h1

Oamenii

noiembrie 21, 2009

Am fost ocupată cu oamenii. Îmi petrec majoritatea timpului cu oamenii. Lucrul cu oamenii acaparează tot, stoarce de energie, dar o şi dă înapoi.

La începutul meseriei, îmi doream mai degrabă să lucrez cu obiecte. Aveam şi o motivaţie solidă: ştiu că stau acolo unde le pun şi nu mă întreabă de ce e mai bine aşa. 🙂

Acum aş spune astfel: Omul e cea mai dificilă creatură din câte există! Şi cea mai fascinantă! Şi după propoziţiile acestea, ar trebui să urmeze o pauză. Una suficient de lungă cât să încapă negrul cu albul pe aceeaşi pagină, atât cât să cuprindă pacea şi războiul în acelaşi film.

Oamenii te cercetează în cele mai mici detalii, să vadă dacă întruneşti destule calităţi ca să ai credibilitate. Şi te uimesc când se lasă convinşi de ceea ce le spui. Oamenii te simt dacă ţii la ei într-adevăr sau te prefaci. Şi nu te pot plăcea dacă văd că nu urmăreşti binele lor. Nu îi poţi păcăli, iar, dacă îţi iese o vreme, nu va dura mult. Sunt cel mai aprig critic şi cel mai rapid acuzator. Îţi dau dureri de cap; îţi cer raţionamente repetate şi te epuizează.

Însă îţi zâmbesc în cele mai critice momente, devin o forţă unită când ştiu că ai nevoie de ei la modul serios, te încurajează şi cu cele mai mărunte gesturi când nu te-ai aştepta. Devin responsabili şi au iniţiative când le arăţi că îi crezi capabili. Te vor mulţumit, pentru că undeva în interior ei ştiu că mulţumirea ta e spre binele lor, chiar dacă le e un calvar pe moment.

Vor dezamăgi cu siguranţă în anumite momente. Fiecare dezamăgeşte la un moment dat (sau mai multe). Însă conştientizarea, părerea de rău şi încercarea de refacere aşteaptă întotdeauna un expeditor şi un destinatar.

Este, poate, uimitor felul în care lucrul cu oamenii poate descărca şi umple de energie în aceeaşi măsură. Acestea sunt doar câteva cuvinte care descriu un fragment din sentimentul imens şi complex pe care îl dă omul. Îmi place ceea ce fac. Şi, în definitiv, nu pentru om a făcut Dumnezeu tot sacrificiul…?

9 comentarii

  1. Camix,

    E drept că e fascinant să lucrezi cu oamenii, mai ales dacă e vorba de a-i învăţa, de a urmări progresele pe care le fac, de a vedea cum se modelează conştiinţe şi cunoştinţe sub ochii tăi!

    Apoi, mă gândesc la lucrul cu textele. E, într-un fel, tot lucru cu oamenii, nu? Cine a produs textul? Cine-l va citi? Întotdeauna mi s-a părut fascinant să lucrez cu textele.

    Mă gândesc că la fel de fascinant e lucrul cu oamenii când eşti pe o secţie cu bolnavi incurabili, însă e mult mai greu să accepţi această parte a vieţii semenilor, cea mai aproape de nefiinţă.

    Şi, ca să închei acest puzzle, mă voi referi la acea dezamăgire despre care ai pomenit. Când e dezamăgirea suportabilă, şi când e suferinţă reală şi imposibil de acceptat?

    Apreciază


  2. Adama,

    păi aşa aş putea spune că şi cel care lucrează la strung lucrează cu oameni, pentru că şi maşinăriile cu care are de-a face zi de zi sunt construite de oameni. 😀 Bineînţeles, eu mă refeream la lucrul direct cu oamenii. Iar, pentru că tu cunoşti ambele feluri de meserii, mă aştept să vezi o mare diferenţă între cele două. Toate modificările le aduci unei persoane, nu unui mesaj.

    Ca o persoană căreia îi place mult şi lucrul cu textul, ştiu că sunt multe satisfacţii şi acolo. Dar nu aş prefera să fac exclusiv asta cu normă întreagă şi să pierd contactul cu colectivitatea.

    Apoi, fiecare vorbeşte despre contextul pe care îl trăieşte şi pe care îl cunoaşte. Nu vorbesc despre lucrul într-un context medical; nu aş avea nici o autoritate, mi-aş putea da doar cu presupusul. Despre acel context, se pot însă pronunţa cei care sunt acolo, în mijlocul acelor evenimente. Eu am alte bătălii momentan şi alte variante între care pot alege. Prin urmare, dintre opţiunile mele, asta e părerea despre ele.

    Am avut tot felul de dezamăgiri. Şi de cele de care spui că sunt suportabile, şi de cele insuportabile. Linia de demarcaţie între ele se poate trage doar cu multe variabile (eveniment, circumstanţe, persoane implicate etc.) şi doar relativ la persoana care suportă. De unii m-am depărtat dacă nu era remediabil, de alţii m-am apropiat după incident. Depinde prea mult de prea multe ca să se poată da o formulă.

    Apreciază


  3. Ce frumos ai spus tu Cami! Oricât de fascinant ar fi lucrul cu obiectele (pt mulţi chiar este!) nimic nu se compara cu lucrul cu oamenii. Mai ales când îi iei de la stadiul de „omuleţi” şi-i vezi cum cresc sub ochii tăi. Atât fizic, cât mai ales spiritual. E minunat să te simţi ca un „semănător” care lucrează cu sârg pe acest „ogor” pe care trebuie să munceşti tot timpul, căci nu e timp de zăbavă şi tare lesne poţi să pierzi ceea ce ai reuşit să realizezi până atunci.
    Sigur că sunt şi multe dezamăgiri. Unele chiar foarte dureroase. La rându-ne şi noi dezamăgim pe alţii. E greu să fii mereu la înălţime. Cu toţi suntem oameni.
    Când vine vorba despre ceea ce suntem noi, oamenii, îmi vine în minte mereu aceeaşi „definiţie” dintr-o carte religioasă, dintr-o cântare pe acre o auzim în împrejurări mai triste: „chipul slavei Tale celei negrăite sunt, măcar deşi port rănile păcatelor…”.
    Şi un cântec care mie îmi place tare mult:

    Apreciază


  4. PS. Scuze! Ziceam de un cântec, dar am copiat din greşeală…două! 🙂
    Şi cel de-al doilea este foarte frumos.

    Apreciază


  5. Alex,

    avantajul tău e că poţi să-i vezi devenind, crescând, că poţi să-i vezi fiind. Eu sunt într-o continuă schimbare şi fiecare re-adaptare devine tot mai grea, deşi fiecare re-adaptare are farmecul ei. Nu te plictiseşti! 🙂 Însă simţi nevoia unei stabilităţi şi stabilizări. Mai ales că relaţiile cer timp.
    Mulţumesc şi pentru melodii.

    Apreciază


  6. Oamenii sunt intr-adevar fascinanti, te pot echilibra sau dezechilibra, te pot face frumos, sau urat, te pot face sa crezi ca esti o creatura absolut imperfecta, sau te pot face sa te simti o binecuvantare divina.

    Cercetam tot si luam ce este bun? Da cred ca s-ar putea aplica principiul si aici, vedem tot ce ni se ofera dar retinem doar ceea ce este bun.

    Cum lucrez doar cu „masinile”, in ultimii ani am pierdut contactul direct cu oamenii, sau daca este este limitat la interactiuni restranse ca durata si profunzime. Din umbra computerelor privesc societatea prin prisma analistului de la distanta. Mi-a placut intotdeauna sa vad bucla, cauza-efect in relatiile umane, tocmai de aceea mi-a placut sa fiu un mic regizor in interactiunile cu oamenii. Sunt fascinanti dar totul se rezuma in ultima instanta la- ochi pentru ochi , dinte pentru dinte, chiar daca formele moderne ale reactiilor se traduc in alti termeni 🙂 .

    Totusi atat de putine persoane fac exceptie de la regula dinte pt dinte, in ultima instanta iubirea divina in noi se poate vedea atunci cand dupa ce le-ai gresit (in cele mai multe situatii neintentionat) vin cu o privire blanda, intelegatoare, te accepta, iti arata ca i-a durut dar cu toate astea, iubirea pentru aproape este mai presus.

    Oamenii sunt fascinanti, descoperirea lor este interesanta, dar autenticul e doar in aceia care interactioneaza cu Dumnezeu si se vede trasnferul de iubire neconditionata 🙂

    frumos articol Cami 🙂

    Apreciază


  7. Romuluss,

    există contexte şi contexte de lucru. Mie mi se întâmplă să trăiesc anul acesta un echivalent al apogeului de până acum ca atitudine faţă de colectivul în care am fost pusă şi ca atitudine de implicare a mea în propria meserie.

    Nu e un loc ferit de intrigi şi rele. Dar, în locul în care sunt momentan, există contexte care te împing să devii mai bun în ceea ce faci, să îţi doreşti mai mult de la tine, să găseşti plăcere în efortul pentru care eşti plătit (mă rog, aproape plătit… 😀 ) şi chiar să faci suplimentar de dragul oamenilor.

    Oameni care, la urma urmei, sunt din aceeaşi specie cu noi. 🙂 Şi unii, şi alţii greşim. Important ar rămâne ca fiecare să se evalueze şi să găsească punctul de la care trebuie să se îndrepte.

    Mulţumesc pentru apreciere.

    Apreciază


  8. Frumos doamna profesoara ;;)

    Si chiar interesant subiectul 😀

    Apreciază


  9. Cristi,

    bun venit în Timposibil! 🙂
    Iată că se aude şi vocea elevilor. Se întâlnesc expeditorii cu destinatarii. 🙂
    Mulţumesc pentru aprecieri. 🙂

    Apreciază



I ♥ comments

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: