Fraţii mai mari sunt un scut pentru cei mai mici. Barează vântul responsabilităţilor, noutăţilor. Rămân înlocuiorii părinţilor când părinţii nu sunt acasă. Te trezesc dimineaţa – pe fond muzical – şi îţi dau de mâncare. Glumesc cu tine şi îţi vorbesc despre subiecte ce îi fascinează. Te duc la grădiniţă în ritm voios şi alert. Renunţă la unele întâlniri ca să îţi poarte de grijă.
*
Pe la 6 ani, învăţam să merg cu bicicleta. Mă descurcam deja binişor, dar erau câteva chestiuni pe care nu le stăpâneam; nu prea luam bine curbele şi era mai dificil să ţin linia dreaptă. Eram în faţa blocului, pe bicicletă. În faţa noastră drumul. În capătul drumului, venea o tanti cu plase mari şi grele. Îmi spune:
– Vezi, nu te uita la tanti aia, să nu dai direct în ea.
– Nu, nu dau.
M-am uitat drept în ochii doamnei, care nu se grăbea deloc. Cred că vă imaginaţi unde am aterizat.
*
Peste ani, îţi dezvăluie care-i şmecheria cu matematica şi ce înseamnă o logică. Înainte de examenul de intrare în clasa a 9-a, luasem ore de română cu o profesoară. La matematică, mă pregătise fratele meu. Rezultatul a fost că nota la matematică era mai mare decât cea la română; rumoare în tribune: „cum e posibil aşa ceva?!”. Mi s-a propus să trec la profil real înainte de începerea şcolii, dar m-am încăpăţânat că nu mă pricep la o mulţime de alte minunăţii ca fizica, chimia etc. Însă cine ştie…
Pasiunea pentru scrierile lui Eliade provine tot de acolo. Concentra informaţiile importante pe nivelul la care să pot pricepe şi prinde gustul. Suficient cât să-mi doresc să continuu. Read the rest of this entry ?