h1

Ce se mai fură la noi. De când.

martie 2, 2009

in-god-we-trust1Aud că, în Israel, evreii de origine românească sînt numiţi „hoţii de români”. Avem, deci, o dexteritate, care bate la porţile „brand-ului de ţară”. A se slăbi cu prejudecăţile, cu demagogia onestităţii, cu mîndria naţională de paradă. Un viciu bine executat e aproape o virtute. Ce-ar fi America fără istoria gangsterilor ei, Sicilia fără mafioţi, Parisul fără cerşetorii de sub podurile Senei sau Amsterdam-ul fără bordeluri? De ce să aspirăm doar la intangibilul premiu Nobel? Un loc în Guinness Book, la o rubrică, nou-înfiinţată, de cleptologie (chiar cleptosofie dacă-mi permiteţi!) ne-ar strica? Experienţa noastră e imens diversificată, pe toate palierele anvergurii şi ale ingeniozităţii. Studiile comparative în domeniu sînt încă la început, dar cred că putem conta, încă de pe acum, pe cîteva performanţe unice. Avem furtul cu panaş, nonşalant, la lumina zilei, al „elitei” politice (cleptocraţie care va să zică). Avem furtul obidit, năuc, sinucigaş, al oamenilor amărîţi, care iau „ochii de pisică” de pe autostrăzi ca să-i pună la căruţă sau la closetul din curte, iau ţevile de la sistemele de irigaţii ca să le pună la cişmea, lemnul din pădure – pentru foc şi petrolul din conductă – pentru contrabandă. Puţin le pasă că pot provoca, astfel, neplăcute efecte colaterale, cum ar fi accidentele rutiere, seceta, prăbuşirile de teren etc. Avem furtul tehnocratic, al speculanţilor hiper-ingenioşi, al informaticienilor geniali, al bricoleur-ilor plini de fantezie. Se pun micro-camere de luat vederi la bancomate, se manevrează astuţios subtile cicluri de vînzare-cumpărare, se exersează pînă la virtuozitate fenta fiscală. Iată o capodoperă de acum cîţiva ani: s-a observat că, dacă umpli cu apă de izvor capacele unor sticle de bere şi le pui în congelator, obţii mici monede de gheaţă, care se potrivesc la fix cu anumite distribuitoare automate de mărfuri – bagi lentila îngheţată şi pică prompt sticla de cola sau ciocolata sau pachetul de ţigări. Avantaj: după ce îşi îndeplineşte funcţia, gheaţa se topeşte şi apa se evaporă; nu rămîne nici o urmă, nici un semn de brutalitate. Crimă perfectă! (Cititorii, adulţi sau minori, sînt rugaţi să nu încerce!) Asta nu înseamnă că ne lipsesc muşchii pentru acţiuni în forţă, de o eficienţă bolovănoasă. În loc să piardă timpul cu laborioase decodificări in situ ale unor seifuri bancare, cîţiva români de ispravă au preferat, de pildă, să priponească seiful nedeschis de un camion (furat) şi l-au scos din clădire direct prin zid, tîrîndu-l, în puterea nopţii, pe asfaltul neted al şoselei, pînă acasă, unde se puteau ocupa de el în tihnă.”
(fragment din Dilema Veche, Anul III, nr.112 – 23 martie 2006, Cleptomania, Andrei Pleşu)

**

Ţin să spun că m-a distrat articolul, în ciuda seriozităţii situaţiilor descrise şi a gravităţii stării generale. M-a distrat şi în ciuda faptului că e vorba de poporul nostru. Poate ar trebui să fiu mai „patrioată” de atât, dacă aş considera că patriotismul stă în solidaritatea cu orice persoană născută cu aceeaşi cetăţenie ca a mea indiferent de principiile după care acţionează sau raţionamentele după care se conduce sau crezurile de care e convins. Mai degrabă aş înclina să spun că patriot seamănă mai mult cu a recunoaşte numitorul comun al deficienţelor, neajunsurilor din propria ţară sau al propriului popor; cu a recunoaşte, de asemenea, şi valorile valoroase.

Valorile valoroase nu e un pleonasm. E necesar de specificat, mai ales în ultima mare vreme. Sau poate din totdeauna?! Valorile de acum nu sunt valori în sensul în care termenul îl sugerează. Valoare azi înseamnă doar ceea ce e important pentru şi într-o societate. Nu înseamnă nicidecum ceea e moral, principial, ci doar în măsura în care se întâmplă ca acelea să se suprapună peste ceea ce e important pentru indivizi.

Cel mai stupid furt mi se pare furtul intelectual. Paradoxal. În revista unei şcoli, mă uitam la secţiunea de poezie. Citind începutul versurilor unei tinere din clasa a 10-a, aveam o senzaţie de deja-văzut. Mă opresc puţin; continuu.; doar doar m-oi prinde dacă e impresie sau nu. Şi deodată fac asocierea: erau versurile unei melodii interpretate de cântăreaţa româncă Lil’lee, le-o fredonez colegilor de lângă mine, care reacţionează încuviinţător.

Pentru ce minciuna? Strict intelectual vorbind, măcar de-ar fi ales ceva mai puţin bătător la ochi. Dar aşa… Apoi, ce rezolvă? Merg direct la problema aceasta, pentru că – după cum bine ştiţi şi observaţi – problema morală nici nu o mai putem ridica. Nu pentru că nu ar fi cazul, nu pentru că nu ar merita, ci pentru că a devenit un fel de „apă sfinţită”, căreia lumea nu-i mai acordă nici o importanţă. Da, exact, nici o valoare. Nu mai e o valoare.

Revin, aşadar. Ce rezolvă cu pretinsa afişare a unui produs care nu îi aparţine? O laudă temporară (până e descoperită de cei care cunosc produsul) şi o posibilă invitaţie spre o recidivă în alte numere ale revistei etc. Şi, cu siguranţă, ridicarea aşteptărilor cititorilor. La noile provocări, va fi în stare să se demonstreze capabilă de nivel măcar egal cu produsul copiat? Mă refer nu doar la acest caz, ci la orice caz asemănător. Furtul intelectual trage după el nişte consecinţe care nu mai pot fi suportate de către hoţ. Îl ridică la un rang şi în faţa unui orizont de aşteptare unde se va vedea legat de mâini şi de picioare (de minte mai bine zis) pentru că este mult peste ce poate hoţul oferi.

Şi mai devreme sau mai târziu, va fi pus să se confrunte cu propria minte. Iar unul din cei doi va câştiga.

Ar trebui să adaug şi că va fi pus să se confrunte cu propria conştiinţă. Şi indiferent dacă unora conştiinţa le spune ceva sau nu, cineva va avea de câştigat.

 

12 comentarii

  1. Acu doi ani in Venetia, in Piata S. Marcos, de la distanta i-am spus surorii mele…vezi orchestra aia? Aia trebuie sa fie romani. Erau 4 orchestre in Piata si dupa muzica, desi clasica puteai sa-ti dai seama care sint romanii. M-am apropiat, am ascultat, m-am delectat…si la urma m-am prezentat. Au fost bucurosi romanasii nostrii erau de la orchestra simfonica din Brasov …

    Vorbind insa cu ei am inteles cit de necajiti erau, si erau platiti cu mult mai putin decit orchestrantii din celelalte orchestre. Motivul?

    Ceilalti romani din jur care faceau ca numele de roman sa fie asociat cu ceva neplacut.

    Pe plaje daca te duceai , erau hoarde intregi de tineri romani care aveau acolo scoala de hotie; si cei mai priceputi ii instruiau in aceasta profesie atit de lucrativa…

    In Roma se injura de la un telefon public in cea mai grosolana si murdara limba romaneasca…dar nu oricum…ci in gura mare ca si cind toata Roma ar fi trebuit sa stie cit este el de incult. Vorbea acasa cu sotia sau „iubita” si vezi, el era superior ca avea fise de dat telefon acasa …asa ca nevoile ei trebuiau tirite pe strazile Romei ca sa le stie toata lumea.

    In Franta am fost trasa pe sfoara intr-un hal grosolan. Dar a fost prostia mea. Linga muzeul Orsey era o babuta asa de incovoiata ca nu-i vedeai fata…am bagat mina in buzunar si tot ce-am gasit acolo i-am data sarmanei babute , plus croissantul ce-l luasem de la micul dejun cu gindul sa-l „fericesc” mai tirziu.

    Dupa ce mi-am dat banutii mei bine numarati de acasa sa-mi ajunga, Debby care era linga mine si care are o minte ascutita zice catre mine…”mom, pe tine oricine te poate duce de nas…”. Va dati seama ca mi-am aparat actiunile…”copil rau care nu se gindeste numai la binele lui…blah, blah…carata prin lume, blah, blah…” Zice ea…”mom, tu ai vazut ce mina fina avea? Nu era mina unei babe…era o mina fina de tot a cuiva care nu nici nu spala vasele…chiar cu manechiura fara oja…”

    Mi-a dat de gindit…si l-a intoarcere, trecind tot pe-acolo am cautat cu privirea sa vad babuta sa o „cercetez”…Baba n-am gasit-o…dar mi-am gasit croissantul aruncat pe jos…si poate l-as fi luat ca era inca in punga in care-l pusesem daca nu erau fetele cu mine sa ma dojeneasca…

    Pot jura ca si aia era romanca ca toti cersetorii care i-am intilnit erau romani…

    Am inceput sa ma intreb daca ceva s-a intimplat cu natia noastra sau astia sintem si ne-am crezut noi …altcineva?

    Apreciază


  2. Din pacate…prea adevarat! Ne laudam cu multele „talente” ale romanilor, dar avem si atat de multe defecte, lucruri care nu ne fac cinste. A. Plesu a surprins atat de bine unele dintre ele. Si ne mai si mandrim adesea ca suntem „romani smecheri”…

    Apreciază


  3. Rodica,

    Cred că trebuie să fim de acord că nu toţi românii sunt hoţi, nu toţi românii sunt cerşetori, nu toţi sunt ticăloşi. Nu ştiu ce naţionalitate avea băbuţa pe care ai vrut să o fericeşti, însă trebuie să ne limităm la faptul că este doar o bănuială că e româncă. Nu toţi cerşetorii din străinătate sunt de o singură naţie. 🙂 E drum lung, totuşi, până acolo.
    Că mulţi din cei plecaţi peste graniţe sunt aşa, e adevărat. Dar nu toţi.

    Apreciază


  4. Alex,

    şi câtă inteligenţă, uneori, în aceste şmecherii practicate, nu? 🙂

    Apreciază


  5. Nu toti romanii sint hoti Camix…am scris doar de necazul celor din orchestra care erau platiti jumatate cit ceilalti din celelalte orchestre pentru simplul fapt ca erau romani…

    Problema este ca oamenii usor generalizeaza…si de data asta o fac in detrimentul celor care vor sa munceasca cinstit. Si la romani „ciubucul” si „relatiile”, si alte lucruri asemanatoare distrug si ceea ce a mai ramas dintr-o societate…Daca esti cinstit si la locul tau mori de foame…e ca si cu experimentul lui Pavlov, aproape…

    Apreciază


  6. Citindu-te, Camix, m-am gândit automat că ar trebui să citească elevii articolul. Cât mai mulţi. Dacă se formează cu deprinderi de acestea „autotransferaţionale”, nu-i a bună. Termenul dintre ghilimele vrea să spună că îşi autotransferă produse fără drept. Produsul poate fi şi intelectual. În acest context, nu pot să nu mă gândesc la cei care îşi dau contra cost lucrările de licenţă celor „în nevoi”. Situaţia e diferită în culise, că există o plată, dar pe scenă e acelaşi text, acelaşi conţinut…

    Acuma, la nivel poporal, când se zice că tot românu-i poet, nu se protestează prea tare. Când se zice că tot românu-i hoţ, automat se aruncă cu pietre. Există o cultură a furtului moştenită de dinainte de ’89. Greu se mai schimbă ceva încetăţenit cu atâta convingere. Plus că faci ce face statul. Te fură, îl furi.

    Apreciază


  7. Rodica,

    eu mă refeream la secvenţa cu băbuţa a cărei naţionalitate ar fi fost intuibilă.

    Apreciază


  8. Adama,

    unii elevi ştiu deja faza, că le-am povestit-o. Păcat că am uitat azi, când am suplinit exact la clasa unde era cel mai necesar să spun… Acum mi-am amintit.

    Cu lucrările de licenţă, nici nu e nevoie ca unii să facă acte de binefacere pentru cei în nevoi, vorba ta. Se pot servi singuri din anumite locuri. Nu spun unde, că poate avem doritori în preajmă. Măcar să-şi stoarcă puţin imaginaţia dacă vor ceva.
    Dar e clar un lucru: acolo se vede clar ce vrea fiecare student de la el însuşi.

    Apreciază


  9. Din nefericire cultura morala la romani, etica (‘ethics’), este de plans. Am poposit asupra acestui subiect cu citva timp in urma; aceasta lipsa de etica nu-i recenta; e o caracteristica mostenita din stramosi. Desigur sunt unele disparitati regionale, dar in mare masura moralitatea la noi e de plans.

    Apreciază


  10. Hmm, (m-)aş întreba, poate: la cine nu e moralitatea de plâns?! 🙂 Sigur că sunt naţiuni mai civilizate cu mult, distanţă uriaşă, dar moralitatea se întinde pe multe aspecte; poate ca un aspect foarte vizibil din exterior să fie excelent, iar pe dinăuntru, după ce îi cunoşti… Nu ştiu, mă întreb.

    Apreciază


  11. Vrem sa gasim vinovati? Hai sa gasim vinovati pentru aceasta mentalitate comuna majoritatii romanilor: ce-i al meu e al meu, ce-i al tau e al nostru.

    Sa incepem cu „greaua mostenire”: influenta Sublimei Porti, apoi a Tzaratului, care ne jecmanea sub forma de bir. Bir adunat de Domnul tarii prin jecmanirea taranilor. Rezultat: simtul proprietatii grav alterat.

    Au urmat comunistii: 45 de ani ni s-a propovaduit in fata ca „proprietatea e un moft”, ca tot ce exista in tara asta e „bun al intregului popor”. Rezultat: simtul proprietatii grav alterat.

    Dupa ’90, bunicul meu (care implinise 70 de ani) isi dorea cu ardoare pamantul inapoi. Se bucurase de cele 5 ha ale lui prea putin, de cand le primise de la parintii lui (cand s-a insurat) si pina la colectivizare. Cu toate ca stia ca nu va fi eficient in a lucra pamantul, si-a dorit cu ardoare sa isi primeasca proprietatea inapoi si sa aiba grija de ea cum a putut el mai bine.

    La tara, in sufletele oamenilor de 70-80 de ani, salasluieste buna cuviinta si respectul fata de proprietate nealterate de dorinta de parvenire cu orice pret. Aceeasi privire inteleapta si mandra o regasim in ochii pensionarilor de la oras care isi ingroapa demnitatea in cozile de la farmacie, asteptand sa-si ia portia de medicamente compensate.

    Cum putem, oare, schimba mesajul pe care media, cu obstinatie, ni-l repeta zi de zi? Cand vom intelege din emisiunile de tipul „Cei mai bogati 100 oameni ai lumii” ca ce vedem noi acolo nu sunt iahturile, vilele, avioanele acestor oameni, ci munca si inspiratia si sacrificiul personal ale acestora?

    Apreciază


  12. Da, numai că noi am ajuns în momentul de faţă să dorim nu proprietăţi personale furate, ci orice lucru mic sau mare cu proprietar – altul decât eu – sau aparent fără. Nu lucruri neapărat valoroase – după cum vedem şi în articol – ci orice mărunţiş care să ne dea sentimentul că am mai reuşit să mai păcălim pe vreun om sau vreun stat. 😀
    Şi asta nu ştiu dacă nu merge deja dincolo de explicaţia istorică şi dă în lipsa de caracter pur şi simplu; în lipsa temerii de Altcineva mai mare.

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: