Archive for Aprilie 2009

h1

Ai trecut

Aprilie 23, 2009

6601-0000432În timpul zborului
spre celălalt minut,
obiectele uitară
să mai asculte
de forţa gravitaţională
în căderea lor
tradiţională
la pământ.

Au stat.

Şi nici eu
n-am mai respirat
nici o pasăre,
nici o trecere,
nici o zbatere de ape
când ai trecut.


h1

Ochiul, un obiectiv fotografic pe viaţă

Aprilie 18, 2009

20090312_132957_f5_6_view

Un moment care se cere ţinut minte atunci când eşti fericit. Un moment care se vrea readus în memorie când eşti pe punctul de a uita ce ai şi pentru câte poţi fi recunoscător.

Una din zilele în care mergeam la fotografiat în oraş. În vacanţă ieşisem în fiecare zi, era o nevoie intrinsecă imperativă. Fotografia devenise (deşi nu tocmai subit, se manisfestase de multă vreme în mine) mobilul energiei zilnice devastatoare şi a repetatei dispoziţii de a continua această îndeletnicire, de a mă smulge din oboseală cu aceeaşi activitate, fără a simţi că pierd ceva din mine. Sau că pierd fără să-mi doresc. Fără a simţi că pierd timpul, ci că-l investesc.

Eram în tramvai. Mă îndreptam spre vechea cetate şi îmi imaginam deja diferite unghiuri şi poziţii de fotografiere. Îmi întorc privirea spre oamenii din tramvai şi observ, dintr-o dată, un om cu privirea neclară. Vedea totuşi, se descurca singur şi părea să o facă destul de binişor, dar îmi dădeam seama că nu cu aceeaşi uşurinţă ca noi, restul…, ceilalţi normali din jurul lui.

Doar câteva fracţiuni de secundă l-am zărit.

Eu mergeam să fotografiez, să văd frumuseţi, să suprind ce e mai frumos în lumea în care mă mişc…, iar alţii abia dacă văd drumul pe care păşesc, abia se pot deplasa singuri. Cum aş fi eu într-o lume neclară ca aceea acum, când parcă abia încep să descopăr latura aceasta – atât de gigantică şi diferită – a frumuseţii de a vedea? Acum, când oriunde ies pe stradă şi oriunde privesc, aranjez elementele instinctiv ca pentru posibile fotografii şi le încadrez într-un dreptunghi imaginar aşa încât să încânte şi alte priviri…

La vederea lui, m-am cutremurat. M-am sensibilizat la gândul că mi s-a dat atât de mult şi că, deşi ştiam întotdeauna ce har divin e să poţi vedea, niciodată nu mi-am dat seama cu atât de multă gravitate ca în acel moment. Să înţeleg raţional nu e suficient, uneori, pentru a înţelege la adevărata „mărime”.

Şi uneori mă mai gândesc că cei care nu văd poate văd cu ochii spirituali cu atât mai bine faţă de noi, cei normali. Normali, un adjectiv relativ, la urma urmei.

Aşa că, de aceste Paşti, mă bucur că am vedere şi o am din plin şi mă rog ca cea spirituală să nu rămână în urmă, ci să crească. Să ne fie cu vederea Celui mort şi înviat, să ne fie cu trăirea sacrificiului şi cu bucuria darului vieţii veşnice în inimă!

h1

Concurs foto Epson

Aprilie 15, 2009

concurs_foto_epson

Am primit o ştire despre concursul de fotografie „Pe locuri! Fii gata! Print!” organizat de către Epson în perioada 15 aprilie – 15 mai, 2009. Se adresează atât fotografilor profesionişti, cât şi celor amatori.

Secţiunile în care se pot înscrie fotografiile: peisaj, portret şi temă liberă. Adresa de web unde se poate face înscrierea este:
http://www.concursfotoepson.ro/

(dacă nu este funcţională încă adresa, reveniţi, acum se lansează site-ul)

Pozele vor fi jurizate de către artişti fotografi profesionişti: Dinu Lazăr, Simion Buia, Francisc Vaida, Bogdan Panait.

Premiile vor fi după cum urmează:

Premiul 1 – Imprimantă foto profesională A2 Epson Stylus Pro (4112 ron)
Premiul 2 – un atelier special cu Dinu Lazăr, „Fotografia şi miracolul printării”.
Premiul 3 – Multumedia Viewer Epson P-4000, memorie 80GB (1974 ron)

Alt premiu: toţi fotografii înscrişi „în concurs beneficiază de o reducere de 10% la achiziţia, prin magazinul F64, a mai multor echipamente foto profesionale Epson – imprimanta Epson Stylus Photo 1400, imprimanta Epson Stylus Photo R1900, imprimanta Epson Stylus Photo R2880, imprimanta Epson Stylus Pro 3800 şi Multimedia Viewer-ul P-6000.”

Un alt fel de premiu: „50 dintre fotografiile participante la concurs, selectate de către juriu, vor fi tipărite pe suport Fine Art la cele mai înalte standarde de calitate a printului, folosind tehnologia Epson, şi vor fi înmânate autorilor.”

Vă urez după cum am văzut că se salută fotografii între ei:

Lumină lină!

h1

Cele mai bune lucruri

Aprilie 11, 2009

72587058

Se întâmplă şi la case mai mari. Li se întâmplă şi celor cărora ai zice că nu li se întâmplă, pentru că or fi protejaţi de destin sau de aura de scriitori; deşi scriitorilor li se întâmplă cele mai multe evenimente (pe cap de scriitor) sau sentimente dramatice sau interpretate dramatic, cu care ne identificăm atunci când le citim scrierile. Sunt şi cei cărora nu li se întâmplă nimic, dar au ajuns totuşi cunoscuţi pentu că au un talent fabulos în a scrie despre nimic.

Bunăoară, nevoia de a da. Pe lângă nevoia de a primi, indiscutabil exsitentă în fiecare, există – surprinzător?, eu zic că nu – şi cea de a oferi. Oricât am fi – şi suntem, fără îndoială – de egoişti şi egocentrici, avem o satisfacţie de a da. Nu fără rezultat. Chiar dacă spunem că dăm fără să aşteptăm nimic în schimb, aşteptăm totuşi, un lucru. Acum, îmi pare rău (sau bine, de fapt) dacă se vor găsi cititori care au trecut de această etapă, eu încă o simt. Aşteptăm să vedem că ceea ce am oferit celuilalt îi e util, frumos, îmbucurător. Şi nu mă refer la mulţumirea care ţi se adresează, ci mă refer la expresia de pe faţă, starea de spirit, turnura pozitivă a evenimentelor din viaţa persoanei. Să coincidă intenţia cu rezultatul emoţional şi faptic în celălalt.

Şi mi se pare normal, omenesc (nu spun că e o aşteptare care duce la fericire, nu, dimpotrivă, dar i ne sustragem cu mare greutate). Pentru că văzând că ai putut fi de folos, ai imboldul de a continua. Astfel, există certitudinea că nu ai făcut un rău persoanei, ci un bine.

Că nu întotdeauna gesturile noastre bine intenţionate sunt luate ca atare sau considerate importante de către destinatar nu e un lucru străin, mă gândesc. Faci o surpriză cuiva şi te pomeneşi că ai jignit cu unul dintre multele cuvinte din frază. Vrei să dai o mână de ajutor într-un eveniment şi eşti luat drept îngâmfat că nu respecţi puterea sau inteligenţa celuilalt. Sau pur şi simplu nu ai nici o reacţie de nici un fel.

Şi e de observat că dorinţa de a da creşte proporţional cu indiferenţa cu care sunt întâmpinate gesturile noastre (până la punctul de saturaţie, în care se renunţă, bineînţeles). M-a amuzat acum câţiva ani să dau de fragmentul acesta al lui Eliade:

Tot ce e mai bun în noi îl dăm oamenilor care n-au ce face cu darurile noastre… Aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi, de ce să ne ascundem? Preferăm să «căutăm», pierzându-ne timpul, decât să ţinem în braţe ceea ce am înţeles de mult că e vrednic de noi.” (M. Eliade, „Despre destinul înţelegerii”, Oceanografie).

O fi irosire sau masochism? Sau pur şi simplu omenesc? Însă, ştiind că am fost sfătuiţi să
Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi.” (Matei 7:6),
Se pare că suntem mulţi care procedăm la fel. Nu cred că ni se cere să renunţăm a fi darnici. Ci doar să deosebim între a fi de folos şi a te irosi.

h1

Clickuri artistice

Aprilie 5, 2009

Ni s-a spus să dăm click cât mai des. Sarcina mai dificilă nu e clickul, ci e alegerea între mai multe rezultate. Alegerea acelor câteva care vor reprezenta munca ta. Asta ni se spunea weekendul trecut la un curs de iniţiere în arta fotografică, ţinut la Stâna de Vale.

Cursul a fost organizat de Universitatea Oradea, DPPPD, şi susţinut de către vicepreşedintele Clubului Fotografic Nufărul, Claudiu Szabo.

Deşi a durat foarte puţin, sâmbătă-duminică, e necesar un astfel de început în ale fotografiei. Deruta în care se află cel care admiră o fotografie, dar nu ştie ce anume îl impresionează se rezolvă abia atunci când intră în contact cu un cunoscător în domeniu sau cu o carte bine scrisă. Desigur, sunt importante simţul artistic şi intuiţia, dar sunt nişte criterii generale care, neştiute, lasă actul fotografic la întâmplare, la nimereală. Or cel pasionat de această artă nu îşi doreşte să nimerească ca orbu-n Brăila (deşi bucuria e foarte mare, recunosc), ci să poată ajunge acolo de câte ori vrea şi, mai ales, să ajungă în Brăila nu pentru că ar fi vrut să ajungă în Bucureşti şi a greşit traseul.

M-am gândit cât de benefic ar fi ca blogurile de fotografie – şi sunt numeroase, este de unde – să dea mici indicii, câteva idei cu privire la ceea ce se consideră subiect bun, încadrare corectă, claritate bună etc.

Neavând un aparat profesionist, nici măcar semi-profesionist, îmi permit să redau lucruri pe care le-am înţeles şi am încercat şi reuşit să le aplic pe mai obişnuitul meu aparat (firmă bună, model compact).

În primul rând, sunt 3 aspecte de care trebuie ţinut cont la o fotografie. În ordinea importanţei:

1. ideea
2. estetica
3. tehnica, claritatea

Din categoria 2, mă voi lega de două aspecte:

Întotdeauna am avut impresia că obiectul, fenomenul, persoana de fotografiat trebuie să stea în centrul imaginii. Nu ştiu de unde ideea, probabil de pe foile explicative de folosire a unuia dintre aparatele „copilăriei” sau din „bună intuiţie”.

prezenta

Elementul de pozat nu stă, de obicei, în centru, ci într-o parte. Dacă avem un portret, ochii persoanei trebuie să privească spre centrul pozei, nu spre exteriorul ei. La fel dacă se deplasează: porţiunea din drum care urmează a fi păşită trebuie să fie vizibilă. Să nu se „termine” poza prea repede, prea brusc.

Asta a fost una din surprizele cele mai mari. Cealaltă a fost faptul că linia orizontului (fie că e vorba chiar de orizont sau de simplă linie de demarcaţie între un mediu şi un altul) nu trebuie nici ea să fie pe mijlocul imaginii. Să nu se împartă imaginea în două. Să se apropie de 1/3 sau 2/3 din imagine. La unele aparate, se poate seta afişarea acelor „grid lines” care numai întâmplătoare nu sunt.

rule-of-thirds1

În imaginea de mai sus, avem atât regula „drumului vizibil”, cât şi a împărţirii, încadrării.


oradea

În această imagine, vă rog să urmăriţi poziţionarea liniei de orizont la 1/3 pe orizontală.

Sigur că mai sunt. Poate voi reveni. Deocamdată vreau să mă informez cât mai bine şi mai corect. Pasiunea cere timp.

Important: şi ca temă: puteţi urmări aceste reguli acum în imaginile de la linkul artistului Claudiu Szabo. Observaţia e primul pas înaintea acţiunii. 🙂

PS: Imaginile au fost preluate de pe site-ul  http://badorgood.com/membri/cszabo/fotografii şi aparţin aceluiaşi autor (în  afară de imaginea a 2-a).

%d blogeri au apreciat asta: