h1

Pe un peron de toamnă

Septembrie 13, 2008

E vânt tulburat cu soare ucigător de frumos. Îmi răsuceşte tot părul. Nu e deranj prea mare faţă de deranjurile din lume la această oră. Pe alte tărâmuri, oamenii se omoară pentru mâncare sau pentru libertate…

Îmi plac trenurile şi gările. Trenul – până acum – e singurul mijloc de transport închis care nu-mi supune stomacul la încercări problematice şi care îmi creează cea mai poetică stare. Ciudat de spus, dar natural de simţit. Trenurile îmi apar ca cele mai inocente, calme, calmante moduri de traversare a lumii.

Dacă pierzi unul, vine altul.

Îmi plac peroanele. Toată lumea entuziastă că pleacă. Sau că vine. Frumos că te bucuri de două ori; mă întreb dacă excursia în sine, acolo la destinaţie, e la fel de incitantă ca intrarea şi ieşirea din ea.

Unele trenuri vin doar o dată în viaţă. Şi pleacă tot aşa.

Vântul îmi spune că nu se va opri din suflat; îi face prea mare plăcere. Unele trenuri sunt mai frumoase ca altele – şi pe dinăuntru, şi pe dinafară – pentru că sunt pentru noi. La fel ca poarta legii pentru ţăranul lui Kafka.

Am fost pe peron, am contemplat trecătorii, călătorii găsindu-şi vagonul. Eu am rămas, neurcând. Fusese trenul meu.

E un soare îngrozitor de frumos şi aproape îngheţat. Pe cer începe să scrie toamnă, iar eu sunt topită după castanele ce cad din copaci şi se rostogolesc lucioase şi maronii în faţa mea.

Nu mă nemulţumeşte frigul atât de mult; sunt nemulţumiri mai uriaşe decât acestea; sunt dureri mai cumplite de cealaltă parte a globului. Sau chiar pe scara mea.

Încă e verde.

Linia ferată a rămas pustie, iar eu privesc în urma lui. Se mai aude ţâşnirea finală de pe peron. Ca un timposibil în goană.

Anunțuri

13 comentarii

  1. Ce frumos scrii, Cami! Adie şi pe blogul tău un vânt de toamnă, cu nostalgie, gânduri duioase, tristeţi tăcute…
    Mă uit pe fereastră. Soarele s-a ascuns. Nu mai străluceşte „îngrozitor de frumos”. Doar vântul bate răscolind coroanele copacilor, împrăştiind frunzele care încotro…Aerul şi-a pierdut fierbinţeala sufocantă de astă vară. Miroase a pământ, miroase a ploaie, miroase a struguri copţi, miroase a toamnă…
    Nu am acum aproape un peron de gară. Dar mă gândesc la „peronul” pe care a oprit în acest moment viaţa mea. Spre ce gări se va mai îndrepta? Câte opriri va mai face? Şi cum va fi pe acolo? Nu ştiu… Dumnezeu ştie…Numai El le ştie pe toate…
    Oamenii trec grăbiţi într-o parte şi-n alta. În orice gară, oamenii se grăbesc. Nu este timp pentru lâncezeală. Cu priviri serioase, încruntate, fiecare se duce …în direcţia lui… Nici nu ne dăm seama că toate aceste direcţii, aparent diferite, vor converge spre una şi aceeaşi ultimă gară…


  2. Am trait si eu o vreme in gara…cautind dupa un tren…regretind ca altii plecau in trenul pe care am crezut din totdeauna ca voi pleca eu…
    am privit mereu la alti pasageri…unii impreuna…toti grabiti sa mearga undeva…

    Am inceput insa sa-mi traiesc cu adevarat toamna doar cind m-am despartit de peron…Exista o toamna dincolo de gara…si parca e mai calda si e la fel de frumoasa, doar trebuie sa o privesti mai atent…si e toamna mea…si nu-mi lipseste nimic din ea…si nu-mi mai amintesc de atitea regrete lacrimate pe peron…


  3. Acest text e frumos. Abunda in personalism. Trenul nu era accelerat, era personal, cu siguranta. Mi-a amintit de o vorba spusa de Tournier: la chestiuni personale, raspunzi nu cu teorii, savantlacuri, doctrine, morale. Raspunzi tot cu chestiuni personale.
    .
    Asa ca, doua chestiuni. Una: dintre doua rele, pe care ai alege-o? 1) Sa plece trenul tau, dar sa vina totusi altul cu care sa poti parcurge exact acelasi traseu. 2) Sau sa urci in trenul gresit… si sa fii nevoita sa cobori la un moment dat.
    .
    A doua chestiune e mai personala. Imi amintesc de o povestioara lacrimogena cu trenul. Desi o stiam pe de rost, tot plangeam cand o auzeam. Cand se lua curentul si nu puteam face mai nimic, nici teme pentru scoala, mami ne strangea in camera ei si ne repeta povestea cu fetita care a ramas fara mama si a urcat in tren. Cand a intrebat-o controlorul de bilet, ea a dat din umeri si l-a intrebat: „Trenul asta merge in cer?” Si povestea continua… dar eu ma opresc. Cand venea curentul, eram toti cu ochii inlacrimati.


  4. Mulţumesc, Alex,
    toamna ne cuprinde. Însă nu e doar toamna de vină, ea e doar un cadru. Gările sunt multe, oamenii poate e bine să fie uneori grăbiţi. Dacă nu sunt, rămân în urmă. 🙂
    .
    Dacă toate drumurile duc spre… cer, atunci m-am scos şi eu. 🙂


  5. Rodica,
    sigur că există şi toamne dincolo de gări. Îmi place toamna; toamna caldă, neîncepută prea serios încă. Cea cu raze de soare încă seara.
    .
    Dar câteodată se suprapun gările cu toamnele şi atunci dau… castane. 😀 Mă bucur de toamna ta. 🙂


  6. A.Dama,
    m-am emoţionat rău spre sfârşit. 🙂 Mi-ai amintit de o povestire pe care şi eu o citeam când eram mică. Şi cam la fel reacţionam şi eu. Nu îmi amintesc foarte exact cum erau evenimentele, dar ştiu că vroiam să tot chimb cursul povestirii. Aşa făceam eu şi cu filmele pe atunci. Dacă nu se terminau după cum îmi doream, mă apucam să imaginez un alt final. 🙂
    .
    Apoi, mulţumiri pentru ce ai spus. Problema pe care o ridici e rezolvabilă într-un singur mod. 🙂 Ceva nu e ok. 😀 Da, bineînţeles că prefer un alt tren care merge pe acelaşi traseu. Dar acelaşi traseu ar însemna acelaşi tren. 🙂 Însă cine ştie? Prefer să-mi las acum imaginaţia să îmi spună că orice e posibil. 🙂
    .
    Pică bine personalismul. 🙂


  7. Si eu ma bucur de castanele tale…Imi amintesc ca…in drum spre liceu, in tinerete, ne afundam toamna pantofii in frunze argintii de la castanii de-alungul strazii…

    Si nici peronul nu-i un loc strain…doar ca mi-am terminat lacrimile acolo…data viitoare …”acceleratul vine, ce merge catre cer…” Si am loc la fereastra…


  8. 🙂
    Când eram de grădiniţă, aveam un coşuleţ pe care îl duceam cu mine şi, pe drum, erau castani mulţi. Mă opream la fiecare castană căzută să o culeg şi să o pun în coş până se umplea coşul. Nu rezistam niciuneia, aşa frumoase mi se păreau. Şi căutam pe cele mai lucioase şi erau foaaarte multe. 🙂


  9. Momentele frumoase vin in viata asa de pe neasteptate…pe unele le-am tratat cu atita nerabdare si indiferenta…

    Uitindu-ma in urma le-as culege acuma cum l=culegeai tu castane…si n-as rezista la nici una…asa de frumoase mi se par. Mi-amintesc si de felia de piine cu unsoare din copilarie cu placere…Imagineaza-ti acuma sa maninc piine cu…colesterol…

    Am in gradina un visin mititel…ala imi aduce aminte de buna care avea visini in gradina…si pina si gistele astea doua ce le am si-mi fac mai multa bataie de cap decit mi-ar trebui…sint tot un fel de simptom/ castane…amintindu-mi de gistele pe care le avea ea…

    Nostalgii de toamna…


  10. Suntem evanghelici si de curand am lansat site-ul crestin http://www.contracurentului.com pentru a-i ajuta pe gay-i care vor sa renunte la homosexualitate. Cautam colaboratori pastori, psihologi si psihiatri crestini care sa ofere consiliere homosexualilor dornici de schimbare din bisericile evanghelice, dar nu numai. Dorim sa stim daca sunteti de acord sa facem schimb de linkuri.


  11. Rodica,
    🙂


  12. Si mie-mi plac mijloacele de transport in comun; uneori luam troleibusul doar ca sa „umflu” de optimismul transmis… e greu sa explic aici toate ingredientele acestei afirmatii!
    Camix, eu cred in a 2-a sansa si Elena – A doua sansa – crede si ea, nu-i asa?
    daca nu vine trenul, vine elicopterul, daca nu-l prinzi nici pe ala…e ca in bancul cu baptistul ce a murit inecat pe acoperisul casei pt ca a zis ca DOMNUL il scapa si n-a acceptat nici un ajutor, iar in RAI , EL i-a spus ca pana si elicopterul l-a trimis ca sa-l scape si n-a acceptat…. 😀


  13. Ştiu bancul, periculos! 😀 La el mă gândeam şi eu. 🙂 Nu ştiu câte şanse, poate una, poate două, poate mai multe, poate niciuna.
    *
    Cu troleurile voastre, am avut probleme acum câţiva ani; se balansau teribil de tare dintr-o parte în alta, de trebuia să mă ţin cu mâini, picioare, tot ce aveam ca să nu plonjey pe undeva. 🙂 Vara asta au fost cuminţi.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: