acord cu Romi în privinţa uitării profesorilor din facultate. Noi aveam nişte „cazuri” profesori… imposibil de uitat. 😀

    Apreciază


  5. A.Dama,
    am avut si eu profesori pe care nu ii pot uita, erau teroarea facultatii, predau intr-un mod complet irelevant, dar erau doar exigenti 😀 😀 😀

    Probabil ca in alte domenii profesorii realizau alte relatii cu studentii, dar in domeniul meu, erau destul de slab pregatiti din punct de vedere pedagogic, raporturile cu studentii era unul rece, distant, respingator.

    Apreciază


  6. off topic
    Camix,
    Iti multumesc pentru ca ti-ai facut griji.

    Apreciază


  7. Dragilor, mulţumesc că m-aţi ascultat şi când nu am fost prezentă, că m-aţi văzut acolo şi când eram în altă parte. Vorba lui Stănescu aţi „văzut o piatră în timp ce era”. 🙂 M-am gândit la voi. M-am gândit şi la piesa rece pe vreme caldă (ca nuca în perete 🙂 ).

    Gellius,
    interesant şi haois jocul tău de cuvinte. 🙂 Păi.. dacă stau să mă gândesc bine, în timpul anului şcolar am fost mai activă decât în vacanţă. Însă vacanţa teoretică (începută de vreme bună) nu a coincis şi cu cea practică. Însă acum mă bucur că cele două – teorectica şi practica – au devenit una. Precum şamponul Pantene proV 2 în 1, nu? 🙂 Iar aceasta e desăvârşirea pe care o doreşte fiecare, pentru că practica ne omoară pe noi. 😀

    Da, reformularea ta sună pozitiv. Şi schimbă puţin şi atitudinea cu care priveşti situaţia. Declanşează parcă o doză mai mare de resposabilitate din partea celui care ştie.

    Şi, totuşi, faptul că ştie acest lucru poate crea atât o posibilă satisfacţie, cât şi o posibilă temere cu privire la ceea ce ar fi influenţat elevii/ studenţii tăi dintre acţiunile tale.

    Elena,
    mulţumesc pentru trecere. Este, într-adevăr, una din meseriile binecuvântate. Trebuie să adaug: nu întotdeauna simţi asta. 🙂 Uneori, îţi creşte inima când vezi ce mult înseamnă pentru copii aprecierea lucrurilor bune pe care ei le fac, indiferent cât de mic e acel lucru bun şi felul în care îl schimbă acea apreciere. Alte(r)ori, simţi că te învârţi într-un cerc fără ieşire şi fără concluzii pozitive. Momente şi momente. 🙂

    Apreciază


  8. Romi,

    rolul de teacher diferă, într-adevăr, în funcţie de locul în care îl desfăşori. Unele colective sunt greu tolerabile, altele foarte uşor de iubit. La fel şi cu clasele. Iar meseria noastră presupune a scoate ceva bun (chiar dacă nu chiar aur, dar măcar aluminiu pur 🙂 ) din orice rău. Iar asta e de multe ori vecină cu imposibilul. şi şi timposibilul, bineînţeles.

    E greu de spus că profesorii din liceu şi gimnaziu sunt cei care au cea mai mare influenţă. Învăţătorii sunt cei cu influenţa supremă din şcoală. Ei sunt cei care pun bazele şi dacă bazele (fie informaţionale, fie de caracter) sunt atent şi corect aşezate, drumul elevului mai departe va fi mai uşor.

    E drept că reţii cei care îţi plac. Şi eu reţin câţiva din liceu care mi-au fost modele foarte reuşite. Acum, la facultatea noastră, am avut profesori care au avut ce spune şi au ştiut cum trebuie spus. Am avut şi de alt fel. Însă nu exista o singură categorie, de aceea m-am simţit binecuvântată, pentru că am prins nişte pasiuni în anul 3 pentru anumite domenii. E bine că ai precizat referirea la domeniul tău. În aceste cazuri, a „scăpa” din facultate cu pasiunea pentru materie intactă – sau cel puţin încă prezentă – e ceva.

    A.Dama,

    aşa e, nu am trecut termenul „prieten”, doar vecin de bloc. 🙂 Acolo sugeram o relaţie apropiată. Chiar dacă vecinul nu echivalează cu prietenul prin definiţie (deşi vecinii mei de aceeaşi vârstă mi-au fost şi îmi sunt prieteni).
    E importantă latura prieteniei în relaţionarea la ei, foarte importantă. Unii elevi abia aşteaptă să intri pe uşă ca să se simtă bine şi să fie cu mâna pe sus.

    Mulţumesc pentru apreciere. 🙂

    Da, ştiu că ai rămas prietenă cu elevii tăi. Poate şi diferenţa de vârstă extrem de mică a avut un cuvânt de spus. Dar bineînţeles nu doar ea.

    Apreciază


  9. Me+myself,

    absenţa e şi ea o prezenţă. Una mai diferită de prezenţa în sine, dar still o prezenţă. 🙂

    Apreciază


  10. Frumoasă temă. Mi-a crescut şi mie inima la acest elogiu adus misiunii de profesor. Cu tot ceea ce presupune ea şi s-a şi amintit aici.
    Felicitări, doamna profesoară! Şi să dea Domnul ca să ne împlinim fiecare cât mai bine datoria, cu folos şi roade cât mai multe, oglindite în copiii care ne trec prin mână, prin faţa ochilor, prin viaţă…
    Aş vrea ca aceste rânduri ale articolului de mai sus, să fie citite cu atenţie de către cei ce cred că a fi profesor e lucru uşor. Prea mulţi îşi dau cu părerea cu uşurinţă, fără să cunoască mai nimic din dificultatea vieţii de dascăl. Toţi se pricep să dea cu gura, dar în faţa unei clase de elevi nu ţtiu ce-ar mai şti să facă aceşti „viteji”.
    E foarte adevărat că munca de profesor nu aduce numai satisfacţii. Sunt destule momente în care te încearcă o imensă amărăciune şi un acut sentiment de zădărnicie. Ca şi cum ai vorbit cu toată străduinţa şi observi că nu te-a ascultat nimeni. Am avut după astfel de momente bucuria dătătoare de speranţă, ca să constat că unii dintre cei ce păreau să doarmă, a ascultat cu atenţie tot, deşi nu asta crezusem la o primă vedere.
    Nu mereu iese aşa cum ne-am fi dorit.Oricât ne-am strădui. Important este să nu uităm că influenţa profesorului poate fi decisivă pentru un tânăr.
    Multe bucurii tuturor!

    Apreciază


  11. Alex,
    mulţumesc pentru rândurile tale.
    Mă gândeam că cei care înţeleg cel mai puţin activitatea de dascăl sunt chiar cei care hotărăsc destinul lor în minister. Cel puţin aşa ne-au demonstrat de-a lungul anilor. Toate „organizările” şi revenirile asupra deciziilor luate nu fac decât să adâncească impresia care se formează încă de la prima vedere.

    Am auzit şi despre reacţia preşedintelui cu privire la numărul de ore care să fie conţinut într-o normă, cum că trebuie mărit, pentru că profesorii nu lucrează suficient de greu. (probabil vroia să ne echivaleze cu minerii).

    Iar de aici, bineînţeles că mass-media şi apoi părinţii (dar nu în oridinea aceasta neapărat) preiau aceeaşi reacţie şi o duc mai departe. Sunt conducători de „curent” excelenţi.

    De multe ori este ca şi cum ai avea lângă tine moara de vânt, însă asta nu se cunoaşte decât dacă într-adevăr profesezi.

    E bine că ne mai putem desprinde de toţi aceşti ceilalţi „receptori” ai efectelor pozitive activităţii noastre (care nu le simt) şi ne concentrăm asupra adevăraţilor receptori. Elevii.

    Şi da, uneori rămâi impresionat să vezi că ai reuşit să spargi un complex al unuia, că ai reuşit să redai încrederea altuia într-un aspect, că l-ai provocat pe un altul la o discuţie despre o anume temă… etc.

    Apreciază


  12. Mulţumesc şi eu pentru cuvintele de încurajare. Chiar simt, uneori, nevoia de înţelegere şi încurajare. Nu pentru că elevii ar fi chiar aşa, de groază, cât pentru dezamăgirile pe care ştiu să le provoace părinţii copiilor şi mai ales…”colegii” profesori. Şi nu mă gândesc decât la obiceiul tare urât de a-i vorbi de rău pe ceilalţi profesori în faţa elevilor. E cel mai mare „fault” în activitatea de profesor. În această breaslă, e valabilă zicala: ” corb la corb ÎŞI SCOATE ochii!” Eu am resimţit asta de multe ori, şi mi-a părut rău că era aşa. Pt că, de multe ori, cel ce făcea rău, pe faţă sau în mod ascuns, colegului său, ajungea să sufere şi el şi să nu aibă niciun „avantaj” pt atitudinea lui, dar nici vreun regret nu arăta.
    Nu vreau să mă plâng aici. Cred că toţi ştiţi foarte bine că aşa este cam peste tot. Mai mult sau mai puţin. Eu am mai avut ocazia să cunosc şi alte bresle, unde atmosfera era cu mult mai rea. Junglă adevărată! Care pe care! Păcat. Multă lume spune că anii de după Revoluţie au distrus mult la nivelul relaţiilor inter-umane. De vină suntem tot noi… Că acceptăm aceste mizerii.
    Cât priveşte „competenţa” celor din minister…. fără comentarii. Te străduieşti să-ţi dai definitivatul, grade, cursuri, specializări, iar acolo ajung unii care nu au dat nicio amărâtă de titularizare în viaţa lor. Aşa că ce ne mai mirăm de aiureala asta care îi zăpăceşte pe toţi, profesori, elevi, părinţi.
    Am prins, puţin e drept, vremea când în faţa învăţătoruluii şi a profesorului se ridica pălăria cu respect, iar oamenii se ridicau de pe bancă cu consideraţie la trecerea lor. Era un respect deosebit pt cei care se ocupau de educaţia copiilor şi a tinerilor. Păcat că s-a deteriorat acest lucru. Trebuie recâştigată demnitatea în faţa lumii.
    „Spectacolul” de anul acesta de la BAC a fost grotesc, pur şi simplu. Mai rea antireclamă ca ce s-a petrecut acum, nici că se poate.
    M-a durut mult un moment de care îmi aduc aminte. Am urat unor fete bune de la o clasă, care au terminat în această vară, să ajungă bune profesoare, căci aveau afinităţi pedagogice evidente. Au respins ideea cu vehemenţă. Nu, nu! E prea greu şi nu se merită! Păcat că cei mulţi dintre cei buni fug de catedră..
    Mai e puţin şi începem iar şcoala! Să ne pregătim sufleteşte pentru încă o „provocare”. Nu ne dăm bătuţi şi vom fi şi mai buni!
    Toate bune!

    Apreciază


  13. Da, din păcate cunosc acest gen de faulturi din breaslă; adică genurile de faulturi, că deja am avut timp să dau de mai multe specii şi specimene.
    Cele mai mari faulturi se comit la nivel superior: între conducere – profesori şi profesori – profesori. Iar dacă modelele sunt de aşa natură… ce să mai aşteptăm din partea celor pe care spunem că îi instruim. Cu siguranţă nu vor mai auzi principiul pe care îl strigăm, ci vor vedea cum acţionăm noi.

    Asta se numeşte săparea propriei gropi. În loc să lucrăm împreună spre găsirea unor soluţii de motivare şi educare a copiilor, ne „aliem” cu ei împotrivă altor profesori pentru ce. Pentru câştigarea elevilor de partea noastră. Fără a ne da seama că:

    1. distrugem autoritatea respectivului profesor în faţa acelor elevi

    2. elevii se vor întoarce şi împotriva acelui profesor la un moment dat, bârfindu-l. pentru că aşa sunt învăţaţi că e procedura. şi pentru că natura umană funcţionează şi prin inerţie. mai ales la acea vârstă.

    Nu spun că nu sunt şcoli care într-adevăr funcţionează bine. Dar că, acolo unde se comit astfel de faulturi, cam acesta ar fi scenariul. Sau, cine ştie, poate chiar unul şi mai bogat care mă depăşeşte. 🙂
    Domnul cu mila.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: