h1

Gogoşi de înghiţit

Octombrie 25, 2008

Am dat de o lecţie într-un manual cu „Top ten lies” (cele mai frecvente minciuni). Dintre care bineînţeles că am uitat în parte şi am reţinut doar şapte.

1. te iubesc
2. arăţi minunat
3. te sun mâine
4. mi-a fost dor de tine
5. nu am primit scrisoarea
6. nu mă simt prea bine
7. nu am fost eu

Unii elevi mi-au spus că cea mai frecventă, în cercul lor,  e „n-am fost eu”. Oare de ce? 🙂

Şi desigur că s-ar mai putea adăuga multe alte propoziţii la această listă. De aceea am şi prezentat-o, pentru a vă invita să o completaţi şi să-mi spuneţi pe care le consideraţi cele mai frecvente, cele mai uşor de rostit minciuni.

Dar cele mai greu de rostit minciuni?

Poate greutatea constă în persoana pe care o minţi mai mult decât în minciuna în sine? Iar importanţa persoanei creşte greutatea de a minţi sau o scade? Argumente ar fi de fiecare parte. Scade greutatea, pentru că vrei ca celălalt să nu ştie toate cotloanele proaste ale vieţii tale. Ba nu, creşte greutatea, pentru că vrei să fii sincer cu celălalt, pentru că merită sinceritate din partea ta. Deci which would it be?

Multe din minciunile trecute pe lista de mai sus sunt moduri politicoase de a evita un refuz. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc care e limita dintre politeţe şi minciună. Diplomaţia dusă la extrem poate da în minciună destul de uşor şi de insesizabil.

„Te sun mâine” ca să ne întâlnim, dar amândoi ştim că nu te voi suna, însă nu vreau să închei această seară în care te simţi bine şi care trecu oarecum şi pentru mine, spunându-ţi că ne vedem când ne vedem.

Personal, prefer un adevăr care trebuie (şi va fi, de cele mai multe ori, dacă e sincer regretul) iertat, decât o minciună care vrea să construiască un portret impecabil.

Anunțuri

8 comentarii

  1. Mi-ai dat o idee, Cami! Bună idee, mersi mult!
    Oricum, dacă ar fi să scriu singur 2 liste: cu cele mai uşor de rostit şi cele mai greu de rostit minciuni/neadevăruri/gogoşele, cred că mi-ar fi destul de greu. Nu cred că îi place nimănui să recunoască aşa ceva. Deşi derapăm adesea…
    Ai dreptate, din falsă „politeţe” spunem lucruri pe care nu mai împlinim. Promisiuni deşarte, complimente goale, cuvinte „zdrăngănitoare” şi doar atât…


  2. Aaa, stai puţin. Era vorba de minciuni care credeţi voi că sunt uşor de spus sau greu de spus. Nu pe care le spuneţi voi uşor sau greu. 🙂 E o oarece diferenţă.

    Dar e drept că toţi spunem.


  3. OK…americanii ii zic „white lie”…”minciuna alba” . Cred ca cele sapte de mai sus sint aceste minciunele care par ca nu fac rau nimanui si uneori chiar ii incinta pe unii mai creduli.

    Mie imi placea sa ii spun la te miri ce paparuda cind eram tinara ca-i sta bine cu ceva… doar ca ma distram sa o vad incintata si sa continue sa poarte ceva ce o facea sa arate ridicol…

    …Ce distractii mai trageam…pe seaqma asta…
    Stiu…nu-i frumos!!!

    Dar acum, ca emigrant am folosit una care la inceput n-a fost minciuna…spuneam ca nu inteleg…cu vremea am ajuns sa inteleg…si inca foarte bine…dar fraza asta citeodata ma mai scapa din cite o situatie…

    N-ati facut niciodata pe „prostu”…?


  4. Toţi au făcut, asta spusesem şi eu. Nu este unul care să fi scăpat. Da, tocmai de aceea, că ne scapă din câte o situaţie. Pe noi mai mult decât pe alţii. 🙂 Dacă i-am scăpa pe alţii, ne-am mai putea justifica.


  5. „Mi-am făcut tema” – când nu mi-am făcut-o!
    Şi, la răspuns, improvizat cu graţie… Dacă nu te chema la catedră cu caietul, scăpai ca prin urechile acului. 🙂


  6. 😀
    A.Dama,
    tare. Da, se întâmplă. Am avut aşa un elev care s-a afirmat că vrea să răspundă, să răspundă. Îi spun că sunt de acord. Apoi îi cer şi caietul să mă uit prin el. Imediat s-a înmuiat. Nu-i stătea în fire, numai dacă ceva foarte grav urma să se întâmple. Aşa că rapid mi-a spus că.. de fapt, poate nu mai vrea să răspundă, totuşi, că o lasă pe altă dată. Prima dată nu m-am prins. Eu insist. El, la fel, timorat, că preferă să răspundă altă dată. Atunci am priceput. Vroia 10 curat. 🙂


  7. cum procedezi cand cineva te tine la telefon o jumatate de ora de ti se inroseste si creierul, nu doar telefonul?
    Cand te mai suna, ca sa nu-l ranesti, spui: „scuze suna cineva la usa”!
    Nu e corect din punct de vedere al minciunii, dar e mai bine sa-l ranesti, spunandu-i ca nu esti tomberon ca sa preiei toate problemele altora…


  8. Disa,
    eu nu am dat neapărat un standard de urmat de către ceilalţi. Vorbeam de felul în care prefer – de cele mai multe ori – să fiu tratată. Nu adevărul fără dragoste – am scris odată despre asta -, cele două pot şi trebuie îmbinate.

    Eu mai degrabă ridicam problema graniţei aproape insesizabile, uneori, între diplomaţie şi minciună.

    Şi ca să fiu şi mai clară, cred că sunt minciuni preferabile adevărului. Atunci când îl salvezi pe celălalt de o situaţie gravă (nu când îl salvezi de la urmările acţiunilor lui proaste, pe care trebuie să le suporte), de exemplu. Dar asta e altă discuţie.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: