h1

Curată hoţie

Octombrie 30, 2008

Luni

Oboseală. De pomană. Cel puţin asta e impresia. Nu s-a realizat adaptarea încă. Va mai fi nevoie de timp destul pentru aşa ceva. Sigur, s-a produs o anume obişnuire. Există o familiaritate câştigată, însă doar una de suprafaţă, una care permite suportabilitatea.

În adânc, sufletul cere, fie multe timp în care să fie lăsat în pace pentru a se putea simţi în largul său şi a dori consumul în activităţi, fie schimbarea la starea iniţială, când nu trebuia să se adapteze.

Această ultimă variantă a rămas încă în conştient, puţin retras în spate – ce-i drept -, dar care revine la exterior de fiecare dată când procesul adaptării e îngreunat de evenimente solicitante, înghesuite una într-alta.

Se pare că atunci când se creează o anume senzaţie de oază temporară, atunci încep lucrurile iar să se agite, creând un veşnic cerc al acţiunilor care te ţin cu respiraţia sacadată şi cu ochii căscaţi.

Pe de o parte, vijelia asta faptică şi emoţională are o calitate (cea pe care îmi convine acum să o recunosc): ea fură noţiunea timpului. Iar această hoţie de timp îi face mai tolerabilă trecerea.

***

Marin Sorescu

Clepsidră

Nu ştiu dacă mă golesc
Sau mă umplu
Acelaşi bir de nisip
Şi aşa
Şi altmintrelea

Anunțuri

6 comentarii

  1. Îmi place mult expresia aceasta: „hoţie de timp”. Vreau şi eu să mă înveţe cineva cum se poate …fura timp! Că nu-mi prea ajunge…sau sunt eu prea lacom!
    Uite, mă gândeam că vremea asta splendidă de afară, ne mai dă prilejul de avea parte de câte o „oază temporală” din care nu-ţi mai vine să ieşi… Şi chiar nu mai simt nimic agitându-se în juru-mi. Rămân suspendat întru visare şi contemplare…
    Foarte frumoasă poza din header! O clipă încremenită din acest spectacol superb al naturii.


  2. Si eu „am furat” o zi…lunea trecuta…si am petrecut-o cu fetele mele…facind mai nimic; nu program nu plan, no expectations… nimic de realizat. Am dat impreuna o raita prin magazinele de jucarii si alte magazine unde mergeam noi cind erau ele mici…am incercat toate palariile ce le-am gasit si am mirosit toate cremele si luminarile…si am incheiat cu un lunch…

    Doar ca uitindu-ma inapoi mi se pare ca n-am pirdut ziua si nici n-am furat-o…ci am cistigat-o…
    Am pus pozele pe blog, si de cite ori ma uit la ele, imi amintesc de bucuria ce am avut-o carindu-ma dupa fetele mele…

    In rest…cred ca in epoca asta de fast everything si drive by…viata seamana cu un tren accelerat care trece prin statii uneori fara sa opreasca…parca mi-e dor de un tren personal, cu banci de lemn si cu cite un satean cu o desaga si o maicuta timida…vreun cetatean mai distins…o cucoana ofensata…
    viata…oameni, de care nu mai avem timp pentruca sintem intr-o misiune care incepe la leagan si se termina la cosciug…

    Cami…eu am crezut ca sint pe canapeaua for counseling acuma…asa mi-am dat drumul…sorry!!!


  3. Alex,
    mulţumesc, poza e făcută în faţa blocului zilele trecute. Mi-au plăcut razele de soare amestecate în culorile toamnei.

    Cât despre oazele temporale, îmi place să mi le creez sau cel puţin să îmi dau seama că sunt oaze, pentru că toşi avem parte de ele.

    De exemplu, una din ele e când vin acasă la mijlocul săptămânii şi stau până luni dimineaţa. Oază temporală îmi mai creez câtă vreme sunt la lucru în alt oraş şi reuşesc să am acces la internet. 😛


  4. pegînduri,
    bine ai făcut că v-aţi creat o astfel de oază; oazele petrecute cu prietenii sunt salvate în memorie de mai multe ori; o dată pentru fiecare minte prezentă. 🙂

    Cred că investiţia în oameni se merită, pentru am fost creaţi să ne iubim unii pe alţii şi să le facem ce am vrea să ne facă ei.

    Nici o problemă cu canapeaua, cu o condiţie: dacă a fost moale, totu’ în regulă. 😀


  5. Mesajul articolului mi s-a părut mult mai poetic în comparaţie cu titlul! 🙂 Dar m-ai făcut să-mi amintesc de Sorescu… de Shakespeare care s-a dus să moară puţin, de Eminescu cel ce n-a existat, de cafeaua amară pe care ştii să o faci tu, de sufletul care urcă la cer „pâş, pâş”…

    M-ai furat cu amintirile! Curată hoţie! 😀


  6. A.Dama,
    haaaaaaa 😀 Tare. Şi cu tilul, da, ai dreptate, titlul e mai rupt dintr-o sferă pragmatică, deşi poate nu în totalitate. Mai rupt din Caragiale.. 🙂

    Atunci mă simt cu obiectivul atins în ce te priveşte dacă am reuşit să te fur cu amintirile. 🙂 Dar să nu Tuşiti, aveţi grijă!



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: