h1

O lume mai rea?

Decembrie 5, 2008

Într-o zi, în staţia de tramvai, o tanti săturându-se de aşteptat după mijlocul de transport, se întoarce către mine (care mă aflam la un pas de ea):

– Nu ştiu… lumea asta e din ce în ce mai rea, mai păcătoasă…

– Nu ştiu dacă e neapărat mai rea. Cred că e la fel de rea. Doar că suntem noi mai mulţi. Şi relele sunt înmulţite. Rea a fost dintotdeauna. Abel l-o omorât pe Cain şi era o singură familie pe pământ.

*

Asta e tendinţa. Să zicem că lumea e mai rea acum decât înainte. Decât atunci când eram mici, decât acum un secol, decât acum 2000 de ani. Nu ştiu dacă am dreptate. Să mă contraziceţi. Dar asta îmi îngădui să gândesc acum cu voce tare. Greşesc, nu acum. Am mai spus-o şi cu alte ocazii.

Ce-a fost va mai fi; şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: Iată ceva nou!, de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.” (Ecl. 1:9, 10)

Nu s-a omorât lumea în trecut? Încă de la creaţie. Nu se omoară şi acum? Prin toate mijloacele. Nu s-au înşelat oamenii în trecut? Nu s-a pretins Iacov a fi fratele lui? Nu se înşală şi acum? Pentru ce motive? Nu tot pentru acelaşi veşnic mare motiv: EU? „Eu” declanşează iubiri nebănuite.

Aşa că stau să mă gândesc dacă lumea este acum mai rea decât a fost vreodată în trecut. Sigur că este o diferenţă. Mare.

Procedura. Tehnica. Atunci, eram răi rudimentar. Astăzi, suntem răi în stil modern. Nu mai suntem nici măcar în „dulcele stil clasic”. Acum putem fura prin internet, din butoane. Sume mai mari decât se furau prin anii 30, când se spărgeau bănci. Daunele sunt mult mai mari. Păgubaşii – oameni tot mai bogaţi şi mai importanţi.

Lucrurile se fac mai subtil, mai ascuns, ca să se poată repeta mai des. Acum avem aparate, maşinării, presă, mecanisme de informare globală. Desfăşurăm în 5 minute ce pe atunci se efectua în luni de zile. Da, sigur că s-au schimbat multe: de la viteză la tehnică, la calitate, la mărime etc.

Dar oamenii, în interiorul lor, în adâncul lor, sunt diferiţi?

Aceleaşi cicluri se repetă în lume. Aceleaşi curbe ascendente de dezvoltare mondială urmate de hăuri, în care nu mai ştim de unde ne culegem şi cum ne redresăm. Aceleaşi modele de gândire, doar că acum avem cuvinte şi concepte mai complexe, putem epata mai evident.

Suntem la fel de răi. Doar că acum suntem răi îmbunătăţiţi, stilaţi.

Bine mai zicea:

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

[…]

Mi-ar plăcea să spun că, de aici încolo, mai rău nu se poate. Ba întotdeauna se va putea şi mai rău de atât. Avem imaginaţie multă pentru asta. Suntem genii. Dacă am ajuns până acum atât de departe, care ar fi „pronosticul” pentru şi mai departe?

Anunțuri

11 comentarii

  1. O simplă întâmplare din staţia de tramvai a dus la atâtea gânduri profunde…
    E lumea mai rea într-adevăr? Ai răspuns atât de bine, Cami! Mai mult decât clar. Mă gândeam însă că atunic când suntem mici, la vârsta copilăriei, nu suntem chiar atât de „contaminaţi” de rău. Purtăm mai multă nevinovăţie, puritate în suflete, iar lumea ni se arată minunată! Totul e fascinant în jur, iar curiozitatea de copil ne împinge să descoperim toate aceste minunăţii.
    După ce mai creştem, această percepţie inocentă a realităţii se îndepărtează de sufletul nostru. Începem să vedem mai mult răul şi chiar să-l facem. La bătrâneţe ajungem să strângem prea mult rău. Totul este …mult mai rău ca înainte, lumea e mai rea, nimic nu mai e ce-a fost! Şi e păcat că ajungem aşa. Mai sunt şi unii care se „păzesc” de acest pericol. Lumea e aceeaşi. Chiar dacă îşi mai schimbă „hainele” din când în când. Percepţia noastră asupra lumii e cea care se schimbă. Noi ne schimbăm şi prea mult în rău, din păcate.
    Zâmbetul şi râsul cristalin al copiilor, de ce oare dispare cu totul de pe chipul multor bătrâni?

    Aş vrea ca toată lumea din jur să râdă! Să râdem mult, cu toţi! Ar fi minunat! Am vedea lumea mult mai frumoasă…


  2. Alex,
    mulţumesc…
    Întâmplarea a avut loc mai demult, m-am mirat şi eu că mi-am amintit-o.

    Cu contaminarea copiilor, da, cred că ei nu au apucat încă să vadă atâtea (metode şi tehnici), dar înăuntrul lor… de ce spun aşa instinctiv „nu!” şi „nu vleau”? Natura umană păcătoasă li se transmite oricum. Iar, acum, cu toate poveştile pe care le aud ei, imaginaţia lor ai văzut cum a ajuns.


  3. Nu stiu daca lumea e mai rea, dar eu zic ca e mai egoista. Sau cel putin asa vad eu.


  4. Nu ştiu, Cristina. Posibil. Deşi eu văd atâta egoism şi în evenimentele de la începutul istoriei omului…


  5. Si cu toate astea Biblia spune ca in vremurile din urma va fi chiar mai rau…plus ca inainte de vremea internetului vestile ajungeau mai greu, mai tirziu sau deloc. Acuma nici nu s-a stins fumul ca vestea focului a ajuns de la un capat al lumii la celalalt.

    Uitati-va la razboaie…cind au ajuns stirile si imaginile razboaielor la restul oamenilor instantaneu…cum e acuma? Si oamenii erau mai privati. Acuma tot omul scrie o carte despre el, si cum lucrurile bune nu se vind, cele mai cautate stiri sau carti sint cele care prezinta lucruri negative. Este o cultura negativista…Si oamenilor le place sa umble, sa asculte, sa caute si sa vorbeasca de rau…


  6. Am păţit o fază cu o tanti care stătea în staţia de autobuz. Dar asta a fost demult, pe când eram studentă. Vine la mine aşa, din senin, şi-mi zice:

    – „M-am gândit la o invenţie! Cum ar fi să existe cutii mici, puţin mai mari decât pachetul de unt, în care să se introducă un sistem de răcire, ca să ţină untul rece şi pe caniculă”.

    Aproape că n-am ştiut cum să reacţionez. Am ascultat-o în continuare, dar nu-mi găseam cuvintele.

    Subiectul acesta al răutăţii e provocator. Cât de răi puteau fi oamenii, de S-a hotărât Cel de Sus să trimită potopul, să-i şteargă de pe faţa pământului? Erau creaţia Lui, şi totuşi, au ajuns strigători la cer cu păcatele lor.

    Dacă acum e „mai” rea lumea, poate nu avem răspunsul exact. Însă vedem cum se propagă răul cu mai multă repeziciune, cu viteză din ce în ce mai mare. 😦 E tot mai greu de realizat un obiectiv ca sfinţirea noastră.


  7. Am auzit ieri la radio pe Jonny Tarra, spunind ca asa cum stelele se vad mai bine cind e noaptea mai intunecata , asa si lumina noastra ar trebui sa fie mai vizibila datorita rautatii ce se afla in jurul nostru…


  8. Rodica,

    da, vitezele s-au schimbat uimitor de mult. Şi asta nu ne aduce numai bine. Însă aduce şi bine. Depinde de mulţi factori.
    E şi asta o provocare să folosim toate mijloacele de care dispune acum lumea într-un mod pozitiv.


  9. A.Dama,

    haioasă păţania. am avut şi eu faze de genul.

    da, aşa e. e tot mai greu să fii sfânt, tot mai greu să creşti copii normali. Lucrurile sunt, într-adevăr amplificate, după cum ziceam. Suntem – pardon, oamenii sunt – tot mai emancipaţi şi deschişi la minte; mai inteligenţi şi logici. Inima… aici nu sunt aşa sigură.


  10. Citind comentariile de mai sus, mi-a venit aşa… un gând. Şi nu vreau să vorbesc despre alţii, ci gândindu-mă la mine: am ajuns să avem tot mai puţină răbdare să-i ascultăm şi pe ceilalţi.Dacă subiectul cu care suntem abordaţi este …neinteresant sau pueril sau stânjenitor (uneori), caraghios, stupid, aiurea..etc, repede vrem să „scăpăm” de interlocutorul incomod. Ne este tare greu să sacrificăm câteva clipe pentru aproapele care vrea şi el puţină atenţie, puţină comuniune. Doar puţină, nu cine ştie ce. Şi pentru că nu ştie cum, intră în vorbă cu primul întâlnit în cale.
    Nu mai vorbesc de nerăbdarea când vine vorba de cei mici.De multe ori îi respingen din start şi mult mai greşim. Am observat că dacă reuşesc să am răbdarea şi bunăvoinţa să-i ascult pe ceilalţi, mă simt mult mai bine. Dacă văd un zâmbet mulţumitor pe chipul celulalt, îmi trece nerăbdarea şi ispita respingerii.
    Faină tare faza cu „invenţia” pt pachetul de unt! 🙂 Dacă doamna avea în gând ceva inovator, ce să-i spui? Bună idee!


  11. Alex,

    nu avem răbdare, drept. Mă găsesc de multe ori în situaţie. Uneori pur şi simplu nu am chef. Alteori, sunt pe fugă şi chiar nu pot sta. Alteori, am gânduri mai puternice care mă macină şi nu mă pot concentra şi nici nu pot face efortul sau nu am dispoziţia. Vezi cu câte scuze (mai mult sau mai puţin viabile) vin! 🙂

    Suntem tentaţi să vorbim mai mult noi. şi, atunci, după cum observa Unamuno, dialogul dintre două persoane devine o succesiune de monologuri. Fiecare îşi spune povestea lui, fără a fi interesat sau a asculta ce spune celălalt.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: