Archive for Noiembrie 2009

h1

Politica, o mare tribună

Noiembrie 30, 2009

În ultimele săptămâni, doar politică. La televizor, numai discuţii despre discuţii politice. Ziarele doar despre candidaţi. Talk-show-uri cu scandaluri şi certuri pe cine e mai puţin corupt, care e răul cel mai mic pe care aspiră fiecare român să-l voteze mai cu repeziciune.

Toţi cunoscuţii şi necunoscuţii te întreabă cu cine votezi, aproape înainte să-ţi dea bună ziua. Ştirea odată aflată face toţi banii. Pardon, tot scandalul (care urmează). Ai îndrăznit să spui că nu ştii dacă votezi? Păi ce fel de cetăţean eşti tu care nu îţi îndeplineşti datoria faţă de patrie? Apropo, parcă terminasem cu perioada aceea în care te căuta dacă nu mergeai la vot. Şi parcă trecuseră de atunci 20 de ani. Sau mi se pare mie, înseamnă.

Şi datoria pe care o are patria faţă de mine există undeva? Atâta vreme cât acesta e un drept, şi nu o obligaţie, da, rămân cetăţean al acestei ţări, indiferent de ce le-ar suna bine unora şi ce ar vrea să impună altora. Drepturile de român sunt aceleaşi pentru că m-am născut în aceeaşi ţară, respect regulile ei, figurez în acte şi plătesc impozite şi taxe. Nu în vot stau cetăţenia sau drepturile mele de român. Nu au cum.

Ai îndrăznit să spui că votezi cu alt candidat decât cel cu care vorbeşti? Păi, să ne fie cu iertare, ţi se reproşează că nu gândeşti, că nu ştii, că nu eşti informat, că eşti împotriva României, că nu deosebeşti răul cel mare de răul cel mic (mult preferabil celuilalt), ca şi cum am putea vorbi în politica noastră de vreun astfel de rău. Să ne fie cu logică, dar, în politică, răul nu mai are grade de comparaţie, pentru că este deja la superlativ absolut.

Timp de 20 de ani, am avut timp toţi să vedem fiecare partid din cele vehiculate şi acum încercând să promită, să se prefacă, încercând să fure astfel încât să nu ştie nimeni că ei sunt cei care au furat etc. Nu cred că mai sunt secrete în această privinţă.

Aşadar, de ce toată agitaţia, de ce toţi nervii puşi pe masă la fiecare pomenire a vreunui nume de politician ca şi cum ne-am da acum de ceasul morţii să salvăm ţara din ghearele vreunui monstru şi s-o dăm lui Greuceanu sau Prâslea? Care e Prâslea? Că nu-l zăresc…

Am devenit tot atât de pasionali şi de înfierbântaţi precum suporterii în tribunele meciurilor de fotbal care strigă până la epuizare stindardul uneia dintre echipe. Am devenit la fel de fani şi de înnebuniţi să demonstrăm logica celor crezute de noi, ca şi cum am chiar avea opţiuni între care să alegem. Chemăm pe toţi la fântână ca şi cum am avea apă în ea…

Să fim serioşi… Mai mult decât o rece şi satirică analiză a faptelor lor, mai mult decât o matematică distractivă (în cel mai bun caz), mai mult decât un râs amar la adresa lor, nu prea avem ce face în privinţa politicii. Putem merge să votăm , putem spune pe cine alegem şi de ce, dar mai mult de atât, pentru care ideal măreţ…?

Poate unii ştiu piesa Pigs a formaţiei Pink Floyd de pe albumul Animals. Ah, ce potrivire. Şi aceştia se refereau la anumiţi sus-puşi (culmea din capitalism… nu că ar fi preferat comunism, dar…):

h1

Oamenii

Noiembrie 21, 2009

Am fost ocupată cu oamenii. Îmi petrec majoritatea timpului cu oamenii. Lucrul cu oamenii acaparează tot, stoarce de energie, dar o şi dă înapoi.

La începutul meseriei, îmi doream mai degrabă să lucrez cu obiecte. Aveam şi o motivaţie solidă: ştiu că stau acolo unde le pun şi nu mă întreabă de ce e mai bine aşa. 🙂

Acum aş spune astfel: Omul e cea mai dificilă creatură din câte există! Şi cea mai fascinantă! Şi după propoziţiile acestea, ar trebui să urmeze o pauză. Una suficient de lungă cât să încapă negrul cu albul pe aceeaşi pagină, atât cât să cuprindă pacea şi războiul în acelaşi film.

Oamenii te cercetează în cele mai mici detalii, să vadă dacă întruneşti destule calităţi ca să ai credibilitate. Şi te uimesc când se lasă convinşi de ceea ce le spui. Oamenii te simt dacă ţii la ei într-adevăr sau te prefaci. Şi nu te pot plăcea dacă văd că nu urmăreşti binele lor. Nu îi poţi păcăli, iar, dacă îţi iese o vreme, nu va dura mult. Sunt cel mai aprig critic şi cel mai rapid acuzator. Îţi dau dureri de cap; îţi cer raţionamente repetate şi te epuizează.

Însă îţi zâmbesc în cele mai critice momente, devin o forţă unită când ştiu că ai nevoie de ei la modul serios, te încurajează şi cu cele mai mărunte gesturi când nu te-ai aştepta. Devin responsabili şi au iniţiative când le arăţi că îi crezi capabili. Te vor mulţumit, pentru că undeva în interior ei ştiu că mulţumirea ta e spre binele lor, chiar dacă le e un calvar pe moment.

Vor dezamăgi cu siguranţă în anumite momente. Fiecare dezamăgeşte la un moment dat (sau mai multe). Însă conştientizarea, părerea de rău şi încercarea de refacere aşteaptă întotdeauna un expeditor şi un destinatar.

Este, poate, uimitor felul în care lucrul cu oamenii poate descărca şi umple de energie în aceeaşi măsură. Acestea sunt doar câteva cuvinte care descriu un fragment din sentimentul imens şi complex pe care îl dă omul. Îmi place ceea ce fac. Şi, în definitiv, nu pentru om a făcut Dumnezeu tot sacrificiul…?

%d blogeri au apreciat asta: