Archive for Ianuarie 2010

h1

Avatar, un Gulliver postmodern

Ianuarie 17, 2010

Am văzut controversatul şi adulatul film Avatar. M-am dus cu interes şi entuziasm. Am citit impresii despre film şi înainte de a-l viziona, şi după. Ceea ce m-a surprins întrucâtva şi întristat cu privire la recepţia publicului (sau a unei anumite secţiuni din public) a fost faptul că filmul declanşează depresii şi gânduri de sinucidere. Cauza ar fi inexistenţa Pandorei şi imposibilitatea de a ajunge pe o planetă asemenea ei în viaţa reală şi natura decăzută, distrugătoare a omului.

Recunosc că filmul are un impact vizual extrem de puternic. Dacă aţi văzut varianta 3D – şi aşa merită vizionat filmul dacă aşa a fost creat, pentru că e bine să vezi calitatea maximă a ceea ce se oferă, să poţi judeca în cunoştinţă de cauză – la cinema, atunci mă gândesc că, după aproape 3 ore de mişcare tridimensională în faţa ochilor, creierul nu a rămas indiferent. Este impresionantă imaginea, este impresionantă realizarea. Nu am simţit lungimea filmului decât spre final, unde avea loc bătălia dintre cele două tabere (indispensabilă, de altfel).

Înţeleg şi motivele pentru care ar putea fi dăunător un film ca Avatar (însă nu e singurul, nici primul…). Oboseşte prin exact ceea ce atrage: realizarea 3D. Bine, cred că e lucru suficient de larg cunoscut faptul că filmele în general nu sunt tocmai sănătoase pentru psihicul uman (chiar dacă e un proces conştientizat sau nu) din cauza impactului puternic al imaginilor care rămân fixate pe creier. E fascinant de urmărit, însă trebuie spus şi că, în ziua în care l-am urmărit, nu l-am putut analiza la rece. 🙂 Ăsta e avantajul sau defectul unui 3D.

Însă isteria care se creează în jurul lui, scoţându-l un pericol mondial pentru depresia pe care o provoacă nu ştiu dacă e chiar atât de întemeiată. Nu m-aş grăbi să-l acuz de aşa ceva cel puţin nu înainte de a acuza, de exemplu, Călătoriile lui Gulliver, scrisă în secolul 18 de Jonathan Swift, care seamănă în mare măsură cu acţiunea din Avatar. În special la nivel de decădere umană. De ce nu se isterizează nimeni citind cum Gulliver devine dezgustat de aproape toate creaturile umane întâlnite în călătoriile sale în cele 4 capitole ale cărţii? De ce nu se isterizează nimeni cum găseşte admirabilă natura cailor Houyhnhnms care sunt înţelepţi şi corecţi, care nici măcar nu au cuvânt pentru ideea de „minciună” şi îşi urăşte propria rasă – acolo denumită yahoo – care e plină de gânduri rele?

Călătoriile lui Gulliver nu e o poveste uşor de digerat (şi nici de aruncat) atunci când ajungi să o şi înţelegi în adevăratul ei mesaj. Eroul ei devine, spre finalul cărţii, un om deprimat, care se izolează de oameni, chiar şi de propria soţie şi e considerat nebun de societate. Totuşi, povestea e spusă sau cel puţin înmânată şi copiilor (chiar dacă în versiuni repovestite şi/sau scurtate). Şi nimeni nu face spume la gură din cauza urmărilor nocive pe care ea le poate avea pe termen lung. La urma urmei, le poate avea.

Avatar mi-a amintit de Gulliver. Atât doar că Gulliverul nu e 3D (film însă e). Încă. Dar o nouă versiune ecranizată va ieşi la suprafaţă în decembrie, anul acesta. Să aşteptăm o nouă isterie?

Şi apoi nu ştiu dacă e aşa o noutate portretizarea negativă a oamenilor, când încă de la începutul Bibliei ni se spune că „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”. În afară de punerea în contradicţie cu o altă populaţie: pandorienii. Să nu fiu înţeleasă greşit: aspectul acesta al filmului nu-l consider o idee strălucită. Dimpotrivă. Însă el nu relevă nu lucru nou cu privire la natura umană. Ar trebui tratat în consecinţă şi întâmpinat cu atitudine echilibrată.

Avatar e doar un film, trebuie văzut ca doar un film. Mai mult, e un film SF. Trebuie tratat ca un SF. Dacă vârsta celor care îl vizionează e prea mică pentru a putea face distincţie între realitate şi ficţiune, atunci părinţii ar face bine să fie pe poziţii şi să decidă când şi dacă e bine ca el să fie văzut acum.

La nivel de tehnică, realizare, chiar şi muzică, l-am considerat un moment frumos. La nivel de noutate în idee, nu prea. Am observat asemănări cu alte scenarii deja încadrate la capitolul „Succes” de Matrix – trecerea din lumea reală în cea virtuală pentru a purta bătălia – şi Călătoriile lui Gulliver cu aspectele amintite mai sus. Dacă Matrix ar fi fost realizat 3D, probabil ar fi declanşat un succes chiar mai mare; el are şi atuul ideii.

Dar oricum, Avatar merită văzut, savurat şi apoi evaluat la rece.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: