h1

Boboc

ianuarie 27, 2009

Acum un an, în 27 ianuarie, vorbeam cu mine cam aşa:

– Să încep blog, să nu încep? Ar trebui, îmi place să scriu; mă ocup de prea mult timp de întreţinerea unui alt blog şi deja m-am prea familiarizat cu ce e wordpress. Să scriu pentru mine, să scriu pentru alţii? Dacă încep, trebuie să continuu. Dacă îmi tună să renunţ, renunţ? Dacă nu-mi va mai plăcea, fug? Oricând îl pot închide. Dacă nu fac faţă, las baltă. Nu voi fi nici prima, nici ultima. Sper să nu o las baltă. Poate sunt chemată la asta pentru o vreme. Mă verific măcar. Unii mă vor critica, alţii înjura, alţii susţine, care cum. O să pot fi aproape de blogării pe care îi citesc şi vor putea şi ei să-mi fie mie. Oare mă vor citi? Şi dacă mă vor citi, ce vor gândi?

Sign up now

Asta se întâmpla acum un an. Îmi amintesc că am avut emoţii în prima zi după publicarea primului articol. Parcă eram în prima zi din liceu sau din facultate. Cu diferenţa că acolo ştii cine te vede şi te aude. Aici, ai o vagă idee pe lângă câteva cunoştinţe certe (unde mă ajută sitemer sau reacţiile oamenilor).

De exemplu, nu ştiam din proprie experienţă anumite comportamente, doar din văzute:

1. Că poţi scrie comentarii argumentativ şi respectuos şi să primeşti invective care au legătură mai mare sau mai mică cu ceea ce ai scris. Soluţie: să răresc intervenţiile acolo unde dialogul nu este dialog şi nu duce la un rezultat bun, indiferent de eforturi.

2. Că lumea te poate bârfi şi pe internet. E greu de spus „în lipsa persoanei”, că internetul e un ocean în care te poţi scălda din orice oraş. Însă sunt preferinţe de adunare la clacă unde se fac insinuări şi se aduc critici ca la o bârfă. Mai degrabă decât să ţi se spună direct cu bune intenţii, ca atunci când vrei să salvezi o relaţie, fie ea şi virtuală. Soluţie: uneori e bine să te faci că nu auzi tot ce se spune.

3. Că nu se răspunde la toate comentariile pe care le ai în alte locuri. Realizez că nu toţi au suficient timp liber şi că nu toate comentariile merită răspuns. Aşa că aici am încercat să mă detaşez.

oneBucuria numărul 1 a fiecărui blogăr este să primească reacţii. Acesta e primul semn că scrierile lui sunt citite. Că nu scrie degeaba. Că oamenii au o părere şi că vor ca tu să o ştii, fie că te cunosc personal, că te ştiu doar din poze sau că nu au idee de nici una din acestea. Mulţumesc tuturor celor care mi-au scris de-a lungul timpului. Reacţiile voastre au fost o mare încurajare să continuu. Aţi dat din timpul vostru să citiţi şi să îmi comunicaţi. Indiferent că eram la metri distanţă unii de alţii, la kilometri sau la mii de kilometri.

Unii au rămas într-un con de umbră, dar continuăm să ne scriem, alţii şi-au arătat chipul, pe alţii i-am cunoscut personal. Iar pe alţii îi ştiam de dinainte de întemeierea… wordpress-ului. De fiecare mă bucur. Cu oamenii e cel mai dificil şi cel mai fascinant de lucrat şi comunicat. Nu regret.

Bucuria imediat următoare e ca reacţiile să fie pozitive. Însă este foarte corect că cele critice ne ajută să progresăm. Am învăţat unele lucruri de-a lungul unui an, am învăţat şi din ale mele, şi din ale altora. Am stat mult în umbră până să mă hotărăsc să încep. Vroiam să semene cu mersul pe bicicletă; o dată învăţat, să nu-l uit, chiar dacă nu-l practic mereu. Mulţumesc pentru încurajări şi confirmări. Apoi mulţumesc pentru îndreptări. Din ideile diferite rezultă mersul înainte.

Nu am pomenit bucuria cu care începe orice blog, cu care continuă şi cu care uneori se termină sau datorită absenţei căreia se termină. Vizitele. Nu toţi cititorii vor să comunice impresii, dar faptul că citesc e important. Despre mulţi probabil nu am cunoştinţă (în afară de localitate); alţii îmi spun personal. Şi unora, şi altora le spun că apreciez şi mă bucur. Şi poate într-un viitor apropiat ne şi „auzim” public.

Mulţumesc Domnului că a îngăduit să ajung la un an. Sunt boboc.

Reclame

21 comentarii

  1. Camix,

    interesante impresiile tale dupa un an de blogging 🙂 . Vizavi de satisfactia cea mai mare a unui blogger – cred totusi ca parerile pot fi impartite 😉 .Nu toti prefera sa vada o multime de comentatori si vizitatori, unii prefera sa scrie, iar satisfactia vine din scris by itself si nu din raiting 🙂 .Senzatia este ca si la o construirea unei cladiri :

    – te bucuri ca o vad altii fiindca este grandioasa
    – sau te bucuri pur si simplu ca ai realizat-o si este a ta.

    Mult succes mai departe 🙂

    Apreciază


  2. Romi,
    mulţumesc pentru urări, mulţumesc şi pentru prezenţa de-a lungul articolelor şi pentru susţinere. 🙂

    Da, părerile pot fi împărţite. Cred că trebuie făcută o delimitare între scrisul care simte nevoia să afirme şi scrisul care nu simte neapărat nevoia de afirmare. Ambele au loc din plăcere. Blogul e rezultatul scrisului care are nevoie de afirmare şi feedback; altfel, s-ar desfăşura doar în mod privat. Din această cauză spuneam că sunt foarte importante reacţiile.

    În concluzie, importante şi satisfacţia ce vine din scris, şi din ceea ce rezultă din reacţii. Plus că se pot întinde discuţii în prelungire.

    Apreciază


  3. Bobocule!

    La multe comentarii! Și viață rodnică în lumea blogurilor!

    Știi, de aproape un anișor m-am lipit tare de vreo 4-5 bloguri. Ei bine, indiferent de cât de ocupată sau obosită sunt nu las să „apună” lumina peste laptopul meu, fără a verifica ce s-a mai scris nou pe blogurile mele de suflet, și – desigur – fără a citi noutățile. Timposibil e printre ele. Deși noi ne cunoaștem dinaintea „Wordpressului”, așa nu te-am știut. Și-mi place și așa!

    Fii mereu citiă și îndrăgită, bobocel.

    Apreciază


  4. Cami,

    Săptămâna viitoare vine și la mine tăierea moțului (care se ține la 1 an)!

    Apreciază


  5. Flori,
    mulţumesc şi ţie pentru urări şi pentru prezenţa ta aici. Fiecare prezenţă a contat pentru Timposibil. Mă bucur de ceea ce îmi scrii. Da, noi avem o cunoaştere în afara wordpressului. deci există viaţă şi outside wordpress! 😛

    Să ai şi tu o sărbătoare resimţită din plin!

    Apreciază


  6. Mulţi ani trăiască, laaaaa muuuulţi aaaani! Şi un buchet de flori virtual, dragă Cami! Aşa cum tot virtual cred că este tortul tău cu o lumânare! 🙂

    Mulţi ani înainte în lumea blogurilor. Şi la mai multe articole, teme frumoase, poze, melodii şi alte bunătăţi cu care ne-ai răsfăţat în lumea „timposibilului”. Este o lucrare frumoasă, o „operă” a generozităţii care te animă să dăruieşti dintre comorile sufleteşti şi celorlaţi, pentru ca bucuria să fie deplină.

    Numai bine ţie şi tuturor prietenilor de aici!

    Apreciază


  7. Boboc sau boboaca? 😀 Articolul tau mi-a amintit bobociadele la care am participat. E un moment important, un fel de treapta obligatorie pe o scara invizibila. Acolo, cei care sunt mai mari au un cuvant de spus. Asa ar trebui si aici, sa fie cineva cu doi ani de blogarit (macar) si sa iti acorde titlul. 😛

    In orice caz, iti multumesc pentru premiu, chiar daca iti multumesc cu intarziere. Mi-a placut si felul 1 – poza, si felul 2 – muzica!

    La multi ani cu inspiratie si… expiratie! Cea care ajunge la cititori si-i inveseleste sau ii pune pe ganduri.

    Apreciază


  8. Alex,
    mulţumesc pentru urare şi buchet. L-am pus în vază, desigur. Una virtuală, mare şi timposibilă, desigur. 🙂

    Iar prietenii mei, cărora le urezi să facă bine să recepteze. Roger that!

    Apreciază


  9. Observatorule,

    cu plăcere pentru premiu, sper că ai luat felurile pe rând, nu deodată. Nu de altceva, dar să nu se facă busculadă pe autostrada digestiei. 🙂

    da, titlul ar trebui să vină, în mod corect, de la cei mai experimentaţi în ale blogăritului (nu zic mai în vârstă, că pot fi şi mai tinerei 😛 ). Însă urările le primim de la toţi doritorii. Aşa să fie! Mulţumesc!

    Apreciază


  10. Am citit si eu cu curiozitate ce ai scris…tu esti mai „batrina” ca mine cu 6 luni…am invatat cite ceva …m-ai primit totdeauna bine…am gasit totdeauna un scaun virtual sa ma odihnesc si o ceasca cu ceai, sau cafea…aroma articolelor tale. Fie sa faci voia Lui si aici ca si in viata de toate zilele.

    Iti urez si tie sa ai mereu „destul”…asta este ultima urare care mi-a picat cu tronc…
    Blessings!!!

    Apreciază


  11. Rodica,

    mă bucur şi mulţumesc pentru urări! Te mai invit şi cu alte ocazii la câte o ceaşcă de cafea sau ceai, în funcţie de stare. 🙂

    Peste 6 luni, întorc urările. 🙂

    Apreciază


  12. 🙂 time flies !
    Imi place noul header, totusi ca ala cu soarele nu/i nici unul asa de expresiv 🙂
    Se pare ca ai suflat in lumanare si totusi arde, pana timpul va sufla 🙂 las sa arda mai departe… si sa ai si in „anul 2” timp sa scrii, ca reactiile vin ele.
    Asta/i urarea mea! 🙂

    Apreciază


  13. Călător,
    da, ţin minte că ţi-a plăcut întotdeauna acel header iniţial. Dintre toate încercate, pe acela continuu să-l consider cel mai artistic. În rest, simt nevoia de schimbări pe parcurs. Şi se mai întâmplă şi reveniri la origini. 🙂

    Mulţumesc pentru fiirea alături şi la sărbătoare şi pe parcursul anului prim. Îmi place urarea ta. Concentrarea pe rezultate nu e productivă. A vrea să dai ce ai mai bun, aceea da. Thank you. 🙂

    Apreciază


  14. hey, ce mai faci domnisoara timposibila? 😉 uite ca vin asa de rar pe aici ca nu mai stiu ce se intampla.

    salut, calatorru!

    Apreciază


  15. hey! era sa nu vad! ai re-atasat sloganul tau original! ok, that makes me happy!! 🙂

    Apreciază


  16. Hibiscus,

    domnişoara timposibilă scrie în continuare, mulţumim de întrebare. 🙂

    Sloganul a rămas slogan, fie că el era prezent sau nu. Cititorii blogului îl ştiu deja oricum şi îl văd chiar dacă el nu e. 🙂
    Dar de apreciat că ai observat.

    Apreciază


  17. Camix,

    Non-fiintarea blogului timposibil ar fi participat la saracirea blogosferei romanesti.

    Toate poemele tale imi deschid ferestre metafizice.

    Iti doresc buchete de bulbuci fericitori neofiliti.

    Apreciază


  18. Mulţumesc, Nae, eşti foarte drăguţ! 🙂

    Fie ca ferestrele să se deschidă şi în continuare la fel de larg.
    Am prins buchetele, n-a căzut nici unul pe jos. 🙂

    Apreciază


  19. Să fii alduită cu team-posibil! 🙂

    Apreciază


  20. 😆
    Foarte reuşit jocul! Abia aştept şi eu! 🙂 Foarte mulţumiri!

    Apreciază


  21. […] Am făcut 2 ani de blogging în 27 ianuarie şi am uitat. Aici am început. Mari emoţii, normal! Aici aveam 1 an. Emoţii mai mici. Acum am 2 ani. Deja îmi uit ziua naştere şi încep să râd. E un […]

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: