h1

Ce se mai negociază

August 19, 2008

Mulţumesc că m-aţi citit şi cât nu am funcţionat ca un organism blogăricesc activ. Adică pentru că m-aţi considerat în preajma voastră şi atunci când eram departe. Însă şi depărtarea aceasta, prezenţa şi absenţa… sunt relative.

Acum, ca organismul blogăricesc a revenit la fusul orar normal, s-a teleportat din nou acasă din a doua tabără, arată recunoştinţa – ca la premierile Oscar – celor care au fost, sunt şi vor fi. Chiar dacă personajele poate se vor schimba de la o etapă la cealaltă.

Ce s-a mai întâmplat de când am plecat. Am observat cât de importante au devenit blogroll-urile şi cât efort se depune pentru ele. Din câte ştiu – de ultima dată când am verificat – blogroll-ul e o chestiune de alegere personală care reprezintă nişte preferinţe. Însă se pare că ori definiţia mea e în urmă, ori definiţia actuală s-a schilodit, pentru că mie una îmi vine greu a pricepe felul în care se negociază apariţiile în blogroll în prezent.

Dacă-mi dai o pară, îţi dau şi eu un măr. Asta sună normal, fiecare vrea să trăiască şi să trăiască în mod diversificat. Dacă mă adaugi în roll, te adaug şi eu. Dacă nu, nu te mai cunosc. O fi şi acesta un mod de trăire înseamnă. Tot diversificat. Tot mai mulţi cititori. Deci dorinţa de putere e în stare să treacă peste libertatea personală a celuilalt şi să creadă că totul se negociază, se vinde şi se cumpără.

Nici preferinţele nu mai sunt gratuite. De acum să ne aşteptăm să ni se dea bună ziua pe stradă numai dacă plătim? Cash, if possible.

Mă întreb, de exemplu, dacă putem ieşi în oraş, privi în vitrine şi admira articolele de vânzare fără să vrem neapărat să le cumpărăm, chiar dacă ne plac. E un exerciţiu…

Şi atunci cum mai vezi – în aceste condiţii – care sunt cei care te citesc din pură plăcere şi preţuire şi care sunt cei care doar… fac afaceri? Pentru ei, of course. Cu siguranţă nu mai contează acest aspect, se pare. E mai important să ne facem auziţi, să ieşim în evidenţă prin ceilalţi şi contractele de fidelitate „semnate” cu ei, nu prin ceea ce reuşim să realizăm noi şi ceea ce putem noi da.

Campaniile acestea de accedere la funcţii supreme în stat mă duce automat cu gândul la Ciocoii vechi şi noi, pe care îl făcusem în clasa a 9-a. De ce, oare?

Anunțuri

16 comentarii

  1. Ce se mai negociază? Păi, în ziua de azi totul se negociază! Până şi un mucos (scuze!)de câţiva anişori a învăţat să negocieze cu mama un desert mai consistent, dacă mănâncă tot (la mine nu a mers, mai degrabă luam vreo 2-3 scatoalce!). La şcoală le-am dat o mică verificare scrisă la o clasă, la care ei m-au întrebat: ce le iese „la afacerea asta”? M-am crucit de pragmatismul care îi caracterizează pe cei foarte tineri, încă de la o vârstă foarte fragedă.
    La o discuţie despre instituţia familiei, au fost comentarii năucitoare. Romantism? Sentimente? Ha, ha!La ce bun să mai oferi o floare? Costă bani, mai bine îi iau seminţe şi un suc! 😦 Căsătoria? Numai dacă „iese ceva” la afacerea asta. Model? – Monica Columbeanu! ….
    Desigur, nu toţi gândesc în halul ăsta, dar sunt destui…prea mulţi chiar, care aşa văd lumea şi lucrurile… Aşa că, o mică „negociere” pe marginea blogroll-ului, e nimica toată. Pentru unii negocierea (sau tocmeala) a devenit un mod de a fi. TOTUL se negociează! Ar fi în stare să se tocmească şi cu Dumnezeu: „Doamne, vezi că eu sunt băiat bun,mă ştii bine, ai grijă să nu mă uiţi, ştii ce Te-am rugat!”.
    Cât de actual este titlul operei „Ciocoii vechi şi noi”! Da, da.


  2. chestie de cerere si oferta…. 🙂
    ce dai in schimb… dar eu tot te citesc de placere. 🙂
    stai linistita ca glumesc, eu imi adaug la lista ce citesc sa nu ma mai chinui sa caut si trec peste toate zilnic… dar asta sunt eu.


  3. Iar ai dreptate! Si la blogroll se negociaza, ca de altfel cam peste tot. Cel mai trist e ca se negoicează şi în lucrurile mai de esenţă, gen relatii: data trecută mi-am cerut eu iertare, e rândul tău… şi uite-aşa totul devine o afacere…


  4. Alex,
    elevii sunt printre cei mai mari negociatori. 😀 Veneau uneori la catedră de cum intram în clasă şi puneau întrebări de genul: „Dacă-s activ azi, iau punct roşu?”. Ştim de unde învaţă; acasă, încearcă cu părinţii şi cu mulţi le merge; prind gustul victoriei câştigate pe urma insistenţei şi atunci aplică regula în orice context. Undeva tot va reuşi.

    Aşa e, blogrollul e o nimica toată. Însă în lucrurile mărunte se văd…


  5. Elena,
    este, într-adevăr, vorba de cerere şi ofertă. Cel care primeşte trebuie să şi dea. Aş adăuga eu… fie că dă în aceeaşi parte sau în altele. De exemplu, ştiu că nu am dat în unele locuri unde am primit; cel puţin deocamdată, dar niciodată nu e târziu; mai ştiu şi că am dat acolo unde nu am primit, ceea ce e foarte ok la urma urmei. Pentru că ceea ce se negociază, manipulează nu vine din sentimente reale, interiore, ci din interes. Iar acest interes este cel care mă dezgustă.

    Mulţumesc că mă citeşti! 🙂


  6. Chrina,
    asta e într-adevăr dureros. Când problema începe să se contabilizeze, nu se mai ţine cont de greşeala în sine, ci doar de o egalitate forţată între cele două persoane, însă o egalitate doar la exterior care nu ajută nimănui şi care nu produce modificarea necesară în celălalt.

    Viaţa e grea şi aşa. Măcar noi dacă am reuşi între noi să ne-o facem suportabilă. Iar recunoaşterea veritabilă a greşelilor şi iertarea lor e o eliberare fără seamăn. Dacă negociem în atitudini şi decizii de suflet, noi suntem cei mai pierduţi.


  7. Pai, daca tu nu mananci para aia pentru ca de fapt doreai un mar…


  8. Să sperăm, atunci, că mărul acela nu e mărul interzis din grădina Eden…


  9. Aş vrea să pledez pentru recuperarea conotaţiei pozitive a termenului „negociere”. (Fără negocieri şi protocoale n-ar exista nici Internetul, nici instituţii social-administrative, nici Olimpiade, nici… biserică. Am fi în epoca de piatră, nu? – iabadabadabadu!)

    Iată de scriam în eseul „Creştinul şi Internetul”:

    Folosesc conceptul de “negociere” pentru a mă referi la atitudinea fundamentală a omului de a împărţi spaţiul, proprietatea, dar mai ales acel interval în care se manifestă fluxul dintre două persoane. Îl folosesc şi pentru a-l contrapune comerţului (electronic), unde succesul este determinat în primul rînd de obţinerea de beneficii. În cadrul “negocierii” spaţiului personalist, a căuta beneficii este o strategie care duce inevitabil la eşec. Strategia care trebuie urmărită are de a face tocmai cu “trocul” prin care cele două persoane îşi redelimitează graniţele identitare în funcţie de relaţia cu celălalt. Temperamentul, moştenirea culturală, contextul social şi mai ales cel evenimenţial sînt parametrii pe care sîntem obligaţi să îi luăm în considerare în această redimensionare a sferei personalităţii noastre. Nu cîştigul este scopul final al acestei negocieri, ci revitalizarea spaţiului personalist, astfel încît să ne putem manifesta identitatea ale cărei graniţe sînt permanent reaşezate de această negociere. Sîntem acelaşi, şi totuşi altul, în fiecare moment al vieţii noastre. Permanent ne construim interfeţe de contact cu realitatea şi cu cei ce o populează. Sîntem mai bogaţi sau mai săraci în funcţie de cît efort “topografic” depunem pentru a ne trasa sistemul de referinţă cotidian. Negocierea e în strînsă relaţie cu celelalte două concepte prezentate mai sus – cunoaşterea şi comuniunea – şi nu este o activitate opţională. Ea se desfăşoară la fel de natural ca şi respiraţia noastră. Însă, aşa cum ne putem îmbunătăţi (sau înrăutăţi) tehnica de repiraţie (indispensabilă în cazul sportivilor, soliştilor vocali şi oratorilor), tot la fel ne putem îmbunătăţi (sau înrăutăţi) această tehnică de negociere a intervalului dintre noi. Internetul are mai puţin de a face cu acest aspect fundamental al vieţii noastre. Comunitatea/biserica mai mult.

    http://revistaperspective.ro/crestinulsiinternetul.htm


  10. Alin,

    cred că evidenţierea unui aspect al unui termen într-o luare de poziţie nu semnifică schimbarea sensului acelui termen. Semnifică doar că, în acel context, în acele situaţii, conotaţiile termenului sunt altele. La fel de bine cum în alte contexte şi în alte situaţii, acelaşi termen are alte conotaţii.

    Articolul meu nu căuta – dovadă că nu a precizat – să fie exhaustiv cu privire la definirea termenului negociere. El căuta să evidenţieze realitatea într-o secţiune a vieţii virtuale în care negocierea nu ar trebui să îşi găsească locul, relaţional vorbind.

    Dacă spunem că acum sensul termenului negociere este redus la conotaţia lui negativă din cauza acestui articol e ca şi cum am spune că mâncatul e privit negativ pentru că într-un articol au fost prezentate daunele ce le provoacă mâncatul excesiv. Eu zic sa nu ridicăm problema la o dimensiune pe care nu o are.

    Sigur că negocierea, în sine, este o activitate neutră care poate avea rezultate foarte pozitive. Aplicată cu măsură, cu bun simţ, cu sinceritate în contextele potrivite. Dar te-aş întreba: negocierea e aplicabilă în orice context?

    Ăsta e motivul pentru care am scris articolul. Că am ajuns să negociem ceea ce nu se negociază. Că nu mai ştim face diferenţa între negociabil şi nenegociabil.


  11. Nu Camix, e marul daruit in gradina NETen 🙂


  12. Atâta vreme cât nu e mărul pe care Dumnezeu mi l-a interzis, poate fi şi Neten


  13. Negocierea e aplicabilă în orice context?

    Nu.

    Dar un astfel de răspuns nu ne e de mare folos.

    Mai degrabă ar trebui să ne întrebăm: în ce contexte nu e aplicabilă negocierea? Astfel trecem de la chestionări cărora le răspundem (obligaţi) cu NU sau DA la interogaţii care ne solicită răspunsuri mai complexe.

    În foarte multe împrejurări e nevoie de negociere. Cînd lăsăm pe altcineva să treacă înaintea noastră pe un podeţ sau într-un magazin, atunci e vorba de maniere.

    Cînd nu dăm din coate ca să prindem cu orice preţ un loc de muncă (sau un anumit loc la cor) e vorba deja de simţ moral (care implică jenă).

    Cînd ne negociem gîndurile, vorbele şi faptele, depunem efort în a ne disciplina şi a ne îmbogăţi viaţa cu frumuseţe şi eternitatea cu bogăţii (de un alt fel decît cele ce se văd).

    Cînd ne oprim din mersul lumii acesteia şi acordăm atenţie unui (ne)amic sau semenului, ne negociem timpul, energia, resursele pe care le avem, le introducem într-un alt circuit care ne înnobilează viaţa sau, din păcate, dacă nu am învăţat şţiinţa negocierii (autentice), atunci ne afundăm, precum atîţia alţii, în groapa individualismului acerb.

    Nu am vrut, prin comentariile mele, decît să mă situez într-o postură complementară faţă de postare, nicidecum antagonică.


  14. …vin si eu neintrebata…din care grupa fac parte? Aia de negociaza ori ceilalti?
    Vreau sa va aduc un aspect nou situatiei…va vorbesc din pozitia unuia care a ajuns la momentul ala din viata cind face anumite lucruri doar pentruca vrea…

    La 20 de ani…Doamne fereste, nu as fi facut asa ceva…la 50 si…ma intereseaza mult prea putin daca imi cititi blogul…mi-ar place, dar poate sint prea demodata si nu va intereseaza…eu in schimb…ma delectez savurind tot felul de arome…unii sint acrii pe blog…alti sint…oh…prea dulcegi…altii vorbesc o romana …a carei gramatica n-o mai unteleg de loc…
    Din perspectiva mea, virsta are si ea privilegiile ei…una este ca nu ma intereseaza negocierile de care vorbiti…de nici un fel…si am sa trec sa va citesc pe rind blogurile si sa las cite un comment. Am sa incerc sa pun unul scurt ca deja am fost atentionata ca vorbesc prea mult…he…he…dar la virsta mea ce mai conteaza…
    Pace si bucurie …tuturor,
    Rodica Botan


  15. Alin,
    E foarte bine că ai scris, am înţeles că ai vrut o viziune oarecum de ansamblu. Aşa am avut ocazia să dezbatem şi pentru interesul general diferite chestiuni.
    .
    Tocmai, răspunsul la acea întrebare e de folos, pentru că – datorită faptului că negocierea nu e aplicabilă în orice context – astfel putem discuta şi despre alte laturi mai întunecate ale fenomenului de negociere. Aceste motive m-au determinat să ridic la suprafaţă neajunsurile acestui fenomen. Ceea ce în înseamnă că negocierea e doar negativă.
    .
    Dacă ea ar fi aplicabilă în orice context, atunci discuţia pe laturile ei întunecate nu ar mai avea loc.
    .
    Întrebarea de tip da/nu venea tocmai pentru a demonstra că nu e nevoie de o recuperare a dimensiunii pozitive a termenului de negociere, pentru că nu fusese atacat întregul sens şi impact al fenomenului, ci doar exagerările acestuia.
    .
    Exemplele tale sunt interesante şi bune. Da, din păcate cred că nu prea ştim negocia altfel decât să scoatem în evidenţă persoana noastră. Asta era marele meu regret. Rămâne să descopere fiecare când e prea mult…


  16. Doamnă Botan,
    întrebarea respectivă poate ar fi mai bine să se adreseze propriei persoane, pentru că abia atunci când ne întrebăm pe noi înşine, în liniştea şi sinceritatea sufletului, aflăm cele mai directe şi reale răspunsuri. Cei din afară rareori pot răspunde în privinţa altora fără să greşească. Fiecare trebuie să afle în dreptul lui. Aşa ieşim cel mai câştigaţi.

    Da, vârsta are beneficiile ei. Cu cât am experimentat mai mult, cu atât suntem mai severi cu noi şi mai îngăduitori cu ceilalţi.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: