h1

Ni se merită cultura?

Septembrie 26, 2008

Am primit undă verde că pot alege cărţile pentru sponsorizarea de 100 euro pentru profesori. E o idee foarte bună – printre puţinele idei bune din ultima vreme (sau dintotdeauna?) din educaţie. Ca anul trecut, am fost anunţaţi tot cu întârziere că trebuie să cheltuim şi să ducem facturile. De fapt, eu am fost anunţată doar că profesorii din unitatea unde am predat deja sunt în proces de cumpărare. Şi anul trecut s-au precipitat lucrurile. Nu înţeleg care e marele secret de nu pot să anunţe din timp sau marea grabă de a fi cheltuiţi banii şi predate facturile până în data de… nu ştiu cât. Dacă nu s-au grăbit să dea undă verde la cumpărarea cărţilor, de ce se grăbesc să colecteze facturile?

Ah, o paranteză căreia nu pot să-i rezist nicicum. De la contabilitatea unităţii în care predau în acest an, ni s-a spus că nu ni se decontează transportul. Distanţa e de 80 km. Pentru că regulile sunt următoarele: nu se decontează transportul pe distanţe mai lungi de 50 km. Undeva mi se fracturează inteligenţa. Cică pentru că se presupune că nu se poate face navetă pe distanţă mai lungă de 50 km. Logic. Dar de împărţit posturile pe o distanţă mai lungă de 50 km nu reprezintă absolut nici o problemă. Paranteza irezistibilă încheiată.

E drept că eu aveam unele cărţi în minte deja cu multă vreme înainte de a primi undă verde pentru cumpărături. Care e chestiunea cu unda verde: personalul de la contabilitate nu ne încurajează să pornim la cheltuit fondurile pentru carte înainte de a avea confirmarea din partea celor de sus că facturile vor fi decontate, în fiecare an se depun cererile de primire a celor 100 euro şi se aşteaptă aprobarea lor. (Mă) Întreb şi eu: nu e deja o lege stabilită aceasta? De ce e nevoie în fiecare an să zgrăcinăm la cei 100 euro (ca şi cum nu au fost de acord prima dată), să cerem, să aşteptăm marea decizie finală ca şi cum am aştepta hotărârea asupra propriei vieţi? Dar, în fine, se acceptă şi aşa, iniţiativa este foarte utilă, chiar dacă punerea ei în aplicare mai are lacune.

Am ales. Deşi second thoughts intervin aproape de fiecare dată. Enciclopedia aş fi dorit-o mai cuprinzătoare şi am cam regretat că nu am ales dicţionarul ilustrat. Însă, una peste alta, sunt mulţumită.

*

*

M-am gândit de ceva vreme care e problema cu librăriile care devin tot mai puţine. Pe centru, s-a desfiinţat acum câţiva ani una din cele mai mari din oraş (sau chiar cea mai mare). E drept că s-a deschis o alta mai jos, însă aceea s-a transformat în… farmacie. O altă librărie, aproape de casă, unde mergeam des când eram mică şi unde îmi plăcea să intru şi să-mi cumpăr ba radiere, ba coperţi… s-a desfiinţat şi ea acum câţiva ani.

Care sunt cele mai de succes localuri şi magazine în ultima vreme? Văd o mulţime de baruri care se deschid şi, nu că ar trebui să fie culmea?, nu dau faliment ca librăriile. Farmaciile sunt altele în capul listei celor care se tot deschid. Din ce în ce mai multe, pe fiecare stradă ai Sensi Blu. De preţuri nu mai spun, că se văd cu ochiul liber.

Deci atunci… prima dată mergi la bar şi îţi faci organismul praf, apoi intri la farmacie şi încerci să repari cu mai mulţi bani ceea ce ai stricat la bar. Sau altfel? Oricum, acestea două par a avea o conexiune… aproape organică.

Librăriile se închid pe măsură ce se deschid aceste alte… alternative. Pentru că devin alternative, de fapt, la… cultură. Şi costul cărţilor determină proasta cumpărare de cărţi, însă şi dezinteresul… Prea mulţi se descurcă prea bine fără carte. Îţi spun copiii: „Nu ne mai stresăm cu învăţatul, ce facem şi dacă terminăm o facultate? Ajungem profesori? Mergem în nu ştiu care ţară şi câştigăm de atâtea ori mai mult. Ni se merită să învăţăm?”

Anunțuri

15 comentarii

  1. Of, Cami, ai adus aici în discuţie câteva aspecte destul de triste. Păcat că cine ar trebui să le cunoască, să le audă şi să le rezolve…nu o face!
    Naveta este un lucru tare greu. Dar să fii nevoit să mergi mai mult de 50 de km şi să nu ţi se deconteze? Greu! Tare, tare greu şi nedrept. Mai eşti bun de ceva după un aşa drum? Ştiu ce înseamnă naveta, dar nu chiar la asemenea …”dimensiuni” (=distanţe). Îmi amintesc şi de o întâmplare hazlie. Era iarnă şi am nimerit un autobuz cu multă căldură. Am vorbit mult cu vecinul de scaun, până am adormit amândoi. Când ne-am trezit…trecusem de destinaţie! 🙂
    Programul cu 100 de euro este bun, într-adevăr. Să poţi să-ţi iei acele cărţi de care ai mare nevoie, e un lucru bun. Păcat că şi aici unii nu vor să înţeleagă nimic! Aş fi vrut să amintesc unele cazuri, dar…mai bine nu! Anul trecut am fost la Bucureşti, la Librăria Eminescu. Am plecat de acolo după… 4 ore de răsfoit toate rafturile, cu două sacoşe pline. Am fost tare mulţumit. …. Primesc apoi o întrebare „colegială”: ” da’ ce faci cu toate cărţile alea? Mai bine îţi luai ceva „folositor”!!!??
    Puncte de „vedere”…
    E păcat că librăriile ajung …altceva decât librării! Aveau farmecul lo vechile librării. Mirosul acela de cărţi noi, de papetărie…O mireasmă pe care o simt şi acum în suflet. Emoţia cu care descopeream cărţi noi, pe care le doream cu ardoare şi le citeam pe nerăsuflate.
    Păcat că mulţi din tinerii de azi nu mai ştiu bucuria lecturii unei cărţi bune. Unii chiar se şi laudă că….nu citesc niciodată!
    Mi-am amintit de celebra colecţie „Biblioteca pentru toţi” (oare mai există aşa ceva?) în care cărţile erau doar 5 lei. Şi erau cărţi bune! De ce nu s-or mai tipări în acel format şi la un preţ atractiv. Azi se tipăresc în format de lux şi rămâi doar cu admiratul…
    Apropo de ultimul paragraf din articol. Le-am urat unor „demoazele” simandicoase să ajungă bune profesoare. Au luat-o ca pe-o ofensă! De parcă le înjurasem. Pt că e prea greu, mi-au spus pe urmă, să îţi „baţi capul cu toţi proştii”. Cam aşa percep unii dintre dragii elevi eforturile dascălilor lor…
    Şi totuşi…merită să înveţi toată viaţa!


  2. Cind stocurile isi pierd valoarea, cind real statul ( casele ), au ajuns la o frintura din valoarea ce o aveau cu citeva luni in urma…cind tot ce este material nu mai pretuieste nimic…exista o singura investitie care ramine totdeauna ceea ce este…o investitie. Se merita sa investesti in ceva ce nu isi pierde valoarea niciodata?


  3. cum ar spune Dl. Isus? …omul nu se hraneste numai cu paine…nici nu se vindeca doar cu medicamente…are nevoie si de cuvinte, si mai cu seama „orice cuvant care iese din gura lui Dumnezeu”

    merge bine negru cu verdele de sus. imi place 🙂


  4. Stilul de viata la noi, este dominat de satisfacerea unor nevoi primare, de fapt la nivel de natiune ne satisfacem doar nevoile fiziologice(Abraham Maslow), acest fapt indica starea in care ne aflam. „Evolutia” natiunii la nivel global, a fost de fapt un regres intelectual si moral, in favoarea promovarii nonvalorilor.

    O natiune se dezvolta armonios in momentul in care se dezvolta pasiunea pentru religie, arta, cultura. Majoritatea dintre noi detesta aceste segmente, dar prefera sa isi petreaca timpul liber in fata televizorului vizionand, stiri de „senzatie”, show-uri realizate doar de oameni a caror inteligenta poate fi pusa clar sub semnul intrebarii, iesiri la un bar din localitate sau din alte localitati.

    Sistemul actual incurajeaza o degradare de acest fel prin foarte multe elemente de felul incurajarii cumpararii cartilor in valoare de 100euro, dar condimentate cu acele asteptari ale aprobarii de la nivel inalt, returnarii chitantelor, incadrarea intr-un timp stabilit in mod umilitor de catre ei.

    Acest element in jurul caruia ai deschis discutia, este o piesa dintr-un puzzle de dimensiuni foarte mari, care la nivel de ansamblu descurajeaza inclinarea spre dezvoltarea culturala si intelectuala a natiunii. Noi suntem obisnuiti sa acceptam tot ceea ce ni se da de sus fara macar sa ne gandim ce sta in spatele acestor lucruri.

    Am surprins o discutie a unor persoane despre ratiunea taxelor si a impozitelor pe care trebuie sa le platim. Ei incercau sa gaseasca logica taxelor, dar au ajuns la a le privi ca pe un lucru normal, ca pe niste elemente existentiale. In realitate lucrurile stau altfel, manualele de contabilitate, afirma ca logica creerii taxelor si a impozitelor este aceea de a acoperi niste gauri in bugetul guvernului. Deci nu sunt nici logice, nici morale, nici vitale, impozitele si taxele ci sunt derivate din niste nevoi ale bugetului de stat. Ori stim foarte bine ca bugetul de stat are scurgeri masive in dezvoltarea averilor celor implicati in politica, deci nimic moral, nimic de bun simt in logica creerii taxelor si impozitelor, ci doar o sursa de cheltuire a salarului nostru – dar o cheltuiala exagerata comparativ cu ceea ce solicita alte tari.

    Oamenii sunt prinsi intr-un uragan al dezorientarii,frustrarii, obligatiilor, salariilor precare, astfel e normal ca sa se dezvolte barurile si farmaciile si nu librariile sau locurile de cultura si religie 🙂


  5. NI SE MERITA era la misto, nu?


  6. Nu stiu daca peste tot au inchis librariile… La noi, le-au inchis pentru ca nu erau rentabile. Felul in care erau organizate tinea de fostul regim. Salariile platite „centralizat”, cartile veneau intai la „Centrul de librarii”, apoi erau distribuite in fiecare unitate. Hm. De cate ori n-am mers sa iau carti pe sub mana de la Centrul de librarii? 😀 Dupa revolutie, forma aceea „centralizata” de comercializare a cartilor si rechizitelor nu a mai fost convenabila. Nu a investit nimeni intr-o astfel de afacere. Pentru spatii, era nevoie de chirie. Oamenii trebuiau platiti. Dar nu se merita. Au aparut si in locul alimentarilor vechi ABC-urile. In ele gasesti (aproape) de toate, inclusiv caiete, radiere, truse de geometrie, acuarele etc. Mai putin carti…

    In schimb, barurile si farmaciile pe care le-ai pomenit, sunt rentabile. Chiria spatiului este asigurata, plata salariilor personalului de asemenea, plus ca exista un profit. Legatura facuta de tine intre „ma stric la bar”, „ma repar la farmacie” e doar o chestie de umor… Cat mai putem zambi cand lucrurile sunt de plans.

    Rentabilitatea culturii a devenit o chestiune personala. Sa fii impacat cu tine, cu pretentiile pe care le ai de la tine. Poti avea conturi grase si daca nu stii citi tidula de la banca. Poti face copii si daca nu stii gramatica. In nici un caz nu e o chestiune sociala…


  7. Eu zic ca se merita sa invatam. Vechiul proverb „Ai carte, ai parte” e valabil chiar daca unii sint destul de smecheri si stiu sa-si faca un cont in banca fara sa stie nu gramatica, dar pentru ce traieste. Nu milioanele de euro sau un palat pe Coasta de Azur conteaza pina la urma.


  8. @ Alex,
    într-adevăr, e mult. Nu voi face naveta în fiecare zi, pentru că e imposibil, mai ales şi cu clase la seral (care mi s-au dat pentru a mi se putea reduce numărul de zile). Însă „investiţia” tot multă va fi. Şi autobuzul nostru e cu căldură şi cu aer condiţionat când e nevoie. Tare faza cu adormitul vostru. Încă nu ni s-a întâmplat. 😀 Dar nu m-aş supăra să mă ducă mai departe, până în Deva (acolo ar fi destinaţia ultimă).

    Cu cărţile… vezi? „ceva folositor”. Pentru fiecare, folositor înseamnă altceva. Aşa suntem.
    Da, spui bine cu tipărirea cărţilor sub forme mai puţin pretenţioase, dar nu ne mai gândim la ce e mai rentabil pentru cumpărători.

    @ Rodica,
    da… Valoarea a devenit ceva foarte relativ. Ceea ce e valoros pentru mine nu e valoros şi pentru vecinul meu. Şi trebuie să descopere fiecare ceea ce e valoros, iar dacă valorile coincid, atunci se realizează ceva.


  9. @ Călătorr,
    mă bucur că îţi place designul. Am căutat prea mult şi am găsit cam puţin faţă de ce doream. Preferam să exsite nişte design-uri care să aibă mai multe opţiuni de personalizare: de la lăţimea paginii, la numărul de coloane; de la culori la imagini de header.. etc. Poţi alege, de regulă, ceva gata gândit de alţii sau poţi optimiza un singur aspect la design. Creativitatea nu ne-o lasă în seamă, din păcate. 🙂 Dar ăsta îmi place destul de mult ca să rămână o vreme.

    Da, nu numai pâine, nu numai medicamente 🙂 , nu numai bere, ci orice cuvânt şi mai ales Cuvânt!
    *

    @ Romi,
    ai punctat foarte interesant evoluţia şi involuţia accentului pe care îl punem, ca oameni, pe câte o nevoie sau alta din ierarhia nevoilor umane. Am ajuns să ne mulţumim cu cele mai de jos, cu primele nevoi şi am rămas acolo, pentru că tot timpul avem impresia că ele nu sunt suficient de bine satisfăcute.

    Şi nu ne dăm seama că, de fapt, ele sunt chiar prea bine satisfăcute, doar că acea satisfacţie care ne lipseşte nu mai trebuie căutată în acelaşi loc, ci la următoarele nevoi. Cele mai abstracte.

    Aşa e, mass-media nu caută să crească vreun interes al populaţiei pentru cultură. Luat în ansamblu, cel puţin. Că sunt unele emisiuni dedicate dsicuţiei pe publicaţiile recent apărute, că sunt emisiuni de teatru radiofonic etc., da, e drept. Însă sunt incomparabil mai puţine decât cele care promovează distracţia ieftină şi negânditul. Mai ales că, dacă pui lumea să aleagă între unele şi altele, nu e greu să ne dăm seama care vor fi alese de majoritatea.

    În chestiunea cu taxele… 🙂 e periculos aşa, pentru că atunci nu ne putem sustrage de la plata oricăror taxe către stat şi să trăim în el fără să ne simţim obligaţi să contribuim cu ceva. Este foarte interesantă explicaţia pe care ai dat-o. Dar nouă ni se spune să dăm Cezarului ce al Cezarului… şi şi ce e al Domnului să îl dăm Domnului. 🙂

    Oricum, interesant.


  10. @ gadjodillo,

    păi nu? 🙂

    @ A.Dama,
    da, fondurile au devenit mai mari pentru unii şi mai mici pentru alţii. Pentru fiecare cum stătea cu profitul. Şi profitul ştim din ce iese…

    Păi, da, în final rămâne să depindă de fiecare ce hotărăşte în dreptul lui. De asta şi ridicam întrebarea dacă ni se (mai) merită cultura, ]ntrebare la care fiecare va trebui (sau şi-a răspuns deja) să-şi răspundă. E drept, nu e nevoie de cultură pentru supravieţuit. Pentru supravieţuit e nevoie de mult mai puţin. Depinde de fiecare cât doreşte şi ce anume.

    @ Cristina,
    aşa e, nu ar trebui să conteze. Acum, pentru unii contează. foaaaarte mult. E diferenţa dintre valorile care există şi cele care ar trebui să existe. la nivel mondial, nu cred că lucrurile se vor îmbunătăţi. la nivel personal, da! Din toată inima.


  11. pai da…
    noua NI se merita. altora, poate, nu LI se merita. eu traiesc si printre cei carora nu li se merita. mon frere, de exemplu, cind a auzit ca ma mut acasa cu tot cu remorca de carti, m-a intrebat, pragmatic: pai, le-ai citit o data? Si io: da, pe majoritatea. el: atunci, la gunoi cu ele… ce le mai tii? (ps: are doar 25 de ani…)


  12. Cami,
    trist e că și cei cu facultate (profesori și ei, de altfel), sunt împinși spre „străinătățuri”, unde câștigă de 3 ori salariul dascălului român, muncind – desigur – ca muncitor prin abatoarele capitaliștilor sau ca… grăjdar.

    Și am iubit cartea, și o iubesc și acum… Mă întreb însă dacă s-a meritat să o „studiez”, în loc doar să o „iubesc” în particular.


  13. Cami,

    iar chestia cu librăria personală a devenit de prost gust, chiar învechit. Acum locul ei este luat (furat, chiar!) de plasme și LCD.

    Noi, în schimb am rămas învechiți chiar și aici. Nu ne-am răbdat să nu ne cărăm cu avionul vreo 20 de cărți! Un gemantan a fost plin numai cu dânsele. Mă mir că ne-au dat voie la aeroport!

    E drept că pt românii ce locuiesc aici, și au uneori prilejul de a ne trece pragul, raftul nostru ticsit (acum) cu cărți pare ceva inutil și inconfortabil pt un spațiu așa de mic.

    Vezi, și nu mă rabd să mă gândesc: că, cu cărți sau fără cărți, tot aici am ajuns, adică la muncă în străinătate. Petru mine e destul de frustrant.


  14. Gadjo,

    🙂
    păi vârsta nu are neapărat de a face. Poate chiar foarte puţin. El, poate, e interesat de alte domenii care nu au de a face cu cărţile. Deşi toate domeniile ar trebui să aibă de a face.

    Şi eu trăiesc printre cei pentru care nu contează cultura. Dacă pot, încerc să modific părerea lor despre cărţi. Lumea nu se poate schimba, dar câte o persoană, două… dacă poate fi influenţată pozitiv de ceva din noi, Doamne ajută! 🙂


  15. Flori,

    deci ai fi preferat mai degrabă o specializare într-un domeniu mai profitabil decât în cel al literelor. E de înţeles. Eu mă trezesc că îmi doresc în fotografie acum. Şi în jurnalism probabil, deşi pentru asta nu ai nevoie neapărat de încă o facultate.
    Apoi, în domeniu, mi-ar face plăcere editare de text, lucrul cu textul de orice fel, text pentru reclame, advertising…

    E bine că aţi luat cu voi cărţi în română, pentru că pe acolo.. ioc. 🙂 Şi apoi, voi şi lucraţi de zor cu cărţi.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: