h1

Complicat de uşor

Februarie 4, 2009

simplicity

Detectivul amator Dupin este vizitat de către prefect pentru a-i prezenta un caz. A fost furată o scrisoare de mare importanţă din apartamentul unei anumite doamne de către ministrul D. Se crede că această scrisoare va fi folosită pentru şantaj. Prefectul a trimis deja poliţia în apartamentul lui D pentru a găsi scrisoarea. Fără rezultat. Au verificat mesele, scaunele cu microscoape, pernele cu ace; în spatele tablourilor, a tapetului, sub covoare. Nu au găsit nimic. Dacă poate detectivul amator Dupin face ceva…

După o lună, prefectul se întoarce la fel de stresat, tot în căutărea scrisorii. Acum oferă şi recompensă 50.000 franci. Detectivul Dupin îi cere să-i semneze cecul, pentru că reuşise să facă rost de scrisoare.

Marea dilemă e metoda prin care a reuşit. Fuseseră căutate toate cotloanele, toate ungherele, toate ascunzătorile posibile.

„Poate că misterul e niţel cam prea la mintea omului… Niţel cam prea vădit.” Atât de vădit, încât e teribil de complicat.

Scrisoarea stătea într-un suport ieftin de carduri, ruptă de jumătate, cu urme de îndoituri suprapuse. Ca o vechitură oarecare, lipsită de importanţă.

„Poliţia este competentă, dar a subestimat persoana cu care are de a face.”

**

Aceasta e un foarte scurt rezumat al povestirii lui Edgar Allan Poe, Scrisoarea furată (The Purloined Letter), publicată în 1844. Este doar literatură, am putea spune. Iar despre Poe s-ar putea spune multe lucruri; nu neapărat bune. Însă are şi idei geniale. Nu ar fi rău, probabil, să îl citească şi detectivii în devenire. Ca să nu mai spun de poliţişti (mai ales zilele astea, când se dau peste cap prin Braşov). Dar şi oamenii „obişnuiţi”.

De câte ori nu căutăm răspunsuri sofisticate la întrebările pe care le avem? În loc să căutăm chiar lângă noi, în faţa ochilor. Răspunsul poate fi atât de vădit, încât să ni se pară prea complicat.

La fel cu frumuseţea, pe care o căutăm în colţurile cele mai depărtate de noi.

Anunțuri

12 comentarii

  1. Simpatică situaţie! Mi-am amintit de o întâmplare povestită de un cunoscut acum câteva săptămâni. Un prieten al său, care avea o mică afacere, a fost călcat de hoţi pe când el plecase un week-end la munte. Aceştia au ştiut că el a scos bani mulţi de la bancă şi că s-a dus cu ei acasă. Deci acţiune „la pont”! Au răvăşit toată casa, dar nu au luat decât nişte nimicuri. Când a venit Poliţia, l-a întrebat dacă avea bani în casă. La care omul răspunde că da, vreo 100 de milioane! Păi unde i-ai pus de nu i-au găsit hoţii? …. Îi pusese pe balcon, într-un colţ, într-o banală cutie de pantofi lăsată la vedere (!), peste care mai şi călcase cu pantofii murdari de noroi şi o turtise! Era exact locul la care hoţii nici nu s-au gândit să caute! În rest răscoliseră tot! Simplu, nu?
    M-a distrat întâmplarea.
    Se confirmă din plin concluzia ta: căutăm răspunsuri sofisticate, în vreme ce ele sunt atât de simple şi limpezi. La fel şi frumuseţea…


  2. Hahaha!
    Uite că mai sunt şi inspiraţi! Fain!


  3. Alex,
    pesemne că amicul tău citise înaine povestirea lui Poe! Iar hoții, nu!


  4. Şi când te gândeşti că acum le-am mediat accesul la asemenea informaţii! 😀


  5. Nu puteam să nu mă gândesc la Caragiale, în contextul acesta al scrisorilor pierdute. 🙂 Chiar dacă el a scris cu câteva decenii mai târziu şi cu… mult umor, trebuie să recunoaştem că e ceva cu scrisorile astea pierdute.

    Eu am cerut nişte scrisori cuiva, fiindcă voiam să ştiu ce-mi trecea prin cap când eram pe băncile liceului. Şi… le-am primit. Deci pot scrie un episod cu scrisorile regăsite…. Dar n-ar fi la fel de comic. 😛

    Am dus puţin în altă parte discuţia. Sper să nu se supere gazda.


  6. Gazda nu se supără.
    Trebuie neapărat să scrii despre scrisorile regăsite. Scrisorile pierdute au făcut multă tensiune. Cele furate, au scos la iveală multă inteligenţă. Cele regăsite ne vor aduce…? poate speranţă, că veni vorba?


  7. Am gasit si eu o cutie cu scrisori de acum 40 de ani…cind am venit in America.
    Doamne multumescu-ti ca am imbatrinit!!! Nu ca ar fi proaste, sau mi-ar fi rusine de ce am scris, ca pina la urma minuiam limba romana mai bine…dar draga Doamne, ce n-am avut mintea mea de-acuma, atunci?

    …….

    Si mai in ton cu subiectul tau…Dumnezeu a pus in jurul nostru toate lucrurile de care avem nevoie. Uneori luam drumul fiului risipitor, cu tot atitea pierderi ca si el , sa revenim la locul cel mai minunat din lume…linga Tatal Ceresc.


  8. Rectific…30 de ani…altfel as fi deja de 60 de ani…oh…nuuuuuuuuuu, nu inca…


  9. Rodica,

    cel mai important pe drumul fiului risipitor e să revenim acasă. aceea e cea mai mare bucurie.

    Tot aşa îmi găsesc şi eu caietele de jurnal. 🙂 Mă distrez de ce gândeam şi ce simţeam, de secvenţele trăite. Mă surprinde uneori pozitiv…


  10. hm…inspirat de comment-uri i-am cerut si eu colegei de banca din liceu o scrisoare trimisa intr-o vacanta de vara. abia astept sa-mi revad caligrafia oribila (termeni incompatibili?) din acele vremuri :))


  11. nu sunt termeni incompatibili, caligrafie înseamnă şi simplu: felul cuiva de a scrie. Generaţiile noastre şi cele ce vin nu vor mai avea, în curând, ce să ceară.


  12. arhiva de mess poate 😀



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: