h1

Sincronizare

Noiembrie 25, 2008

sincron

În vară, scriam în jurnal:

29 iulie

Singură home. Depus opţiunile. Îs 7 locuri. Eu a 9-a. Nu ştiu.  Aşa cum nu ştiu multe. Cele mai importante. Însă acum mi-i un somn… şi parcă nici un gând nu poate fi atât de grav sau de tragic încât să îmi tragă oboseala de pe faţă până mâine în zori. Iar dacă le rezolv acum, sigur la dimineaţă mă vor vizita alte 10 idei, mult mai gândite decât asta.

Fac şi eu o Istorioterapie ca să-mi revin şi apoi las pleoapa de sus peste cea de jos.

Nu mă grăbesc. Nu ajută nimănui să lămuresc cu orice preţ întrebările doar de dragul de a nu le mai avea apoi şi a putea spune că nu există măcinare. Fiecare are câte o măcinare măcar. Iar răspunsurile cele mai bune vin mai puţin atunci când le forţezi sau le împingi de la spate. Înţelepciunea nu se lasă împinsă de la spate. Ea are ritmul ei şi drumul ei. Ca să te întâlneşti cu ea, trebui să mergi în pas cu ea – nu mai repede, nici mai încet – şi s-o cauţi pe poteca potrivită.

**

Apropo de ritm, mă uitam odată la un meci de fotbal. Era de mult, pe vremea când aveam răbdare să mă uit la meciuri de la început la final. România juca cu cineva bun (însă, cu oricine ar fi, se aplică ceea ce urmează), comentatorul (unul deştept, dar nu mai ştiu care din ei) spunea despre jocul dezastruos în general al echipei noastre: „Noi avem un ritm lent, dar foarte lent. Şi nu reuşim să batem decât echipele pe care le putem aduce la ritmul nostru lent de joc.”

Graba de a rezolva problema doar pentru a nu o mai vedea în faţa ochilor nu soluţionează. Vorba fie între noi, rezolvată prost o vom vedea în faţa ochilor şi mai des decât înainte. Lentoarea – pe de altă parte – în a o rezolva o face (vorba lui Murphy) ori uitată, ori lipsită de necesitate any more.

Era o maimuţă într-un desen dintr-un ziar. Se aşezase într-un colţ al camerei şi gândea următorul lucru: „Şi uite aşa, când mă apucă cheful de muncă, mă aşez acilea şi aştept. Doară doară mi-a trece.”

Făcutul nelatimp e un făcut ratat. Am multe de felul acesta adunate. Avem multe de felul acesta adunate. Când sunt stresată de un lucru sau mai multe (de obicei aşa vin ele mai multe deodată, nu stau la coadă) şi vreau să realizez multe într-un timp foarte scurt, pierd ceva din mine însămi. Păsările zboară în cea mai armonioasă sincronizare.

Aşa că mă opresc şi îmi amintesc ce zi e, cum bate ceasul, mă uit la lumina de afară, caut să văd aerul cum se mişcă, să merg în ritmul lor şi îmi aduc aminte că nu mi se va da o povară mai mare decât pot duce.

Anunțuri

12 comentarii

  1. Crezi ca stresul incetineste puterea de gindire? Citeodata acelasi lucru pare urias cind sint obosita, ca a doua zi dimineata sa mi se para floare la ureche…

    Si apoi mi se pare ca parcurg pasii care ar trebui sa fie facuti fizic in mod mintal…parca vad cum de pilda acum imi fac bilurile si-mi platesc datoriile…Oh…cum urasc corvoada asta…chiar si cind am bani sa le platesc…

    Sigur ca pasarile alea pot merge in formatie…ele n-au de platit curent si apa si gunoi si canalizare si asigurare de masina si gaz si …vrei sa le adaug pe toate?
    Doamne…la tine in cer n-o sa mai avem de platit nimic, nu-i asa?


  2. Şi păsările. când obosesc, devin sincrone cu propriul lor cuib…, sau cu catargul vreunei corăbii, când le apucă în larg de mare… Asta, dacă le reperează la timp, atât catargul cât şi oboseala.


  3. Rodica,
    da, cred că stresul poate încetini puterea de gândire. Doar în doze mici are efect pozitiv; altfel, o mulţime de neplăceri. Ni se spune „nu vă îngrijoraţi” de ce veţi mânca, bea, etc. Câte neajunsuri nu rezultă din stresul zilnic?

    Păsările sunt doar o asemănare (nu o identificare); nu au de plătit curent, că stau în beznă noaptea; nici căldură, că stau în frig; nu au de dus gunoi, că stau pe crengi, în bătaia vântului. 🙂 Mai trebuie să-şi hrănească puii pe deasupra. 🙂 Nu mai continuu.

    La El în cer nu o să mai avem facturi, nu. 🙂


  4. Ionatan,
    sau sincrone cu propria moarte dacă nu-şi găsesc un cuib potrivit.


  5. Camix, cred că n-am putea duce povara zborului. Acolo, dacă nu mai dai din aripi, dacă nu mai lupţi, dacă depui armele, dacă nu ţii pasul cu directorul stolului, salut! Urmează picajul… definitiv.

    Bine că nu ni se dă să fim altceva decât ce (şi cât) ni se potriveşte! 😉


  6. Mă uitam la poza pe care ai pus-o aici. Mi-am amintit de mare, de sunetul valurilor, de un pescăruş curios care atâta mai mă „studia”., de răsărit de soare, vară….

    Mă gândeam şi la problema sincronizării. Mă simt cam desincronizat în raport cu timpul…Timpul se mişca mai repede decât mine şi nu pot să-l prind din urmă!

    Mai mă uit o dată la poză… Îmi place mult.


  7. Interesant e faptul ca zburind asa in formatie, ele sit mai putin solicitate fizic decit daca ar zbura singure. Apoi pasarea din fata este cea care duce zborul cel mai greui si periodic se muta la coada ca sa se odihneasca si alta ii ia locul

    Tot asa in lucrarea in Biserica ar trebui sa existe un astfel de sistem de lucru. In primul rind cind esti in formatie „zborul ” e mai usor presupunind ca ne rugam unii pentru altii si ne incurajam. Plus…fiindca sintem mai multi in stol, cea din fata duce greul taind aerul pentru noi care sintem dupa. Apoi trebuie sa fim intelegatori cu pastorul si cei din fata noastra pentruca ei duc mai multa responsabilitate decit restul. Si periodic ar trebui lasati sa se odihneasca.

    Si bineinteles daca credem ca singuri vom calatori mai usor pe lume…nu asta a fost intentia Domnului Isus…are si Biserica…sau ar trebui sa dea aceste beneficii pe care le au pasarile cind zbor in stoluri…


  8. A.Dama,
    da, bine că nu ni se dă peste măsură. Uneori avem impresia că am depăşit orice limită de rezistenţă. Nu-i aşa că, totuşi, mereu ne surprindem, rezistând mult peste limita pe care o credeam a noastră?


  9. Alex,
    de obicei şi eu sunt în urma timpului. Când, însă, mi se întâmplă să o iau înainte, e mai rău; dacă ies din formaţie înainte e mai obositor decât în urma ei.

    şi mie mi-a plăcut poza.


  10. Rodica,
    păi, dacă ne uităm la schimbul de „ştafetă” dintre ele, ar însemna că nu au un lider propriu-zis. Că fiecare e lider temporar. Chiar mă pune pe gânduri. 🙂 Aşa ar învăţa, poate, fiecare să respecte autoritatea celui din faţă.


  11. Good point! Cel din fata oboseste si de termina intr-un fel…are nevoie de odihna si noi resurse.

    Pacat insa ca in unele stoluri cel din fata se crede invincibil…poate ala e punctul slab al storului…


  12. Rodica,
    aşa se întâmplă în unele stoluri, din păcate. Însă a te crede invincibil înseamnă, de fapt, a te crede Dumnezeu. Last time we checked, era Unul singur invincibil. 🙂

    M-am mai gândit la ideea cu liderii. De fapt, scrie că nu toţi vor avea aceleaşi daruri. Rămâne de discutat, aşadar.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: