Archive for 8 februarie 2009

h1

Cifre

februarie 8, 2009

numbers

Uneori îmi amintesc de prieteni pe care nu i-am văzut de mult timp. Încerc să stabilesc aproximativ de câtă vreme. A, de când am încheiat ceva afacere, sau înţelegere, sau am discutat o tentativă de afacere poate nereuşită. Acela era ultimul semn de viaţă? Hm, se pare că da, totuşi. Dar, înainte de asta, când era, oare? A, când am discutat de cealaltă chestiune pentru care am semnat; deci, în ultimii ani, ne-am văzut tot la evenimente… afaceristice. Dacă intrăm în contact, este tot pentru că vor să ştie cum decurg lucrurile… respective. Bineînţeles, cu ocazia asta, vor să ştie şi cum îmi merge mie personal. Astfel că parcă mi-e şi ciudă că… le duc dorul.

De-asta am un dinte (mare) împotriva afacerilor în care intră cunoscuţii. Afacerilor ce presupun acapararea de cât mai mulţi membri, cu tonele dacă s-ar putea. Acesta e şi viitorul (greşesc, prezentul) afacerilor: accentul pus pe importanţa relaţiilor care pot fi şi vor fi exploatate. Cine e cel mai probabil să intre în afacere cu tine, odată ce ai pornit-o pe un drum important? Cutare, pe care îl ştiu de acolo, cutare pe care îl ştiu cu bani, alt cutare sărac, dar receptiv.

Ceea ce contează e prinderea lor în sistem şi ţinerea legăturii până sunt stabilite lucrurile scriptice. În cazul afacerilor MLM (alte „preferate”), unde e nevoie de întreţinerea permanentă a legăturii cu cei din „subordine”, e puţin mai complicat. Acolo nu te poţi plânge de abandonare; dar te poţi plânge de altceva şi anume de opusul ei: invadare. Eşti căutat mai mult decât îţi doreşti, eşti băgat în seamă mai ales atunci când îţi doreşti ca lumea să te lase la odihnă, ţi se cer detalii cu privire la câte cunoştinţe mai poţi trage după tine în sistem. Dacă nu ai astfel de cunoştinţe, trebuie să îţi faci. Dacă ai, atunci trebuie să le vizitezi, să le spui. De ce să nu beneficieze şi ei de marile descoperiri în materie, de ce să nu trăiască şi ei mai mult sau de ce să nu fie şi ei mai bogaţi?

Ceea ce nu contează este cât de benefic, în mod practic, este acel produs sau acea afacere pentru persoana mea sau a celor convinşi de mine. Acesta este ultimul lucru care contează. Alt lucru care nu contează este relaţia reală pe care o am eu cu acela implicat în afacere. Important pentru el este un număr, o cifră: câţi mai pot veni, cât poţi tu câştiga, cât poate el câştiga, câte pachete poţi vinde dacă, ce bonus ai dacă convingi atâţia sau mai mulţi. Unde te afli tu, ca prieten, ca om cel puţin, pe traseul acesta nu va conta, pentru că acesta e un aspect abstract. Ceea ce contează sunt lucruri concrete precum cifrele.

Şi îmi e imposibil să nu-mi amintesc ce spunea Micul Prinţ:

Oamenilor mari le plac cifrele. Când le vorbiţi despre un nou prieten, ei niciodată nu vă pun întrebări asupra lucrurilor cu adevărat însemnate. Nu vă întreabă niciodată; „Ce sunet are glasul lui?” Ce jocuri îi plac lui mai mult? Face el colecţie de fluturi?” Ci întreabă: „Câţi ani are? Câţi fraţi are? Câte kilograme cântăreşte? Cât câştigă tatăl lui?” Numai atunci cred ei că îl cunosc. Dacă le spuneţi oamenilor mari: „Am vazut o casă frumoasă, din cărămizi trandafirii, cu muşcate la ferestre şi cu porumbei pe acoperiş”…, ei nu sunt în stare să-şi închipuie cum arată o asemenea casă.

%d blogeri au apreciat: