h1

Aşa cum sunt

Septembrie 3, 2009

Oamenii – pe care îi ştiu şi pe care nu îi ştiu – spun că vor să fie iubiţi aşa cum sunt. Multe versuri de melodii strigă acelaşi lucru. Dorinţa de a fi iubit nu o contestăm, că nu avem de ce. Omul nu poate trăi fără dragoste. S-au făcut cercetări, studii, în care s-a văzut clar cum creşte o fiinţă fără afecţiune. Nu voi căuta linkuri pentru aşa ceva; e prea evident ca să mai demonstrez că unu plus unu fac doi.

Dar, uitându-mă în jur, am constatat de destul de multă vreme că oamenii nu ştiu ce pretind.

Spun că vor să fie acceptaţi aşa cum sunt, dar se prefac. Se prefac că le convine moda ca să nu fie notă discordantă între ceilalţi, care s-ar uita chiorâş la ei. Se prefac că au convingerile de credinţă pe care le consideră desuete în adâncul inimii, ca să fie simpatizaţi. Se prefac că au principii identice cu interlocutorii, ca să poată fi apreciaţi şi să se spună despre ei cât de corecţi sunt. Se prefac că iubesc stiluri de viaţă pe care le detestă, de fapt.

Oamenii nu vor să fie iubiţi aşa cum sunt. Pentru că nu se comportă aşa cum sunt. Ci aşa cum ştiu că vor fi demni de iubire. Şi, când au reuşit să-i convingă pe ceilalţi că au toate calităţile pentru care merită să fie iubiţi şi chiar au reuşit să fie iubiţi, atunci se relaxează şi devin ei înşişi.

Atunci toarnă peste ceilalţi adevăratele lor principii, adevăratele lor preferinţe, adevăratele lor convingeri pe care nu au vrut să le recunoască (uneori nici faţă de ei înşişi). Iar atunci se plâng că nu sunt iubiţi aşa cum sunt, pentru că îi şochează pe cei din jur cu nepotrivirea între ceea ce era şi ce se arată acum.

Regret că nu mi-am notat citatul din Falsificatorii de bani (A. Gide) atunci când l-am întâlnit (poate îl voi căuta odată), unde se regăsea aceeaşi idee a fricii de a fi cel care eşti de teamă să nu fii respins (pentru că fiecare om are imperfecţiunile lui), iar, după ce intervine obişnuinţa între cei doi, abia atunci adevărurile cele mari ies la suprafaţă. Abia când frica a fost înlăturată, abia atunci putem să ne descătuşăm măştile şi să devenim noi. Când suntem siguri de celălalt, când simţim că suntem stăpâni, că avem putere.

Nu degeaba circulă vorba: dacă vrei să ştii cine este un om cu adevărat, dă-i putere. Nu degeaba avem pilda robului nemilostiv, care foarte umil cerşea milă cât timp era datornic şi care a devenit brusc nemilos când a avut de-a face cu datornici la rândul lui.

Dacă spunem că vrem să fim iubiţi aşa cum suntem, ar trebui să ne gândim cât de consecvenţi suntem cu ceea ce pretindem.

PS: un fel de ilustraţie muzicală, dacă tot am pomenit de versuri de melodii – Illegal

Anunțuri

10 comentarii

  1. Sunt generalizări funcţionale, Camix. Oamenii ar trebui să se regăsească în cele scrise de tine.

    Mă gândesc acum şi în următorul fel: oamenii vor să fie iubiţi cum sunt, pentru că există lucruri pe care nu le pot schimba şi au nevoie de acceptare pentru acele lucruri.

    Apoi, vor să fie iubiţi pentru ceea ce pot deveni, fiindcă iubirea te schimbă. Nimic nu poate dăinui în aceeaşi stare. Iar dorinţa de schimbare e umană, legitimă. Oricine îşi doreşte, în fond, ca, în anumite privinţe, celălalt să se schimbe.

    Din păcate, de multe ori ne dorim ca schimbarea să se producă potrivit normelor, cerinţelor proprii. Şi dacă sunt nepotriviri, conflictele sunt la ele acasă.

    Aspectul acela al pretenţiei de acceptare, doar pentru a nu face notă discordantă, nu e altceva decât făţărnicie, însă aici fiecare are de lucrat. Se poate să fie prea mult pentru celălalt să te arăţi cum eşti. Îl fereşti de şocuri. Te porţi creştineşte adică. Nu dai prea mult de purtat… 😀


  2. Ultima idee nu o pot lua decât ca glumă 😆 Altfel, e doar scoatere nereuşită din partea celui care ar practica-o, pentru că nimeni nu l-ar crede. Imaginează-ţi, de exemplu, un bărbat care vrea să se căsătorească cu o femeie şi nu-i spune că mai are o soţie într-o altă ţară. Atunci când ea va afla accidental, îi va spune că a dorit să o ferească de şocuri. 😀

    Apropo, am luat ilustraţia din realitate inspirată; auzisem zilele trecute despre un bărbat însurat cu 19 neveste. Nu mai ţin minte dacă erau taote din ţări diferite. Atunci când s-au întâlnit 2 dintre ele, au început investigaţiile să vadă câte sunt în total. 😀 Funny?

    da, sunt sigură că fiecare are o doză de defecţiuni pe care le consideră ne-arătabile. Dar ele îi aparţin, nu se poate dezice de ele. Dacă luptă cu ele pentru a le învinge, atunci da, tot respectul. Însă dacă le ascunde doar sub covor pentru a nu fi văzute, dar nu face nimic să şi le „dreseze”, înseamnă că nu consideră că are ceva de îndreptat; doar că lumea nu îl acceptă aşa cum e şi că e o victimă a societăţii şi un neînţeles.

    A vrea să fii iubit pentru ceea ce poţi deveni – da. Uite o idee care merită toţi banii. 🙂 Dacă e o chestie sinceră, da.

    Iar pentru lucrurile pe care ştiu că nu le pot schimba, exact despre ele vorbeam. dacă ştii că te vor însoţi o viaţă, cu atât mai mult, nu trebuie camuflate într-atât încât celălalt să te creadă sfânt, ca apoi să te descopere în toată „splendoarea” când deja ţi-o dat inima. Pentru că asta înseamnă înşelătorie. Are Shakira o piesă despre înşelarea inimii că ar trebui condamnată legal 😀 … O pun update în articol.


  3. Stiti ceva? Citeodata in mod sincer nu ne cunoastem cu adevarat nici noi insine. Sint situatii cheie…care iti dau sansa sa vezi cu adevarat din ce esti facut. Uite…un exemplu. Spui ca iti iubesti copii, familia… si dai dovada de asta toata viata. Dar vine ziua aia cind trebuie sa-i aperi…si tu o iei la fuga de frica. Sau dimpotriva…esti slab si sensibil, dar cind persoana pe care o iubesti este atacata, devii un gigant de forta si curaj.

    Ce vorbim spune putin si deseori nu spune adevarul. De aia vom fi si judecati din faptele noastre; de aia se zice ca pomul il cunosti dupa roade si omul dupa fapte. Nu vorbesc de faptele fariseilor…ci de faptele iesite din comun …de omul care sare in apa sa scape de la inec pe cineva. De cel care intinde o mina de ajutor cuiva care miroase si arata infiorator…de cel care-si da ultimul banut cuiva care are mai mare nevoie de banutul lui.

    Dragoste…toti vrem dragoste: doar ca unii si-o cumpara, altii o vind…cea adevarata insa se jertfeste, se daruie…

    Mi-a venit in minte faptul ca la sfirsitul vremurilor toate vor trece prin foc. Ei…abia atunci o sa se vada cu adevarat cine sintem…si daca n-om arde…vom fi tare frumosi!!!

    „Imi place cintarea…asa um sint la Tine vin”…pentruca in realitatea realitatilor…sint nimic fara El…


  4. Da, Rodica,
    înţeleg ce zici. Însă nu mă refer la un moment sau două în care reacţionezi neaşteptat de bine sau de rău într-o situaţie limită. Mă refer la mod de a fi, la fel de trăire zilnică şi constantă; nu scăpări (bune sau rele), ci caracter ascuns cu bună ştiinţă, pentru că ştii că e rău, dar nu vrei să te schimbi; vrei doar să nu se vadă ÎNCĂ. Cam la asta mă refeream.

    Iar în ce privinţa cuvintelor pe care le spunem, aşa e. Mai mult arată faptele. Nu putem nega iubirea pe care o arătăm fără să vrem, nu putem nega nici dispreţul pe care spunem că nu îl avem, dar îl trădăm.

    Însă ar trebui să fie o provocare: să ne dresăm cuvintele să fie cât mai aproape de fapte. Degeaba pretindem dacă nu facem.


  5. Inteleg ce spui…si am constatat o treaba tare faina…Stii ca toata lumea fuge de batrinete; in special in tara asta unde sint. Acu vreo doi ani , de Craciun ce crezi ca am primit de la Deby? Vreo citeva injectii de bottox- cica sa mai scap de riduri. Dar stii ce? Exista o treaba faina care vine cu virsta. Din ce in ce mai mult devii …ceea ce ai fost toata viata undeva in interiorul tau. Nu exista nimic sa acopere acele riduri ale caracterului ce il ai…si nu te mai intereseaza sa te „fardezi” atita…mai ales ca Dumnezeu ne ia asa cum sintem si lucvreaza cu noi.

    Ma simt asa de eliberata…ca si cind as fi cistigat niste drepturi noi. Unele lucruri care erau greu de admis, devin usoare. Ok…un exemplu…uite, am nas roman. In tinerete evitam sa stau cu profilul la cineva. Ia ghiceste ce fac acuma…”I do not care”…Nu-mi pasa! Si stii ceva? Asa-i in toate privintele…Si oamenii vad…sau simt; cred ca mai degraba simt…din instinct stiu ca esti sincer cu ei…Imi pasa mult si ce spuneau…si acuma…doar nu mor daca nu ma place toata lumea. Eventual cei care conteaza inteleg …ceilalti care nu ma plac, nu mai conteaza.

    In tinerete ne forman. Nu stim precis cine sintem. Aproape ca ne cautam identitatea. Si cum e tineretea…daca ai ochi verzi vrei albastrii ; daca ai par cret vrei , ma rog. Si nu numai din punct de vedere fizic. Mereu vrem ce nu avem, ce nu sintem. Dar vine o vreme cind intelegem ca ni-i s-a dat ceva de cel ce da daruri…de insusi Dumnezeu; si acel lucru ne modeleaza si in jurul acelui lucru ne dezvoltam personalitatea. In ani, intelegem ca doar acel lucru prezinta o valoare…acel dar pus in noi si cu ala trebuie sa lucram. Acolo este valoarea…singura noastra valoare. Din ce ne apropiem mai mult de ziua intilnirii cu Facatorul nostru, dintraia vrem sa fim mai autentici…mai dupa voia Lui…Ca numai pasind in faptele pregatite de El si numai in voia Lui putem sa existam…altfel sintem doar o pleava pe care o spulbera vintul…


  6. Frumoase şi adevărate gânduri! Şi fiecare putem să ne descoperim, mai mult sau mai puţin în ele. Pentru că, hai să recunoaştem, cam toţi suntem educaţi din fragedă pruncie „să dăm bine” în faţa lumii, să ne interpretăm un „rol” de copil bun, de adolescent minunat şi tânăr extraordinar… Adolescenţii pe care îi numim „rebeli”, încercă de fapt să se elibereze, să descopere cum e să fie ei înşişi… Unii rămân aşa (ei înşişi) sau măcar se străduiesc, alţii învaţă repede „lecţia teatrală”.
    Între omul adevărat şi cel ce am vrea să fim (sau să părem) înaintea oamenilor, poate fi o oarecare diferenţă. Şi ne-arătăm celor din jur un chip cu „mască”, adeseori poleită, împodobită, acoperind bine defectele pe care nu vrem să le arătăm, dar ajungem să le dăm în vileag tocmai faţă de cei de la care aşteptăm iubirea.
    „A vrea să fii iubit pentru ceea ce poţi deveni” – este singura variantă „valabilă”.


  7. Rodica,
    se poate să ţină şi de vârstă, însă nu neapărat. Cred că mai mult ţine de maturitatea persoanei, pentru că trăsăturile astea apar cam la toată lumea, doar că în grade diferite.

    da, cel mai mult ar trebui să ne intereseze iubirea Lui. care oricum vede totul şi ştie totul, iar pe El nu-l putem păcăli.


  8. Alex,
    chiar aşa. în pruncie, suntem foarte sinceri. pe măsură ce creştem, suntem învăţaţi să ne ţinem gura, să nu mai strigăm după vecina că e grasă, să nu spunem oamenilor pe stradă că nu ne place barba lor, să mulţumim frumos când primim cadouri. Lucruri care nu sunt deloc rele. Dar care se întâmplă să aibă efectul extrem în cealaltă parte. 😛


  9. Cami…am citit ce ai scris pe blogul Persona. Pentru cineva de acolo, si indeosebi pentru o femeie, gestul a fost eroic. Eu de aici n-am ce pierde…voi insa traiti acolo. Imi scot palaria…( si daca cineva a purtat palarii…eu am purtat ; asa ca nu vorbesc aiurea de palarie).

    Nu o spun cu alt gind decit unul de respect!


  10. Mulţumesc pentru gânduri. 🙂 Simţeam nevoia să spun ce gândesc, mai ales pentru că era semnalat faptul că nu ar fi opinii exprimate deja. Şi pentru că trebuie văzute lucrurile şi din alte puncte de vedere. Se spune că un punct de vedere e un punct de orbire. O problemă are mai multe faţete decât pare dintr-un unghi. E bine să existe contra păreri. Apoi lumea va alege cum e mai bine să privească situaţia şi situaţiile viitoare.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: