h1

A vedea. Intenţie sau putinţă.

Octombrie 5, 2009

Mi-am amintit azi de un fragment ce îmi place teribil de mult dintr-o povestire de Shalom Alehem (care îmi place tot atât de  mult), pe care am citit-o de câţiva ani buni. Tevi, lăptarul.

***

– De pildă, ce ar fi, zic, dacă Şprinţe a noastră ar ajunge o milionăreasă?

Mă întreabă nevastă-mea:

– Ce se cheamă o milionăreasă?

Zic:

– Milionăreasă se cheamă nevasta unui milionar.

Mă întreabă ea:

– Şi ce se cheamă un milionar?

Zic:

– Un milionar este un om care are un milion.

Mă întreabă ea:

– Şi cât e un milion?

Zic:

– Dacă tu eşti aşa de proastă şi nu ştii cât e un milion, nu-i păcat că mai stau de vorbă cu tine?

(Opere alese, Editura pentru Literatură Universală, 1968, pg. 260)

***

Acum, dacă omul e încuiat şi nu pricepe, înţelegi. E din naştere, asta e. Nu ai ce-i face; ori îi explici băbeşte şi îl suporţi, ori în laşi în pace, că nu trebuie el să ştie atâtea nici aşa dacă nu-l duce mintea. Dacă mintea e mică, nu te poţi enerva pe el. Adică te poţi, dar nu e justificat. Şi inutil, că oricum nu-l vei deşteptăţi cu insistenţe.

Dar mai sunt cei care doar se prefac că nu înţeleg, se prefac că nu îi duce mintea şi nu pricep o iotă din ce spui pentru că nu le convine adevărul pe care îl pui în faţa lor la masă. Şi atunci caută întrebări clarificatoare la nesfâşit şi, cel mai adesea, caută dovezi exacte, caută pagina şi virgula de unde te inspiri ca să se asigure că există o portiţă de scăpare prin care se pot strecura şi pe unde pot ieşi cu faţa curată.

Poate că şi reuşesc să iasă cu faţa curată. În faţa oamenilor. Însă ceea ce contează mai mult e sufletul care nu are faţă şi spate şi care nu poate fi falsificat, prefăcut, retuşat, editat, modificat. Cel care se uită la el vede prin toate perdelele.

Iar în discuţia cu aceştia din urmă, e chiar mai inutilă treaba. Cu cât explici mai mult, cu atât îţi dai seama că celălalt pricepe foarte clar ce îi spui, dar închide urechea la cuvintele care îl defavorizează şi o deschide la cele care îl pun în lumină bună. Totul e conştient. Problema nu mai e la minte, ci la suflet. Şi da, e păcat că stai de vorbă cu ei.

De aceea, e mai productivă discuţia cu un prost decât cu un prefăcut.

Anunțuri

14 comentarii

  1. Camix,

    Mă întreb dacă mutarea discuţiei dinspre cuantificabil şi palpabil, spre zone mult mai puţin „ştiute” şi verificabile îl va tenta pe cel în cauză.

    Măcar n-ai tăcut!


  2. Adama,

    🙂
    asta nu ştiu dacă mă preocupă atât de mult pe cât mă preocupă să fie pricepută de cei care asistă. Ca să poată deosebi vocile, minţile… Ei sunt mai importanţi pentru că sunt mai mulţi. Secretul e în mâinile lor. Mai degrabă decât în ale lui.


  3. Secretul sigur e în mâinile Lui, dar câţi sunt dispuşi să-l lase acolo?
    Parcă fiecare îşi revendică o parte de secret. 😛
    Da’ să ştii că mi l-ai amintit şi mie pe Tevie, lăptarul! Oare de ce nu mai prind astfel de (în)scrisuri? Sunt mai interesante scrisoricile… Măi, să fie!


  4. Cred ca dintre toti cei care ne-am infierbintat mintea, tu ai venit cu solutia cea mai logica. Exista nevoia spusului…dar unii am facut deja spume.

    Stii…adevarul nu poate sta ascuns si eventual va iesi la lumina. Culmea e ca asta striga si ‘mnealui in gura mare…daca vrea cineva sa stie misteriosul adevar.

    Problema este ca atita s-a mestecat…si daca mesteci in ceva, o sa iasa eventual din vas afara; dar nu iasa decit ce-i inauntru…si e valabil pentru noi toti…


  5. Adama,
    Azi fiecare are adevărul lui. Cândva vom afla cât de aproape sau departe eram de planul Lui.
    Ştim de ce nu mai prind astfel de scrisuri. Dar cred că voi mai da secvenţe din el şi cu alte ocazii. ca să mai cresc apetitul pentru el. e savuros!


  6. Rodica,
    mulţumesc pentru cele spuse. Poate cel mai bine vedem în timp lucrul ăsta.
    Sper şi eu ca adevărul cu A să iasă la iveală pentru fiecare în parte cât mai repede până mai e ceva de reparat. Când îl vedem prea târziu pentru a se mai repara ceva, Domnul cu mila.


  7. Nu cred ca discutia cu un ignorant poate fi productiva … se uita la tine si nu pricepe nimic si te simti atat de inutila … iti pun din proprie experienta … am intalnit cateva astfel de specimene … Pe cand un prefacut … chiar daca ia din conversatie doar ce-i convine … poti fi sigura ca n-ai vorbit degeaba … a priceput el totul cu siguranta …


  8. Lorena,
    nu asta era ideea. Comparând un prefăcut care are minte, dar n-are suflet cu un prostănac care nu are minte, dar are suflet, poţi realiza mai multe cu unul care vrea, dar nu poate, decât cu unul care poate, dar nu vrea. Oare nu de-asta zicea Cineva că va face de ruşine vasele tari şi va ridica vasele slabe ca să se arate slava lui Dumnezeu?
    Şi eu am avut de a face cu ambele categorii. Şi am.


  9. Mă bag și eu ca musca-n… UHT milk și zic că mie îmi place nevasta lui Tevi(e) așa cum apare în Scripcarul pe acoperiș.

    Despre subiectul în discuție… hm… din câte îmi dau seama, nu e treaba noastră să convingem, nici nu-i musai ca omul să se lase convins. Atâta vreme cât, în pofida argumentelor, poziția lui este (încă) onestă, se poate miza pe un viitor, cred eu. Ne desprindem foarte greu de iluziile foarte dragi nouă. Nu?


  10. Te poţi băga liniştit, mai ales dacă e pasteurizat. 🙂
    Apropo, mie mi-a plăcut nevasta lui Tevie chiar şi aici. E savuroasă. Am citit şi Scripcarul tot pe atunci, cred (şi l-am şi vizualizat, dar asta ştii), însă am mai uitat din el. Ar fi bună o re-citire, vorba vine 🙂

    Despre subiectul în discuţie,
    treaba noastră poate să nu fie convingerea, da, însă ar trebui să fie spunerea cel puţin, nu? Spunerea cu argumente, că altfel e considerată pe lângă subiect, lipsită de valoare, necredibilă ş.a.m.d. Aş spune că mă aştept eu ca celălalt să se lase convins, dar nu e obligatoriu. La urma urmei, doar Duhul e cel care convinge.

    Te-aş întreba ce înseamnă poziţie (încă) onestă. Poziţie care a rămas aceeaşi pe parcursul timpului sau încredinţarea că poziţia lui e şi a fost corectă şi dreaptă în tot acest timp? Şi apoi: de ce în numele acelei onestităţi ar trebui să putem miza pe viitor? Dacă poziţia lui e aceeaşi nu înseamnă că el şi crede că are dreptate, ci poate însemna după cum spuneai… că e greu să te desprinzi de iluzii sau greu să recunoşti că ai greşit. Dacă el e convins că are dreptate, nu înseamnă că într-adevăr are şi că ar trebui ca cei din jur să fie de acord.

    Eu sunt încredinţată că se poate miza pe un viitor indiferent cât de onestă sau ne-onestă ar fi poziţia respectivei persoane din moment ce Duhul e cel care convinge; El va fi întotdeauna cu cel puţin o treaptă deasupra noastră. Însă poate ar trebui să specific că eu nu ştergeam şansele pentru un viitor, ci mai degrabă încercam să evidenţiez prezentul, să numesc prezentul. Tocmai pentru a vedea că viitorul în aceeaşi notă nu sună prea bine şi că se poate schimba. Nu am dat finaluri, cât reacţii la prezent cu atitudini prezente.

    A, încă ceva: eu prefer să descopăr că m-am iluzionat eu. mi s-a întâmplat şi să greşesc eu, dar şi să nu mă iluzionez. Deci nu cred că aş refuza o astfel de descoperire. Prefer să descopăr oamenii buni pe dinăuntru. Şi sunt şi deschisă pentru asta. iar atunci când ajung la concluzia că tăcerea e cea mai bună soluţie (pentru prezent), trag concluzia după multe evenimente, multe analize etc.


  11. Cred că poziție onestă înseamnă să fii în acord cu logica adevărului pe care l-ai descoperit. Există situații în care explicațiile nu sunt suficiente. Probabil că pe oamenii foarte inteligenți îi convinge o explicație temeinică, dar când e vorba de chestiuni mai adânci, mereu ne aflăm în așteptarea acelui declic care ne luminează mintea și ne despovărează cumva. Pentru unele chestiuni e suficient să afli că adevărul stă în altă parte probabil și fiindcă îl așteptai, te așteptai cumva să survină, prea nu îți plăcea ceea ce știai. Dar sunt și lucruri greu digerabile.

    Unde mai pui și că limbajul e la îndemâna contextului nostru subiectiv. De pildă, dacă îmi spui mie să intepretez Scriptura, o voi interpreta prin prisma moștenirii mele confesionale, oricât m-aș strădui să n-o fac. Apoi, mai avem și „greaua moștenire” culturală. Eram la o clasă, la un moment dat, și veni vorba de Evul Mediu. Am făcut o paranteză și am întrebat: prin Ev Mediu înțelegi de fapt „Evul Mediu întunecat”? La care omul mi-a răspuns că da. Replica mea a fost, desigur, că nu e adevărată această legendă, chiar dacă e în manualul de istorie.

    Cred că onestite ar însemna așadar să nu ignori/falsifici un adevăr odată ce ai ajuns să îl înțelegi. Toți avem lașitățile noastre, neputințele noastre, dar când vine vorba de lucruri serioase, de adevăruri fundamentale (iar o nedumerire, nu: care-or fi alea?) musai să încercăm să fim cinstiți cu noi. Oricum capacitățile omului de autoamăgire sunt foarte rafinate. Iar realitatea nu este suportabilă decât în doze mici, cum zicea – pare-se – T.S. Eliot.

    Cel mai greu ne vine, ca „spunători” să avem răbdare ca, odată ce am explicat și lămurit până în pânzele cele mai albe și dincolo de ele, să lăsăm omul să rumege un ceas, o lună, un an, o viață… fiecare cu digestia lui. Dar e greu de suportat metabolismul spiritual al fiecăruia.


  12. Hmmm, am întâlnit destule cazuri când temeinicia argumentelor de care spuneau unii că au nevoie pentru a se lăsa convinşi că greşesc nu se justifica. Nu aş spune că orice pretenţie ridicată de temeinicie în argumente suplimentare şi interminabile arată neapărat o inteligenţă crescută. Deloc. Ea poate arăta la fel de bine doar o fugă de recunoaşterea adevărului pe care deja l-a identificat, dar pe care nu vrea să îl crediteze în faţa altora ca să nu îşi şifoneze propria imagine, chiar dacă ştie foarte bine în adâncul inimii că nu ajunge niciunde astfel.
    Mă gândesc că ai întâlnit şi tu astfel de situaţii la unii.

    Altfel, da, cu declicul este aşa. Nu putem înţelege unele lucruri decât atunci când ne e deschisă mintea sau sufletul pentru ele sau când se face legătura lipsă. veriga lipsă (vai, îmi amintesc de andrei gheorghe, nu e bine 😀 ).

    Da, am înţeles chestiunea cu onestitatea. Însă atunci când îţi spun mai mulţi că arăţi obosit, faptul că tu negi că ţi-e somn şi nu vrei să mergi la culcare înseamnă tot că eşti onest cu tine însuţi încă? Cât de onest îl poţi considera pe unul care se încăpăţânează într-o prostie când toţi din jur îi spun că nu e faptă inteligentă? Despre genul ăsta de situaţii vorbesc. Când poate înţelege, dar nu vrea. Că te poţi seta şi astfel ca să „înţelegi” ceea ce vrei, adică să aprobi doar ceea ce favorabil pentru persoana ta şi să negi ceea ce e defavorabil.

    Ca „spunător”, înainte eram mai nerăbdătoare. Acum am observat că mai degrabă arunc o pastilă aşa cum o înţeleg şi raţiunile pentru care o înţeleg aşa, iar apoi îi las să se descurce. Pentru unii mă rog, dacă situaţia e gravă şi tristă.
    În rest, da, oricine poate fi în orice moment în rolul celui care nu poate sau nu vrea a înţelege. Depinde cât permitem să ne ţină starea. 🙂


  13. Tu intri în sfera unei patologii, aș zice. Eu vorbesc mai mult principial. Dar și ca patologie, faptul că un bețiv nu admite că e beat deși i se dovedește cu alcool-testul e una, pe când faptul că un om refuză o anumită schimbare de paradigmă e puțin altceva. Există nenumărate nunțe. Mă gândesc, de pildă, că nu mai avem deprinderea (sub raport educațional) să considerăm adevărul o miză reală, fiindcă noi am auzit cu insistență că există adevăruri. Normal că aici intervine și aroganța proprie, și ignoranța trufașă, și ispita, și îndoiala, și lașitatea, și indolența etc. Toate astea le poți demasca numai unui om onest. Altfel, dacă există acel „mă doare-n cot”, chiar nu merită insistat dincolo de un anumit punct. Nu știu însă să spun care e acel punct.

    Oricum, între libertățile omului… sau să formulez altfel: Libertatea omului conține și libertatea de a refuza adevărul. Deci orice impunere a adevărului cu forța (fie ea și forța unui șantaj emoțional sau a unei amenințări cu armaghedonul) seamănă cu furtul libertății. Iar uneori insistența este înțeleasă ca un neajuns, ca o slăbiciune a adevărului.

    Mai avem aici încă o altă problemă, cum spuneam: cum percepe „spunătorul” adevărul. Fiindcă și la el s-ar putea să fie deformat de multe chestii subiective sau obiective…

    Totuși, când vine vorba de adevăr, de adevărul credinței, cred mai degrabă în căutători care se bat să afle ceva, chiar dacă sunt oleacă încăpățânați și îi prefer așa. Cred mai puțin însă în publicitarea mântuirii – ca să dau un exemplu – și în ambalarea ei în forme care să fure ochii. Poate greșesc.


  14. Da, eu eram axată cu dezbaterea pe patologic mai mult. Principialul poate îl ştim mai bine; ştim că fiecare are libertatea de a decide în privinţa propriilor valori etc, ştim că fiecare poate greşi când susţine un adevăr care nu e neapărat şi un Adevăr…
    Iar principial, cred că suntem pe aceeaşi notă.

    Sunt de acord că omul are libertatea de a refuza adevărul (presupunând că cel prezentat este un adevăr), însă, prin revedincarea acestui drept ca apărare în faţa argumentelor pro adevăr, el îşi taie calitatea de onestitate. Nu mai poate fi considerat onest. Ca politicienii care fac apel la imunitate când ştiu că au călcat pe bec. 🙂

    Însă, în privinţa adevărului credinţei, acolo lucrurile sunt cel mai sensibile. Din momentul în care şi-au luat libertatea de a merge pe alt drum în privinţa spiritualităţii, e foarte riscant cu insistenţa. se pot reduce şi minimele şanse posibile pentru o discuţie care le-ar putea face bine. este preferabil să ajungă ei cei încăpăţânaţi decât noi cei nerăbdători să le băgăm pe gât vestea mare ce îi poate salva.

    În privinţa adevărului cu forţa, am scris aici nişte rânduri în care cred şi acum la fel de mult.



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: