h1

Nu numai de bine

August 1, 2008

Nu, nu e vorba de eclipsa de azi. The dark side of teaching. Există şi o astfel de latură, nu spun o noutate. Toţi cei care au lucrat cel puţin un an în învăţământ au apucat să vadă şi dificultăţile şi neplăcerile acestei meserii. Sigur, mi se va spune (şi pe bună dreptate), toate meseriile au laturile lor întunecate; fiecare lucru de pe pământ (pe lângă momentul potrivit 🙂 ) îşi are doza lui de fericire şi de agonie. Heaven and hell.

Nu vreau să alung viitorii şi potenţialii profesori. Nici pe departe. Dar nu strică nişte bucăţi de realitate. Cu cât cunoaştem mai în profunzime mediul în care ne învârtim zilnic şi oamenii cu care lucrăm, cu atât putem dezvolta metode de reacţie (şi mai ales de prevenţie) vis-à-vis de el.

Caz 1

Bunăoară, mă îndreptam zilele trecute, în amiaza mare, spre un supermarket întru capturarea unor bunuri. La câţiva metri de mine, pe şosea, o bicicletă luă curba în mare viteză şi urechile îmi auziră:

– Good morning (mi-am întors capul instinctiv), să te… (BEEP) în… (BEEP)!!

După următoarele cuvinte, am început să zâmbesc distrat şi să mă întreb de ce m-oi fi întors.

Elevul rămăsese repetent la mai mult de 3 materii (clasa a 6-a!), materia mea fiind ultima la care avusese nefericirea să nu treacă, după un an de distracţie şi lâncezire din parte-i.

Caz 2

Un prieten profesor – tot de limbi străine (să încep să bănuiesc o atracţie irezistibilă a elevilor spre asemenea discipline…?) – din alt oraş a avut o experienţă mult mai… „haioasă”.

După încheierea anului şcolar, a primit nişte ameninţări telefonice de la o elevă care rămăsese corigentă (cât spirit de justiţie în copiii ăştia, totuşi; bineînţeles că nu acelaşi spirit de justiţie îl au în aprecierea muncii lor de peste anul şcolar). Însă nervii corigenţei nu s-au potolit atât de uşor, aşa că – în aceeaşi zi – şi-a găsit bicicleta stricată. După ce a reparat-o, a doua zi i-au luat-o de tot. Zilele trecute mi-a povestit că poliţiştii l-au anunţat că a fost găsită bicicleta, iar hoţul (cu antecedente) va ajunge iar la închisoare. Următoarea etapă va fi găsirea de dovezi care să ateste legătura dintre hoţ şi eleva frustrată, etapă care – chiar dacă va mai dura puţin – are toate şansele să fie soluţionată pozitiv.

*
Nu e prima secvenţă de asemenea gravitate pe care o aud. Dar fiecare nouă secvenţă are darul de a mă surprinde. Ca profesor, încerci metode diverse de creare a unei relaţii armonioase cu cei pe care vrei să îi înveţi lucruri noi. Dar, uneori, zidul de care te loveşti repetitiv e cel al mediului în care aceştia au crescut şi s-au dezvoltat înainte de a avea de-a face cu tine. Iar în aceste cazuri, efortul nostru rămâne ca un strigăt care se pierde în deşert.

Anunțuri

8 comentarii

  1. Trist dar adevărat! Sau trist de adevărat! Sau adevărat de trist… Oricum am da-o, e trist şi adevărat. Din păcate, aceste aspecte meniţionate mai sus, nu sunt la fel de mediatizate precum greşelile unor dascăli. Care rămân greşeli, cu gravităţile lor, desigur. Nu e cazul să scuz pe nimeni. Dar mitocănia unor elevi, proasta educaţie de acasă, modul impardonabil de a se purta între ei sau faţă de profesori, toate acestea şi multe altele, nu trebuie trecute cu vederea şi tolerate la infinit. Pentru că s-au tolerat, s-a ajuns acolo unde vedem cu toţi. Cazul incredibil al profesoarei de la Constanţa, care suporta mizeriile elevilor ce-i aruncau geanta şi-i luau catalogul, apoi bateau cu pumnul în tablă ca să o sperie…nu trebuie lăsate nesancţionate. Din păcate, cum ştim cu toţi, „minunatele” regulamente sunt sublime, dar nu sunt pt toată lumea! Doar pentru….fraieri. Nici nu mai se teme nimeni de regulament, dacă tot îl încalcă primii cei care ar trebui să-l aplice. Ne-a povestit o colegă experienţa avută într-o şcoală din sudul Italiei, unde era o disciplină de fier, fără să fie lezate drepturile copiilor. Dar părinţii erau convinşi 100% că au copiii în cea mai mare siguranţă. Abaterile se sancţionau cu amenzi usturătoare, apoi exmatriculări fără niciun comentariu. Şi nu era vreo şcoală de renume. Dar…uite că se putea! Desigur, fiecare ştie şi alte exemple mai bune sau mai rele. Important ar fi să avem curajul să ne susţinem punctul de vedere atunci când trebuie. Să lepădăm laşitatea care ne împiedică să fim fermi, atunci când este nevoie să fim fermi. Să nu mai tolerăm sub nicio formă pe nişte răsfăţaţi cocoloşiţi de părinţi prosperi şi profesori „interesaţi”, care le tot ţin partea la toate mitocăniile.Trebuie să readucem şcoala măcar la nişte standarde de normalitate, dacă nu de mare performanţă. Deocamdată. Deriva actuală nu e deloc bună. Iar mass-media ajunge să declanşeze adevărate campanii, nu de denigrare, dar de „scormonire” în gunoiul pe care îl tot ascundem sub covor.
    Mi-am amintit nişte situaţii cel puţin la fel de neplăcute, dar….Altădată!
    Numai bine!


  2. Alex,
    aşa e cu regulamentele care sunt valabile doar pentru unii. Exact ca în fabula câinelui cu căţelul. Găsim fără să vrem prea multe exemple din viaţa reală ale acestei fabule.

    M-am mai legat de problemele sistemului nostru de învăţământ. La noi, cea mai mare problemă ar fi probabil că şcolile nu au suficientă putere de decizie. Nu aş susţine o libertate extremă, însă mulţi elevi sunt ţinuţi în şcoală pentru că trebuie, nu pentru că vrea şcoala să-i mai acorde şanse; multe sancţiuni nu pot fi aplicate din cauza drepturilor elevilor. Şi mai ales: nu observă nimeni că elevii au ajuns să aibă mai multe drepturi decât profesorii. 🙂

    O schimbare ce este realizabilă – numai să fie cine să o dorească – ar fi scăderea drastică a numărului de elevi pe clasă. O clasă cu maxim 10 elevi ar fi un colţ de rai atât pentru ei, cât şi pentru profesori. Fiecare ar avea ocazia să interacţinoeze pe parcursul unei ore, să îşi lămurească întrebările pe care le are etc.

    Şi o altă schimbare: eliminarea cursurilor de după-masă, schimbul de seara. E una din cele mai mari absurdităţi. Se doreşte învăţământ de calitate şi rezultate pozitive vizibile, dar sunt atât de multe şcoli care – în loc să ceară fonduri pentru construirea de clădiri supimentare – organizează cursurile după-masa, când randamentul este cel mai scăzut. Chiar şi în cazul unui adult.

    Dacă măcar acestea s-ar realiza, ar fi un mare mare pas înainte spre desfăşurarea instruirii de calitate.


  3. Am avut şi eu colegi, colege, care, când să-şi ia maşina să meargă acasă, la terminarea cursurilor, aveau pană. Sigur, una provocată. Şi nicio şansă să identifice exact vinovatul.

    Cred că se vor înrăutăţi lucrurile, nu se vor schimba în bine. Asta spune spiritul meu prospectiv. 😀


  4. Aceştia sunt vinovaţii perfecţi. 😀 Elevii mei ştiau întotdeauna când intră şi când iese directorul din şcoală. Cu asta erau tot timpul la curent. Curentele şi curenţii ăştia…

    Şi eu cred că se vor înrăutăţi per ansamblu şi în timp. Pentru că lumea merge din rău în mai rău, ca mărul aruncat pe pământ.

    Soluţiile pe care le-am propus poate ar regla puţin căderea liberă în care se găseşte la ora actuală învăţământul. Sau poate nu.
    Fac şi eu acum ca în bancul acela cu poliţistul care, înainte să stingă lumina de culcare, îşi pregăteşte pe noptieră 2 pahare. Unul plin cu apă şi unul gol. Poate îi e sete. Poate nu. 😀


  5. Păcat că astfel de sugestii nu le ascultă cine ar trebui să ia seama la ele. Totuşi sper că va veni şi vremea când nu vom mai „şchiopăta de amândouă picioarele”. Din rău în mai rău nu trebuie să mai mergem!
    Chestia cu clasa de 10 elevi ar fi tare, tare fain. Chiar şi 15 ar fi minunat. Am câteva clase mai mici numeric şi la ele merg mereu cu plăcere. Totul este sub control şi ei sunt mai liniştiţi. Ei, dar la cele de 30 sau chiar mai mulţi de atât…. e cumplit.
    Cea de-a doua propunere e mult mai realizabilă. Şcoala unde sunt eu acum, este aceeaşi în care am învaţat ca elev de liceu. În clasa a IX-a ne chinuiam cumplit cu ore până la ora 20. Obositor tare! De mai mulţi ani s-a schimbat politica liceului şi toată lumea învaţă până la ora 14, cel târziu 15. Desigur, cu unele sacrificii, mai ales în ceea ce priveşte spaţiul. E mult mai bine aşa. Şi pt copii, deşi la numărul de ore se mai poate „lucra”. La unele materii chiar se exagerează.
    Să sperăm că va veni şi vremea ca în minister să vină şi oameni cu adevărat „vizionari”, care chiar să facă ceva care să dăinuie peste ani şi să lase ăn urmă şi roade, împliniri…Trebuie!


  6. Alex,
    nu ştiu ce să spun legat de disponibilitatea celor de care depinde toată situaţia aceasta. De ei depinde totul. Iar dacă noi facem grevă pentru a se lua măsuri, nu o facem într-un mod unit şi susţinut. Renunţăm imediat ce primim 1% din cât am cerut.

    Dacă se va face ceva, poate copiii copiilor copiilor noştri! 😀 Ca să nu fiu pesimistă.


  7. Off! meseriile astea!
    În scurta mea carieră de dascăl, nu am avut parte de un asemenea „tratament”. Doar o dată, însă, am căzut pe jumătate cu scaunul de la catedră. Dar copiii m-au anunțat (erau elevi de a 9-a)! Însă eu nu i-am crezut, de fapt am crezut că glumesc ca să mă facă să stau toată ora în picioare, când eu abia așteptam să stau nițeluș jos, să imi trag și eu sufletul după 2 etaje urcate repejor.

    În ce privește respectul reciproc, educația, regulile (sau, mai bine zis „interdicțiile”), până nu se mai „aerisește” Programa școlară, care să-l motiveze pe copil să vină cu plăcere la școală, tot așa o fi.


  8. Flori,
    ce bine că nu ai avut parte de episoade distractive. Bine, şcoala în care ai „funcţionat” avea şi standarde foarte ridicate în privinţa disciplinei şi atmosferei din elevi (În privinţa altor aspecte, nu ne mai pronunţăm. 😀 ).

    Bineînţeles că am avut şi clase în care am comunicat extrem de bine cu elevii şi unde relaţionarea era foarte normală şi apropiată. Îmi aduc aminte de o clasă de a 9-a care, aflând că la anul s-ar putea să nu le predau, au început să se vaiere şi să îmi spună că ei fac cerere la director să mă aducă numai pe mine. 😛 Nu că într-adevăr ar şi face, dar felul de reacţie îţi face bine. Măcar 2 săptămâni. 🙂

    Cu programa. Dacă nu ar fi aşa o problemă respectarea ei cu atât de mare stricteţe şi ar lăsa mână liberă la lecţiile care sunt alese şi ritmul de predat (teoretic, zice-se, aşa ar fi), atunci am mai tăia din bălării. Dar depinde de multe aspecte.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: