Archive for Mai 2009

h1

Un Auschwitz de şters

Mai 9, 2009

Un prieten a fost la Auschwitz. M-am uitat la fotografii aşa cum nu te uiţi la film.

La film, eşti pregătit dinainte să vezi ceea ce a scormonit şi inventat imaginaţia omului; fie el şi film inspirat din fapte reale. La film, stai relaxat în fotoliu că nu vine peste tine camionul care dă să iasă din cadrul ecranului, nu te fereşti de gloanţele din poveste etc.

Deşi la film eşti mai tentat să fii sensibilizat, pentru că filmul e o poveste, în care oamenii râd, plâng, suferă în tăcere, vizibil sau pe ascuns şi ni se întâmplă să uităm de caracterul imaginar al filmului în anumite momente. Dar suferinţa noastră empatică se întinde până la o limită. Ştim că aşa ceva se întâmplă şi în realitate, poate chiar ne revedem pe noi în unele secvenţe, dar ştim că la un moment dat, filmul se încheie. Şi la un alt moment dat, totul va fi uitat.

La fotografii te uiţi altfel. La fotografiile ne-prelucrate. Ştii că ceea ce se înregistrează acolo e un moment care e real, care respiră prin simpla prezenţă, care nu e fabulat, nu e rezultat al interpretării cuiva. E un fapt, iar acel fapt nu poate fi contestat de nimeni. L-au văzut ochi. Iar acei ochi l-au înregistrat într-o poză care va rămâne, cu o istorie care nu poate fi ştearsă.

Ceea ce a rămas din Auschwitz rămâne nu doar ca fotografii. Rămâne ca realitate a trecutului care îşi lasă dârele de suferinţă peste tot viitorul care îi urmează.

Această fotografie m-a năucit.

HPIM5167

Are o poveste teribilă. Sunt doar nişte şine de tren, e drept. Nişte şine de tren care duc încotro? Par să nu ducă niciunde. Cel puţin în momentul de faţă, ele chiar nu duc niciunde. Locul unde duceau – şi anume locul în care ele se întrerup – era clădirea unde evreii urmau a fi gazaţi. Dacă vă întrebaţi de ce ea nu mai există în timp ce restul clădirilor sunt toate la locul lor, este şi un răspuns. Germanii au vrut să şteargă urmele atrocităţilor lor.

Din cauza cui să le şteargă? Din cauza oamenilor? Care oameni? Cei care trăiesc în medie 70 de ani şi apoi oricum mor? De cine să îţi ascunzi crimele ca ele să nu mai existe? Sau ochii cui îi poţi acoperi ca să ştergi istoria? De memoria supraviețuitorilor care se transmite din generație în generație cu sau fără existența acestui loc? De memoria lui Dumnezeu care le cunoștea gândul dinainte de a se naște? De cine te poți ascunde astfel?

M-am uitat la aceste fotografii aşa cum nu te poţi uita la un film. Acolo, toate acestea au existat, iar ceea ce a existat nu poate fi nici uitat, nici şters. Iar acest instantaneu surprinde extraordinar o crimă şi fuga autorului de ea.

Însă bucăţile de oase rămase la vedere pe pământ pentru că nu se topiseră complet cine le va putea acoperi vreodată?

HPIM5036 HPIM5151 HPIM5166

HPIM5176 HPIM5154 HPIM5168

PS: Mulţumiri lui G. M. pentru fotografii.

%d blogeri au apreciat asta: