h1

Incompetenţă

august 31, 2009

Într-o instituţie, un director cu una dintre colege-subalterne:

– Eşti incompetentă! De ce nu iei lecţii de la colega ta, Protocolici? E o angajată exemplară! S-a descurcat foarte strălucit, montând pe elevi să strângă fonduri pentru binedispunerea celor care urmau să-i evalueze la examenele finale. Ai văzut ce note mari au avut? Şi n-o picat nici unu’! Tu de ce nu puteai face la fel? Aşa, acuma tre să suportăm consecinţele!

**

truth

Am mai scris aici despre părerea pe care o am vizavi de ceea ce se întâmplă sub ochii noştri. Au scris şi alţii. Vocile acestea nu se aud destul de grav peste gardurile peste care ar fi nevoie. Iar dacă se aud, nu sunt considerate suficient de generalizate încât să reprezinte un pericol. Iar dacă sunt sonciderate suficient de generalizate, oricum nu pot schimba ele nimic, pentru că ele sunt jos, iar ceilalţi sus. Cuvântul tău împotriva cuvântului meu! Cine te crede?

Iar oamenii sunt aceiaşi. Iar, dacă nu sunt aceiaşi, sunt foarte aceiaşi în afară de numele din buletin, aspect fizic şi membralitate în partide.

Cum aţi reacţiona în locul subalternei?

12 comentarii

  1. fara cuvinte !

    Apreciază


  2. mda, cam aşa.

    Apreciază


  3. Şi înainte de ’89 erau protocoale. Se implicau conducerile şcolilor direct. Însă, pe-atunci, venea pe sârmă ordinul de la Bucureşti, nu era atât de necesară concurenţa între şcoli. Cei buni erau în licee, iar ceilalţi tot în licee. Omul nou, al epocii de aur, trebuia musai, indubitabil şi ineluctabil să aibă diplomă. Nu competenţa era măsura, se înţelege, ci planul cincinal, defalcat pe statisticile Minciunii ultrageneralizate.

    Acum, iată, se creează o concurenţă între licee, ale cărei criterii au de-a face tot cu Minciuna strigătoare la… continuaţi voi!

    Apreciază


  4. Erau şi atunci, da. Atunci mai mascate. Acum se pretind ele mascate, dar sunt făcute cu prea puţin cap. şi e mai bine aşa. Ca să-i vadă lumea mai bine şi să-i pună pe toţi stâlpii infamiei. Cu cât e mai strigătoare la cer minciuna, cu atât ar trebui să strigăm şi noi mai tare. 🙂 Şi apoi, dacă va fi să audă cineva…

    Apreciază


  5. Ce interesant! Fond de protocol = promovabilitate mare. În atare situaţie promovabilitate = idioţenie (nu chiar, dar nici măestrie).

    Dacă aş fi în locul subalternei mi-aş căuta altă şcoală, unde valorile înalte sunt preţuite.

    Durerea ar fi să mă trezesc că nu există o astfel de şcoală.

    Apreciază


  6. Pety,

    din păcate tot mai puţine, tot mai puţine. Pe cale de dispariţie, numai că nu le face nimeni protejate de lege.
    Soluţia asta aş vedea-o şi eu. Şi aici sunt, însă probleme. Mari. Criza de posturi de din ce în ce mai accentuată:
    1. pentru că se reduc într-adevăr catedrele (şi asta nu e doar în învăţământ)
    2. pentru că posturile se ascund din diferite motive pe care le ştim.

    Apreciază


  7. Atunci, ca regretatul Pruteanu, recomand: „…duceţi-vă cât vedeţi cu ochii într-o ţară în care sunteţi respectaţi, atât voi cât şi adevăratele valori”.

    Apreciază


  8. Hmm, pentru unii s-a şi întâmplat deja şi se va mai întâmpla. Pentru mine, nu o văd ca o cale. cel puţin deocamdată. Nu simt vreo chemare într-acolo; şi nu mă văd adaptându-mă.
    Pentru ţară, în mod sigur nu e o soluţie. Nici nu ştii cum e bine.

    Apreciază


  9. Oricât ar părea „bravadă exagerată”, când revolta te sufocă te aşezi împotriva curentului şi rămâi în „incompetenţa” ta. Incompetent pentru o lume a minciunii…

    Să poţi să-i priveşti senin în ochi pe copiii cărora le vorbeşti despre corectitudine, cinste, onoare, credinţă… este un lucru greu. Nu doar să le ceri, să le pretinzi. Ci să le arăţi tu mai întâi… Căci şi ei ştiu să vadă şi să judece tare aspru…

    Apreciază


  10. Ei sunt, într-adevăr, un judecător foarte direct. Ştiu de multe ori cum stau lucrurile în lume mai bine decât noi.
    Însă, chiar şi dacă presupunem că putem sta senini în faţa lor că nu avem conştiinţa încărcată, câtă greutate va avea în ochii lor verticalitatea noastră morală care e acompaniată de sărăcie faţă de lipsa de verticalitate acompaniată de succes? Hmm, complicat, pentru ei nu mai au valoare principiile morale. Ei vor să poată supravieţui cel puţin în lume. Iar de acolo în sus cât mai sus posibil.

    Apreciază


  11. Aşa este Cami! Pentru mulţi principiile morale nu mai au nicio valoare. Ba sunt chiar…”falimentare”. Goana dupa „succes” (sau, ma rog…”succesuri” 😀 ) a devenit o adevărata obsesie alimentată tocmai de părinţi, încă de la cele mai mici vârste. Preţul? Nici nu mai contează! Cu orice preţ! Numai succes să fie! Iar atenţionarea şi încercarea de a-i întoarce măcar puţin spre recunoaşterea valorilor creştine este chiat…iritantă.
    Nu ştiu spre ce ne îndreptăm în felul acesta… E trist…

    Apreciază


  12. Păi, spre ceva bun nu ne îndreptăm, asta e evident, din păcate. Spre ceva bun, nu. Ar trebui să mergem mereu contra „vântului” ca să ameliorăm puţin – infim de puţin – din picajul general în care ne aflăm. Ameliorăm în celm ai bun caz. 😀 Sună foarte optimist, i know. 😀

    Apreciază



Lasă un răspuns la Camix Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: