Archive for August 2009

h1

Incompetenţă

August 31, 2009

Într-o instituţie, un director cu una dintre colege-subalterne:

– Eşti incompetentă! De ce nu iei lecţii de la colega ta, Protocolici? E o angajată exemplară! S-a descurcat foarte strălucit, montând pe elevi să strângă fonduri pentru binedispunerea celor care urmau să-i evalueze la examenele finale. Ai văzut ce note mari au avut? Şi n-o picat nici unu’! Tu de ce nu puteai face la fel? Aşa, acuma tre să suportăm consecinţele!

**

truth

Am mai scris aici despre părerea pe care o am vizavi de ceea ce se întâmplă sub ochii noştri. Au scris şi alţii. Vocile acestea nu se aud destul de grav peste gardurile peste care ar fi nevoie. Iar dacă se aud, nu sunt considerate suficient de generalizate încât să reprezinte un pericol. Iar dacă sunt sonciderate suficient de generalizate, oricum nu pot schimba ele nimic, pentru că ele sunt jos, iar ceilalţi sus. Cuvântul tău împotriva cuvântului meu! Cine te crede?

Iar oamenii sunt aceiaşi. Iar, dacă nu sunt aceiaşi, sunt foarte aceiaşi în afară de numele din buletin, aspect fizic şi membralitate în partide.

Cum aţi reacţiona în locul subalternei?

Anunțuri
h1

Reprezentanţă întemeiată

August 22, 2009

A fi sau a nu fi „evanghelic”. Cu denumirea, cu gândul, cu fapta… Dacă a fi evanghelic presupune a citi, a asimila şi a înghiţi ca mâncare „tare”, „bună” tot ce scriu unii sub acest nume, înseamnă că m-am dilit eu de cap şi de suflet sau s-a întors lumea pe dos (nu de azi-noapte, asta e clar).

A te numi reprezentant evanghelic ar trebui să însemne confecţionare de zeci de episoade, cu un efort detaliat extraordinar doar pentru a distruge ce e clădit bun, pentru a murdări propria identitate cu atâta uşurinţă, pentru a-ţi judeca propriile procese şi a-ţi găsi propriii călăi, pentru a te găsi victimă în orice meci şi pe price stradă calci, pentru a demonstra până la firul de praf cine are dreptate, cine e mai presus de logică, cine e credinciosul adevărat şi victima.

După unii.

Nu asta înseamnă acest fel de reprezentanţă?

Trebuie să ne actualizăm, înseamnă, să ne updatăm, să venim la zi, suntem demodaţi, nu aşa se „face” credinţa, nu aşa se poartă înţelepciunea pe stindard. Oamenii trebuie dovediţi gunoaie umblătoare pentru că ne fac rău la fiecare cuvânt şi începem şi încheiem discursul cu a fi evanghelic, ca şi cum singurul gând ar fi să reprezentăm, într-adevăr, naţional, un trup sufletesc dedicat Domnului. Ca şi cum acesta e singurul mobil care ne face să urâm oamenii şi să iubim ura.

Nu cred că e foarte surprinzător dacă îmi vin în minte acum brusc ştirile de la ora 5, nu? Nici prea deplasat. Facem trafic, ne exhibăm propriile coşmaruri, găsim rapid vinovaţii şi apoi semnăm: reprezentant de seamă al muncii salahorice…

Nu dau nici un link, nu mă interesează discuţia nominală, ci factuală şi conceptuală.

Să ne dea Domnul înţelepciune!

h1

A alege ce

August 14, 2009

mihaela-radulescu-a-primit-un-loc-de-veci-in-piatra-neamtMă uit puţin la televizor. Nu pentru că nu aş avea timp, dar nu am răbdare prea multă. Am câteva emisiuni pe care le mai urmăresc, câteva posturi pe care le frunzăresc uneori şi, în rest, triere multă. Aşa încât ştirile mondene trec şi ele târziu pe lângă mine. Le aflu, uneori, la 3 luni după ce au loc. Ca în cazul plecării (zice-se definitive) din ţară a Mihaelei Rădulescu.

Motivele şi le-a expus aici. Cearta cu presa.  Grija pentru copil.

Problema vieţii hărţuite a vedetelor nu e nouă în Romania. Şi, mai mult decât atât, nu e nouă niciunde pe glob. Sunt cazuri prea bine cunoscute de vedete terminate – într-un fel sau altul – de către presă. Şi sunt cazuri mult mediatizate, sigur se ştiu foarte bine. Numai dacă ne gândim la prinţesa Diana şi deja ne e de-ajuns, chiar prea mult.

De aceea, incriminarea României ca loc imposibil de trăit pentru persoane publice faţă de alte locuri nu prea stă în picioare. Tragedia de care pomeneam mai sus se întâmpla într-o ţară prea civilizată ca să  poată fi suspectată (dinainte) că ar prezenta un asemenea pericol.

Personal, nu cred că poţi fi atât de cunoscut şi apreciat într-un loc de faimă şi civilizat (cum e şi Monte Carlo, de exemplu – destinaţia din final a vedetei) şi să nu fii şi injurat, hărţuit de camere, împiedicat să dormi liniştit noaptea etc. Îmi e greu să cred – dar bine ar fi să mă înşel – că altundeva oamenii nu devin nebuni când devin fani sau… un fel de ziarişti.

În sport, e aceeaşi poveste. Azi eşti cel mai bun jucător pentru că ai marcat gol. Vei ţine prima pagină a ziarelor o săptămână cu articole în care îţi vor fi lăudate toate acţiunile din istoria ta până în momentul prezent. Săptămâna viitoare nu vei marca gol, iar atunci vei deveni subit cel mai prost jucător de pe faţa pământului, iar toate acţiunile din istoria ta de până acum au fost proaste.

Cred însă că statutul de persoană publică, vedetă (din orice domeniu), aduce la pachet – vrând, nevrând – atât extazul admiraţiei unora, cât şi agonia urii şi respingerii altora. Aşa a fost întotdeauna. Şi peste tot. Din păcate, dar… Iar această dualitate pe care o implică acest gen de meserie nu văd cum ar putea fi ruptă. Aceste aspecte atât de contradictorii aparent (admiraţia excesivă şi ura excesivă) nu sunt separabile.

Probabil tocmai din cauza existenţei uneia din aceste extreme există şi cealaltă.

Astfel că nu cred că poţi alege de care consecinţe să beneficiezi după ce ai ales o meserie. O meserie vine cu toate la pachet.

În rest, să auzim de bine.

h1

Visuri andrieşene

August 6, 2009

Am promis romantice.

În prelungirea cântecului lui Andrieş, Zile egale, poate speria atât neîmplinirea unui vis, cât şi împlinirea lui? Care din ele are putere de intimidare mai mare?

Zile egale

Telefonul pentru mine e un dusman,
Il tin pe podea, ascuns dupa divan,
Pentru mine niciodata nu suna,
Si cind suna, nu-i zi buna,
Zau, nu,
Tu nu esti la celalalt capat...
De ce nu, nu stiu, e-n jur pustiu
Si-atunci la plimbare pe strada ies !
Rareori ma saluta cineva
Si-asta doar dac-are nevoie de cite ceva,
Eu cu toata lumea m-am purtat frumos
Dar lucrurile mi-au iesit mereu pe dos,
Zau,
Azi as fi avut nevoie de tine,
Te-am sunat, te-am cautat, dar in zadar:
Incerc miine iar !
Zile egale peste mine apasa,
Inchid fereastra sa nu intre-n casa,
Da' ele se strecoara prin geamul crapat
Si se-aseaza peste tot, pe masa, pe pat,
Pe scaun...
Urma lor fina
Transforma camera mea in vitrina...
N-ai vrea sa intri, sa cumperi ceva ?
%d blogeri au apreciat asta: