h1

Un fix

Ianuarie 15, 2009

Drumul spre casă rapid şi noros. Nevoie de somn – o cronică acutizată; sau poate doar exagerez, aşa cum fac cei care scriu şi publică (sub o oarecare formă); ar trebui să spun „exagerez ca ziariştii” (dar mă vor înjura ziariştii).

Urechile mi-s aglomerate de manelele din autobus, dar de fiecare dată încerc să le înfund cât de bine pot cu difuzoarele de la mobil, unde aleg un post de radio. Unul cu muzică de non-manele. Am început să judecăm muzica în două dimensiuni: manele şi non-manele. Nu e semn bun acesta, pare-mi-se mie, nu-i aşa? Şi totuşi, printre pauzele dintre melodii sau ştiri radiofonice, tot se strecoară maneaua ca un adevărat maestru al persuasiunii şi enervării.

Între imaginile de pe geam care fug ‘în spate’ cu viteză, o imagine care mi-a rămas înrădăcinată. Deşi dură doar fracţiuni de secundă.

Un copac. Un copac mare, vertical, oarecum dur, dar nu violent, serios înfipt în pământ, de neclătinat. Nu atât încăpăţânat, cât ferm. Gol de frunze, dar plin de lemn. Nu-ţi dădea impresia că i-ar lipsi vreun veşmânt. Ramuri solide şi fără culoare, dar ramuri stabile. Elegant în duritatea lui, liniştit în severitatea probabilă a scoarţei lui. Posibil în vârstă după diametru, dar nu pe moarte. Asimetric construit, dar echilibrat. Relaxant de asimetric.

Fixul copacului, sigur. Fiecare are fixul lui. Sau o grămadă.

Ciudat cum o plantă poate da un sentiment de stabilitate. Un fix al frumuseţii. O idee de etern văzută într-o clipită, cu ochii întredeschişi, în graba vieţii umane.

73667105

Anunțuri

4 comentarii

  1. He, he, dragă Cami, ce tablou familiar pentru orice navetist descrii tu aici! Am făcut şi eu destulă navetă. Şi ca elev, dar şi acum. Până anul trecut. Cu muncitori transpiraţi şi obosiţi şi cu mulţi elevi lipsiţi de orice bun simţ, care puneau telefoanele să urle cu manele şi ocupau repede scaunele, lăsându-i pe cei bătrâni să stea în picioare.

    Ca şi tine, ascultam radio de pe telefonul mobil şi mă lăsam într-o plăcută amorţeală şi chiar mai trageam şi un pui de somn, câteodată. Odată chiar am adormit mai tare şi am trecut de destinaţie cu o staţie 😀 … Întâmplări..

    Mă uitam pe geam la copaci, admiram când era cer senin răsăritul de soare ce strălucea peste lacul Amara…apoi începeam programul obişnuit, parcă mai încărcat sufleteşte.

    Frumos ai scris despre acel copac. Imaginea lui…”înrădăcinată” în minte…


  2. Alex,

    e aproape navetă, dar nu tocmai. Stau jumătate de săptămână acolo, apoi revin acasă. De aici absenţa mai vizibilă sau nu neapărat în prima parte a săptămânii.

    La noi autobuzele sunt elegante, aer condiţionat vara, căldură iarna… Dar ideea de locuit în două locuri câte o jumătate de săptămână e obositoare.

    Tare faza cu adormitul prelungit. Pui alarma. 🙂

    Copacii sunt o pasiune de-a mea. Se pare că m-am trezit cu ea, pur şi simplu. Făcând poze. Erau reazem bun. 😀


  3. Camix dragă,

    Aşa se zice că se face literatura. Un amănunt din realitate, ba chiar spaţii mai mari din realitate, creează o impresie… care este mai apoi filtrată prin sensibilitatea creatoare a celui ce scrie…

    Da, un fix care se fixează cu multe frânghii nevăzute… 🙂


  4. Mulţumesc, sună prea frumos, dar eu încerc să mă apropii. dacă ar fi toate fixurile aşa productive! 🙂



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: