h1

Ce ochii nu văd

August 22, 2008

Suntem paranormali noi, creştinii. Nebuni, în concepţia unora. Vedem lucruri care nu există dinainte ca ele să se înfiinţeze, sperăm în ele şi ne rugăm pentru a le primi sau pentru a le aduce în existenţă pur şi simplu pentru binele altora.

Dacă vedem ceva, nu mai e nevoie să şi credem că vom vedea, pentru că faptul deja are loc. Ceea ce deja se întâmplă nu mai necesită speranţă. De aceea, a crede că ceva se va întâmpla înseamnă a vedea cu ochii minţii, inimii, sufletului lucruri invizibile. Oricât de ciudat pare, a crede nu înseamnă a şti centimetrul pe care urmează să-l calci. Doar a avea promisiunea că pasul tău va fi în grija Lui. Restul e ca o drumeţie făcută cu un baston invizibil şi legat la ochi.

Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, aşteptăm cu răbdare. (Romani 8:24, 25)

Ceea ce m-am gândit e că de cele mai multe ori, atunci când trebuie să înaintăm legaţi la ochi, avem în faţă situaţii în care nu sunt deloc motive să crezi.

Ce motive mai putea avea, de exemplu, Iov să creadă că îi va mai merge bine vreodată după ce i-au murit copiii şi a pierdut toate avuţiile şi sănătatea?! Nu numai că nu putem vedea vreo realitate cât de cât neutră în jurul nostru, dar e o realitate extrem de potrivnică cea din faţa noastră, ca pentru a ne împinge la a ne gândi că nu are nici un rost de acum încolo… la a ne pierde speranţa şi a tinde să renunţăm la luptă.

Şi m-am mai gândit că de aceea sunt situaţiile aşa potrivnice uneori tocmai pentru a ne forţa să credem, să vedem lucrurile invizibile (şi nouă, şi altora) pentru ca fericirea de la urmă să fie cu atât mai mare. Cât de mare a fost fericirea tatălui care şi-a revăzut fiul pierdut…?!

„Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. (Matei 17:20)

Acea propoziţie „Facă-ţi-se după credinţa ta!”, pe care o spune Isus la un moment dat, poate fi binecuvântare şi blestem deopotrivă. Dacă ni se va spune dincolo că de aceea nu am primit ceea ce am cerut pentru că ni s-a făcut exact după credinţa noastră…?! Însă vreau să mă gândesc mai degrabă la cealaltă parte. Să mi se fi făcut după credinţă şi să fi biruit; munţi şi ape, înălţimi şi adâncimi, strâmtorări şi nefericiri, coşmaruri şi temeri; să fi biruit…

Paper TigersJaci Velasquez

Heart pounds
to the sound
comin’ after me
Step back
what is that?
It’s a mystery
Is it somethin’
Probably nothing
Still I find a way
to scare my self
‘till I remember
this all feels familiar
And I know better.

CHORUS
They are only paper tigers following me
In the wild imagination of the make believe
And there’s a fighter a survivor
Arising in me
I’m not afraid of paper tigers

Night brings
creepy things
and I hide away
False fears disappear
In the light of day
The sun is rising
I’m realizing
The only thing to fear is fear itself
Now I’m certain
That my best of burden
Isn’t worth the worry

REPEAT CHORUS

…and I won’t run away from Paper Tigers…

Anunțuri

4 comentarii

  1. „Acea propoziţie „Facă-ţi-se după credinţa ta!”, pe care o spune Isus la un moment dat, poate fi binecuvântare şi blestem deopotrivă”….
    M-a pus pe ganduri fraza aceasta. Şi mi-am amintit de alte două, la fel de „grele” ca sens: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!” şi „nu ştiţi ce cereţi!”. Când pomeneşti de una, apar alături şi celelalte şi încă multe altele, căci toate sunt cuvântul lui Dumnezeu care ne-a fost dăruit nouă, oamenilor.
    Pentru că credem suntem oare „paranormali”? Pentru că ne „încredem” în cele nevăzute, în cele nepipăibile, neevidente la modul omenesc vorbind (dar evidente spiritual).
    Ceea ce ochii nu văd….dar aşteaptă să vadă. Nădăjduiesc cu mult dor în suflet că vor vedea într-un sfârşit…Frumuseţea cea neapusă şi veşnică, Iubirea cea fără de sfârşit, Pacea care le linişteşte pe toate în chip desăvârşit…


  2. Să ştii că m-am gândit şi eu la „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”. O vedeam atât de profund omenească şi divină în acelaşi timp… Realitatea şi visul la un loc, dorinţa şi tragedia.

    Apoi, bineînţeles că am folosit „paranormal” şi „nebun” ca hiperbole, ca posibile nume pe care le primim din partea altora… 🙂

    Sunt lucruri pentru care nu m-ar interesa câte nume de acest fel mi s-ar găsi, sunt lucruri care cred că vor exista la un moment dat pentru că ştiu că Dumnezeu e alături. Nădăjduiesc şi eu, să-mi fie ajutată nenădăjduirea suficientă!


  3. Camix a schimbat faţa blogului! A „zugrăvit” prin casă. Ca să se simtă „musafirii” şi mai bine aici, unde oricum toată lumea se simte bine.
    Aşteptăm noutăţi şi…bunătăţi!
    Numai bine!


  4. Hmm, sunt într-o căutare permanentă. Mai mult ca sigur că nici designul acesta nu va rămânea; nu vroiam cu 3 coloane, pentru că reduce prea mult spaţiul articolului (însă are marele avantaj că îi poţi da aproape orice culori vrei, însă fără imagine în header). Zugrăvit-am, dar… 😕
    Da, m-aş bucura să se simtă toată lumea bine. Mă bucur că te simţi aşa! 🙂



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: