Archive for Septembrie 2008

h1

De acum

Septembrie 28, 2008

Am fost sâmbătă la nunta unei prietene dragi din copilărie; adolescenţă şi maturitate. S-au adunat mulţi ani. Cei care se vor aduna de aici înainte poate vor fi mai rari, dată fiind distanţa pe care o trage după ea această nuntă. Unele nunţi aduc în jurul tău oameni mai mulţi. Altele îi împrăştie, pentru că se duc în altă parte.

Îmi amintesc prima nuntă la care am fost invitată personal – nu prin familia mea. Am fost foarte emoţionată, de parcă aş fi avut motive de stres că trebuie să recit vreo poezie şi voi uita din versuri sau că trebuie să interpretez vreun cântec şi voi falsa.

Când se căsătoresc cei apropiaţi, intervin vrând-nevrând întrebările referitoare la relaţia pe care o vei mai putea stabili cu ei de acolo încolo, la cât vor fi de fericiţi ei, la felul în care se vor schimba sau nu. De schimbat, oricum se vor schimba. Adaptarea la celălalt nu se poate face fără transformări în noi. Ne spunea un profesor în facultate că, după mulţi ani, cei doi din cuplu încep să semene la felul de a fi, pentru că această adaptare continuă ce are loc între ei îi ajută (sau forţează? 🙂 ) să dea unul după celălalt, pentru ca, în final, să ajungă să se asemene.

A fost un moment foarte emoţionant după „Da”. Fiecare i-a făcut celuilalt o promisiune. Amândouă mi-au plăcut mult, dar a miresei am ţinut neapărat să o redau. Un fragment, de fapt, din promisiune. E din Rut 1:16:

*
Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.”

*

Anunțuri
h1

Ni se merită cultura?

Septembrie 26, 2008

Am primit undă verde că pot alege cărţile pentru sponsorizarea de 100 euro pentru profesori. E o idee foarte bună – printre puţinele idei bune din ultima vreme (sau dintotdeauna?) din educaţie. Ca anul trecut, am fost anunţaţi tot cu întârziere că trebuie să cheltuim şi să ducem facturile. De fapt, eu am fost anunţată doar că profesorii din unitatea unde am predat deja sunt în proces de cumpărare. Şi anul trecut s-au precipitat lucrurile. Nu înţeleg care e marele secret de nu pot să anunţe din timp sau marea grabă de a fi cheltuiţi banii şi predate facturile până în data de… nu ştiu cât. Dacă nu s-au grăbit să dea undă verde la cumpărarea cărţilor, de ce se grăbesc să colecteze facturile?

Ah, o paranteză căreia nu pot să-i rezist nicicum. De la contabilitatea unităţii în care predau în acest an, ni s-a spus că nu ni se decontează transportul. Distanţa e de 80 km. Pentru că regulile sunt următoarele: nu se decontează transportul pe distanţe mai lungi de 50 km. Undeva mi se fracturează inteligenţa. Cică pentru că se presupune că nu se poate face navetă pe distanţă mai lungă de 50 km. Logic. Dar de împărţit posturile pe o distanţă mai lungă de 50 km nu reprezintă absolut nici o problemă. Paranteza irezistibilă încheiată.

E drept că eu aveam unele cărţi în minte deja cu multă vreme înainte de a primi undă verde pentru cumpărături. Care e chestiunea cu unda verde: personalul de la contabilitate nu ne încurajează să pornim la cheltuit fondurile pentru carte înainte de a avea confirmarea din partea celor de sus că facturile vor fi decontate, în fiecare an se depun cererile de primire a celor 100 euro şi se aşteaptă aprobarea lor. (Mă) Întreb şi eu: nu e deja o lege stabilită aceasta? De ce e nevoie în fiecare an să zgrăcinăm la cei 100 euro (ca şi cum nu au fost de acord prima dată), să cerem, să aşteptăm marea decizie finală ca şi cum am aştepta hotărârea asupra propriei vieţi? Dar, în fine, se acceptă şi aşa, iniţiativa este foarte utilă, chiar dacă punerea ei în aplicare mai are lacune.

Am ales. Deşi second thoughts intervin aproape de fiecare dată. Enciclopedia aş fi dorit-o mai cuprinzătoare şi am cam regretat că nu am ales dicţionarul ilustrat. Însă, una peste alta, sunt mulţumită.

*

*

M-am gândit de ceva vreme care e problema cu librăriile care devin tot mai puţine. Pe centru, s-a desfiinţat acum câţiva ani una din cele mai mari din oraş (sau chiar cea mai mare). E drept că s-a deschis o alta mai jos, însă aceea s-a transformat în… farmacie. O altă librărie, aproape de casă, unde mergeam des când eram mică şi unde îmi plăcea să intru şi să-mi cumpăr ba radiere, ba coperţi… s-a desfiinţat şi ea acum câţiva ani.

Care sunt cele mai de succes localuri şi magazine în ultima vreme? Văd o mulţime de baruri care se deschid şi, nu că ar trebui să fie culmea?, nu dau faliment ca librăriile. Farmaciile sunt altele în capul listei celor care se tot deschid. Din ce în ce mai multe, pe fiecare stradă ai Sensi Blu. De preţuri nu mai spun, că se văd cu ochiul liber.

Deci atunci… prima dată mergi la bar şi îţi faci organismul praf, apoi intri la farmacie şi încerci să repari cu mai mulţi bani ceea ce ai stricat la bar. Sau altfel? Oricum, acestea două par a avea o conexiune… aproape organică.

Librăriile se închid pe măsură ce se deschid aceste alte… alternative. Pentru că devin alternative, de fapt, la… cultură. Şi costul cărţilor determină proasta cumpărare de cărţi, însă şi dezinteresul… Prea mulţi se descurcă prea bine fără carte. Îţi spun copiii: „Nu ne mai stresăm cu învăţatul, ce facem şi dacă terminăm o facultate? Ajungem profesori? Mergem în nu ştiu care ţară şi câştigăm de atâtea ori mai mult. Ni se merită să învăţăm?”

h1

Când a devenit broasca prinţ?

Septembrie 19, 2008

Ascultam azi Keane, unii din preferaţii mei muzicali, şi m-am oprit cu auzul pe melodia Frog Prince (Prinţul Broască), melodie pe care am considerat-o de la început una dintre cele mai reuşite piese ale lor. Se adună destul de mult dramatism în mesajul ei, ritmul e antrenant, nu te lasă indiferent, iar vocea limpede şi susţinută, unul dintre marile atuuri ale trupei. Într-o vreme, o ascultam foarte des.

Am fost curioasă şi am aflat cum s-a născut această piesă. Cei de la Keane şi-au amintit într-o seară de un coleg de breaslă al lor, un alt cântăreţ, care – acum că a ajuns un personaj foarte apreciat – începuse să-i vorbească de rău pe ei şi pe alţi colegi de microfon… Apropo de titlul piesei, ne amintitm toţi de broasca din poveste ce s-a transformat (cu sau fără ajutorul sărutului prinţesei) într-un prinţ. Atunci când are loc inversul, e mai problematic.

Se schimbă oamenii sau atunci când nu mai seamănă cu cei care erau înainte devin de fapt cine sunt ei cu adevărat? Sau nici una din acestea? Scria Cristian Tudor Popescu într-un articol părerea lui vizavi de acest subiect. Mi s-a părut suficient de provocator să v-o plasez sub ochi:

Fiecare din noi a trăit după Revoluţie un număr de ‘revelaţii’ în ceea ce priveşte relaţiile omeneşti. Sub dictatură, personalitatea umană se turtea acolo unde apărea călcâiul de fier, umflându-se în schimb în altă porţiune, ca o jumătate de minge pe care cineva vrea cu tot dinadinsul s-o întindă perfect pe sol. Odată presiunea suspendată, relieful şi-a revenit la formele originare. Zicem de obicei: „Cutare nu e mai e el. Ne ştim de atâţia ani şi acum a devenit de nerecunoscut”. Tot de obicei, cutare răspunde printr-o constatare identică în ceea ce ne priveşte. De cele mai multe ori, ambele părţi greşesc: nu am devenit alţii, eram alţii şi abia acum suntem ceea ce suntem de fapt. Şi descoperim că, inevitabil, compatibilitatea noastră tinde spre zero. („Altitudine fără atitudine”, Copiii fiarei, Editura Polirom, ‘98)

Şi de aici şi veşnica discuţie despre a fi sau a nu fi nici fost vreodată mântuită o persoană care are o cădere la un moment dat.

Ce aţi spune că are capacitatea de a da în vileag personalitatea reală a unui om?

Iar acum piesa cu versurile:

The Frog Prince

An old fairytale told me
The simple heart will be prized again
A toad will be our king
And ugly ogres are heroes

Then you’ll shake
Your fist at the sky
„Oh why did I rely
On fashions and small fry?”

All promises broken
Feed your people or lose your throne
And forfeit your whole kingdom
I’d sooner lose it than still live in it alone

You were our golden child
But the gentle and the mild
Inherit the earth, while

Your prince’s crown
Cracks and falls down
Your castle hollow and cold
You’ve wandered so far
From the person you are
Let go brother, let go
Cos’ now we all know

Soon, someone will put a spell on you
Perfume, treasure, sorcery, every trick they know
You will lie in a deep sleep
That’s when

Your prince’s crown
Cracks and falls down
Your castle hollow and cold
You’ve wandered so far
From the person you are
Let go brother, let go
Cos’ now we all know

h1

Început

Septembrie 15, 2008

Urmează o etapă nouă. Începutul de an şcolar ar trebui să fie o rutină, un lucru care să nu mai reprezinte nimic neapărat nou sau emoţionant. Însă când se schimbă locaţiile şi când locaţiile sunt departe de casă, emoţiile cresc direct proporţional cu distanţa.

Mi s-a întâmplat ca, în momente de incertitudine, de frustrare chiar sau de tensiune să îmi prindă foarte bine anumite piese muzicale. De aceea, las în urma mea o fărâmă de cer, dăruită de un artist, Chris Tomlin, pe ultimul album, care se numeşte Hello, Love. Piesa Sing, Sing, Sing.

Testaţi-o când sunteţi fără roz în priviri, când vedeţi roşu în faţa ochilor, când deveniţi verzi în obraji.

Aici.

h1

Pe un peron de toamnă

Septembrie 13, 2008

E vânt tulburat cu soare ucigător de frumos. Îmi răsuceşte tot părul. Nu e deranj prea mare faţă de deranjurile din lume la această oră. Pe alte tărâmuri, oamenii se omoară pentru mâncare sau pentru libertate…

Îmi plac trenurile şi gările. Trenul – până acum – e singurul mijloc de transport închis care nu-mi supune stomacul la încercări problematice şi care îmi creează cea mai poetică stare. Ciudat de spus, dar natural de simţit. Trenurile îmi apar ca cele mai inocente, calme, calmante moduri de traversare a lumii.

Dacă pierzi unul, vine altul.

Îmi plac peroanele. Toată lumea entuziastă că pleacă. Sau că vine. Frumos că te bucuri de două ori; mă întreb dacă excursia în sine, acolo la destinaţie, e la fel de incitantă ca intrarea şi ieşirea din ea.

Unele trenuri vin doar o dată în viaţă. Şi pleacă tot aşa.

Vântul îmi spune că nu se va opri din suflat; îi face prea mare plăcere. Unele trenuri sunt mai frumoase ca altele – şi pe dinăuntru, şi pe dinafară – pentru că sunt pentru noi. La fel ca poarta legii pentru ţăranul lui Kafka.

Am fost pe peron, am contemplat trecătorii, călătorii găsindu-şi vagonul. Eu am rămas, neurcând. Fusese trenul meu.

E un soare îngrozitor de frumos şi aproape îngheţat. Pe cer începe să scrie toamnă, iar eu sunt topită după castanele ce cad din copaci şi se rostogolesc lucioase şi maronii în faţa mea.

Nu mă nemulţumeşte frigul atât de mult; sunt nemulţumiri mai uriaşe decât acestea; sunt dureri mai cumplite de cealaltă parte a globului. Sau chiar pe scara mea.

Încă e verde.

Linia ferată a rămas pustie, iar eu privesc în urma lui. Se mai aude ţâşnirea finală de pe peron. Ca un timposibil în goană.

h1

Nu mă las!

Septembrie 11, 2008

Am văzut în destule situaţii (pentru a nu rămâne indiferentă) că e mai uşor să ripostăm decât să şedem tăcuţi atunci când riposta doar ar tulbura ape deja ridicate de la sol.

Nu sună străin dialogul acesta, mă gândesc:

– Eşti un prost!
– Prost eşti tu!
– Ba tu!
– Nu, tu!
– Cine zice ăla îi!

Dificil să te laşi împroşcat cu noroi, mai ales dacă se produce în văzul tuturor. Atunci, stima de sine suferă şi mai mult.

Nu vorbesc de cedarea naivă, neputincioasă, delăsătoare atunci când e nevoie de luarea unei atitudini şi când lucrurile se pot schimba în bine de pe urma intervenţiei tale. Sau, dacă nu se pot chiar schimba, măcar pot lansa un tip de atitudine care să poată fi preluat drept model pozitiv de cei care asistă, lecturează etc.

Dacă nu poate avea o finalitate pozitivă (sigur, atunci când o poţi intui), va face rău. Atât ţie ca şi catalizator al respectivului conflict, cât şi celorlalţi care vor avea sub ochi, urechi o poluare morală, relaţională, socială…

Şi atunci va trebui să alegi dacă faci voinţa ta sau voinţa Altuia care îţi spune că a Lui e răzbunarea. Şi răzbunarea Lui e mult, mult mai potrivită decât a noastră. Pentru că instinctul de protejare a propriei persoane ne împinge să reacţionăm.

De conservare mai spun unii. Ne punem la conservă şi ne păstrăm până după ce trece conflictul. Aruncăm bomba şi fugim în conservă. Cald şi bine. Ce se întâmplă mai târziu pe teren… las… ce contează… Se vor domoli apele la un moment dat şi atunci putem şi noi ieşi din conservă. Ne-am răzbunat, păstrat, menţinut, conservat, îngheţat, îngrijit, protejat, tratat, bibilit, alintat, cocoloşit…

Ca să ne fie bine. Şi ne e bine? Răzbunarea poate crea iluzia libertăţii şi a descărcării. Dar, de fapt, e doar o nouă încărcare. O încărcare cu ce? Vă aştept pe voi aici cu răspunsuri.

Apreciez de fiecare dată când mă nimeresc în contexte unde persoanele ştiu unde să se oprească şi cât e suficient pentru a nu face din atmosferă o bombăsferă. Pentru mine sunt exemple. Avem în trecut destule 11 septembrii cât să ne piară cheful de măcelăriri…

O meditaţie:

Michael_Blakemore_Passengers.mp3

I can’t believe we are not afraid,
I can’t believe we forget each day about You and the things You’ve done.
My mind’s a dreamer yet I’m still lost,
My heart’s been tainted, but by Your cross I am free, Oh, I am free.

We are all just passengers, looking for a better life
Ticking clocks and masquerades are what we hide behind.

I can’t believe we are not ashamed,
I can’t believe we all run away from the truth, as if we know it all.
My mind’s confused from a hollow past,
But to be pulled from the haunted grasp of the world is simply wonderful.

h1

Trăim Bine

Septembrie 8, 2008

Uneori te vezi pus în faţa situaţiei de a alege între a fi corect şi fără succes sau a nu fi corect şi a avea succes. Aşa le mai spun elevilor mei atunci când se plâng că cei care copiază au aceleaşi note sau note chiar mai mari decât ei, care învaţă. Ce motivaţie să mai aibă, atunci, să înveţe şi să fie cinstiţi? Bineînţeles că simpatizez cu ei. Am trecut şi eu tot pe acolo şi înţeleg fenomenul dureros de complet. Însă nu mă refer la copiat în şcoală. Nu numai. Ci la toate aspectele vieţii, în care suntem nevoiţi să alegem.

De aceea, încerc să-i ajut să iasă din basmul pe care fiecare ni-l creăm: dacă eşti corect, ai parte de câştig. Şi apreciere.  Aşa e idealul; pentru că suntem învăţaţi că trebuie să fim Buni pentru a ne fi Bine (însă nu acelaşi sens cu a trăi bine), hotărâm să acţionăm Bine. Deziluzia se produce destul de repede. Ceea ce realizăm e că:

Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume sunt oameni drepţi cărora le merge ca şi celor răi care fac fapte rele; şi sunt răi cărora le merge ca şi celor drepţi, care fac fapte bune.” (Eclesiastul 8:14)

Astfel că nu încerc să îi conving pe elevi că celui corect îi va merge bine neapărat. Nu ai parte de câştig şi apreciere – automat – dacă alegi Binele, Adevărul, Frumosul. Nu din partea oamenilor. Aici e cheia. Oamenii încep să se dea în lături când văd că procedezi după principiu (nu vorbesc de habotnicism sau de fanatism; vorbesc despre principiile bune ale Bibliei, puse în aplicare în mod înţelept). Încep să te privească de parcă ai fi extraterestru sau cu mintea împrăştiată, explodată cândva în pruncie şi nerecuperată vreodată sau naiv…

Urmăriţi această secvenţă de 2 minute din Legendele toamnei. Pe mine m-a impresionat. Majoritatea cunoaşteţi ceea ce se întâmplă. Secvenţa selectată are loc spre finalul filmului, când Susannah e înmormântată. Dialogul are loc între doi fraţi: soţul ei (Aidan Quinn) şi fostul iubit (Brad Pitt). Dedesubt voi reda cuvintele:

*

(în telegramă): Ai câştigat-o, până la urmă. O aduc acasă. Alfred.

Alfred: Am respectat toate regulile. Şi ale oamenilor şi ale lui Dumnezeu. Şi totuşi, pe tine te-au iubit mai mult toţi. Samuel, tata… până şi soţia mea…

Tristan, aş vrea acum un moment singur cu ea.
*

Din partea oamenilor, nu vom avea vorbe sau gânduri bune. Din păcate, impresia devine din ce în ce mai puternică. Şi cuprinde tot mai multe domenii ale vieţii. Însă ceea ce ar trebui să ne intereseze e părerea lui Dumnezeu. Ea ar trebui să conteze mai presus de toate. Pentru că pentru El acţionăm şi credem aşa. Nu e uşor întotdeauna. Sau nu e uşor niciodată.

M-am întrebat de ce se produce distanţarea faţă de cei care preferă principiul. Tocmai pentru că principiul nu se merită. Nu e avantajos. Nu e rentabil. Nu ne face să ne simţim bine. În lumea de azi, nu. Nu ne putem permite principiul, pentru că ne aduce o grămadă de neajunsuri, tristeţi, frustrări. Noul principiu, în schimb, e: ceea ce te face să te simţi bine e Bine.

h1

Spune

Septembrie 4, 2008

Să urmărim un dialog între două personaje – doi soţi – ale piesei lui Eugen Ionesco, Cântăreaţa cheală, 1950, (titlu rezultat în urma unor greşeli de interpretare făcute de către actorii care repetau piesa; titlul iniţial era Englezeşte fără profesor) Se spune că Ionesco a scris piesa inspirat de dialogurile serbede şi absurde întâlnite în manualele de învăţare a limbii engleze.

Dincolo de asta, să vedem dacă se mai observă şi altceva.

************

DOAMNA SMITH, soţilor Martin: Dumneavoastră care călătoriţi atît de mult aveţi fără îndoială lucruri interesante de povestit.

DOMNUL MARTIN, soţiei lui: Spune, draga mea, ce-ai văzut tu azi?

DOAMNA MARTIN: N-are rost, n-or să mă creadă.

DOMNUL SMITH: Acuma n-o să punem la îndoială buna dumneavoastră credinţă!

DOAMNA SMITH: Ne jigniţi dacă vă închipuiţi una ca asta.

DOMNUL MARTIN, soţiei lui: I-ai jigni, draga mea, dacă ţi-ai închipui…

DOAMNA MARTIN, cu graţie: Ei bine, azi mi-a fost dat să văd un lucru extraordinar. Ceva incredibil.

DOMNUL MARTIN: Hai, spune, draga mea.

DOMNUL SMITH: Vai, ce-o să ne mai distrăm!

DOAMNA SMITH: Mă rog.

DOAMNA MARTIN: Ei bine, azi, cînd m-am dus la piaţă să cumpăr zarzavat, care pe zi ce trece e tot mai scump…

DOAMNA SMITH: Unde o s-ajungem!

DOMNUL SMITH: N-o întrerupe, scîrba mea dragă.

DOAMNA MARTIN: Am văzut, pe stradă, lîngă o cafenea, un domn bine îmbrăcat, la vreo cincizeci de ani, poate nici atît, care…

DOMNUL SMITH: Care ce?

DOAMNA SMITH: Care ce?

DOMNUL SMITH: N-o întrerupe, draga mea, eşti infectă.

DOAMNA SMITH: Dragul meu, tu ai întrerupt-o primul, mitocanule.

DOMNUL MARTIN: Sssst. (Soţiei lui:) Ce făcea domnul?

DOAMNA MARTIN: Ei bine, o să ziceţi că fabulez, pusese un genunchi jos şi stătea aplecat.

DOMNUL MARTIN, DOMNUL SMITH, DOAMNA SMITH: Oooh!

DOAMNA MARTIN: Da, aplecat.

DOMNUL SMITH: Nu se poate!

DOAMNA MARTIN: Ba da, aplecat. M-am apropiat de el să văd ce face…

DOMNUL SMITH: Şi?

Read the rest of this entry ?

h1

O altfel de istorie

Septembrie 1, 2008

Unele zile sunt mai cu moţ decât altele. 🙂 Să vedem ce s-a întâmplat în această zi pe glob.

#
1 septembrie este a 244-a zi a calendarului gregorian şi a 245-a zi în anii bisecţi. 121 zile rămase până la sfârşitul anului.

Evenimente

• 1912: La Bucureşti, în sala „Eforie”, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenţei”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena şi Budapesta.
• 1914: Oraşului rusesc St. Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd
• 1923: Un cutremur a devastat Tokio şi Yokohama omorând aproape 100 000 de oameni.
• 1939: Al doilea război mondial: Germania nazistă invadează Polonia folosind Blitzkrieg (Războiul fulger)
• 1955: A fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj-Napoca
• 1959: Au fost stabilite relaţiile diplomatice dintre România şi Japonia.
• 1963: A luat fiinţă prima unitate specializată în domeniul informaticii şi automatizării a Armatei române.
• 1966: Legaţia României din Olanda a fost ridicată la rang de ambasadă.
• 1969: Ziua naţională a Libiei (Marea Jamahirie Arabă Libiană Populară Socialistă). Ziua revoluţiei.
• 1991: Sărbătoarea naţională a Republicii Uzbekistan. Ziua Independenţei.
• 1992: Ziua naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei.
• 1995: Armata germană a efectuat prima sa misiune de luptă de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, angajând în Bosnia bombardamente de tip „Tornado”.
• 2001: Ceremonie în cadrul căreia România a preluat, pentru doi ani, preşedinţia Comitetului de Coordonare (CC) al Reuniunii Miniştrilor Apărării din Sud-Estul Europei (SEDM) şi a Comitetului Director Politico-Militar (PMSC) al Forţei Multinaţionale de Pace din Sud-Estul Europei (MPFSEE). (Plovdiv, Bulgaria)
• 2004: Începe criza ostaticilor de la şcoala din Beslan când un grup înarmat de terorişti au luat ostatici sute de elevi şi adulţi în oraşul rusesc Beslan

Naşteri

• 1157: Regele Richard I al Angliei (d. 1199)
• 1855: Innokenti Annenski, poet rus (d. 1909)
• 1875: Edgar Rice Burroughs, romancier american, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (d. 1950)
• 1877: Francis William Aston, chimist şi fizician englez, deţinător al Premiului Nobel (d. 1945)
• 1878: Prinţesa Alexandra de Edinburgh şi Saxa-Coburg şi Gotha (d. 1942)
• 1885: D H Lawrence, scriitor englez (d. 1930)
• 1910: Olga Necrasov, antropolog, academician (d. 2000)
• 00000 Jack Hawkins, actor britanic (d. 1973)
• 1915: Ken Aston, arbitru, inventatorul cartonaşelor galbene şi roşii (d. 2001)
• 1944: Leonard Slatkin, dirijor american
• 1946: Barry Gibb, cântăreţ englez (Bee Gees)
• 1949: Luminiţa Gheorghiu, actriţă română
• 1950: Mihail Efimovici Fradkov, prim-ministru al Federaţiei Ruse
• 1951: Nicu Ceauşescu, fiul lui Nicolae Ceauşescu (d. 1996)
• 1962: Ruud Gullit, fotbalist olandez
• 1980: Chris Riggott, fotbalist englez
• 1980: Sammy Adjei, fotbalist ghanian
• 1989: Bill şi Tom Kaulitz, gemenii formaţiei Tokio Hotel renumită în rândul adolescenţilor

Sărbători

România:
Ziua informaticienilor militari
Ziua diplomaţiei române

Libia: Ziua naţională a Revoluţiei – 1969
Uzbekistan: Ziua naţională a Independenţei – 1991
Slovacia: Ziua naţională a Constituţiei – 1992
Noua ZeelandăZiua naţională a amabilităţii R.A.K. (Random Act of Kindness) Day
RussiaZiua cunoaşterii
SingaporeZiua profesorului


**

Plus 2 animale din raţiuni… sau mai bine din raţiune şi simţire. Restul rămâne a fi descifrat, interpretat, răsintrepretat, savurat…

Câte un videoclip cu o koală:

Şi o maimuţă:

%d blogeri au apreciat asta: